NUMARUL
193-194

Mapamond

Renunțări la tron care au zguduit monarhiile

Reporter: editura April - 10 - 2019
Abdicarea în favoarea unor parteneri neagreați de familiile lor continuă și astăzi printre membrii monarhiilor lumii. Din Japonia în Spania, capete încoronate și prinți din prima linie a domniei renunță la tron și la viitoare îndatoriri de stat pentru a se căsători cu oamenii cu care doresc să-și petreacă viața, dar care nu sunt considerați potriviți cu regulile respectivelor Case Regale. 
 

Prințul consort Philip – Marea Britanie.
În ultimul secol, Casa Regală britanică a fost zguduită de cel mai faimos scandal al unei abdicări, cea a Regelui Edward al VIII-lea, în 1936, care se căsătorea cu de trei ori divorțata Wallis Simpson. Tot rigorile monarhice stau la baza renunțării la două tronuri din partea actualului prinț consort Philip. Pentru a se căsători cu cea care este astăzi regina Elisabeta a II-a, în 1947, Philip, ca prinț al Greciei și Danemarcei, a trebuit să renunțe la pretențiile sale la domnie. Ca duce de Edinburgh, este tatăl viitorului moștenitor al coroanei britanice, prințul Charles.

Sultanul Muhammad al V-lea – Malaezia.
Monarhia din Malaezia a înregistrat prima abdicare din istorie, cea a sultanului Muhammad al V-lea, la începutul anului 2019. Suveranul a lipsit o perioadă de două luni, timp în care presa a relatat despre căsătoria secretă a acestuia cu o fostă regină a frumuseţii din Rusia, Oksana Voevodina. Sultanul Muhammad al V-lea, din Kelantan, a demisionat din poziţia de al 15-lea Agong, sau suprem conducător al Federaţiei, după ce s-a aflat la cârma ţării din 2016. 


Mako și Sayako, prințesele Japoniei.
Dezbateri aprinse referitoare la succesiunea la tronul Japoniei au apărut în societatea niponă odată cu anunțul pe care îl făcea, în 2017, prințesa Mako. Aceasta s-a logodit cu un coleg de facultate și, cum tânărul are origini modeste, ea este obligată de Legea Imperială să renunțe la titlul regal. Decizia luată de tânăra al cărei tată este al doilea în linia de succesiune a adus aminte de isprava mătușii tinerei, Sayako, prima față regală japoneză care a devenit om de rând. Aceasta a plecat din palatul în care locuia cu o măsuță, un șevalet și o mică sumă de bani. Totul de dragul căsniciei cu iubitul din școala primară. 

Moștenitorul olandez Johan Friso.
Cel care putea deveni rege în Olanda, Johan Friso, a renunțat la acest privilegiu pentru a se cununa cu aleasa inimii sale, Mabel Wisse Smit. În ciuda gestului, Johan devenise foarte popular printre olandezi, iar familia sa era în centrul atenției presei grație vieții frumoase de familie, a simțului umorului și a profesionalismului de care dădea dovadă într-un job din sectorul financiar. Johan a pierit în anul 2012.

Ubolratana Rajakanya, îndoliata Tailandei.
Prințesa tailandeză Ubolratana Rajakanya a renunțat la toate privilegiile apartenenței la Familia Regală în anii `90, din cauza faptului că a dorit neapărat să se căsătorească cu Peter Ladd Jensen. A divorțat în 1998 și s-a întors acasă cu trei copii, dar tsunami-ul devastator din 2004 l-a ucis pe fiul autist al prințesei. În ultimii ani, fosta membră a Casei regale a înființat o fundație în sprijinul copiilor cu autism. O altă dramă a unei prințese tailandeze a zguduit opinia publică. Consoarta regală Srirasmi, soție a prințului moștenitor Maha Vajiralongkorn, a fost prinsă în vârtejul acuzațiilor de infracțiuni aduse întregii familii: unchiul său a fost arestat pentru escrocherie, iar frații săi au fost condamnați pentru defăimarea monarhiei, delict foarte grav în Tailanda. Ca urmare, Srirasmi a fost nevoită să părăsească Familia Regală și să-și lase unicul fiu în grija tatălui. Fosta prințesă s-a retras în orașul natal. 

Lennart Bernadotte – Suedia.
Nepotul regelui Suediei, Gustaf al V-lea, s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Karin Nissvandt, în secret și fără consimțământul părinților, în 1932. Tânărul Lennart Bernadotte a trebuit să renunțe la orice pretenție de a mai deveni suveran. Dar a primit cadou, ulterior, o insulă în mijlocul unui lac din Europa. Fostul membru al Familiei Regale suedeze a devenit un horticultor atât de pasionat, încât în anii 2000, pe insula sa înfloreau în fiecare vară peste 350.000 de flori, care sunt o atracție și astăzi, la 14 ani de la moartea fostului prinț. 
 
 
 

Carol al II-lea „copilul teribil” al Familiei Regale a României.
Nu putem încheia acest periplu prin lumea abdicărilor răsunătoare fără să amintim exemplul „copilului teribil” al Familiei Regale a României, fostul rege Carol al II-lea, care s-a cununat cu două femei de obârșie modestă, încălcând toate regulile de succesiune. În 1918, după o aventură furtunoasă cu Zizi Lambrino, se căsătorea cu aceasta în secret, act care a fost anulat ulterior de familia prințului. O vreme, Carol a părut să fi revenit la matca îndatoririlor, dar căsătoria agreată, cea cu prințesa Elena a Greciei, nu l-a mulțumit. În 1925 renunța la tron din cauza dorinței de a trăi alături de Elena Lupescu. S-a întors pentru a domni în 1930, a plecat din nou în exil după un deceniu și, în final, s-a cununat cu iubita sa.