17
September , 2018
Monday
Dorind să răspundem unui corespondent al nostru, care voia clarificări legate de o întrebare aparent simplă – Ce-i acela un partener? – ne-am poticnit. Și am căutat ca, prin câteva exemple, să limpezim curiozitatea cititorului. Așa se face că, mai în glumă, mai în serios, am aflat că în vremurile noastre, odată cu schimbarea lumii, se schimbă și partenerii aflați în mai toate domeniile. Bunăoară, tradiționalista monarhie britanică, ce sute de ani și-a susținut neatinsă casta, a început să dea semne de trecere într-o eră a unor schimbări neimaginate chiar într-un film de science-fiction. Sute de ani, regulile privitoare la căsătoriile din familia regală britanică interziceau ca succesorii la tronul Marii Britanii să se căsătorească cu femei fără titlu nobiliar. Monarhia era cunoscută pentru rigiditatea regulilor și păstrarea cu sfințenie a cutumelor. De aceea, moștenitorii prezumtivi ai Coroanei s-au căsătorit doar în familii nobiliare, până când, în zilele noastre, s-a răsucit istoria: prințul William, aflat în linie directă de succesiune, a luat în căsătorie o persoană de rând, pe Kate Middleton.
Regulile au fost și mai și „încălcate”, și mai vizibil, cu ocazia nunții fratelui său, prințul Harry, care s-a cununat cu o femeie de culoare, divorțată și mai în vârstă decât el. Acest mariaj a confirmat că alegerea partenerilor se poate schimba odată cu lumea, întrucât opțiunea afectivă pentru o femeie divorțată l-a costat pe strămoșul său, Edward al VIII-lea, în 1936, tronul regal. 

Dar lucrurile nu se opresc aici. În aceeași conservatoare familie regală urmează să aibă loc o nuntă între persoane de același sex. Ivar Mountbatten, unul dintre verii reginei Elisabeta a II-a, se însoară cu partenerul său de viaţă, un bărbățel, James Coyle, o performanță unică, aceasta fiind prima căsătorie gay din familia regală britanică. Lucrurile capătă o nuanță specială: Ivar Mountbatten este descendent direct al împărătesei Ecaterina a II-a și al reginei Victoria, iar viitorul său partener său de viaţă este angajat al unei companii aeriene.

Și din nou vom repeta -se schimbă lumea, se schimbă partenerii…

Dar lucrurile nu rămân doar la cazuri izolate, oricum am dori să le calificăm. Sute și chiar mii de „parteneri” vor anima, în secolul nostru și în cele următoare, viața socială, politică, economică etc., etc. Ce vrem să spunem? În următorii 15-20 de ani, circa 800 de milioane de lucrători umani vor fi înlocuiți de alți „parteneri”, mignoni de astă dată, din tablă, străbătuți de fire și circuite, într-un cuvânt, de roboți. Performeri vor fi, cum ne-am obișnuit în toate domeniile, și de data aceasta Germania sau SUA, care, în orizontul anului 2030 vor poseda o treime din forța de muncă alcătuită din roboți. În zona sănătății, un medic va avea drept „coleg de serviciu” un robot, iar asistentele medicale vor acorda ajutor specializat subordonate fiind unor colegi de serviciu neînsuflețiți. Nici jurnaliștii nu vor scăpa de oastea unor viitori „colegi de breaslă” care îi vor comanda mai aspru decât conducătorii de partide, deoarece în viitor se va da mai mult credit unor minusculi „parteneri” mecanici decât celor umani. De ce? Pentru că aceștia vor executa ordinele fără să crâcnească. De altfel, marea agenție Associated Press a introdus deja noi „parteneri” care să realizeze pentru început știri sportive, înlocuind cronicarii sportivi de meserie. 

Într-un cuvânt, se schimbă lumea, se schimbă partenerii, mai în glumă, mai în serios
 

Carol Roman

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult