22
September , 2018
Saturday
Esenţa liberalismului constă în promovarea unor schimbări care să ţină cont de condiţiile istorice nou apărute și, mai ales, de ...
Sală plină până la refuz. Publicul, după ce a plătit cash bilete destul de scumpe, ...
Aderarea la Spaţiul Schengen preocupă diplomaţia bulgară în cel mai înalt grad. Stau mărturie ultimele ...
De peste două decenii, grupul de firme „NIRO”, preşedintele său, dl. Nicolae Dumitru, s-au implicat ...
Opera lui Mihail Sadoveanu este un fenomen. Un fenomen artistic, de conştiinţă naţională, mitic. ...
Editorial „Este ceva putred în Danemarca” era replica lui Marcellus, un ofiţer din garda regelui, în ...
Relaţiile dintre ţările noastre au cunoscut, în ultima perioadă, o evoluţie pozitivă. Preşedinţii celor două ...
A apărut, nu de mult, la Editura „SemnE”, într-o elegantă înfăţişare grafică, o substanţială antologie ...
[caption id="attachment_5784" align="alignleft" width="100"] Dorin Perie[/caption] Conf. dr. Dorin Perie este profesor de limba şi cultura ...
Acum câteva zile, când am început să redactez textul care urmează, închinat memoriei celei mai ...
Timpul trece şi steagul secuiesc nu dă pace vecinilor noştri maghiari. Începem rândurile noastre cu o ...
Franklin D. Roosevelt şi România Evenimente comentate de reputaţi analişti În zilele în care scriu acest text, ...

Archive for April, 2018

Şocuri şi speranţe de primăvară

Reporter: editura April - 20 - 2018 Comments Off on Şocuri şi speranţe de primăvară
Pe vremuri, anotimpurile pe care le slăvim în amintirile noastre, pomeneam, în primul rând, de primăvară – sezon al renaşterii naturii şi a întregii firi, implicit şi a vieţii oamenilor. Dar, iată că, această primăvară 2018 este plină de surprize şi capricii, altădată de neconceput. Şi parcă, imitând natura, viaţa politică intră şi ea pe un făgaş asemănător. În această primăvară, reputate biografii politice au avut un parcurs spectaculos, plin de surprize. Astfel, preşedintele Trump impune tarife mari asupra importurilor de oţel şi aluminiu deoarece aduc mari pierderi economiei americane. Dacă ar fi să ţinem seama de cele prezentate ar rezulta că SUA a pierdut peste 55 de mii de fabrici, 6 milioane de locuri de muncă în industria prelucrătoare şi pagube comerciale acumulate de peste 12 miliarde de dolari. Iar în anul ce a trecut deficitul comercial s-ar fi ridicat la aproape 800 de miliarde de dolari. Evident că toţi liderii aflaţi la căpătâiul Uniunii Europene au reacţionat prompt şi destul de acid. S-a ajuns până acolo încât să se vadă care ar fi replica economică imediată a Uniunii Europene în faţa acestor măsuri aparent arbitrare. Pornind de la afirmaţia preşedintelui Trump care solicita o taxă de 25 % pentru oţelul importat în SUA, Uniunea Europeană s-a grăbit să facă o listă de contramăsuri: vor scumpi vânzarea către Statele Unite a motocicletelor Harley Davidson, tricouri, blugi şi bourbon albastru; şi, deasemeni, scumpiri masive la suc de portocale, porumb, diverse produse agricole alături de produse cosmetice şi… iahturi. În mod colectiv lista ar putea afecta 2,8 miliarde de euro în bunurile din Statele Unite. 

Carol Roman

La vârful Uniunii Europene, după replici destul de dure şi mai puţin cordiale, a urmat o domolire a acestui registru cu gândul că în cele din urmă Casa Albă va ajunge la o înţelegere cu partenerul strategic pe care îl reprezintă pe scena politică internaţională, Uniunea Europeană. În orice caz lozinca principală „America First” aplicată intempestiv, poate că ar fi bună pentru Statele Unite însă provoacă mari nelinişti şi critici în întreaga lume consemnate de un fapt evident şi anume scăderea pieţelor bursiere globale şi o nesiguranţă printre toţi partenerii strategici.


În Europa, cu chiu cu vai doamna Angela Merkel a scos-o la capăt după dispute aprige cu vechii şi noii parteneri primind în cele din urmă cel de-al patrulea mandat de cancelar al Germaniei din partea Bundestagului cu 364 de voturi ale deputaţilor, contra 315 şi 9 abţineri. Această nominalizare tărăgănată, după dezbateri de luni de zile, s-a datorat evident şi dificultăţilor vechii politici a cancelarului, după decizia sa din 2015 de a deschide porţile Germaniei în faţa afluxului de emigranţi în Europa. În orice caz şi mai departe o aşteaptă zile grele pe doamna Merkel. 

În ceea ce ne priveşte pe noi, în această primăvară capricioasă am aflat ce ar trebui să facă România pentru a adera la zona euro în anul 2025. În mod cert, ar urma să fie luate măsuri destul de radicale, fără de care nici nu se poate discuta despre primirea în zona euro: stabilitatea preţurilor, stabilitatea cursului de schimb, menţinerea deficitului bugetar sub 3%, a datoriei publice sub 60%, a ratei inflaţiei şi a dobânzilor pe termen lung la un nivel apropiat de cel al ţărilor din zona euro. Evident că sunt sarcini deosebit de dificile ce ar trebui să fie soluţionate în ţara nostră, şi care, într-un anume sens, ne aminteşte de povara pe care a trebuit să o poarte cetăţenii din ţara noastră, în condiţii de criză, pentru a fi primiţi în Uniunea Europeană. 

Şi ar mai fi multe de spus despre această primăvară răsucită care, să sperăm că, odată cu sărbătorile Pascale şi sosirea anotimpurilor următoare, vor aduce satisfacţie pe meleagurile noastre.
 
Carol Roman

Republica Moldova în căutarea „foii de parcurs”

Reporter: editura April - 20 - 2018 Comments Off on Republica Moldova în căutarea „foii de parcurs”
Situaţia din Moldova este marcată de doi vectori în jurul cărora se polarizează în prezent societatea moldovenească. De o parte, tonul este dat de președintele Igor Dodon și de susținătorii săi socialiști care văd viitorul Republicii Moldova în Est, printr-o reintegrare profundă în sistemul de relații din spațiul post-sovietic dominat de Rusia. De cealaltă parte, actuala coaliție de guvernare și o serie de formațiuni politice sau civice care consideră că orientarea tot mai fermă spre Europa constituie singura opțiune viabilă, capabilă să asigure prosperitate, securitate, dezvoltare stabilă și democratică pe termen lung. 

Basarabia e Romania

Vorbind pe două voci și transmițând astfel mesaje discordante, firește că Republica Moldova continuă să fie privită cu prudență atât de către partenerii vestici, cât și din partea Federației Ruse. În plus, eticheta de țară coruptă și săracă, pusă de mai mulți ani de diverse organisme internaționale, s-a impus și persistă în mentalul occidentalilor. 


Pentru a ilustra cel mai bine vectorul estic, să luăm cazul zilei de 23 februarie. Într-o anumită perioadă, la această dată se aniversa cu fast Ziua Armatei Sovietice, o sărbătoare care astăzi este aproape uitată pentru mulți cetățeni chiar și din Federația Rusă. Nu însă și pentru președintele moldovean, Igor Dodon, care, după cum anunțau agențiile de presă, în această zi a găsit de cuviință să adreseze felicitări veteranilor care și-au făcut serviciul militar în rândurile Armatei acestei țări mari (URSS). La prima vedere, nimic nefiresc pentru un demnitar care se dorește să fie președinte pentru toți cetățenii țării, mai ales când este vorba de veterani de război. Dodon ține să mai sublinieze însă că, la 23 februarie, mulți sărbătoresc și astăzi Ziua Apărătorilor Patriei, motiv pentru care declară că și în Moldova este necesar să se pună accent pe educarea tinerei generații în spiritul militaro-patriotic al tradițiilor sovietice. Pentru ca lucrurile să fie și mai clare, o zi mai târziu, la 24 februarie, din ințiativa aceluiași președinte, la Palatul Republicii s-a desfășurat un concert dedicat luptătorilor pentru apărarea Patriei, ca și cum Moldova din stânga Prutului ar continua să fie o republică sovietică. Mai mult, dând glas sentimentelor sale de atașament față de Rusia, Igor Dodon își exprima regretul, într-un interviu acordat postului de radio Deutsche Welle, Republica Moldova duce lipsă de un patriot ca Vladimir Putin în fruntea țării. 

Desigur, orientarea pro-rusă a președintelui actual al Republicii Moldova este de notorietate. Ceea ce îl surprinde însă pe un observator neutru este faptul că Dodon vede pericole și atitudini antirusești ori de câte ori cetățenii moldoveni exprimă opinii contrare viziunilor sale. Așa se face că, potrivit domniei sale, inițiativa actualilor guvernanți de la Chișinău de a organiza Summitul interparlamentar „Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Parteneriatul Estic și provocările actuale de securitate”, desfășurat la 2 martie 2018, nu ar fi reprezentat decât un nou pas anti-Rusia (?!). În fapt, cu prilejul acelei reuniuni, președinții parlamentelor celor trei țări menționate au semnat o Declarație în care exprimau angajamentul comun de a colabora în proiecte integrate de infrastructură energetică și de contracarare a amenințărilor hibride, mai ales în ce privește sprijinul coordonat primit din exterior de mișcările separatiste tot mai active din Republica Moldova, Ucraina și Georgia. De altfel, mesajul reuniunii de la Chișinău venea ca o confirmare a tezelor formulate de premierul moldovean Pavel Filip la Conferința pe probleme de securitate de la Munchen (16-18 februarie 2018): este în interesul tuturor ca situația din estul Europei să fie previzibilă și stabilă, iar rolul principal în această direcție revine însăși țărilor din regiune. Cât privește relațiile cu Federația Rusă, șeful guvernului moldovean sublinia cu același prilej că este vorba de un dosar complicat:„Noi ne dorim o relaţie echilibrată, prietenoasă cu Moscova. O relaţie în care cooperarea noastră comercială nu va fi politizată, iar dialogul va fi bazat pe respect reciproc… O relaţie în care se va vedea o dorinţă reală de a ajuta în reglementarea conflictului transnistrean şi de a retrage de pe teritoriul Republicii Moldova forţele militare şi muniţiile”. O asemenea declarație nu pare deloc a avea caracter anti-Rusia.

După părerea președintelui Igor Dodon, însă, „pericolele” care ar amenința în prezent Republica Moldova ar fi reprezentate de mișcarea unionistă pro-românească, de NATO și, abia în al treilea rând, de „nesoluționarea problemei transnistrene”. În realitate, secesioniștii transnistreni continuă să obstrucționeze normalizarea raporturilor cu Chișinăul, cazul cel mai recent fiind decizia acestora de a construi, sub oblăduirea forțelor de pacificare ruse care se declară neputincioase, a unui nou „terminal vamal” pe podul de la Gura Bîcului-Bîcioc, menit să accentueze separarea și să blocheze libera circulație a persoanelor și a mărfurilor între cele două maluri ale Nistrului. 

Cât privește vânturata lozincă „pericolul NATO”, acesta ar fi dat de inaugurarea unui birou de legătură al Alianței Nord-Atlantice la Chișinău, al cărui scop este comunicarea mai bună între părți și care, prin însăși prezența sa, poate constitui o descurajare pentru eventuale amenințări din afară la adresa securității Republicii Moldova. 

În fine, „pericolul unionist” ar fi dat de șirul de declarații al mai multor zeci de primării care și-au anunțat simbolic „unirea” cu România, acțiuni fără urmări juridice, dar care, în anul Centenarului au o puternică încărcătură sentimentală și semnifică „o idee de suflet, care vine de la strămoșii noștrii” după cum declara Marcel Snegur, primarul comunei Parcova, prima localitate care a inițiat seria declarațiilor unioniste. Așa după cum arată numeroși comentatori de la Chișinău, supraevaluarea unor asemenea declarații și echivalarea lor cu un veritabil pericol pentru existența statului moldovean sunt speculate politic și folosite intens de socialiștii lui Dodon și celelalte forțe rusofone în campania de acumulare de capital electoral și de denigrare a României, în contextul în care, în 2018, în Republica Moldova sunt prevăzute alegeri parlamentare, dar și alegeri anticipate pentru postul de primar general al Chișinăului. 

Am amintit în numărul anterior al revistei că Igor Dodon a făcut declarații repetate despre „așa-zisul Centenar al unirii cu România” și chiar a avertizat despre pericolul unui „război civil”. De curând, ca un ecou al unor asemenea declarații pripite, Mihail Kendighelian, unul din veteranii mișcării separatiste din Găgăuzia, de la începutul anilor ´90 ai secolului trecut, făcea afirmații incendiare publicației Nezavisimaia Gazeta din Rusia, care le titra cu următorul avertisment: „Găgăuzii își scot din subsoluri armele. Găgăuzia solicită Turciei să o apere de România”, cu o trimitere la proiectata vizită, în luna mai 2018, a președintelui Recep Erdogan în Găgăuzia. Astfel de declarații pătimașe pot inflama nejustificat spiritele în Moldova. De mai multă vreme, liderii partidelor coaliției aflate la guvernare manifestă preocuparea pentru găsirea unei „foi de parcurs” care să accelereze procesul de integrare fără sincope a republicii în Europa. În acest context, România este privită în mod firesc ca un suporter loial și eficient al Chișinăului. Reîntors dintr-o vizită la București, vicepremierul moldovean Iurie Leancă atrăgea atenția că, după 27 de ani de la dobândirea independenței, nu s-a reușit reconstruirea nici unuia din podurile de peste Prut distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de Armata Roșie, căreia președintele Dodon ține atât de mult să-i eternizeze memoria. În opinia vicepremierului moldovean este timpul ca relațiile româno-moldovene să capete mai multă consistență, mai ales în condițiile în care, afirmă el, pentru cetățenii din stânga Prutului, România devine tot mai atractivă din punct de vedere economic, social, al afacerilor, al calității vieții, al sprijinirii fermierilor agricoli.

Suportul necondiționat al României pentru parcursul european al Republicii Moldova a fost reafirmat puternic și de primul ministru al guvernului român, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, în cadrul vizitei de lucru efectuate la Chișinău în ziua de 27 februarie 2018.

Este tot mai evident faptul ca dezvoltarea legăturilor moldo-române să se realizeze nu doar la nivel central, ci și la nivelul administrațiilor locale, un semnal încurajator în acest sens fiind dat de întâlnirile și schimbul de vizite dintre primarii generali ai celor două capitale, București și Chișinău, doamnele Gabriela Firea și Silvia Radu, din februarie și martie 2018. Sărbătorirea Centenarului unirii, ar trebui să îndemne la unitate pentru stabilirea foii de parcurs european al Republicii Moldova.

Dr. Ioan C. Popa
 

 
Mai mult de 100 de localităţi urbane şi rurale din Republica Moldova, plus trei raioane, şi-au arătat adeziunea faţă de reîntregirea naţională votând Declaraţia de Unire cu România. Gestul aleşilor locali este simbolic şi nu lezează Constituţia, dar reprezintă un act clar de voinţă politică unionistă, se arată într-un comunicat de presă al Platformei Unioniste Acțiunea 2012. Declaraţiile de Unire au intrat recent în atenţia preşedintelui Igor Dodon, care îi ameninţă pe semnatari cu represalii din partea autorităţilor de stat.

Aleşii locali din peste 100 de localităţi din Republica Moldova care au semnat Declaraţia de Unire cu România s-au întâlit la Iaşi şi Bistriţa cu autorităţile locale din dreapta Prutului. 

NICOLAE IORGA, CĂLĂTOR PESTE HOTARE -Mesager al românismului şi mândriei naţionale

Reporter: editura April - 20 - 2018 Comments Off on NICOLAE IORGA, CĂLĂTOR PESTE HOTARE -Mesager al românismului şi mândriei naţionale
Călătoriile ilustrului cărturar Nicolae Iorga nu au fost excursii de agrement sau de destindere. ,,A cunoaşte’’ şi ,,a cerceta’’ au fost vorbele pe care le-a conjugat în viaţa sa reală, trezind şi stimulând în complexa sa personalitate pe scriitor şi pe istoriograf.

Nicolae Iorga calatorind

Cărturarul itinerant Nicolae Iorga a prestat, în deplasările sale în ţările bătrânului nostru continent, un travaliu ştiinţific de excepţională însemnătate pentru a descoperi şi cerceta documente, manuscrise, izvoare istorice în bibliotecile şi arhivele europene referitoare la afirmările şi contribuţiile spiritului românesc în desfăşurarea istoriei universale.


De asemenea, se cuvine evidenţiată prodigioasa sa activitate publică: cursuri ţinute în prestigioase Universităţi europene, conferinţe publice, iniţierea de asociaţii, instituţii, expoziţii şi diverse manifestări oficiale, graţie aportului său direct în scopul promovării valorilor româneşti peste hotare şi integrării lor în circuitul internaţional.

Aprecierea din partea străinătăţii şi-a găsit expresia elocventă în chemarea lui Nicolae Iorga ca membru în sânul a 31 de înalte instituţii de cultură din Europa, dintre care vom enumera câteva: ,,membru străin’’ al Societăţii Regale pentru documentele privitoare la istoria Scandinaviei; membru corespondent la Ateneo Veneţia; membru corespondent al Institutului Franţei; membru corespondent al Academiei de Litere şi Ştiinţe din Neapole; membru asociat al Academiei de Ştiinţe, Litere şi Arte din Lyon; membru corespondent al Academiei de Istorie din Stockholm şi membru al Academiei din Cracovia; doctor, ,,honoris causa’’ al Universităţii din Geneva şi al Facultăţii de Teologie protestante din Paris; Universitatea din Oxford îi acordă titlul de doctor ,,honoris causa’’; Universitatea din Paris îi acordă titlul de doctor ,,honoris causa’’; Universitatea din Bratislava îl proclamă ,,doctor honoris causa’’ iar Academia ,,degli Arcadi’’ din Roma îl alege membru corespondent.

Nicolae Iorga decorat in Polonia

În anul 1939 N. Iorga este ales vicepreşedinte al Comitetului internaţional al istoricilor, organizaţie care reunea pe cei mai de seamă reprezentanţi ai domeniului din aproape toate ţările globului.


În lungile şi repetatele sale peregrinări ştiinţifice în aproape toate ţările Europei, cercetarea urmelor trecutului românesc era mai totdeauna însoţită de conferinţele cele mai variate, ţinute în aulele academiilor, universităţilor şi altor instituţii. Astfel, comorile de informaţii furnizate de reputatul istoric erau potenţate de talentul remarcabil al oratorului care a fost Nicolae Iorga.

Savantul a fost ascultat, în afară de Franţa pe care a străbătut-o în lung şi în lat, în Italia atât de scumpă sufletului său, în Spania şi Portugalia, în Belgia, Olanda, Danemarca, Suedia, în Polonia, Cehoslovacia, în Elveţia şi, în anii din urmă, în S.U.A.

Mulţumită renumelui câştigat prin lucrările sale publicate în limbi străine, a relaţiilor sale cu somităţi ştiinţifice din numeroase ţări, graţie ideilor noi în congresele ştiinţifice la care luase parte, Iorga este solicitat în 1925 să ţină prelegeri la College de France, unde îi revine misiunea de a vorbi la scurt timp după ce Albert Einstein trecuse pe acolo.

Începând cu acest număr de revistă vom publica însemnările din diferite ţări europene ale savantului Nicolae Iorga.


RÂNDURI DIN ANGLIA


Civilizaţia Angliei întruneşte admiraţia şi respectul călătorului Nicolae Iorga. Deopotrivă, trecutul, prezentul şi viitorul acestei ţări, cum se prefigurează el. Istoricul notează sentenţios: ,,Peste timpuri, locuri, interese şi capricii personale, o naţie întreagă colaborează astfel, trecut şi prezent laolaltă, pentru scopuri care sunt numai ale lor, exclusiv şi imutabil naţionale.’’

Anglia l-a impresionat pe cărturar cu muzeele şi bibliotecile sale, cu calităţile sale universitare, cu grija statornică pentru grădini, pentru o natură autentică în ,,această ţară de oraşe’’ care înseamnă Marea Britanie. Literatura engleză se bucură de asemenea de înalta apreciere a omului de cultură, după cum profesorul Nicolae Iorga îşi exprimă, la rândul său, preţuirea pentru organizarea din economia britanică.

Nicolae Iorga tanar

,,La Oxford, e mult ev mediu şi atâta tinereţe!…’’


,,Prin invitaţia la Oxford a unei părţi din membrii Congresului istoric am putut vedea un colţ din evul mediu păstrat în toată evlavia, disciplina, frăţia şi ascultarea sa monastică între zidurile mănăstirii de învăţătură din veacurile îndepărtate până aproape de vremea când s-a stabilit în Anglia dominaţia normandă (…) E aici curatul, paşnicul patriarhalism englez, pe care pripa, zbuciumul vremurilor moderne nu l-au izgonit… (…)

O, e mult ,,ev mediu’’ aici! Îl găseşti oriunde… El e în capela de stil normand, cu stâlpi îndesaţi, solizi şi simpli în podoabele lor sfioase, cu mormintele celor care demult au trecut pe aceste lespezi… Îl regăseşti în bibliotecile cu bolţi joase, în care cărţile vechi, manuscrise şi incunabile par crescute din ziduri; în sălile de paradă, cu chipurile tuturor cărturarilor.

Din munca braţelor proprii


Deservirea realităţilor economice din Anglia e plină de învăţăminte şi lectii de viaţă.

,,Trecem oare prin grădina de plăcere a unui lord strivit de o avere care-i îngăduia să desfăşoare sute de kilometri de gazon înflorit, nesfârşite expoziţii de vite de rasă din cele mai rare specii, culturi de păsări pentru care se cer jertfe imense? S-ar părea că da (…)

Bogat şi fericit om! Ba nu: bogată şi fericită ţară! Pentru că tot ce se vede acolo, kilometru de kilometru, gară de gară, ceas de ceas, într-o lină lunecare fără oprire, sunt câmpiile şi locuinţele sătenilor Angliei… Cu toată lunga şerbie în jugul unui mai puternic, cu toate crizele de producţie şi lipsa permanentă a grânelor trebuitoare pentru hrana marii insule, la acest nivel s-a ridicat ţărănimea Marii Britanii. Energia disciplinată pe care a cheltuit-o nu-şi află perechea poate nici într-o altă ţară şi nici la un alt neam. (…)

Coperta 1

Coperta 2

…Dacă vrei să vezi de unde vine această putere morală, fără de care n-ar răsări aşa de deasă pajiştea fragedă, fără care n-ar fi semănate florile pretutindeni şi copii rumeni nu s-ar rostogoli între mieii albi, pregătindu-se în tarele aer liber, dătător de sănătate, pentru munca grea în cine ştie ce negre contoane asiatice, australiene, africane, uită-te la acele turnuri groase, urâte, care se înalţă deasupra bisericuţei de ţară. Biblia a dat Angliei aceşti ţărani, care se simt trăind sub ochiul lui Dumnezeu, binecuvântaţi pentru binele ce-l fac, meniţi osândei pentru păcatele săvârşite, aceste suflete simple, curate şi tari, la care Dreptul şi Nedreptul se osebesc limpede ca ziua de noapte, aceşti credincioşi devotaţi ai mulţămirii cu puţinul care se capătă din munca plină de bunăvoinţă şi de pietate a braţelor proprii. Biblia a dat acestea toate, şi nu prin tălmăcirea unuia sau altuia, de azi sau de ieri, ci prin înrâurirea nemijlocită şi cu atât mai adâncă a graiului său plin de aspre învăţături şi de zâmbitoare speranţe.


Ne luptăm pentru pâine pretutindeni, deşi cu o mai bună organizare şi împărţire am putea trăi toţi. (…)

Din ce trebuie să facă fiecare locuitor al Londrei cu 7.500.000 de locuitori în fiecare clipă ochindu-şi locul, desemnându-şi linia, (…) se deprind aceşti oameni să-şi afle loc şi drum în concurenţa cea mare economică a lumii.’’

A fost, cîndva, o altă presă românească…

Reporter: editura April - 20 - 2018 Comments Off on A fost, cîndva, o altă presă românească…
Una dintre capcanele nostalgiei românești de după 1989 este aceea a idealizării lumii interbelice autohtone. Pentru o minte lucidă, a imita cursul și soluțiile societății interbelice nu înseamnă decît a căuta rezolvări acolo unde ele nu există. Societatea românească dintre cele două războaie a fost în mare parte una democratică, dar asta nu înseamnă că nu a traversat crize economice, că nu a stat sub semnul unei precarități morale și etice, că nu a fost plină de contradicții și, mai cu seamă, nu a fost un teren bun pentru dictaturile care au urmat. Cu toate acestea, lumea românească se afla în sincronicitate cu Europa democratică, a avut un sistem politic pluripartinic adevărat, a asigurat libertățile necesare unei democrații consolidate, chiar dacă numai pentru o perioadă, inevitabil, limitată. Ca de altfel, aidoma cu democrațiile din vestul și centrul continentului. 

Una dintre libertățile pe care societatea românească le-a apărat și consolidat a fost libertatea presei, asta până în anul 1938, an în care a început restrângerea atributelor democratice ale Regatului României prin intervenția directă în politică a Regelui Carol al II-lea. Libertatea presei a fost încă din perioada de domnie a lui Carol I un factor care a influențat puternic dezvoltarea și modernizarea societății românești. Astfel, în anii ´80 ai secolului al XIX-lea se pun bazele marilor cotidiene românești, ziare de mare tiraj, de mare responsabilitate socială și politică, publicații care au contribuit din plin la construcția Statului și la realizarea unor idealuri naționale. Am putea spune că opinia publică românească s-a format în principal în jurul a două ziare – Universul –, fondat în 1884 de Luigi Cazzavillan și – Adevărul – fondat în 1888 de Al. Beldiman. Cele două ziare au însemnat cei doi poli de orientare politică din societatea românească, centru – dreapta ṣi centru – stânga. Ambele ziare au generat publicații specializate, dedicate culturii, copiilor, femeilor. Este un model de industrie a presei care funcționa în toată Europa dezvoltată. Dacă luăm în seamă și tirajele celor două publicații, în jurul a 80.000 de exemplare zilnic înțelegem și dimensiunea interesului, dar și dimensiunea publicului cititor de ziare din România, fapt ce ne așeza lângă țările dezvoltate și civilizate ale continentului. Aceste două mari ziare au fost însoțite, în timp, de alte publicații care, fie au accentuat orientarea politică fie au coborât nivelul intelectual impus de primele două. Astfel, după primul război mondial, când România devine unul dintre statele importante ale Europei Centrale și de Est prin mărirea semnificativă a teritoriului populației, puterii economice și militare, dar și prin capacitatea de a interveni în politica internațională, își fac apariția noi ziare, unele de mare succes. Ne referim la Curentul – condus de Pamfil Șeicaru, un model de ziarist implicat direct în politică, apoi Vremea și Gândirea, două publicații cu un înalt nivel intelectual, toate de un pronunțat caracter politic de dreapta, stânga fiind susținută de Dimineața sau Facla.

Ceea ce le despărțea, interesul politic, factura ideologică, nu le împiedica, pe niciunul, să fie scrise bine, să aibă în paginile lor semnături de prestigiu ale culturii, să păstreze un înalt nivel de profesionalitate începând cu paginația, titlurile și terminând cu limba română folosită, de corectura de calitate a textelor. Se știe prea bine ce însemna sistemul de imprimare din acea perioadă, culegerea manuală a titlului și lynotipul pentru text, care complicau procesul de tipărire și multiplicau riscurile erorilor de text. Cu toate acestea, prin comparație, ziarele interbelice sunt și astăzi un model grafic și o performanță a realizării textului în comparație cu cele de astăzi. Asta, ca să vorbim doar de realizarea tehnică. În ceea ce privește nivelul de corectitudine al informației, al stilisticei, a contradicției între conținut și titlu, totul este în favoarea vechilor ziare. Noua presă tipărită, cea care se bucură de cea mai mare libertate de expresie din toată istoria ei, nu a reușit, până acum, să devină cu adevărat o putere în stat așa cum îi place să se considere. Angajarea în campanii, mai întotdeauna sordide, de denigrare, compromitere sau dezinformare a unor persoane anume desemnate, se face într-un mod extrem de primitiv, informațiile difuzate poartă amprenta originilor, mai întotdeauna ilegale, angajarea în campanii a făcut din cele mai multe publicații simple unelte ale unor instituții de forță. Pe de altă parte, goana după senzațional, de fapt după bani, a împins mari ziare către o zonă a marginalului greu de imaginat. De la celebra găină care face pui vii, din anii’ 90 s-a ajuns la o cultivare a derizoriului jenantă. Precaritatea educației și instrucției jurnaliștilor de azi are o influență directă asupra publicului cititor. Un nou limbaj de lemn și-a făcut apariția, însă izvorul său nu mai este cenzura politică ci lipsa talentului, lenea profesională, superficialitatea și, de cele mai multe ori, sărăcia culturală. 

Ceea ce este cu totul neliniștitor pentru viitorul presei, dar și al societății este faptul că marea majoritate a jurnaliștilor din presa scrisă (dar și din media în general) scriu și gândesc de parcă până la ei nu s-ar mai fi făcut presă în România. Cei mai mulți descoperă cu entuziasm apa caldă sau misterul mersului pe jos convinși fiind că societatea românească este o societate primitivă, că ziaristul este o autoritate administrativă și că dezvăluirea sau investigația înseamnă, de fapt, publicarea documentelor primite pe sub masă, fără ca ziaristul să fie interesat de consecințele manipulării la care participă cu tot entuziasmul propriu celui dornic de afirmare, însă fără argumente. În fapt, acești pseudo-ziariști renunță dintr-o funciară incapacitate de înțelegere a sensurilor și responsabilităților libertății chiar la marele câștig al anului 1989 – libertatea presei. Se confundă democrația cu anarhia și libertatea cu nihilismul. În această situație, corpul social reacționează abrupt – nu mai este interesat de ceea ce scriu jurnaliștii. Doar rare ori se mai cumpără ziarele. Dispar ziarele. Dispar și locurile de muncă ale ziariștilor. Manelizarea presei este și cântecul său de lebădă. Gândindu-ne la viitorul presei poate că nu este prea târziu ca ziariștii de azi să încerce pe cont propriu însănătoșirea presei scrise românești. Prima vizită ar trebui făcută la Biblioteca Națională unde există un important fond arhivistic al presei românești interbelice. Ar fi ca o vizită la doctorul de familie. Mai precis – din familie.
 
Eugen Uricaru

Centenar România 100 – Participarea populaţiei evreieşti la războiul de reîntregire

Reporter: editura April - 20 - 2018 Comments Off on Centenar România 100 – Participarea populaţiei evreieşti la războiul de reîntregire

La început de an al Centenarului reîntregirii României moderne, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), Aurel Vainer, a primit titlul de cetăţean de onoare al Bucureştiului, în prezenţa unor personalităţi de seamă ale vieţii publice ale ţării. În alocuţiunile rostite cu acest prilej, atât noul cetăţean de onoare al Capitalei, dr.Aurel Vainer, cât şi ceilalţi distinşi vorbitori au evocat şi un aspect mai puţin cunoscut al primului război mondial, şi anume, participarea la conflict a populaţiei de origine evreiască din România. Iar această rememorare nu a fost una singulară. În zilele următoare, laMuzeul Municipiului București a avut loc lansarea filmului documentar „Evrei eroi în Primul Război Mondial”, scenariul și regia Sorin Avram, producător executiv Mihai Vișinescu, iar apoi Muzeul Naţional al Literaturii Române a organizat, la rândul său, un simpozion literar pe tema «Scriitori evrei in primul război mondial».

Regele Ferdinand îl decorează pe Marcu Goldstein

Aniversarea centenară a marelui eveniment istoric al reîntregirii statului român modern prilejuieşte, pe lângă cinstirea memoriei celor ce au participat la acest măreţ eveniment, şi cunoaşterea, rememorarea şi omagierea unor episoade mai puţin ştiute sau evocate până nu demult, precum participarea tuturor locuitorilor de bună credinţă din ţinuturile istorice locuite de români, indiferent de etnie sau religie, la opera de interes comun a reîntregirii ţării.

Un lider de seamă al comunităţii evreilor din acea vreme, dr. Wilhelm Filderman, personalitate marcantă a vieţii politice interbelice şi care a luptat în primul război mondial, fiind decorat cu ordinele Coroana României şi Virtutea Militară, declara la 4 iunie 1926: „Recunoştinţa noastră cuprinde sutele de mii de eroi care au framântat cu sângele lor pământul marilor lupte şi care ne-au lăsat ca moştenire a jertfei lor o patrie mărită şi întregită. Datoria cetăţenească, ei, eroii marelui război, şi-au făcut-o pe deplin. Au făcut jertfa supremă. Şi-au dat viaţa. Au înscris cu sângele lor o pagină glorioasă în istoria ţării. Au înfăptuit dreptatea unei cauze mari. 

Wilhelm Filderman, decorat cu ordinele Coroana României şi Virtutea militară

Unitatea de neam şi ţară – statul naţional unitar român – a fost desăvârşită, de fapt, prin jertfa de sânge din anii primului război mondial. La pregătirea făuririi României Mari, un rol important l-au avut intelectualii români aflaţi dincolo de graniţele ţării: Octavian Goga, Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Victor Iamandi, părintele Vasile Lucaciu, Constantin Mille, Traian Vuia şi, alături de ei, numeroşi intelectuali evrei, ca rabinul şi filosoful Moses Gaster, avocatul Rosenthal, ziariştii Emil Fagure si Albert Honigman. Nicolae Iorga, în volumul „Războiul nostru în note zilnice”, scrie: „Nu oricine ca eminentul nostru concetăţean şi confrate Emil Fagure are chemarea firească de a culege de pe buzele lordului Milner si ale lui Lloyd George asigurări pentru acea patrie pe care o iubeşte aşa de mult şi a servit-o totdeauna aşa de nobil”.

Dintre combatanţii evrei care s-au distins în armata româna în primul război mondial sunt de amintit, între mulţi alţii, colonelul Mauriciu Brociner, comandant al Cartierului regal, veteran în războaiele din 1877 şi 1913; maiorul Sami Rider, decorat cu Crucea Regina Maria şi David Asckenazi, ultimii doi decedaţi în timpul pogromului din Bucureşti, precum şi fruntaşul Ida Segal, care a luat parte la luptele din Carpaţi, Ardeal, Mărăşti, Mărăşeşti şi în Basarabia. Trebuie amintite şi nume ale medicilor evrei care au participat pe front cu curaj şi putere de sacrificiu: Avram Rosen, Andrei Brociner si alţii. Amintirea acestor eroi se perpetuează în conştiinţa generală exprimându-se şi prin monumentele ridicate în cinstea lor în cimitirele evreieşti din Piatra Neamţ, Brăila, Ploieşti, Panciu, Fălticeni.

Colonel Mauriciu Brociner, decorat cu Steaua României cu Spade, Virtutea Militară de aur, veterean al campaniei din 1913.

Aşa cum remarca într-un studiu documentat Teodor Wexler, în primul război mondial, la o populaţie de 230 000 de evrei, au participat în rândurile combatanţilor 23 000 de soldaţi şi ofiţeri. Câteva date statistice sunt concludente privind participarea la marea conflagraţie a poporului român a populaţiei evreieşti din România antebelică. Autorul menţionat remarca faptul că la o populaţie românească de 7 457 311, au fost mobilizaţi 745 731 de oameni. La 230 000 de evrei prezenţi la 15 august 1916 în România, au fost mobilizate 23 000 de persoane. Din numărul de 745 731 mobilizaţi din rândul populaţiei româneşti, conform datelor publicate în Monitorul Oficial, un număr de 37 853 şi-au jertfit viaţa în primul război, ceea ce reprezintă un procent de 5,07% din numărul mobilizaţilor. Din cei 23 000 de mobilizaţi evrei au făcut sacrificiul suprem 935, ceea ce reprezintă un procent de 4,06%. Conform datelor cuprinse într-un studiu, 23.000 de evrei au făcut parte din armata română în timpul primei conflagraţii mondiale, adică unul din zece evrei care locuia în Regatul României. 

Un studiu al profesorului de istorie Emanuel Bălan (liderul comunităţii evreilor din Târgu Neamţ) arată că înainte de prima conflagraţie mondială, aproape întreaga populaţie evreiască din Regatul României se afla în afara corpului cetăţenesc al statului român, dar această situaţie nu i-a împiedicat să participe la război în uniforma armatei române. 

«Participarea acestei minorităţi la război a respectat procentajul valabil pentru întreaga populaţie a României: 10 la sută din evrei au îmbrăcat atunci uniforma. Proporţiile se păstrează şi în cazul morţilor, răniţilor şi dispăruţilor. Iar în cazul medicilor care au pierit în război, proporţia evreilor este de 25 la sută».

Davos în ecuația puterii mondiale

Reporter: editura April - 20 - 2018 Comments Off on Davos în ecuația puterii mondiale
În 1971, profesorul de politici economice de la Universitatea din Geneva, germanul Klaus Schwaba fondat Forumul european de management, ca fundație non-profit cu sediul la Geneva. În primul an, 400 de directori de companii europene au participat la o reuniune anuală organizată în luna ianuarie, care a durat două săptămâni! Trei ani mai târziu, au început să fie prezenți la lucrări și lideri de stat. O delegație chineză a venit la Davos încă din 1979, la începutul reformelor economice ale Chinei, iar primul președinte al SUA, două decenii mai târziu. În 1987, întrunirea din satul elvețian a dobândit titulatura de Forumul Economic Mondial de la Davos, devenind „cea mai importantă platformă mondială de cooperare publică și privată, un motor al eforturilor de reconciliere în diferite părți ale lumii, un adevărat catalizator al numeroaselor colaborări și inițiative internaționale”. Forumul își descrie misiunea ca fiind „îmbunătățirea stării lumii”.

De-a lungul anilor, numeroși șefi de stat și de guvern, lideri de afaceri și din societatea civilă, oameni de cultură, artiști de top lobb-șty specializați în PR și ziariști au mers la Davos pentru a discuta despre marile probleme globale ale momentului și pentru a se gândi la soluții pentru a răspunde acestor provocări. La început, profesorul Schwab a urmărit „importul practicilor de management americane” pentru firmele europene, în scopul satisfacerii unor interese care să privească, deopotrivă, acționarii, clienții, angajații și guvernele. Temele vaste și complexe au făcut ca activitățile forumului să cuprindă, anual, pe lângă întâlnirile din ianuarie de la Davos, șase până la opt reuniuni regionale în locații din Africa, Asia de Est și America Latină, urmate de alte două ședințe anuale organizate în China, India și Emiratele Arabe Unite.

Despre Klaus Schwab, analistul Alexandru Georgescu scrie că el „a ajuns să mânuiască mai multă putere, în mod indirect, decât mulți șefi de guverne. Capitalul social al Forumului de la Davos îi permite să stabilească o agendă globală, să influențeze factori importanți de decizie, să medieze discuțiile dintre aceștia și să aibă ceva de oferit în schimbul influenței sale.” Forumul Economic Mondial a căutat să-și lărgească viziunea de a include o platformă de dialog, având rezultate istorice importante, adevărate repere în plan politic, cum este , de exemplu, Declarația de la Davos, semnată, în 1988, de Grecia și Turcia. Declarația a avut marele merit de a întoarce cele două țări din pragul războiului. Fostul prim-ministru turc Turgut Ozal susține că Davos a oprit țara să intre în conflict armat cu grecii, discuțiile cu omologul său, Andreas Papandreou, fiind benefice pentru ambele părți. Alte exemple: Acordul de liber schimb nord-american – care leagă Statele Unite, Canada și Mexic – a fost propus pentru prima oară la o întâlnire informală pentru liderii politici din Davos. La forumul din 1989, prim-ministrul est-german Hans Modrow și cancelarul german Helmut Kohl s-au întâlnit pentru a discuta despre reunificarea Germaniei. 

Klaus Schwab

Primul președinte american prezent în Davos a fost Bill Clinton, în anul 2000, la sesiunea de 30 de ani a forumului. De atunci, Clinton a fost un participant regulat în majoritatea reuniunilor. Președintele George Bush – tată și fiu – nu a venit niciodată în satul din munții elvețieni, iar Barack Obama a avut o relație rece cu oamenii de afaceri, fapt pentru care nu a mers niciodată la Davos ca președinte. Donald Trump pare să oprească seria lungă de neparticipări americane la Forumul Economic Mondial, tema reuniunii din acest an –„Crearea unui viitor comun în lumea fracturată”- fiind catalogată de experți un „habitat natural al gândirii liderului de la Casa Albă, care a decis doar în ultimul moment că va merge la Davos doar pentru 24 de ore. Totuși, tema menționată pare să intre în conflict cu retorica populistă a lui Trump, care a adoptat o retorică antiglobalizare în timpul campaniei sale pentru alegeri. La Davos, locatarul de la Casa Albă a dorit să „promoveze politicile pentru a da forţă companiilor, industriilor şi muncitorilor americani”. 


Forumul de la Davos nu poate fi „identificat” cu secretomania Grupului Bilderberg, extrem de reținut când vine vorba de comunicările în spațiul public. Reuniunea anuală afișează o transparență totală, cu comunicări în diferite forme de exprimare publică despre întâlniri între șefii de companii care discută cu șefi de guverne și de instituții din toată lumea. În general, titlurile coferințelor de la Davos par să poarte amprenta unei exprimări inedite, deloc conservatoare, mai degrabă fanteziste, cum ar fi, de exemplu, „Imperativa creativă”, „Ecuația puterii în schimbare”, „Norme comune pentru noua realitate” sau „Dinamism rezilient”. În esență, dezbaterile au pragmatism, oferă soluții și deschid orizonturi în evoluția omenirii. Este un lucru cert că discuțiile celor 2500 de participanți la forum, unii dintre ei fiind cei mai bogați și puternici oameni ai planetei, au revoluționat gândirea economică prin includerea sustenabilității și durabilității în calculele de specialitate, prin rapoarte care au ghidat într-un fel sau altul mersul economiei globale, al evoluției sociale sub toate formele de manifestare. 

Forum Davos 2018

Analiștii apreciază reuniunea Davos ca fiind vârful de lance al elitelor manageriale, având în vedere că peste 1.500 de delegați din cei prezenți la forum sunt CEO (chief executive officer) și lideri corporatiști de marcă. Acestora li se adaugă creierele academice, guvernamentale, instituționale, jurnalistice (The Economist) și reprezentanți antreprenoriali, în special din domeniul tehnologic și digital. Nu trebuie înțeles că punctele de vedere exprimate de antreprenori, politicieni sau actori, de exemplu, se pot impune în fața elitelor, chiar dacă, în aparență, pare un consens colectiv în momentul luării unor hotărări. Din acestă perspectivă, putem să-i dăm dreptate cercetătorului Alexandru Georgescu, care susține că „Forumul Economic Mondial de la Davos este un fenomen cu două fețe. Pe de o parte, reprezintă o bună ocazie pentru popularizarea anumitor elemente de interes economic, tehnologic și tehnic și realizarea unei interfețe între categorii ocupaționale interdependente. Pe de altă parte, Davos și mai discretul eveniment al Grupului Bilderberg reprezintă un exercițiu de construire a unui consens și a unei conștiințe de clase în elitele naționale și internaționale cu impact transnațional…”


La reuniunea din 2018, au fost prezenți Donald Trump, Xi Jinping, Emmanuel Macron, Angela Merkel, Theresa May, Justin Trudeau, George Soros, Benjamin Neranyahu, Regele Felipe VI al Spaniei, alți președinți și prermieri, primarul din Buenhos Aires, șefi de companii globale, șefi ai unor instituții internaționale, directori de banci, lideri de fundații, ONG-uri etc. Menționăm că 21% dintre participanți au fost femei. Delegații firmelor plătesc o taxă de participare, taxele de membru și parteneri fiind între 51000 și 510000 euro. Pentru unii dintre participanți este o o ocazie excelentă pentru a comunica, de a se conecta cu diverse personalități și pentru a transmite mesaje în presă. Practic, ei se simt mai importanți dacă își văd numele pe lista participanților.Prin urmare, ”dacă ești puternic și influent, atunci vei fi prezent la Davos, iar dacă ești prezent la Davos, atunci ți se confirmă că ești puternic și influent”.
 
La Davos s-a discutat din nou, printre altele, despre progresele tehnologice și impactul lor nefast asupra siguranței locurilor de muncă, despre previziuni privind riscurile globale din 2018, despre piața muncii și instruirea angajaților, despre lumea cu oameni nevoiați rămași fără opțiuni, migrație și războiul comercial, despre afaceri și politici globale. Președintele Joe Kaeser, care conduce Siemens, o companie cu mai mulți angajați decât Google, Apple, Microsoft și Facebook la un loc, a avut una dintre cele mai stricte (și mai întunecate) previziuni despre cum va evolua omenirea, avertizând că vom avea probabil „cea mai bună societate construită vreodată” sau una dintre cele mai furioase: lume cu cetățeni amari, în stânga și „cel mai mare război comercial pe care l-am avut vreodată”. Nu va exista „niciun mijloc de mijloc”.

Scula izbăvitoare din Wuhu

Reporter: editura April - 20 - 2018 Comments Off on Scula izbăvitoare din Wuhu
Există unele invenţii ce-i stârnesc pe sociologi, filozofi, ziarişti deopotrivă, datorită actualităţii lor. Cum este, de pildă, admirabila iniţiativă a unei prăvălii din oraşul chinezesc Wuhu, din provincia Anhui, care s-ar fi specializat în a vinde un produs extrem de solicitat, şi anume ,,pachete de scuze”. Evident că sunt destinate celor care doresc să iasă legal, cu faţă curată, din tot felul de încurcături mai mari sau mai mici. Vom nota că din momentul apariţiei sale, ,,industria scuzelor’’ s-a prăvălit zgomotoasă, încercând să acopere atât infamii, cât şi fapte grave, impardonabile, sub un zâmbet sau o grimasă împăciuitoare. 

O analiză mai concretă ne arată că scuzele de fiecare zi, de dimineată şi până la asfinţit ar fi cele de uz curent, urmate apoi de scuze legate de cazuri de rupere a unor relaţii şi aşa-numitele scuze elegante cei privesc mai cu seamă pe demnitari. Magazinul chinezesc oferă mari reduceri dacă sunt cumpărate în acelaşi timp mai multe scuze. 

Dar poate că ar merita de adâncit puţin categoriile de scuze utilizate pe alte meleeaguri cât şi pe la noi. Fără să intrăm în detalii vom menţiona cu o participare festivă în acest capitol al scuzelor o sumedenie de oameni politici de talie internaţională care una au cuvântat şi alta au făcut. Bunăoară, şefa Guvernului Britanic, deşi entuziastă la început, acum nu acceptă proiectul de acord pentru Brexit propus de Uniunea Europeană considerând că ameninţă ,,integritatea constituţională a Regatului Unit’’. Reacţia a venit după ce UE a publicat o variantă a proiectului de acord, în încercarea de a grăbi negocierile, care trebuie să se încheie în toamnă, pentru a respecta data separării Marii Britanii pe 19 martie 2019. Ca şi sigur că în cele din urmă va trebui să apeleze la prăvălia din Wuhu.

Dar ne trece prin minte că ar putea fi organizate şi la noi în ţară, pentru nevoile curente şi de viitor, adevărate depozite de scuze, atât pentru cele petrecute în ultimii ani, cât şi pentru cele ce ne aşteaptă. Evident că am avea exemple numeroase gândindu-ne la nenumăratele situaţii de duplicitate de la noi. Numai că vom trata acest subiect cu gentileţe fiind nevoiţi ca, în cele din urmă, să-şi ceară scuze ,,Wuhu’’, ceea ce nu ştim dacă a făcut-o. Evident că scuze ar trebui să fie date oamenilor simpli de la noi, care au sperat că odată cu intrarea în UE vor da de bine de-a gata. Fără să vorbim mai mult decât e cazul, vom aminti că şase milioane de români ne-au părăsit în căutarea unui El-Dorado, pe alte tărâmuri. E loc de scuze, nu?

Vor trebui scoase din rasteruri şi alte scuze pentru kilometri de autostradă nerealizaţi care ne plasează în afara Europei. 

Şi o altă situaţie, cel puţin ciudată. Statul român a acordat drepturi de pensii după data decesului beneficiarilor, în sumă estimată la 352 mii lei şi asta, deşi pentru aceşti beneficiari casele teritoriale de pensii au plătit ajutoare de deces şi deţineau informaţii cu privire la aceşti foşti pensionari, după cum arată un raport al Curţii de Conturi făcut în mai multe judeţe. Poate că în această situaţie scuzele nu ar mai fi suficiente şi nici nu şi-ar avea locul, ci… 

Şi-ar mai fi multe de spus, dar ne vom întoarce din nou la acel magazin chinezesc care vinde scuze. Se garantează utilizatorilor că acestea ar putea fi bine primite, nu însă că vor fi şi acceptate. Evident că sunt şi cazuri ce depăşesc complezenţa şi se îndreaptă înspre… dar nu o spunem noi. De unde şi înţelesul acestei alegorii.

Mă întreb dacă n-ar fi cazul să ne cerem scuze şi noi pentru aceste rânduri ale noastre care sperăm să-i pregătească pe toţi cei ce vor utiliza scuza ca mijloc de astupare a unor neîmpliniri de toate felurile pentru că… dar mai bine să ne vedem de ale noastre.

A apărut şi … sertarul cu aplauze

În concurenţă cu ideea chinezească „pachetul cu scuze”, pe piaţa românească îşi face loc şi … „sertarul cu aplauze”: pe postul România TV s-a anunţat că se pregăteşte o lege „antidefăimare”, respectiv una împotriva celor care defăimează România, care mint despre propria ţară. Pentru că era nevoie de un nume a fost nominalizată persoana Monicăi Macovei care ar excela în acest domeniu. Mai precis, se pregăteşte „o lege care să reglementeze sau să dea posibilitatea statului român să sancţioneze aceste lucruri pentru ca aceşti oameni, printre care şi europarlamentari, care mint despre propria ţară, care defăimează propriul neam, aduc foarte multe deservicii şi noi din cauza aceasta, pierdem suveranitate, pierdem demnitate, pierdem respect şi nu câştigăm absolut nimic”. 

Na, uite cum ar apărea şi „delictul de opinie”.

Stau în colţul meu şi cuget, nu se acordă nici o …scuză!!
 
Carol Roman

ANDO

Reporter: editura April - 20 - 2018 Comments Off on ANDO

În zorii apariţiei revistei „Balcanii”, prin anii de început ai secolului XX, echipei redacţionale li s-a alăturat un binecunoscut ziarist, Octavian Andronic care, încă de pe atunci impresiona prin calitatea caricaturilor sale, pe care am început să le publicăm. De atunci au trecut 16 ani buni; şi atât în revista devenită „Balcanii şi Europa”, cât şi în numeroase cărţi publicate de editura noastră, ANDO a devenit un autor apreciat, atât de cititorii noştri fideli, cât şi de întreaga redacţie.

Anii au trecut şi în anul 1998 cititorii și admiratorii graficianului ANDO (pseudonimul artistic al jurnalistului Octavian Andronic) au fost surprinși de o noutate absolută în domeniu: apariția variantei electronice a editorialului său grafic, difuzată de canalul PRO TV. Pe parcursul unui minut se derula în direct „construcția” unei caricaturi, sub ochii telespectatorului. Unică în zona televiziunii, ANDOgrafia a migrat în timp la importante posturi de televiziune.

În cei 20 de ani de activitate au fost difuzate peste 5000 de lucrări care au compus o veritabilă cronică în imagini, pline de haz (dar și de amărăciune satirică) a evoluțiilor nu odată lipsite de busolă ale mediului politic și social.

Recent, autorul a declarat pentru „Balcanii și Europa” că revista noastră a contribuit din plin la afirmarea sa, atât ca grafician, cât şi ca ziarist, director al agenţiei AMOS News.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult