NUMARUL
193-194

Anul 2019 debutează în Republica Moldova cu intrarea în linie dreaptă a confruntărilor politice în vederea alegerilor parlamentare din 24 februarie. Un scrutin cu mai multe necunoscute, dar în mod clar cu mize extrem de importante care vizează nu doar o posibilă alternanță politică la guvernare, ci chiar viitorul geopolitic al republicii.

Programate inițial, conform prevederilor constituționale, pentru toamna anului 2018, alegerile generale au fost amânate cu mai bine de patru luni, cu acordul comun al principalilor protagoniști ai scenei politice moldovenești: Partidul Democrat (PDM), aflat la guvernare și condus de oligarhul Vlad Plahotniuc și Partidul Socialiștilor (PSRM), în opoziție, condus de Zinaida Grecianîi și patronat de președintele republicii, Igor Dodon. Scrutinul se va desfășura în baza sistemului electoral mixt, aprobat în iulie 2017 prin înțelegerea dintre cele două formațiuni politice menționate înainte, în pofida puternicelor contestații din partea formațiunilor civice și a organismelor internaționale care monitorizează situația din Republica Moldova. Contestatarii acestui sistem au reproșat faptul că el favorizează candidații cu posibilități financiare mai mari, care se regăsesc aproape fără excepție în PDM și PSRM, în timp ce alte partide, cu orientare net proeuropeană, precum Blocul electoral ACUM, format de Partidul Acțiune și Solidaritate (Maia Sandu) și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (Andrei Năstase), vor fi dezavantajate. 

Înțelegerea, fie și tacită, intervenită între cele două partide aflate oficial în opoziție unul față de altul – PDM și PSRM – , continuă să alimenteze suspiciunile cu privire la sinceritatea orientării proeuropene a actualei alianțe aflate la guvernare, mulți observatori invocând chiar existența unui veritabil „cartel” între democrați și socialiști, care să le garanteze ambelor partide controlul asupra situației din republică, indiferent de conjunctura internă sau regională destul de volatilă în ultimii ani. Existența unei astfel de „mezalianțe” între cele două partide este argumentată, printre altele, prin faptul că liderii lor, Plahotniuc și Dodon, au fost nu cu mulți ani în urmă parteneri de afaceri, cele mai multe dintre ele derulate cu parteneri ruși. În plus, atacurile mediatice virulente ale democraților împotriva blocului electoral ACUM fragilizează unitatea și forța aripii proeuropene a electoratului, favorizând ascensiunea socialiștilor.

În acest context complicat, intervine în mod decisiv influența Federației Ruse, al cărei interes pentru poziția geostrategică a Republicii Moldova a crescut considerabil în condițiile perpetuării crizei din relațiile cu Ucraina și ale perspectivei consolidării prezenței politico-militare și economice a NATO și UE în sud-estul Europei și zona Mării Negre. Obiectivul Rusiei este să se asigure de existența unui regim prietenos în Republica Moldova, după cum ne spun sursele noastre jurnalistice de la Chișinău, care să nu-i pericliteze sub nicio formă poziția pe termen lung într-o regiune considerată vitală pentru interesele sale.

Un element oarecum surprinzător îl reprezintă poziția Bisericii Ortodoxe majoritare din Republica Moldova, condusă de mitroplitul Vladimir, care, potrivit unui sondaj efectuat recent de Institutul de Politici Publice din Chișinău, se pronunță în proporție de 53 la sută pentru menținerea sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Ruse, ceea ce este „în disonanță completă” cu evoluțiile din Ucraina. Ori, factorul economic, alături de cel religios și de prevalența mass-mediei ruse în spațiul Republicii Moldova sunt premise care facilitează interesele fostei metropole.

Potrivit surselor menționate mai înainte, „directiva” Moscovei pentru Igor Dodon este ca PSRM să câștige la un scor cât mai confortabil alegerile parlamentare, astfel încât socialiștii să formeze necondiționat viitorul guvern, de preferință singuri și, numai în ultimă instanță, împreună cu PDM, dar în care funcția de premier să fie acordată doamnei Zinaida Grecianîi, care se bucură de încrederea oficialilor ruși. În cazul unui eventual eșec al negocierilor pentru formarea unui viitor guvern controlat de socialiști, președintelui Dodon i s-a sugerat să declanșeze noi alegeri (anticipate), până când PSRM va obține majoritatea dorită. Ales ca președinte, în urmă cu trei ani, cu peste jumătate din voturile cetățenilor, credibilitatea lui Dodon a scăzut considerabil, fiind creditat după ultimele sondaje cu doar 15 la sută în preferințele de vot, situație ce contrastează cu poziția PSRM, care s-a consolidat față de ultimele alegeri. În pofida celor șase vizite efectuate în Federația Rusă de când este președinte, poziția lui Igor Dodon, suspendat pentru a patra oară în decurs de un an, datorită refuzului de a promulga legi ori de a numi unii miniștri în guvern, nu prezintă încă suficiente garanții pentru Moscova, care își dorește un președinte stăpân pe situație, care să nu producă surprize. Pentru a nu pierde suportul Kremlinului, Dodon a avansat în ultimul an numeroase promisiuni care interesează Rusia, cea mai recentă fiind aceea că, în cazul victoriei PSRM, va renegocia Acordul de Asociere și Liber Schimb, parafat de Republica Moldova cu Uniunea Europeană în 2014, la Vilnius. Totodată, actualul șef al statului și-a anunțat intenția de a modifica Constituția pentru a instaura un regim prezidențial, precum și de a organiza un referendum vizând readucerea Transnistriei alături de Republica Moldova, într-o formulă administrativă federativă. De altfel, regimul separatist transnistrean, care s-a consolidat continuu în ultimii ani cu sprijinul pe față al Moscovei, poate influența direct rezultatele alegerilor, în favoareaa socialiștilor, prin permisiunea de a organiza circumscripții electorale în regiune. 

O particularitate a eșichierului politic din Republica Moldova, remarcată de numeroși observatori, o reprezintă preponderența opțiunilor de stânga în rândul alegătorilor, iar în lipsa unor doctrine clare, partidele și susținătorii lor se orientează mai ales după afinități geopolitice (pro-Est sau pro-Vest), ceea ce conferă o nuanță aparte confruntării electorale. Drept urmare, dincolo de orice diferențe ideologice, PSRM apare ca promotor al unui traseu antiromânesc și prorus, în timp ce democrații din actuala alianță de la guvernare sunt percepuți ca adepți ai unui traseu proeuropean, cel puțin declarativ. În fapt, însă, odată ajunși la putere, pentru fiecare dintre protagoniști primează interesele proprii, pragmatice, care le asigură prosperitatea afacerilor și, totodată, supraviețuirea politică. Din acest motiv, unii observatori ai vieții politice de la Chișinău, inclusiv din rândul celor cu opțiuni unioniste declarate, consideră că venirea, apreciată ca iminentă, a socialiștilor la guvernare, după alegerile din februarie, ar trebui privită în primul rând ca o încercare de a conserva actualul regim hibrid din Republica Moldova, și doar în ultimă instanță ca un moment de răscruce cu urmări geopolitice pe termen lung. Scrutinul va reprezenta, așadar, după cum se aprecia într-un comentariu postat de Fundația Jamestown din Washington, „o ultimă foaie de turnesol ce va da verdictul asupra democrației moldovenești”. 

În concluzie, indiferent de rezultatul scriptic final al scrutinului din 24 februarie, se anticipează o perioadă marcată de creșterea instabilității politice în Republica Moldova pe fondul unor încercări tot mai evidente de a redefini rolul geopolitic al acesteia într-o regiune amenințată de posibile convulsii și incertitudini în viitorii ani. 


Ioan C. Popa