18
September , 2018
Tuesday

Personalităţi contemporane

Istorie și patriotism

Reporter: editura June - 15 - 2018
Academia Română are un nou Președinte. Cel ales a avut de făcut față unui scrutin serios, contracandidații săi fiind personalități importante dintr-o obște a personalităților remarcabile. Noul Președinte este rectorul unei Universități cu un prestigiu național și internațional de necontestat. O Universitate care, dincolo de obiectivele sale științifice și educaționale, are de rezolvat și alte chestiuni, precum sunt acelea ce privesc echilibrul și drepta măsură a deciziilor într-un mediu academic multinațional. Este limpede că la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj se măsoară cu mare precizie nivelul democrației din România, cel puțin în ceea ce privește relațiile interetnice. Rectorul acestei Universități de elită este istoric, un cercetător neobosit și extrem de competent în chestiunile Evului Mediu transilvănean. Numele său este Ioan Aurel Pop, profesor universitar, doctor în istorie și, la momentul primirii sale în Academia Română, cel mai tînăr membru al acesteia, în anul 2001. Devine membru titular în anul 2010. Iată că în aprilie 2018, Adunarea Generală a Academiei Române l-a ales Președinte al celui mai respectabil for intelectual al țării. Alegerea sa, dincolo de recunoașterea meritelor profesionale și organizatorice, are și o altă semnificație, importantă și esențială – Ioan Aurel Pop este și un militant pentru cauza afirmării adevărului despre istoria românilor, într-o perioadă plină de confuzii, lașități și chiar ticăloșii la adresa istoriei poporului român, evoluției sale de-a lungul veacurilor.

Ioan Aurel Pop

Știința Istoriei și istoricii nu au avut o soartă ușoară în România postbelică. Instalarea regimului de ocupație sovietică și a dictaturii partidului unic a determinat dispariția unor mari savanți din viața publică, uneori și din viața propriu-zisă. Cazurile Lupaș. Dragomir sau Gheorghe Brătianu au dimensiuni simbolice pentru tragedia nu doar a istoricilor de frunte ai poporului român, ci chiar a științei Istoriei în România. Generații întregi au fost mințite cu privire la originea și destinul poporului român. Noile manuale, inspirate din aberațiile pseudo-științifice ale lui Mihai Roller, au cultivat dezinformarea și lepădarea de sine a generații de elevi. Cu toate acestea, dezastrul nu s-a produs, deoarece, în imensa majoritate a familiilor din România existau persoane care făcuseră cât de cât școală, chiar și în forme primare, dar o școală ce a reușit să dea o formă românească sufletului, o formă a cărei primă trăsătură era stima de sine, stima față de poporul căruia îi aparții. Istoria națională era prima dintre păzitoarele acestei forme a sufletului. După restriștea Roller a urmat o scurtă perioadă de dezgheț ideologic, vreme în care au fost reeditate lucrări importante ale unor mari istorici care pînă atunci fuseseră ascunse publicului. Au fost republicate operele lui Nicolae Iorga, A.D. Xenopol, Vasile Pârvan, Gh. Brătianu, Ioan Lupaș, Silviu Dragomir și mulți alții. A fost o scurtă perioadă ce părea să anunțe o viitoare normalitate, dovadă stă activitatea febrilă de îndreptare a erorilor și de înlăturare a relei intenții din cercetarea istorică, din redactarea manualelor, din popularizarea informațiilor istorice. În acești ani au publicat cărți importante istorici cu renume – Dinu C. Giurescu, Constantin Daicoviciu, Șerban Papacostea, Ștefan Pascu, Victor Spinei, Alexandru Zub și mulți alții. Pe calea redeschisă au pășit noi generații de istorici, o mare parte dintre ei având șansa de a se pregăti cu profesorii care fuseseră, la rândul lor, ucenicii marilor istorici interbelici. Dar liberalizarea relativă s-a oprit sub presiunea ideologică a mini-revoluției culturale a anilor 1980, care a avut drept rezultat o rătăcire a căii adevărului istoric în favoarea unei vulgarizări politicizate a trecutului, pentru a se justifica fapte de nejustificat ale prezentului. Totuși, împotriva tuturor indicațiilor și hotărârilor politice, liberalizarea relativă și-a produs efectele. Între tinerii care au beneficiat de relativa liberalizare a anilor 1960-1970 s-a numărat și Ioan Aurel Pop, actualul Președinte al Academiei Române. 


A făcut o școală bună la Cluj, a avut profesori buni, a beneficiat de un mediu efervescent și, în același timp, studios, bazat pe cercetarea în arhive, în care s-a dezvoltat – Institutul de Istorie al Academiei Române. Tânărul istoric s-a dedicat unei teme dificile și sensibile: Evul Mediu în Transilvania. A debutat editorial cu un volum care a marcat o piatră miliară pe acest traiect dificil al cercetării istorice – „Instituții medievale românești în secolele XIV – XVI”. Era cartea care definea destul de clar opera sa viitoare, o operă scrisă în spiritul cercetării obiective, cu obligația spunerii adevărului, indiferent de costuri sau câștiguri, cu datoria slujirii, astfel și numai astfel, a interesului național. Ion Aurel Pop se numără printre acei puțini istorici care știu că neadevărul părtinitor este cel mai mare dușman al interesului național. Nu este ușor, dar este extrem de onorant să reușești să scrii o carte cum este cea intitulată „Români și maghiari în secolele IX – XIV”. Acesteia i-a urmat „Geneza statului medieval în Transilvania”, iar apoi o carte de căpătâi: „Națiunea română medievală ( sec. XIII – XVI)”.

Un volum cu totul aparte îl constituie „Istoria, adevărul și miturile”, în care analizează critic unele dintre tezele lui Lucian Boia, un istoric angajat în recitirea strâmbă a istoriei românilor. Profesorul Lucian Boia are un deosebit talent de a fantaza atunci cînd tratează teme delicate, cum ar fi – și-au dorit românii ardeleni Marea Unire? Demonstrația sa este elegantă, adică bazată pe fapte nesemnificative, dar eclatante, și ajunge la concluzia că românii nu și-au dorit așa ceva. E una din tezele favorite ale propagandei maghiare în Transilvania de azi, propagandă care șoptește, știind că proștii vor striga în gura mare, că românii din Ardeal nu au decât de suferit din pricina „țiganilor de la București”, care le iau impozite necuvenite și ar avea numai de câștigat dacă s-ar regăsi în vechiul Imperiu Austro-Ungar. Ceva lipsește din frază – unde erau subiecții unui apartheid legiferat, cu toate consecințele acestuia… 

O mulțime dintre alegațiile lui Lucian Boia sunt demontate cu calm și dovezi, cartea academicianului I.A. Pop transformându-se, dintr-o replică științifică, într-un tratat istoric scris cu ironie și bun simț. Dar această carte nu este doar o simplă punere la punct, ea este un semnal de alarmă menit a atrage atenția asupra derapajelor pe care un istoric le poate avea atunci când dorește să aibă succes de public, inversând valorile, devenind surprinzător în afirmații și mimând modernitatea unei abordări contrafactuale. Rezultatul unor astfel de întreprinderi este dezastruos – dezastrul venind din erodarea continuă a stimei de sine pe care o suferă marele public. Președintele Academiei Române de astăzi își asumase de la începutul carierei sale de profesor dificila misiune de a stăvili valul denigrărilor și falsificărilor din noua „școală fără de școală” a unor istorici amatori de succes, nu de adevăr. 

Așa cum era de așteptat, profesorul I.A. Pop a realizat o Istorie a Transilvaniei în colaborare cu alți doi istorici, Thomas Nagler și Magyari Andrei. Un Tratat care era așteptat de multă vreme și care, iată, a apărut. Discuția despre istoria Transilvaniei e veche, ea s-a amplificat atunci când la Budapesta a apărut o astfel de Istorie, în anii 1980 ai secolului trecut. A fost o lovitură de imagine puternică a istoricilor din Ungaria. Răspunsul s-a lăsat mult așteptat, dar acum există și este unul pe măsură, depășind cu mult lucrarea cu puternice accente de propagandă revizionistă a istoricilor ungari.

Desigur, poziția academicianului I.A. Pop deranjează destule interese. Deranjează pentru că se străduiește să fie obiectiv și, prin aceasta, adevărul este apărat și afirmat. În privința istoriei naționale, nu ne trebuie nimic altceva decât adevărul, pentru că el ne certifică și drepturile, și faptele, și obligațiile. Din această pricină, noua „școală fără școală” susține că în Istorie nu există adevăr, ci doar diferite interpretări ale faptelor. Nu putem crede că atacurile se vor domoli, dar nici nu putem crede că patriotul care este istoricul Ion Aurel Pop va face vreo concesie celor care îl atacă. El are de cercetat documente vechi, are de scris cărți care să limpezească întrebările și dubiile, el are de îndreptat multe oglinzi strâmbe care ni se pun în față nu atât nouă, cât generațiilor care trebuie să înfrunte nu doar greutățile vieții, ci şi poverile făgăduielilor mincinoase.

Cu datoria de a spune adevărul asumat liber, istoricul Ioan Aurel Pop își va înfăptui lucrarea ce i-a fost hărăzită – aceea de a ne reaminti de unde venim și cine suntem. Dacă știm asta, vom ști și încotro mergem. Vacarmul iscat în jurul alegerii sale ca Președinte al Academiei Române, insinuările răuvoitoare şi chiar atacurile la persoană ne arată două lucruri – Academia este o țintă și, apoi, alegerea a fost potrivită. Ea va întări, nu va slăbi această redută a spiritului românesc.

Eugen Uricaru
 
 
Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult