9
November , 2017
Thursday
„Când am realizat acest proiect ne-am gandit la nevoia de informare a celor peste zece ...
„Invazia”… sperietoare Prezisul aflux de lucrători din România şi Bulgaria în urma ridicării restricţiilor privind imigraţia, ...
Cea mai importantă piatră de hotar a blamării „balcanicului” o constituie primii ani ai secolului ...
Franţa a criticat Comisia Europeană, pentru faptul că, din “motive politice”, duce mai departe negocieri ...
Un ghid al noului venit În Olanda a găsi de lucru înseamnă mult mai mult decât ...
Basarabia după Unire. Odată cu destrămarea Imperiului ţarist şi reunirea Basarabiei cu România, prin decizia ...
Grupul de la Vişegrad, compus din Ungaria, Polonia, Slovacia şi Cehia, pornea în 1991 de ...
Ştefan Manea - director general „Hofigal“ - Inginerul chimist Ştefan Manea, om de afaceri de succes şi ...
Mai mulţi cititori ai revistei au dorit să afle noi amănunte referitoare la modul ...
Afirmă dl. Cristian Diaconescu, Preşedinte de onoare al Uniunii Naţionale pentru Progresul României Revista noastră, „Balcanii ...

Articole din categoria ‘Accente’

Diplomaţia balcanică în faţa pericolelor dezbinării Europei

Reporter: editura August - 12 - 2016 Comments Off on Diplomaţia balcanică în faţa pericolelor dezbinării Europei

Un politolog occidental afirma că, dacă Balcanii nu ar fi existat, ar fi trebuit creaţi, „pentru evacuarea laturii întunecate a Occidentului în Orient”. Cugetare plină de sens şi adevăr până la începutul amestecului frontal al Ocidentului în construirea unui Orient „după chipul şi asemănarea lui”, dar mai important, după propriile… interese. Acum se poate spune că Balcanii „au fost creaţi“ de mai multe ori, dar de fiecare dată cu o altă menire, cea mai recentă fiind cea care aduce în Europa o creaţie occidentală eşuată din Orient. Această poartă dintre continentul european şi est a existat dintodeauna, dar cui a folosit? În mică măsură balcanicilor. Istoria ne ajută din plin, în acest sens, cu argumente, pornind de la invaziile otomane şi până la „liniştirea” prin atacuri aeriene desfăşurate de NATO în ultimul conflict din fosta Iugoslavie.

Premierul sârb A. Vucic şi vicecancelarul german S. Gabriel

Premierul sârb A. Vucic şi vicecancelarul german S. Gabriel

Situaţia din Balcani este caracterizată astăzi de criza financiară din Grecia, politica agresivă a Rusiei, valul de refugiaţi din Orientul Apropiat canalizaţi spre Europa prin „ruta balcanică“, nu în ultimul rând, de asaltul miilor de migranţi ai sărăciei din Balcanii de Vest spre bunăstarea europeană. Cum răspunde diplomaţia acestor situaţii? Unii lideri de la Bruxelles propuneau ca Balcanii să fie „îngheţaţi”, până când UE s-ar fi putut întoarce cu proiecte (vechi sau noi) pentru regiune. În aceste condiţii, analiştii au observat o interesantă, dar veche strategie a diplomaţiei balcanice, şi anume: a spune ceea ce le place să audă diplomaţilor occidentali, iar acasă a uita de angajamentele asumate. Este o tactică sau rezultatul repetatelor situaţii în care Balcanii au fost lăsaţi baltă de o Europă fără răspunsuri la problemele importante ale zonei? Fără îndoială, este vorba despre cea de-a doua variantă.
O politică duplicitară

Acţiunile diplomatice occidentale în Balcani au urmărit, în principal, contracararea influenţei ruse în zonă şi doar superficial evoluţiile privind consolidarea democraţiei şi statului de drept, notează „Foreign Policy”. Astăzi, Balcanii sunt conduşi de o nouă generaţie de lideri, pentru care afilierea la decizii occidentale este o practică curentă. Drept răspuns, Occidentul a cvasi-ignorat fenomenul corupţiei, patronat tacit de unii dintre politicienii de vârf din regiune. Politica diplomatică balcanică a anului 2016 pare diferită de cea din ’90; toţi îmbrăţişează linia Uniunii Europene în problemele externe şi doresc apartenenţa la NATO (mai puţin Serbia). În fond, însă, asistăm, aşa cum punctam anterior, la un limbaj dublu: unul în afară, altul înăuntru (de menţionat că situaţia este acceptată tacit de marii lideri europeni…). De exemplu, în Muntengru, statul aproape se confundă cu familia Dukanovic, dar reacţia externă rămâne una timidă. În Macedonia, partidul de centru-dreapta al lui Nicola Gruesvski – „VMRO-DPMNE” – a fost nevoit să accepte un acord intermediat de UE şi să dizolve Parlamentul doar după valul de proteste faţă de corupţie şi de interceptările ilegale ale convorbirilor a 20.000 de persoane. Şi în acest caz, reacţia UE faţă de încălcările unor principii democratice a fost una de ignorare, încurajând parcă atitudinea fostului guvern. Cel mai elocvent caz de comportament diplomatic dublu este Serbia, unde premierul Aleksandar Vucic este primit la Casa Albă şi semnează un acord cu NATO, iar în paralel se întâlneşte la Moscova cu Vladimir Putin şi stabileşte o înţelegere pentru achiziţionarea de echipament militar rusesc.

Discuţii Macedonia – Slovenia pe tema crizei migraţiei

Discuţii Macedonia – Slovenia pe tema crizei migraţiei

În privinţa Kosovo, Serbia afişează în vest dorinţa pentru normalizarea relaţiilor cu Pristina, dar la nivel intern practică exact opusul: refuză recunoaşterea independenţei provinciei. Practic, în Balcani sunt numeroşi lideri „îmbrăcaţi” democratic, care s-au adaptat jocului dublu internaţional de nevoie, se poate spune. Care ar fi motivaţia acestei diplomaţii pe două voci? Răspunsul este simplu: situaţia geopolitică actuală a fost factorul favorizant. Contextul crizei ucrainene i-a pus pe liderii balcanici în postura de a deveni interlocutori interesanţi pentru „socotelile” altora în Balcani. De pildă, criza refugiaţilor a schimbat poziţia guvernării din Macedonia faţă de problemele interne. Profitând de unele accente ale dezbinării europene şi de problemele cu care se confruntă UE, canalele diplomatice au fost folosite în cancelariile europene şi ale SUA pentru a izola şi submina opoziţia locală macedoneană. Din păcate pentru unitatea regională, acest „model” poate fi extrapolat, întrucât se constată că fiecare şi-a construit o diplomaţie proprie. Ne putem referi, în acest sens, şi la „jocul“ Turciei, care, mizând pe prestaţia de excepţie a fostului premier A. Davutoglu, a reuşit să convingă principalii lideri de la Bruxelles că fără Ankara, Europa nu are soluţie la problema migraţiei. Însă, prin înlăturarea lui Davutoglu, este posibil ca diplomaţia turcă să fi ratat posibilitatea afirmării celei mai puternice ţări balcanice pe o poziţie deosebită în relaţiile cu o Europă caracterizată de un pragmatism binecunoscut. Toată construcţia diplomatică poate fi spulberată dacă se ia în considerare atitudinea preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care este interesat de reformarea Constituţiei şi instituirea unui regim prezidenţial absolut. Cum va rezolva diplomaţia prăpastia dintre cererile Turciei, care în schimbul soluţionării situaţiei refugiaţilor cere acces mai rapid în UE, şi încălcările frecvente ale drepturilor cetăţenilor din această ţară? Cum se vor putea armoniza teama în faţa Islamului radical pătruns prin valul de migranţi şi efectul liberalizării vizelor pentru cetăţenii turci? Va implementa Turcia o legislaţie în domeniu apropiată de normele europene? Urmările puciului nu dau semne încurajatoare. Europa a început deja să-şi pună o serie de întrebări. Sunt toate acestea teme majore pe agenda majorităţii statelor UE, care încearcă să întrevadă în ce măsură absenţa UE de pe plan balcanic ar putea fi un stimul pentru Rusia şi Turcia să capete mai multă influenţă şi control asupra zonei.

„Ruta balcanică” a refugiaţilor

„Ruta balcanică” a refugiaţilor

Soluţii

În condiţiile în care regiunea Balcanilor păstrează o sensibilitate mai ales după războaiele din fosta Iugoslavie, când speranţele de revitalizare printr-un proces de aderare constant şi concret au rămas… speranţe, transformarea unor state din zonă în rută a refugiaţilor a creat sentimentul că regiunea poate deveni un „spaţiu de aşteptare” pentru problemele Europei. Din păcate, acest moment delicat nu a fost folosit pentru realizarea unei strategii comunitare, care să soluţioneze problema valului de migranţi. Uniunea Europeană, în special Germania, s-a încăpăţânat să creadă că soluţia este Turcia, fără o consultare cu celelalte ţări balcanice (Serbia şi Macedonia). Rezultatul s-a văzut în modul în care aceste state, din nou ignorate în marile decizii, au încercat să rezolve problema: au acţionat pentru a scăpa cât mai repede de refugiaţi de pe teritoriile lor, pasând valul… ţărilor vecine. Evoluţiile au demonstrat că aceasta nu a fost o soluţie a problemei, ci doar o amânare. La rândul ei, nici diplomaţia balcanică nu a reuşit să se impună în rezolvarea problemei celui mai mare val migrator care a asaltat Europa după cel de de-Al Doilea Război Mondial. Ceea ce face ca aceasta să fie o lecţie pentru europeni: crizele de acest gen, ca şi altele, pot fi tratate numai prin implicarea tuturor statelor membre. De la vest la est, de la vârful UE la guvernele ţărilor membre, de la diplomaţi la lideri politici, a lipsit o politică unitară care să găsească soluţii şi concret, la nivelul migraţiei propriu-zise, ca şi al mentalităţilor greşite. Acestea, lăsate fără control, au creat impresia indeciziei UE, a unei incapacităţi de a reacţiona unitar şi coerent pentru menţinerea unui climat al legii pe teritoriul bătrânei Europe. Urmare previzibilă: radicalismul politic şi naţionalismul extrem îşi arată colţii din nou. Efectele sunt greu de estimat…
Dr. Vasile Leca

Analist pe probleme balcanice

 

Tur balcanic cultural

Reporter: editura November - 3 - 2013 Comments Off on Tur balcanic cultural

Viaţa politică agitată, conflictele interetnice şi religioase, întârzierea reformelor şi nu în ultimul rând efectele acute ale crizei economice nu au împiedicat ţările Peninsulei Balcanice să aibă o viaţă culturală vie, bogată şi originală. Ne vom referi în continuare la câteva evenimente din Balcanii vecini nouă, neincluzând viaţa culturală din România în acest spaţiu familiar şi totuşi exotic pentru noi. S-ar cuveni o analiză serioasă privind apartenenţa noastră la lumea balcanică, dacă ea este substanţială şi reală sau este doar un reflex al unei păreri superficiale occidentale care nu este sensibilă decât la nuanţele proprii ale identităţilor şi operează cu numere mari şi grăbite când este vorba de oricine altcineva.

Afiş „Parada” în regia lui Srdan Dragojevici

Afiş „Parada” în regia lui Srdan Dragojevici

Dacă începem cu vecinul nostru de la sud-vest, Serbia, nodul vital al fostului spaţiu iugoslav, este o ţară a cărei identitate a fost tot atât de confuză pe cât de violentă a fost definirea ei. O definire care s-a petrecut în urma unui cumplit război civil şi a unei aventuri statale nefericite, în urma „divorţului” de Muntenegru, fără a fi siguri că formula actuală este fericită şi sigură. Kosovo este o chestiune aproape încheiată, dar totuşi neîncheiată, însă la aceasta se adaugă nelinişti, deocamdată neluate în seamă, dinspre Voivodina. Serbia se grăbeşte, mai cu seamă din dorinţa de a-şi asigura o stabilitate generală, să parcurgă anevoiosul drum către integrarea în spaţiul Uniunii Europene. Intrarea Croaţiei în UE a dat semnalul mobilizării tuturor forţelor naţiunii pentru atingerea acestui scop – nici apropiat şi nici uşor de realizat. În acest context, semnalăm succesul de care se bucură, în continuare, o originală realizare cinematografică intitulată „Parada”, în regia lui Srdan Dragojevici, un film care reprezintă în sine un efort de apropiere faţă de standadele libertăţilor europene. Subiectul e insolit – un ex combatant din războiul civil iugoslav este implicat, încetul cu încetul, în organizarea primei parade gay din Serbia. Un paradox simbolic. Libertatea de a fi ceea ce vrei să fii este apărată de un om care a luptat cu ferocitate împotriva celor care voiau să fie ceea ce erau… Tot la Belgrad a apărut un excepţional volum de proză, semnat de Duşan Velicikovici, intitulat „Serbia însăşi”, al cărui leitmotiv se poate sintetiza în expresia „trecutul care nu a trecut”, după expresia autorului. Trecutul care nu a trecut este peretele de sticlă care desparte prezentul de viitor. Viitorul există, poate fi văzut, dar nu poate fi atins.

Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo

Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo

Dacă în Serbia se duce o adevărată înfruntare cu trecutul, un trecut care trebuie înţeles în adevăratele sale dimensiuni şi valori pentru a putea fi lăsat în urmă, în Bosnia – Herţegovina lucrurile, se pare, au alte caracteristici. Aici nu trecutul e problema, trecutul a fost extrem de dureros, plin de suferinţe şi injustiţii, a fost înţeles pentru că a fost trăit exact în aceste dimensiuni, în mod tragic de majoritatea populaţiei, indiferent de religie şi etnie. În Bosnia şi Herţegovina, chestiunea arzătoare o constituie prezentul. Prezentul ca premisă a unui viitor palpabil. Dacă la Sarajevo Festivalul Internaţional de Film există ca un punct de reper al construcţiei culturale al unei ţări ce doreşte să-şi câştige o recunoaştere ca spaţiu de umanitate normal, participările româneşti, fie la concurs, fie în juriu fiind o constantă pe deplin apreciată, o polemică aprinsă a născut intervenţia publică a unui scriitor extrem de prestigios, Abdullah Sidran, intervenţie intitulată „20 de ani după asediu”. Sidran spune tăios: violenţa nu vine de nicăieri! Ea a venit de la vecinii noştri din est, dar şi, în mare parte, din vest. Patru – cinci ani de zile, comunitatea internaţională a privit cu indiferenţă la ceea ce se întâmpla! Acest avertisment, pentru că, în esenţa sa, luarea de poziţie a lui Sidran aşa ceva este, continuă, referindu-se la faptul că nimeni din Europa nu ia atitudine, nimeni nu intervine astăzi împotriva faptului că în Bosnia şi Herţegovina, naţionalismul şi xenofobia sunt legitimate oficial. Sidran vorbeşte despre măsurile de separare a comunităţilor, despre faptul că şcolile, grădiniţele sunt organizate pe criterii de deosebiri entice sau religioase, că există o politică oficială de segregare a tineretului, a femeilor, că există inegalitate de şanse şi discriminare negativă pe criterii religioase şi naţionale într-un stat ce se află în Europa secolului al XXI-lea. Vocea acestui intelectual, acestui mare scriitor, nu este singulară, ea dă o speranţă în reuşita procesului de integrare a Bosniei şi Herţegovinei în lumea comună a Europei.

Grădina Deliciilor- opera artistului Mladen Milijanovici

Grădina Deliciilor- opera artistului Mladen Milijanovici

Bienala de la Veneţia a avut în componenţa sa, după 10 ani, un Pavilion al Bosniei şi Herţegovinei, intitulat „Grădina Deliciilor”- operă a artistului Mladen Milijanovici. Instalaţia artistului din Sarajevo constă într-un ansamblu de pietre funerare specifice care au încrustate în ele simbolul celei mai mari dorinţe a defunctului. Un ecou de la Săpânţa, am putea adăuga noi. Dincolo de succesul de public de care s-a bucurat, „Grădina deliciilor” este un succes de afirmare a unei republici ex-iugoslave care a traversat o perioadă extrem de întunecată şi al cărei prezent rămâne destul de neclar, dacă nu tulbure de-a binelea.

La Skopje, în FYROM, Macedonia de astăzi, este în plină desfăşurare proiectul „Skopje 2014”, lansat în 2010 şi care cuprinde, între altele, realizarea unui monument uriaş al lui Alexandru cel Mare. Doi arhitecţi, Katharina Urbanek şi Milan Mijalkovici, au prezentat proiectul care cuprinde, pe lângă sistematizarea centrului oraşului (un centru pitoresc ce include vehea cetate turcească refăcută şi un cartier oriental încă în suferinţă), amplasarea unui mare număr de complexuri statuare. Între acestea, cel care a stârnit controverse, uneori polemici, priveşte o gigantescă statuie a Ţarului Samuil, una din marile figuri ale istoriei timpurii a bulgarilor balcanici. Ambele complexuri, dedicate lui Alexandru cel Mare şi Ţarului Samuil, pe lângă chestiunile urbanistice pe care le ridică, poartă o mare încărcătură polemică – fie istorică, fie politică. Şi aici trecutul este invocat ca un posibil viitor.

În Grecia vecină, un motiv de ample reflecţii, speculaţii şi divagaţii îl constituie aducerea în prim-plan a unei modeste plăci inscripţionate, aşezată la o răscruce. Este vorba de piatra care aminteşte trecătorului că la răscrucea drumurilor către Daulis, Theba şi Delphi, Oedip s-a găsit în faţa unei alegeri. Chestiunea care se punea atunci – şi acum – era aceea a curajului de a alege. Grecia se află încă la răspântie şi trebuie să facă o alegere: pe ce drum va merge. Iar alegerea este grea, dacă nu imposibilă, deoarece neprevăzutul aşteaptă pe fiecare dintre ele. Tragedia lui Oedip a revenit în viaţa de zi cu zi a grecilor, victime ale celei mai teribile crize financiare din istoria ţării. Ziariştii, intelectualii, creatorii dezbat impasul, însă nimeni nu e capabil încă să-şi asume decizia alegerii.

Fanfara Tirana din Albania

Fanfara Tirana din Albania

În Croaţia, ultima perioadă a fost dominată de problema inscripţiilor bilingve, în croată şi sârbă (diferenţa este dată doar de scrierea cu caractere latine sau slavone), o chestiune care readuce la suprafaţă trecutul ce nu a fost depăşit. Este o temă care a trezit reacţii diverse – la Vukovar, inscripţiile slavone au fost distruse de grupuri ale veteranilor din războiul civil, în vreme ce la Udbina, Consiliul local a votat amplasarea lor, votul dat venind şi de la Uniunea Democrată Croată, partidul naţionalist care a adoptat linia dură în chestiunea prezenţei sârbe în Croaţia. O prezenţă deloc de neglijat şi care dă măsura respectării normelor europene de convieţuire interetnică. Ori, Croaţia tocmai a fost admisă în Uniunea Europeană. Că este o problemă serioasă, ce ţine de mentalul colectiv traumatizat de anii de confruntări armate, o dovedeşte faptul că Ministerul Învăţământului de la Zagreb a deschis o discuţie publică privind educaţia tinerilor, în acest moment înrâurită de un spirit militarist, războinic, concretizat în tirajul foarte mare pe care îl au publicaţiile cu caracter militar, dedicate armelor de foc, cluburilor extrem de numeroase de practicare a artelor marţiale ori deprinderilor paramilitare. O ciudăţenie care ascunde resorturi periculoase este faptul că revista cu cel mai mare tiraj din Croaţia, dedicată armamentului uşor, de uz individual, se numeşte „Kalibar” şi este editată la… Belgrad.

Pentru că am pomenit de arme şi Belgrad, în luna iunie 2013 a fost demolată în acest oraş clădirea denumită „Topovska Supe” („Gura Tunului”), unde, din august până în decembrie 1942, a funcţionat primul lagăr de concentrare nazist din sud –estul Europei. Deţinuţii erau evrei şi ţigani. Demolarea a avut drept scop crearea spaţiului necesar ridicării unui… shopping center.

Albania consemnează un succes cultural de prestigiu: editarea de către mai mult decât prestigioasa casă de discuri londoneză „Transgobal Underground” a creaţiei muzicale produse de formaţia Fanfara Tirana. Este lansarea mondială a unui nou stil muzical, provenit dintr-o combinaţie ingenioasă de reggae cu muzica tradiţională din sudul Albaniei denumită „kaba”. Drumul deschis de Goran Bregović duce departe…

Tot în domeniul muzical, presa din Turcia consemnează succesul mondial al primei cântăreţe de muzică pop, autoare de muzică şi versuri, Sezer Aksu. În contextul unei ofensive discrete, dar tenace a fundamentalismului islamic în această ţară (marile demonstraţii de la Istanbul şi Ankara ale tinerilor se circumscriu ca o opoziţie declarată la acest process), afirmarea muzicienei turce este un semn bun. Mai ales că nu rămâne singur ca gest de afirmare a laicităţii şi deschiderii spre libertăţi individuale.

Încheiem acest incomplet tur cultural pentru a semnala lansarea unui talk – show tv. simultan în cinci ţări balcanice, toate ex – iugoslave, denumit „Okruzenie”„Vecinătate”. Credem că este cel mai bun semn de restabilire a unui spaţiu armonic, de bună vecinătate, la alţi parametri, consolidat de valorile democraţiei. Balcanii, aşa cum se văd de la noi, sunt o vecinătate încă nesigură. Stabilitatea lor va aduce în circuit, cel puţin din punct de vedere cultural, valori inestimabile. În acel moment, şi noi ne vom vedea mai bine, cu valorile noastre, capabile să concureze şi să atragă. Marele succes al Festivalului „George Enescu” din acest an ne dă multă încredere în viitorul probabil al prezenţei noastre ca mare putere culturală. Trebuie doar să-l facem şi posibil.

Eugen Uricaru

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult