NUMARUL
195-196

Alegătorul contemporan, aflat în apropierea alegerilor europarlamentare, încearcă să se descurce printre lozincile ce ar veni să identifice doctrina – dacă ar exista așa ceva – fiecărui partid.

De ceva vreme, „jocurile” legate de aterizarea în Uniunea Europeană pe post de parlamentar sunt mai greu descifrabile. Uneori, bazându-te pe un partid de dreapta constați că în realitate acesta manipulează lozinci ce țin de competitorii din stânga. Atunci, multe partide, foarte ingenioase, se dezlipesc de sorginte și încearcă să împace și capra, și varza. Ne amintim că la alegeri din trecutul nu foarte îndepărtat, liberalii, dorind să se arate a fi „rafinați”, postând „EU promovez România”, alegătorii ar fi trebuit să înțeleagă că EU ar fi însemnat abrevierea englezescului European Union. Și fostul partid PD devenise faimos într-o vreme atunci când își prezenta candidații sub lozinca „Populari în Europa, democrați în România”, încât bietul votant nu o scotea decât cu greu la capăt. În curând începe sezonul și, ca sigur, vom afla multe alte alcătuiri ciudate, pe care abia așteptăm să le vedem apărute în ring. 

Istoria păstrează exemple celebre. Ne amintim, bunăoară, de faptul că analele americane consemnează că în timpul Războiului de Secesiune (1861-1865), un soldat s-a hotărât să se pună bine cu ambele tabere aflate în confruntare dură, pe viață și pe moarte. Mintea lui a conceput o strategie sui generis: s-a îmbrăcat cu tunica albastră a nordiștilor și cu pantalonii verzi ai sudiștilor. Ca să iasă bine în orice împrejurare. Însă, ce a câștigat din această stare duplicitară? S-a tras în el din ambele părți. 

Din păcate, dorința de a câștiga locul mult dorit în Parlamentul European a fost mai presus de orice moralitate. Tare sunt mulți acei care până mai ieri au avut o credință politică de care au atârnat atât timp cât au fost la putere, pentru ca după aceea să devină adversarii acelorași idei, polemizând chiar cu ele. În schimb, s-au întrecut în a aduce elogii noilor vederi însușite, ce aduceau cu ele și binefacerile oferite noilor clienți ai celor ajunși la putere în Europa și, prin urmare, și în țara noastră. 

Un asemenea caz a devenit celebru în urmă cu ani. După întremare, purtătorul suflării oranj, dl. Stolojan, revenea în față la PNL și făcea mizerii venerabilului președinte al Partidului Național Liberal, dl. Tăriceanu. Mai departe, povestea ar fi următoarea: dl. Stolojan schimbă vestonul și pantalonii, iar noul produs se intitulează PDL, de costumație bivalentă.

Dar… și aici apare ridicolul: pantalonii aminteau de social-democrația de dinainte, iar tunica de „liberalismul de campanie”. Și astfel s-a izbutit ca în acest ostaș, și el dublu colorat, să tragă pe rând PSD, PNL, PC, PRM, PIN, ce mai, toți! De unde ar rezulta că de va fi întrebat purtătorul de costum gri despre crezul său politic, el va răspunde că… gândește albastru. 

Nu ne rămâne decât să admirăm inițiativa fostului Partid Liber-Schimbist, de prin anul 1992, când a conferit o Diplomă de Membru de onoare al amintitului partid celebrului Manneken-Pis, copilul bruxellez de bronz din Rue de l`Etuve, care poseda un număr considerabil de costume, pe care le schimba de câteva ori pe săptămână, în funcție de necesități. Ați ingenioși au instituit o decorație, „Ordinul Cangurului cu plăci de rubin”, marcând corespunzător numărul salturilor efectuate de la un partid la altul. 

Un gând năstrușnic ne îndreptățește: oare câți europarlamentari de pe la noi ar trebui decorați cu acest ordin evocator al moralității epocii pe care o parcurgem?

 

Carol Roman