NUMARUL
195-196

Perspective

Dinastii politice

Reporter: editura July - 15 - 2019

– Putere, avere, ereditate –


Numeroase state socotite a fi modele de democrație, și nu numai acestea, înregistrează un fenomen considerat controversat: perpetuarea la putere, în politica centrală sau locală, a unor dinastii, mai precis accederea în funcțiile publice ale fiilor, nepoților, strănepoților sau soțiilor unor politicieni. 

Familia Bush

În timp ce o parte a opiniei publice consideră că dinastiile politice sunt o dovadă de profesionalizare a domeniului, alte voci susțin că aceste linii de familie sunt păguboase pentru societate. Statistice istorice arată faptul că în aproximativ jumătate din democrațiile lumii există practica dinastiilor politice. Unele dintre cele mai faimoase astfel de linii se înregistrează în cea mai mare putere mondială, SUA, unde modelul acestor intrări în politica mare grație rudelor se practică încă de la primii politicieni aflați în fruntea statului. Două exemple sunt pe cât de celebre, pe atât de elocvente. George W. Bush venea la Casa Albă ca președinte al SUA după ce tatăl său, George H. W. Bush, deținuse această funcție, iar bunicul său, Prescott Bush, fusese senator. Mai mult, presa americană relatează că fiul lui Jeb Bush, fratele fostului președinte George W., își pregătește fiul de mic pentru a intra în politica mare. Și John F. Kennedy, fostul președinte și-a numit fratele, pe Robert Kennedy, procuror general al SUA. Primul a fost asasinat în 1963, cel de-al doilea în 1968, dar fratele lor, Edward Kennedy, a rămas în Senatul SUA până în anul 2009. 

Frații Kennedy

Un fenomen similar se înregistrează și la nivelul autorităților locale, având ca miză câștigarea Primăriei. Astfel, una dintre cele mai proeminente „dinastii” se găsește în New York. Mario Cuomo, fiu al unui imigrant italian de origini modeste, a devenit guvernator al statului în 1983. Fiul său, Andrew Cuomo, a intrat pe postul de director politic, iar în 2010 a candidat pentru același post, câștigându-l. De asemenea, la Chicago, Richard M. Daley devenea, în 2010, cel mai longeviv primar în funcție, ales neîntrerupt din 1989. Îi urmase atunci în funcție tatălui său, Richard J. Daley. Statisticile arată că această familie a condus orașul timp de 43 de ani. 

Caroline Mulroney și tatăl său

Pe continentul american, în dreptul Canadei se poate menționa faptul că actualul premier Justin Trudeau este fiul politicianului Pierre Trudeau. În cadrul unei emisiuni televizate, primul-ministru a afirmat că speră ca fiica sa să-i calce pe urme. De altfel, aceasta are și un model: Caroline Mulroney, fiica fostului premier Brian Mulroney, este procuror general în Ontario și ministru al Francofoniei. 


În Europa se poate menționa, la capitolul dinastii politice, cazul familiei Le Pen, din Franța. De zeci de ani, numele membrilor săi a devenit sinonim cu extrema dreapta în Hexagon. În 1972, Jean-Marie Le Pen fonda Frontul Național, iar fiica sa, Marine Le Pen, era fotografiată încă de mică înfășurată în postere naționaliste. Demnă de menționat este și tentativa de carieră politică a nepoatei sale, Marion Marechal-Le Pen, care a fost aleasă membru al Parlamentului în 2012, la vârsta de doar 22 de ani, dar nu a rezistat decât un mandat.

Familia politică Le Pen

În Marea Britanie, un caz celebru de linie politică în familie este cel al renumitului fost premier conservator David Cameron, cel care a demisionat în urma rezultatului referendumului pentru Brexit. Acesta este strănepotul lui Sir William Mount, membru al Parlamentului la începutul secolului XX. Și în Camera Comunelor se pot întâlni generații de politicieni înrudiți. O astfel de linie, de-a dreptul impresionantă, are în spate Nicholas Soames, nepot al legendarului Winston Churchill. Vărul său, numit tot Winston Churchill, a reprezentat Stretford și Davyhulme timp de aproape 30 de ani. Înaintea sa, unchiul Randolph Churchill a fost membru al Parlamentului în anii 1940, după ce străbunicul său, Lord Randolph Churchill, fusese mebru al Camerei Lorzilor la sfârșitul anilor 1800. Exemplele britanice ar putea continua.

Trecerea în revistă a dinastiilor politice europene poate include și cele trei generații de premieri ai Greciei care au purtat același nume: Papandreou. La început a fost Georgios Papandreou, decedat în 1968, și a cărui moștenire în politica de vârf a Greciei a fost continuată de fiul său, Andreas Georgios Papndreou, devenit prim-ministru al Greciei în 1981 și care avea să încheie trei mandate. În acest timp, își pregătea fiul pentru a prelua frâiele țării. Astfel, Georgios Andreas Papandreou ajungea prim-ministru în anul 2009. 

Baroneasa Diana Elles și fiul său, James

Tiparul dinastiilor politice a intrat, mai timid, și în Parlamentul European. Mai precis, se practică trimiterea urmașilor politicienilor naționali în forul de reprezentare al întregului continent, perceput ca un loc în care se pot spori puterea, averea și influența. Tradiția acestor dinastii politice în forul comunitar are un exemplu britanic. În anul 1973, Baroneasa Diana Elles câștiga un loc în Parlamentul European, ducând la capăt trei mandate, iar fiul său, James Elles, îi urma în anul 1984. A fost europarlamentar până în anul 2009. Și la noi s-au încercat asemenea „soluții”, când un președinte de stat și-a trimis fiica, nepregătită pentru asemenea postură, să reprezinte țara la Bruxelles, iar alte tentative pot fi întâlnite chiar în cadrul recentelor alegeri europarlamentare. 


Pe de altă parte, Germania, Polonia și Marea Britanie au cel mai mare număr de europarlamentari care au legături de familie în politica internă a țărilor lor*. 

Shinzo Abe (stânga) și tatăl său

Și Japonia, mare putere economică a lumii, este marcată, la rândul ei, de fenomenul liniilor dinastice în politică: între anii 1996 și 2007, circa 30% din Parlamentul țării a fost alcătuit din dinastii politice, aspect valabil și în prezent. Potrivit unui studiu al Universității Naționale a Australiei**, se constată o creștere a fenomenului de accedere în funcții publice a reprezentanților celor de-a treia și chiar de-a patra generație de politicieni care aparțin aceleiași familii: „Din cei 30 de premieri post-război ai Japoniei, doar trei nu au avut predecesori în funcții publice care să le fie rude”.. Unul dintre cele mai relevante exemple poate fi chiar cel al actualului premier, Shinzo Abe, care are în spate o lungă linie de înaintași în ale politicii: bunicul său, Nobusuke Kishi, a fost prim-ministru al țării în anii 1950, iar tatăl său, Shintaro Abe, a fost ministru al Comerțului în anul 1981 și de Externe în anul următor. 

 


Și în alte state democratice se înregistrează fenomenul dinastiilor politice: președinta Argentinei, Cristina Fernández de Kirchner, era soția fostului președinte Nestor Kirchner, fostul premier al Tailandei Yingluck Shinawatra este sora fostului prim-ministru Thaksin Shinawatra,iar președintele statului Filipine în perioada 2010-2016, Benigno Aquino al III-lea, este cea de-a patra generație de politicieni din țara sa. 
 

Roxana Istudor


*„Political Dynasties in the European Parliament”(Alexandra Cirone)
**„ Political dynasties dominate Japan’s democracy”, vol. III