NUMARUL
193-194

Balcanii și Europa

ANDO

Reporter: editura April - 20 - 2018

În zorii apariţiei revistei „Balcanii”, prin anii de început ai secolului XX, echipei redacţionale li s-a alăturat un binecunoscut ziarist, Octavian Andronic care, încă de pe atunci impresiona prin calitatea caricaturilor sale, pe care am început să le publicăm. De atunci au trecut 16 ani buni; şi atât în revista devenită „Balcanii şi Europa”, cât şi în numeroase cărţi publicate de editura noastră, ANDO a devenit un autor apreciat, atât de cititorii noştri fideli, cât şi de întreaga redacţie.

Anii au trecut şi în anul 1998 cititorii și admiratorii graficianului ANDO (pseudonimul artistic al jurnalistului Octavian Andronic) au fost surprinși de o noutate absolută în domeniu: apariția variantei electronice a editorialului său grafic, difuzată de canalul PRO TV. Pe parcursul unui minut se derula în direct „construcția” unei caricaturi, sub ochii telespectatorului. Unică în zona televiziunii, ANDOgrafia a migrat în timp la importante posturi de televiziune.

În cei 20 de ani de activitate au fost difuzate peste 5000 de lucrări care au compus o veritabilă cronică în imagini, pline de haz (dar și de amărăciune satirică) a evoluțiilor nu odată lipsite de busolă ale mediului politic și social.

Recent, autorul a declarat pentru „Balcanii și Europa” că revista noastră a contribuit din plin la afirmarea sa, atât ca grafician, cât şi ca ziarist, director al agenţiei AMOS News.