17
November , 2018
Saturday
De-a lungul istoriei, în trecut, ca şi în prezent, conducătorii de state care răspund de viaţa milioanelor de oameni au continuat să guverneze, deşi sufereau de boli incurabile. Cui i-ar fi putut trece prin minte că celebrul Winston Churchill a fost un asemenea caz? Winston Churchill este adus în pagini de memorii datorită doctorului său personal, Charles Wilson, lord Moran, care, în ultimii douăzeci şi cinci de ani ai vieţii, i-a fost nu numai medic, dar şi confident şi prieten şi, de asemenea, un fin observator, care a lăsat în urmă o carte cu totul deosebită

Winston Churchill

Conform unor principii personale numai de el ştiute, Winston Churchill făcea baie de două ori pe zi, dimineaţa şi după siesta de prȃnz. Gurmand, era în acelaşi timp şi un mare amator de whisky – în doze zilnice – ca şi de trabucuri negre, imense, care i-au devenit sinonime. Grandilocvent, cu un umor debordant, făcea ironii răutăcioase şi se manifesta exploziv, fie că era vorba de bucurie sau de supărare. Dar avea şi momente de depresie, cȃnd spunea că are „cȃinii negri”; era singur, melancolic, descurajat. Depresiile sale erau alimentate de trei surse. Prima: Churchill s-a născut prematur, la şapte luni, nebucurându-se de o înjrijire deosebită din partea mamei sale, care l-a încredinţat să fie crescut de o doică, a cărei fotografie o va păstra asupra sa pȃnă la moarte. A doua cauză a depresiilor o constituia un uşor defect de vorbire, care îl afecta enorm. Al treilea motiv provenea din complexul de inferioritate dobȃndit ca urmare a eşecurilor sale militare din 1917.


În afară de rolul jucat în cursul unor evenimente istorice epocale (înainte, în timpul şi după cel de-Al Doilea Război Mondial), Winston Churchill a oferit contemporanilor săi o existenţă complexă, tumultuoasă şi contradictorie. Câteva întâmplări din biografia sa îl prezintă pe fostul premier având o viaţă definită de întâmplări pline de neprevăzut.

La 27 decembrie 1941, Churchill, escortat de cabinetul său militar şi de medicul lord Moran, se afla la Washington, pentru a discuta cu Roosevelt strategia ce urma să fie adoptată împotriva Germaniei naziste. În noaptea care a urmat, Churchill s-a deşteptat brusc, cu respiraţia blocată, cuprins de panică. O gheară îi strȃngea pieptul şi durerea era aproape insuportabilă. Medicul a diagnosticat o angină pectorală, a cărei evoluţie nu putea fi previzibilă, iar crizele se puteau succeda şi complica neaşteptat cu un infarct şi chiar moartea. Churchill şi medicul său au păstrat secretul privind starea sănătăţii premierului. Dacă ar fi dezvăluit despre ce boală este vorba sau chiar ar fi fost consultat de specialiştii americani, ar fi însemnat un dezastru. Sub pretextul oboselii cauzate de călătorie, Churchill a rămas la pat, în repaus absolut, administrȃndu-i-se sedative pentru calmarea durerilor. Patruzeci şi opt de ore mai tȃrziu, primul-ministru britanic lua parte la discuţii ca şi cum nimic nu s-ar fi întȃmplat.
CEEA CE SE CUNOAŞTE MAI PUŢIN

Churchill avea 65 de ani cȃnd a preluat conducerea Guvernului de coaliţie, după eliminarea „conciliatorilor”, şi se bucura de o sănătate deplină. Cufundat complet în sarcinile pe care le avea de îndeplinit, premierul trăia într-o permanentă stare de tensiune; nu era deloc uşor, mărturisea Moran, de pătruns în intimitatea unui astfel de om. Indiferent în faţa convenienţelor, acceptase cu greu opinia celorlalţi membri din Cabinet de a fi supravegheat de un medic. 

Între două avioane, primul-ministru nu-şi menaja cȃtuşi de puţin forţele. La 30 ianuarie 1943, la întoarcerea de la Conferinţa de la Casablanca, s-a îmbolnăvit de pneumonie. Temperatura i-a urcat la 40 de grade. Medicul a reuşit să-l scoată din criză utilizând penicilină. Convalescenţa i-a fost scurtă, Churchill restabilindu-se complet. În noiembrie acelaşi an, întorcȃndu-se de la Teheran, premierul s-a simţit brusc epuizat complet. Erau primele semne ale aterosclerozei. „Cȃinii negri” îl asaltau cu insistenţă. Pentru a-şi calma nervii serios zdruncinaţi de război, picta. La 24 august 1949, pe cȃnd se odihnea la Monte Carlo, Churchill avea primul atac cerebral. Urmările au fost limitate. Însă primul-ministru începuse să piardă din viteză. Înfrȃngerea Conservatorilor în alegerile din iunie 1945 a însemnat o grea lovitură morală pentru Churchill, nepermiţȃndu-i să mai participe în mod activ la cea de-a doua parte a Conferinţei de la Potsdam. Medicul îi urmărea atent fiecare mişcare, fiecare reacţie. Anii de după război au reprezentat, aşa cum a definit medicul său curant, „etapa de convalescenţă”, ca şi perioada 1951-1955, care a coincis cu al doilea Guvern Churchill.

Deplasările în ţară sau în străinătate, consacrarea unui timp mai îndelungat lecturii şi vechii sale pasiuni pentru pictură, dar mai ales redactarea unei lucrări monumentale, în mai multe volume, privind cel de-Al Doilea Război Mondial (operă care îi va aduce, de altfel, şi Premiul Nobel pentru Literatură), au sfȃrşit prin a-i conferi lui Churchill o stare de calm şi de echilibru, dȃnd iluzia unei reveniri a vigorii de altădată. „Schimbarea cea mai remarcabilă care s-a produs în situaţia mea – mărturisea pacientul medicului său – este că nu mai sunt obligat să fac ceea ce n-am realmente dorinţa să fac”.

Un rol important în viaţa marelui om de stat britanic l-a jucat în mod incontestabil soţia sa, care l-a secondat din umbră cu devotament, creându-i condiţiile necesare pentru a-şi desfăşura activitatea. Cu grijă şi tact, ea reuşea să-i calmeze irascibilitatea devenită notorie, îi sporea încrederea în sine şi, în general, exercita o influenţă binefăcătoare. 

În 1950, o afazie motorie îl doboară pe Churchill. Nu mai poate vorbi. Urmează un regim strict de rapaus. În 1952 s-a întors victorios, cu un nou mandat, în Downing Street. Totuşi, premierul, aproape de 77 ani, era un bolnav care îşi ignora în mod voit starea precară a sănătăţii.

Călătoria în SUA şi Canada, evenimentul încoronării Reginei Elisabeta a II-a, disputele aprinse în Camera Comunelor, la care se adăugau obligaţiile şi răspunderile zilnice legate de funcţia sa de mare responsabilitate, nu i-au lăsat nici măcar un moment de răgaz pentru refacerea unui organism ce făcuse faţă, timp de mai mulţi ani, unei uzuri fizice şi psihice extraordinare. Doctorul său era conştient, mai mult ca oricare altul, de starea sănătăţii pacientului său şi nu vedea decȃt o singură soluţie pentru a evita ireparabilul: retragerea din viaţa politică a primului-ministru. „Sunt în al şaptezeci şi optulea an – mărturisea Churchill medicului său – şi nu pot spera să trăiesc veşnic. Totuşi, nu cred că e cazul să ne neliniştim. După ce dau de mȃncare vrăbiilor şi lebedelor şi parcurg circa un kilometru., mă simt sleit. Nu pot suferi să stau în picioare, afară doar de cazul în care ţin un discurs”.

O uşoară ameliorare, înşelătoare, după care starea sănătăţii lui Churchill s-a înrăutăţit pe zi ce trecea. Medicul a mascat gravitatea tulburărilor cerebrale, pentru a nu declanşa o criză politică ce ar fi pus ţara într-o gravă dificultate. Pacientul a fost constrȃns să abandoneze obligaţiile ce i le incumba funcţia. La 26 iunie se retrăgea la o proprietate a sa.

În buletinul de sănătate redactat atunci şi în care se spunea doar că şeful guvernului a avut nevoie de un „repaus complet vreme mai îndelungată”, Moran menţiona că ar fi vrut să introducă cuvintele „tulburări ale circulaţiei cerebrale”, dar cei din preajma sa, din motive de prestigiu de ordin politic, miniştrii Conservatori lord Salisbury şi R. Butler, au modificat textul iniţial redactat de medicul premierului. Presa, luȃnd cunoştinţă de situaţia sa, s-a arătat indignată de această încercare de camuflare a adevărului, acuzȃndu-l direct pe doctorul Moran de lipsă de probitate profesională şi de nesinceritate faţă de public. 

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult