16
November , 2018
Friday
Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate cărţi apărute după 1989 este cea a profesorului Ştefan Cazimir, spumoasa şi inspirat intitulata „Râsete în Parlament”. Era la început de epocă…

Văzând ca nimeni altul în spatele scenei politice româneşti postdecembriste umbra marelui Caragiale, neimpresionat de discursurile „de tip nou”, profesorul Ștefan Cazimir a avut ideea de a adera, în februarie 1990, la Partidul Liber-Schimbist. Era ilustrarea perfectă a abordării de către finul intelectual Ştefan Cazimir a scenei politice româneşti din anii democraţiei, pe care un rol însemnat avea să-l joace, şi continuă s-o facă, şi comedia. „La drept vorbind, misiunea unui parlamentar nu este să-şi exprime ideile proprii, care sunt puţine şi s-ar isprăvi repede.Rolul lui este să exprime opiniile alegătorilor”, spunea în plenul forului legislativ, politicianul Ştefan Cazimir, în 1992.

Cu un umor de cea mai bună calitate şi cu un condei ascuţit, care a ştiut să rămână critic, dar şi constructiv şi cordial, profesorul Ștefan Cazimir a dăruit recent publicului o nouă şarjă de „Râsete în Parlament”, ediţie a II-a proaspătă, cu texte revizuite, care a văzut lumina tiparului la Editura „Balcanii şi Europa”. Caustic şi vădind un miez serios în spatele fiecărei „înţepături”, volumul este înmănuncherea unor momente de sclipire care l-au făcut pe Ştefan Cazimir un unicat în peisajul public românesc. (R.I.)
 
 
 
Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult