NUMARUL
195-196

Actualitate

România în flancul estic al NATO

Reporter: editura December - 18 - 2018

În vara și toamna acestui an, și NATO, și Rusia, cu aliați ai săi, au făcut cele mai mari manevre militare din istoria post-război rece a coalițiilor politico-militare având ca nucleu Washingtonul și Moscova. În spațiul euroatlantic extins s-au creat două arcuri de criză: în flancul estic al NATO / vestic al Rusiei și în flancul de Sud al NATO / nordic și vestic al lumii islamice. 

Exerciții NATO în Marea Neagră

Interfață europeană a polarizării vest-est, flancul estic al NATO are ca patrimoniu un trecut zbuciumat, precar, și un spațiu mereu disputat. În perioada modernă, s-a conturat aici și o polarizare tot mai distinctă între Moscova și Berlin, care a pendulat dramatic între colaborare strânsă și războaie de amploare (inclusiv mondiale). Numai în secolul trecut, pe aici au trecut Linia Curzon, „cordonul sanitar”, formula „Intermarium”, a lui Pilsudski, Zidul Berlinului și „cortina de fier”. Urmașul tuturor acestor încercări de despărțire a apelor într-o zona de „ciocnire a civilizațiilor”, cum i-ar fi spus, discutabil, Huntington, este azi flancul de est al NATO, vecin direct cu partea de vest a teritoriului Federației Ruse. Fâșia de uscat european care se întinde de la Baltica la Marea Neagră și care s-a transformat, în ultimele câteva decenii, și mai ales după izbucnirea crizei ucrainene, într-un teren de confruntare între Noul Vest (SUA, Europa – și mai ales „Noua Europa”, cea fosta Răsăriteană, acum mai toată în NATO și UE) și Noul Est (Rusia și aliații/partenerii săi din statele foste republici unionale sovietice din Europa). Dacă acceptăm că lumea a intrat într-un nou „război rece”, ori îl prelungește pe cel canonic, aici este principala sa linie a frontului. 


Oricum, miza acestei fâșii de uscat europene este una decisivă, căci, așa cum ne învață clasicii geopoliticii, cine stăpânește Europa de Est domină Heartlandul, cine îl stăpânește pe acesta domină Insula Lumii, iar cine stăpânește această imensă întindere eurasiatică domină întreagă lume (Mackinder). 

Trupe Speciale ale Armatei Române

Dar cine stăpânește astăzi, de fapt Europa de Est, și care mai este astăzi fosta Europă de Est? În „războiul rece”, era clar: statele din Europa Răsăriteană, adică țările membre ale Tratatului de la Varșovia și CAER plus. Acum, Europa de Est „s-a mutat” mai spre răsărit, în statele post-sovietice europene (Ucraina, Georgia, R. Moldova, Belarus – ? -), căci celelate foste aliate ale Moscovei sunt Europa Centrală sau Europa de Sud-Est, integrate, în cea mai mare parte, în NATO și UE. 


Un areal, așadar, incert, instabil, disputat, în căutare și frământare și nu o dată exploziv (R. Moldova, Georgia, Ucraina). Iată un excurs istoric poate cam lung, dar lămuritor pentru a realiza focalizarea prioritară a celor două forțe mondiale într-o zonă în care concentrările de armament și de trupe sporesc continuu, tensiunea crește, gesticulatiile de forță sunt tot mai frecvente și mai ample. 

Prin preluarea Crimeei de către Rusia, în 2014, echilibrul relativ de forțe din zona Mării Negre, care este tronsonul sudic al flancului de Est al NATO, zona în care se află și România, s-a modificat substanțial. Strategii și analiștii occidentali (în primul rând cei de la RAND Corporation) acuză o vulnerabilitate evidentă a NATO pe flancul său de Est. Summiturile NATO de după izbucnirea crizei ucrainene, din Țara Galilor, Varșovia, Bruxelles, au pus în mișcare o amplă strategie pentu consolidarea politico-militară a poziției Alianței pe întinderea europeană dintre Norvegia și Turcia. În acest context, România, care, împreună cu Polonia, este unul dintre principalele bastioane de apărare ale NATO pe flanc, a fost înzestrată cu structuri militare semnificative, în cadrul Alianței: divizia multinațională și brigada multinațională de la Craiova, bazele de la Kogălniceanu și Câmpia Turzii, scutul antirachetă de la Deveselu, cărora li se adaugă, mai nou, un comandament NATO la nivel de corp de armată. Toată această structură vizează apărarea și descurajarea comună la periferia estică a NATO, într-o manieră coerentă și integrată. 

Exerciții ale trupelor SUA, Bulgariei și României, pe teritoriu românesc

Statele NATO din regiune – Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria – acționează coordonat, în cadrul Formatului București – 9, inițiat de România și Polonia, alături de Inițiativa celor Trei Mări, pentru identificarea și implementarea căilor de consolidare a prezenței aliate întărite pe flancul estic. În cuprinsul acelorași eforturi, de consolidare a flancului de Est și al Alianței în general, șase state europene – Germania, Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania, Suedia – s-au înzestrat, sau urmează să o facă, cu sisteme de apărare antiaeriană și antirachetă Patriot. România a semnat, în 2017, un acord de 3,99 miliarde de dolari pentru șapte sisteme Patriot în cea mai modernă configurație. În aceeași finalitate, statele din regiune solicită o prezență strategică americană mai puternică în Europa Centrală și de Sud-Est, atât în plan militar, cât și în domeniile energetic, de transport și digital, pentru creșterea interesului american și implicarea sporită a SUA în zona, în spiritul reafirmării angajamentelor asumate de fiecare stat din NATO față de prevederile Art. 5 din Carta Atlanticului.


Așa cum era de așteptat, Rusia acționează, la rândul ei, prin potențarea capacităților sale militare la frontierele sale vestice, de-a lungul întregului flanc estic al NATO, prin amplasarea de structuri militare din Kaliningrad până în Crimeea, manevre militare de amploare, zboruri de recunoaștere, ciberatacuri, război psihologic etc. Moscova subliniază că replica să la planurile și programele Alianței atlantice vor include acțiuni asimetrice, hibride, militare și nonmilitare. În SUA și în NATO se remarcă faptul că, în acest moment, Rusia nu privilegiază presiunile directe asupra statelor NATO din Estul Alianței, ci acționează pentru cointeresarea și atragerea statelor vest-europene din NATO în proiecte comune reciproc avantajoase, abordare care, în vest, este interpretată ca o încercare de fisurare și centrifugare a solidarității atlantice. 

Și totuși, politologi occidentali nuanțează discursul despre „sfidarea rusă”. Analistul francez Pierre Emmanuel Thomann apreciază că „pe Flancul oriental al UE este necesară evaluarea atentă a percepției de securitate a Rusiei, care reprezintă al doilea pol european, pentru identificarea amenințărilor și riscurilor la scară europeană”. Exemplificând, el susține că „în ce privește criza din Ucraina, Rusia nu este o amenințare pentru UE. Criza – spune el – este înainte de toate o consecință a erorilor strategice succesive ale SUA, UE și a statelor membre”. Și, mai adaugă el, „cheltuielile militare însumate ale statelor NATO le depășesc cu mult pe cele ale Rusiei”. Într-o optică similară, Joseph A. Day, membru al Adunării Parlamentare a NATO sublinia, într-un raport din aprilie 2018, că, pentru Alianță, forțele nucleare și cele convenționale sunt doar o parte a posturii de apărare și descurajare a NATO. „De aceea, obiectivul descurajării este de a-l face pe adversar să înțeleagă că avantajul pe care l-ar putea obține dintr-o acțiune militară s-ar reduce la neant prin prețul pe care l-ar plăti pentru aceasta și, deci, o asemenea acțiune ar fi de neconceput”. 

Într-un tablou preponderent încărcat, tensionat și tot mai „hibridat”, asemenea puncte de vedere, chiar neoficiale, pot deschide perspective noi de abordare și acțiune, disociate de opțiunile militare, care și-au sporit considerabil ponderea în strategiile NATO și în primul rând a SUA în raporturile cu Rusia. 

Într-o lume tot mai interdependentă, care are de făcut față unor sfidari planetare din fața cărora nu se pot sustrage nicun stat și nicio coaliție, și în care superputerile sunt legate prin tot mai multe fire de importanță esențială, un „război cald” ar fi pe cât de absurd, pe atât de catastrofal. Reconcilierea și reluarea conlucrării în lume se profilează, de aceea, ca opțiune rațională obligatorie pentru forțele acum în confruntare, în estul continentului european sau oriunde în lume.

Corneliu Vlad