NUMARUL
191-192

Editorial

În oglinda istoriei…

Reporter: editura February - 28 - 2019
Iată-ne, așadar, în plină participare a țării noastre, pe măsura puterilor, la înalta responsabilitate oferită de Uniunea Europeană, care în această perioadă ne-a urcat, pentru câteva luni, în fruntea Consiliului European. Va trebui să ne preocupăm de destinul întregii Europe, încercând să facem față acestei misiuni deopotrivă onorante, cât și de înaltă responsabilitate. 

Și totuși, gândul ne îndreaptă spre următoare mari preocupări de pe agenda politică: alegerile europarlamentare din luna mai, urmate de cele prezidențiale din România, de la sfârșitul anului. Și, privind în oglinda istoriei, încercăm să descifrăm înțelesuri care, la prima vedere, par a fi greu de deslușit. Amintim de marile personalități ce s-au aflat la cârma unor partide pe care le denumim și astăzi, cu mândrie, istorice și la liderii ce i-au animat pe cei ce i-au votat, spre binele țării. Au fost oameni care, cu pregătire și cu o constantă dedicare pentru țara lor, au slujit neabătut interesul național în momente grele, de cumpănă. Ne referim la mari oameni de stat, cum au fost I.G. Duca, Iuliu Maniu, I.C. Brătianu, Nicolae Titulescu, Ion Mihalache, Alexandru Ionescu, Vasile G. Morțun ș.a., înscriind pagini memorabile în diferite etape ale evoluției țării noastre, intrată pe făgaș normal odată cu Marea Unire din anul 1918. 

Carol Roman


În ziua de azi, încercăm să-i deslușim, cu respect și înțelegere, pe liderii actuali ai multor partide ivite ca peste noapte. Zadarnic am vrut să deosebim ideologii, ori o anume continuitate istorică a unor partide, dar, din păcate, ne-am împotmolit de la primele căutări. Nu prea înțelegem rostul apariției lor, poate doar acela de a servi interese fie personale, fie de grup. Am crezut că vom depista filoane ale unor doctrine politice ale lumii moderne, cum ar fi liberalismul, conservatorismul, chiar socialismul, dar nu am deslușit opțiunile. În schimb, am avut multe surprize, prin apariția unor personaje ce nu au avut contribuții cât de cât reale la dezvoltarea țării, ale căror nume sunt cunoscute, în diferite prilejuri, de întreaga opinie publică. Evident, nu ne propunem să-i comparăm pe acești nou-veniți, cu ifos și pretenții de mari politicieni, cu iluștrii lor înaintași. Nu de alta, dar am jigni istoria…

Aflăm cu stupoare că sunt trimiși să participe la complexul proces legislativ european – și nu numai – foști lideri ai unor partide, ale căror isprăvi cu greu le deosebim, precum și o generație nouă de „pile”, cunoștințe, neamuri, relații, obligații etc., provenind, de data aceasta, nu din partea a două-trei formațiuni, ci a celor multe înflorite pe teritoriul național: PLUS, USR, Pro România, PSDI, PPU etc. Numele acestor partide le-am aflat prezente cu prisosință în mass-media, dar ce anume n-am aflat este ce orientări au și ce propun cu mărinimie pentru propășirea națiunii române. Evident, vor urma înțelegeri mici sau mari între aceste înjghebări partinice conjuncturale, care vor încerca să se agațe de acele formațiuni ce au cât de cât o prioritate la alegători. Cu alte cuvinte, ar fi remorcile cu ajutorul cărora partidele mai vechi, cunoscute, vor încerca să creeze majorități, firește, în afara oricăror ideologii ori programe. Și când ne gândim ce oameni au condus destinele țării în urmă cu zeci de ani, în condiții în care supraviețuirea națională era disputată, România era lovită din toate părțile, și care au luat decizii majore și cruciale. 

Privim oglinda istoriei cu inima strânsă în fața celor ce se petrec sub ochii noștri și cum o opțiune proeuropeană fundamentală pentru destinul României este jucată la morișca întâmplării, a lipsei de profesionalism și mai cu seamă de responsabilitate. 

Ar putea, oare, compara oricine pe lideri naționali cum au fost Iuliu Maniu, I.C. Brătianu, Nicolae Titulescu ș.a., care contribuit activ la înfăptuirea unor acte naționale de importanță majoră pentru destinele țării, cu „piticii” politici guralivi și în căutare de parteneri ocazionali pentru supraviețuire?…

Cele notate în aceste rânduri încearcă să rezume opiniile exprimate de o mulțime dintre cititorii revistei noastre, care, exact ca în epoca lui Caragiale, se întreabă în mod cinstit și deschis: Noi cu cine votăm?

Carol Roman