19
December , 2018
Wednesday

ne declară E.S. dl. Branko Branković,
Ambasador al Republicii Serbia la București

– Cum apreciaţi stadiul actual al relaţiilor economice dintre ţările noastre?
– România, în calitate de cel mai mare stat vecin, este un partener comercial semnificativ al Republicii Serbia. Comerțul bilateral se derulează în conformitate cu Acordul referitor la comerț și relațiile comerciale dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte și Republica Serbia, de cealaltă parte.

E.S. dl. Branko Branković

– Care sunt, în opinia dvs., realizările, dar şi neîmplinirile în relaţiile economice dintre cele două ţări?
– Potrivit celor mai recente date obținute de la Biroul de Statistică al Republicii Serbia, în anul 2017, valoarea totală al comerțului cu România s-a ridicat la 1,3 miliarde de euro. În același an, exporturile noastre au atins cifra de 726 milioane de euro. Pe lista statelor în care ajung produsele de export ale Serbiei, România figurează pe locul al cincilea (4,8% din totalul exporturilor). Tot în 2017, importurile din România au totalizat 570 milioane de euro, România fiind pe locul al nouălea în totalul importurilor realizate de către Republica Serbia (2,9% din totalul importurilor). Anul trecut, s-a înregistrat un surplus în comerțul exterior cu România, în valoare de 156 milioane de euro, acoperirea importurilor prin exporturi fiind de 127%.

În conformitate cu datele Biroului de Statistică din Republica Serbia, în primele șase luni ale anului 2018, comerțul cu România s-a ridicat la 724,3 milioane de euro. Exporturile au înregistrat, în acest răstimp valoarea de 424,2 milioane de euro, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă a anului precedent. România rămâne pe locul cinci în totalul exporturilor Serbiei, cu 5,3%. Importurile, în primele șase luni ale acestui an, au însumat 300 de milioane euro, înregistrând o creștere cu 12% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017. România este pe locul nouă în totalul importurilor Serbiei. Balanța comercială a atins 141,4%.

Vizită la biserica din Clejani

Principalele produse pe care Serbia le-a exportat în România în primele șase luni ale anului 2018 sunt: porumb (altul decât semințe); conductori de până în 80 V, seturi de conductori de aprindere (cu alte destinații decât pentru vehicule); grâu (cu altă destinație decât pentru însămânțare); bitum din ulei; metanol; rezistențe electrice de încălzire; combustibil pentru motoare cu reacție (kerosen).

Principalele produse care au fost importate de Serbia din România în primele șase luni ale anului 2018 sunt: conductori de până la 80 V; părți de instalații; combustibili; fire și cabluri; papetărie; conductori pentru aprindere, seturi pentru vehicule; componente tv; produse din rapiță; componente de mașini.

– Luând în considerare faptul că cele două ţări au legături strânse de colaborare, cum vedeţi viitorul raporturilor dintre ele?
– Serbia și România vor sărbători anul viitor 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. De atunci, cele două țări au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a îmbunătăți aceste raporturi.

Relațiile politice dintre Republica Serbia și România sunt foarte diversificate. Cele două state vecine, pe lângă prietenia lor istorică, nu au fost niciodată implicate în vreun conflict, una cu cealaltă, sau angrenate în vreun episod de ostilitate reciprocă. Acest fapt este relevat de numeroasele vizite oficiale la nivel înalt – șefi de stat, prim-miniștri, miniștri ai Afacerilor Externe și alți înalți reprezentanți ai celor două țări.

Participare la Conferinţa „Actul Final de la Helsinki – de 40 de ani fundamentul securității europene”

Relațiile bilaterale între statele noastre, ca țări vecine, au la bază trei elemente principale: sprijinul acordat de România procesului de integrare al Republicii Serbia în Uniunea Europeană, poziția României în chestiunea „Kosovo” și promovarea cooperării economice.
Serbia apreciază în mod deosebit susținerea continuă pe care o primește din partea României în procesul de integrare europeană.

Experiența României din propriul parcurs de integrare, pe drumul accederii în UE este una foarte extinsă. Pe această direcție, România oferă Serbiei sprijin deplin, prin vizite de studiu, ateliere de lucru, programe de pregătire etc.
Respectând principiile de bază ale legislației internaționale și ale Cartei ONU, România nu a recunoscut declararea unilaterală a independenței provinciei autonome Kosovo și Metohia. Referitor la acest aspect, România a susținut în mod substanțial dialogul dintre Belgrad și Priștina, de la Bruxelles.

Cooperarea politică și economică dintre cele 2 țări reprezintă două părți ale parteneriatului stabilit la nivel bilateral și multilateral. Acestea nu sunt doar complementare, ci se și bazează una pe cealaltă. În condițiile în care relațiile politice dintre România și Serbia sunt la cel mai înalt nivel, este și firesc să ne așteptăm la o continuă îmbunătățire a cooperării economice dintre cele două țări.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult