16
November , 2018
Friday

Summitul UE din iunie, de la Bruxelles, întâlnirea Trump-Putin din iulie, de la Helsinki, și summitul NATO, tot în iulie și tot la Bruxelles, dincolo de rezultatele lor concrete – sau nu – facilitează în orice caz o apreciere de ansamblu. 


Acesta este contextul în care s-a ținut și summitul anual al Uniunii Europene, care trece, ca mai toată lumea acum, prin cea mai gravă și mai profundă criză din existența ei de peste 60 de ani. Momentul – e util de accentuat – nu trebuie, totuși, dramatizat, precum o fac unii, interesați, căci pacea și securitatea lumii nu sunt mai amenințate ca în vremea „echilibrului terorii” din secolul trecut (chiar dacă se vorbește de un nou „război rece”), iar solidaritatea euroatlantică și unitatea de vederi (mai puțin și de acțiune) dintre statele și formatele interstatale din acest vast areal al liberalismului și democrației sunt – în momentul de față – prevalente față de divergențele și tendințele centrifuge interne, care par, însă, și ele să prindă tot mai multă consistență și să se cronicizeze, în lipsa prelungită a unor soluții la îndemână în viitorul apropiat.

De unde însă și de ce atâta zarvă, uneori cu vârfuri de sarcină paranoice, în viața internațională? Occidentul și structurile sale instituționale sunt antrenate într-un proces amplu și profund de schimbare și reformatare, ca replică întârziată – într-un fel – a marilor răsturnări și reașezări de la cumpăna anilor 1990. Europa Unită, proiect romantic și cutezător, generos și umanist în intenții, oricum singular în lumea contemporană, a reușit să demareze, să consolideze și să extindă o construcție inter/suprastatală pentru a garanta și armoniza interesele tuturor statelor angajate în proiect. Dar, pe întreg parcursul ei, aventura pașnică europeană a fost jalonată de progrese însoțite în permanență de dificultăți, obstacole, divergențe interne sau cu alții, crize de creștere sau de gestiune, deficit de democrație. Istoria UE, instituție eminamente pașnică (iar până acum fără vreo componentă militară semnificativă), nu a fost, așadar, una lină, lipsită de agitație și tensiuni. Actuala criză a integrării europene este una existențială, apar mai des ca altădată întrebări dramatice privitoare la șansele de supraviețuire, cel puțin în actuala ei paradigmă, a Uniunii Europene. Agenda UE este împovărată de subiecte presante și spinoase, de la problema bugetului comunitar și a reformei electorale la nivel european, componenta apărării, Brexit, următoarele etape ale extinderii (în Europa de est și sud-est), poziția față de Rusia, relațiile cu Turcia etc., până la mai noile sfidări numite populism, suveranism, iliberalism, nelipsitele tendințe de secesionism și – deloc în ultimul rând – poziționarea față de politica și acțiunile Americii președintelui Trump față de UE și față de multe din statele membre ale Uniunii. Iar toate aceste dosare intens preocupante sunt, cel puțin în acest moment, dominate și eclipsate de marea și controversata dezbatere asupra fenomenului migrației masive extraeuropene pe continent. La Bruxelles, în iunie, noul coșmar european a monopolizat practic întregul spațiu al activităților din plen și din culise.

Pentru a revitaliza motorul franco-german al Uniunii, cancelarul Merkel și președintele Macron s-au întâlnit pentru a-și coordona pozițiile, iar pentru aceasta și-au făcut și concesii comune, întrucât fiecare dintre ei are nevoie, pe plan intern, de un statut de lider european de prim rang: președintele francez pentru că a anunțat încă de la instalarea în funcție un ambițios program de relansare a Uniunii, cancelarul german pentru că are mari probleme în propria coaliție guvernamentală. Într-un registru de ironie amară, reuniunea de la Bruxelles s-ar putea asemui cu celebrele tablouri ale lui Bruegel, cu multe personaje, fiecare dintre ele cu propria treabă: Germania, pentru continuarea cu orice preț a migrației, Franța „între umanitarism si fermitate”, Italia hotărâtă să se despovăreze de „centrele de primire”, Grecia concesivă în schimbul păsuirii datoriilor, Spania mai primitoare ca mulți alții, Austria, președinte în exercițiu al UE, mai intransigentă ca oricând împotriva exodului, țările din Grupul Vișegrad net opuse unor noi fluxuri de imigranți, Polonia pe o poziție similară, dar distinctă de Vișegrad, Marea Britanie „demisionară” favorabilă migrației etc. 

Virtuozitatea diplomatică a „matadorilor” europeni a reușit, până la urmă, întrunirea unui consens, exprimat într-un text care prevede, în principal, crearea unor tabere pentru imigranți pe coastele sudice ale Mediteranei și, voluntar, în porturi din state europene mediteraneene. Dar primele reacții ale țărilor vizate de proiect au fost de respingere categorică. Iar un pugilat fulgerător s-a și produs între Franța și Italia pe tema migrației, chiar în preziua reuniunii, un joc de ping-pong cu emigranții începe să se închege și între Austria și Germania, pe lângă partidele angajate deja prin Ungaria, Croația, Cehia, Slovacia… În plus, imediat după sumitul zbuciumat, cabinetului Merkel „i-a trecut pe lângă ureche glonțul” căderii guvernului prin spargerea unei venerabile coaliții care ființează de vreo șapte decenii. Criza de la Berlin a fost aplanată – sau mai bine zis amânată. 

O traiectorie pe cât de spectaculoasă și presărată de riscuri de tot felul, pe atât de miraculos administrată, până acum, de Berlin. O traiectorie care, în mare, se regăsește în multe alte state din UE, dar într-un fel și la nivelul Uniunii. Și totuși, în acest tablou atât de preocupant pot fi aflate și zone de speranță, care nu pot fi ignorate. La prima sa întâlnire cu Parlamentul European, după ce Președinția semestrială a UE a fost preluată de Austria, cancelarul acestei țări, Sebastian Kurz, s-a angajat să acționeze în interesul tuturor statelor membre și mai ales pentru consolidarea unității europene, iar în context a făcut o referire explicită la imperativul includerii României și Bulgariei în Spațiul Schengen, întrucât, a declarat el, „nu putem avea o Uniune Europeană cu cetățeni de rangul unu și rangul doi”. Ar fi benefic și salutar ca, sub președinția Austriei, Consiliul European din această toamnă să ia în sfârșit decizia corectă, mult așteptată și necesară, de integrare a României în spațiul Schengen, act care ar prefața firesc preluarea Președinției Uniunii Europene de către țara noastră, la 1 ianuarie 2019.

Nu întâmplător, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a încercat să netezească asperitățile transatlantice în discuția sa directă cu președintele SUA, Donald Trump…
 

Corneliu Vlad
 
Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult