19
November , 2018
Monday

Editorial

O iarnă dificilă

Reporter: editura February - 23 - 2018
În sfârşit a venit şi mult aşteptata iarnă. Idilica zăpadă s-a transformat în vijelii cu urmări adesea nefaste: drumuri principale şi autostrăzi devenite impracticabile, zeci de case acoperite de zăpadă, curentul electric întrerupt în multe zone, porturile la mare închise urmate apoi de zile călduroase, păguboase pentru agricultură şi toate celelalte belele pe care le poate aduce o iarnă crâncenă cum este şi cea pe care o parcurgem noi.

Carol Roman

Dar, pe noi ne îngrijorează mai mult altceva: ne aflăm într-o epocă în care toţi participanţii la ceea ce se numeşte Uniunea Europeană sunt preocupaţi de neînţelegerile ivite între parteneri, precum şi situaţia nu tocmai fericită a multor ţări care în loc să se bucure de binefacerile aşteptate la început de drum constată că au bătut pasul pe loc, ca să fim indulgenţi.


În acest climat rece, după cum era şi firesc, asistăm la încercări de a găsi un drum mai fructuos pentru întreaga Europă. Şi avem parte de mai puţine adunări reprezentative ale tuturor celor care fac parte din Uniunea Europeană, ci constatăm privind de pe strapontine, disputele dintre marii potentaţi europeni referitoare la destinul comun; cu toţii aşteptăm decizii fundamentale, bine chibzuite. Dar, parcă în numele nostru, al tuturor, ca să vorbim deschis. Urmărim cu atenţie şi oarecare îngrijorare dialogurile dintre cei doi mari europeni, Germania şi Franţa (pe Anglia nu o mai trecem la socoteală deoarece ne părăseşte) ce îşi propun să sprijine UE – construcţia economică iniţială. Există însă sentimentul că în discuţiile şi disputele referitoare la planurile de viitor, pe prima linie, s-ar afla susţinerea şi protejarea propriilor interese naţionale. Cel puţin aşa sugerează presa internaţională, deoarece până în prezent nu a apărut profilat un drum clar în care să fie protejate interesele tuturor participanţilor la Uniunea Europeană şi, după cum am mai spus şi altă dată, să se găsească o busolă trainică. Şi când ne gândim că prin „Brexit”, Marea Britanie părăsind suportul european ne-a dovedit că Anglia doreşte o emancipare proprie – social economică, care să-i creeze posibilitatea de a-şi rezolva problemele în cadrul imperiului său, Commonwealth, după modelul Trump „America First”. Iar gestul britanic a avut repercusiuni şi asupra altor state cum este cazul Cataloniei, cu greu domolit. Mai pot fi consemnate şi alte manifestări legate de primirea de migranţi în Europa în care au apărut poziţii divergente între ţările europene, şi care, în mod cert, au zguduit bătrânul edificiu.

Şi totuşi, în aceste condiţii de instabilitate, Europa încearcă să privească cu speranţe spre viitor, în căutarea unor soluţii. Adevărul este că în multe ţări membre UE se fac tatonări în găsirea unor soluţii convenabile, în dorinţa de a depăşi etapa parţial neproductivă din ultimii ani, ca să abordăm problemele real şi direct. După cum se cunoaşte, la orizont se prefigurează ideea federalizării care ar da Europei o situaţie mai „forte”. Se cunoaşte faptul că francezii, italienii, spaniolii şi germanii au susţinut ca UE să aibă Preşedinte, Ministru de Externe, Miniştrii ai Economiei şi Finanţelor având puteri depline, decizionale, peste perimetrul naţional. Evident că este o problemă deosebit de dificilă şi cu greu pot fi convinse cele 28 de state să atribuie responsabilităţile lor naţionale unei supraputeri dominatoare. În opoziţie se ridică o problemă crucială: oare o omogenizare şi o punere laolaltă a unor ţări cu nivele de dezvoltare diferite având tradiţii culturale specifice ar fi benefică pentru toţi sau… în primul rând pentru cei aflaţi la manete europene, dintotdeauna.

Carol Roman
Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult