23
May , 2017
Tuesday
Cunoscut în istorie pentru statura sa impresionantă de om politic, Winston Churchill este totodată şi ...
Un cetăţean şugubăţ, pesemne neştiind ce-i scorneşte mintea a propus şi el, isteţ nevoie mare, ...
Discret, însă dăruit total literaturii, Ion Brad îşi împlineşte destinul de scriitor, început într-un moment ...
Cetăţenii din Polonia, România, Bulgaria, Cipru şi Croaţia au şi în prezent nevoie de vize ...
Ne reamintim cu recunoștință că la data de 9 Mai sărbătorim Ziua Independenţei de stat ...
Românii sunt şi ei înscrişi pe harta migraţiei universale, de la est la vest, cam ...
Mai mult decât o „diasporă economică” Au românii din Spania o imagine bună? Au reuşit, în ...
Meandrele istoriei şi repetatele retrasări de graniţe au generat dintotdeauna tendinţe secesioniste. Unele şi-au prelungit ...
Editorial Mulţi compatrioţi de-ai noştri şi-au luat soarta în propriile mâini şi au emigrat în diferite ...
Numeroşi ani, în paginile revistei noastre am publicat în mai multe numere magistrala lucrare a ...
„Sunt mulţi muncitori români în Marea Britanie şi au avut o contribuţie foarte importantă la ...
Editorial „Este ceva putred în Danemarca” era replica lui Marcellus, un ofiţer din garda regelui, în ...
Emil Părău, un om de afaceri care şi-a petrecut copilăria pe dealurile fermecate ale unui ...

Articole din categoria ‘Agricultura românească încotro?’

Intre „nu ne vindem ţara” şi „pământ să cumpere cine vrea să-l muncească”- Un conflict păgubos

Reporter: editura June - 17 - 2012 Comments Off on Intre „nu ne vindem ţara” şi „pământ să cumpere cine vrea să-l muncească”- Un conflict păgubos

Revista noastră propune în dezbatere o problemă ce afectează o mare parte a populației țării

Agricultura românească, încotro?

între „nu ne vindem ţara” şi „pământ să cumpere cine vrea să-l muncească”- Un conflict păgubos

În ultimii 20 de ani, în România au fost înregistrate peste jumătate de million de procese generate de aplicarea legii funciare. Patimi, conflicte, discordie, blesteme peste garduri şi ţarini, toate pentru pământ. Marile exploatări agricole ale CAP-urilor şi IAS-urilor au fost fărâmiţate în milione de parcele, în numele unui drept legitim, dreptul la proprietate. Apoi a venit pasul următor: avem o bucată de pământ, ce facem cu ea? Unii au început să lucreze pământul, alţii l-au lăsat de izbelişte, alţii l-au vândut, fiecare după cum i-a dictat propriul interes şi, mai ales, putinţa. Numai că timpul a adus şi efecte discutabile ale fărâmiţării fondului funciar. Iar conflictul nu s-a stins, ci tinde să se aprindă iar, cu implicaţii mult mai vaste, pentru că în noul cadru a intrat Uniunea Europeană şi politica agricolă a acesteia, etichetată drept discriminatorie pentru ţările din est. Ultima dezbatere este legată de faptul ca de la 1 ianuarie 2014, conform directivei europene, comerţul cu pământ va fi liberalizat, în sensul că străinii vor putea achiziţiona, fără condiţii prealabile, comerciale sau de rezidenţă, pământ în România. E bine? E rău? Părerile sunt împărţite, ca şi soluţiile. Se susţine necesitatea înfiinţării unei bănci funciare care să cumpere parcelele de pământ şi să le comaseze în exploataţii mari, apoi să le concesioneze străinilor. Întrebările curg firesc: cu ce bani va achiziţiona statul pământ? Ce se întâmplă cu terenurile comasate deja de particularii care aşteaptă investitorii?

Întrucât este vorba despre o problemă ce afectează o mare parte a populaţiei ţării, revista noastră a intervievat actuali şi foşti propietari de pământ, cu rugămintea de a-şi exprima părerea cu privire la liberalizarea pieţei funciare începând cu 31 decembrie 2013.

PĂMÂNT NU SE VINDE, SE CUMPĂRĂ”, se aude vocea ţăranilor

Imediat după revoluţie, mi-am dat seama că pământul ajunsese o valoare, cu toate că bătrânii satelor au început să-şi vândă loturile retrocedate pe care aveau numai adeverinţe de proprietate. Eu am învăţat de la tata că pământul nu se vinde, se cumpără, fiind o valoare sub orice regim politic. Aşa am achiziţionat circa 30 de hectare şi m-am dedicat culturilor mari: grâu şi porumb. Am luat în arendă tot pe atâtea hectare şi am trecut la treabă. Următorul pas a însemnat cumpărarea de utilaje. Am apelat la o bancă şi am luat toate maşinile, noi, de la fabrica Ceahlăul Piatra Neamţ, azi doar o amintire”. (Vasile Gherasim – Luduş, jud Mureş).

Noi toţi am muncit prin Franţa şi Spania. Am avut şi nişte pământ, moştenire, cam 10 hectare, apoi am mai cumpărat şi am început să facem ce am văzut pe la alţii. Acum, muncim cam 70 de hectare, toată familia. Primim subvenţie şi de la Guvern şi de la UE, cam 100 euro de hectar pentru grâu şi porumb. Am primit banii în avans, ceea ce a fost bine, am avut de combustibil, seminţe… O să mai cumpărăm cam până la 100 de hectare. Cam atât poate lucra o familie. Deci, noi ne străduim să mai cumpărăm, nu să vindem” (Gheorghe Balint, Slatina).

Investiţia în pământ şi agricultură sunt singurele lucruri care au mai rămas certe pe lumea asta. În rest, nimic nu e sigur. Un serviciu poţi să îl pierzi oricând, pe când pământul, dacă îl munceşti, îţi asigură traiul. Familia mea creşte vaci, acum 6 ani aveam două, acum sunt 70. Am locuit în Timişoara 30 de ani, apoi am rămas şomer şi am decis să vindem tot ce aveam la oraş şi să ne ducem în satul în care m-am născut eu. A fost cea mai bună decizie. N-am vândut pământul, ci am mai cumpărat ceva“ (Nicolae Surdu, Bogheşti, jud. Bacău)

Pe aici, pe la noi, pământul l-a luat un cetaţean arab. Zece ani a tot cumpărat pământ de la ţărani sau l-a luat în arendă. Cei care l-au vândut acum se cam zgârăie pe ochi, ca ăia de l-au dat în arendă primesc în fiecare an bani şi produse. Ăia care l-au vândut au terminat banii şi acum se duc să muncească prin Spania şi Italia, tot la pământ.” (Dorin Stuparu, Izvoarele, Giurgiu)

SĂ VINDEM PĂMÂNT STRĂINILOR, CĂ EI ŞTIU CE SĂ FACĂ CU EL”, afirmă alţii

După ce s-au desfiinţat şi CAP-ul şi IAS-ul, ce să mai facem cu pământul? Cu ce să îl muncim? L-am luat înapoi, că ni l-a dat, dar l-am vândut unui italian. A adunat pământul de la toţi si acum face agricultură adevărată pe sute de hectare. Statul ne-a dat pământul înapoi şi ne-a lasat de izbelişte. Nici bani, nici animale, nici utilaje, nici seminţe. Nici iarba nu mai creştea pe el, că era în drumul vitelor către islazul comunal”. (Alexandru Ciocâlteu, Teleorman)

Pe de-o parte, noi am fost norocoşi, ca l-am putut vinde. Am aşteptat ani şi ani până ce am primit titlurile de proprietate. Şi titlurile nu erau suficiente pentru vânzare. Întabularea, notarul, topograful, toate au costat bani. De ce trebuia să plătim noi? Pământul e al ţării, nu plecăm nicăieri cu el… Cel care l-a cumpărat a platit şi toate formalităţile. Putem spune că am avut noroc. Cine a avut bani să îl lucreze, l-a păstrat, cine nu… l-a vândut. Alţii îl ţin nelucrat şi asta e un mare păcat! Ne bate Dumnezeu, că alţii mor de foame pe lumea asta!” (Ana-Maria Ghiţă, Giurgiu)

Eu nu înţeleg de ce toată tevatura asta cu nu ne vindem ţara! E vorba de exploatarea pământului, că nu pleacă nimeni cu pământul în camioane. Nu suntem în stare să facem agricultură! Mâna de lucru a plecat peste hotare, utilajele sunt scumpe, băncile nu dau credite şi dacă dau, te trezeşti îngropat în datorii. E nevoie de investiţie mare în pământ ca să rodească eficient. Cu ce să faci agricultură? Cu doi moşi şi două babe neputincioase, cu un măgar vai de capul lui?” (Marin Antemir, Izvoarele, jud. Giurgiu)

Nu sunt de acord ca străinii să cumpere pământul, dar e bine să îl concesioneze. Chiar şi pe 50-100 de ani. Statul român să cumpere pământul de la cei care vor să vândă, apoi să facă exploataţii mari şi să îl concesioneze cui are bani să investească şi să îl lucreze. Aşa o să devenim iar grânarul Europei”. (Bogdan Ene, Bucureşti)

Cu ce mă încălzeşte pe mine un câmp plin de buruieni ecologice? Am văzut cum arată terenurile cultivate de străini… şi mi s-a făcut ruşine că suntem neam de ţărani, de-ăia care se laudă că veşnicia s-a născut la sat. Doar vorbe! Suntem contemporani cu ultima generaţie de ţărani. Lumea se schimbă. Jos pălaria în faţa străinilor care au adunat pământul de la ţărani, bucată cu bucată, şi acum fac agricultură ca la carte. Cred că de fapt ne deranjează că străinii au reuşit şi noi am eşuat…” (Adrian Sima, Bucureşti)

Politica agricolă comunitară este discriminatorie

Ţările nou intrate în UE, printre care se numără şi România, beneficiază de o schemă de plăţi diferită faţă de cea aplicată vechilor membri ai Uniunii. Astfel, vechile state UE primesc subvenţii în funcţie de un criteriu istoric (sume anuale fixe), iar noilor state intrate li se aplică un alt criteriu: plata pe suprafaţa agricolă. Dar fermierii din Europa Centrală şi de Est nu mai sunt dispuşi să accepte politici pe care le consideră discriminatorii din partea Uniunii Europene şi cer echitate în alocarea de subvenţii, după cum afirmă Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR). „Nu putem concura pe aceeaşi piaţă, în condiţiile în care un fermier francez primeşte o subvenţie de circa 600 de euro, iar în regiunea noastră valoarea medie este de 150 de euro”, consideră preşedintele FNPAR, Viorel Matei, punctând îngrijorarea fermierilor cu privire la modul în care Comisia Europeană, prin propunerile legislative de reformă a Politicii Agricole Comune, promovează redistribuirea plăţilor directe la hectar, păstrându-se „dreptul istoric” (statele occidentale, precum Franţa şi Germania, fiind avantajate, în detrimentul noilor ţări membre – România, Polonia, Ungaria, Slovacia etc). De altfel, reprezentanţii producătorilor agricoli din România, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Croaţia, Lituania, Letonia şi Estonia s-au întâlnit, la Budapesta, pentru a identifica strategiile de sensibilizare a Comisiei Europene privind includerea în Politica Agricolă Comunitară (PAC) 2014-2020 a unor măsuri de reducere a decalajelor actuale şi a procedeelor care defavorizează net noile state membre. „Ultimii cinci ani din regulamentual actualei PAC s-au dovedit a fi o dezamăgire pentru majoritatea ţărilor noastre. Mărimea şi puterea agriculturii noastre, în cele mai multe cazuri, au pierdut teren, în loc să continue să se dezvolte, iar veniturile fermierilor noştri au scăzut”, se arată în declaraţia comună a fermierilor, care adaugă că propusa direcţie a Comisiei nu cuprinde nici o schimbare majoră faţă de sistemul actual.

Exploatări mari sau exploatări mici?

Cel mai mare neajuns al agriculturii est-europene este considerat de mulţi specialişti fragmentarea excesivă. Dar şi aici părerile sunt împărţite. Elinor Ostrom, laureată a Premiului Nobel pentru Economie, consideră că dezmembrarea terenului agricol în loturi mici a fost „o gravă eroare” a multor state foste comuniste din estul Europei. La rândul său, Mihail Dumitru, preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Agricultură, este de părere că fermierii români vor rezista în economia de piaţă doar prin asociere: „Peste 70% din agricultura rurală nu este integrată în economia de piaţă şi produce tot ca pe vremuri, pentru consumul familiei”. Fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, are aceeaşi opinie: „După 20 de ani de fărâmiţare a patrimoniului agricol, trebuie să vedem că Ceauşescu n-a fost tâmpit cu asocierea în cooperativă şi că fără asociere irosim potenţial agricol. Asta este risipa prin fărâmiţare”.

În schimb, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, crede că reducerea numărului de ferme de semi-subzistenţă nu este nici pe departe o soluţie, ci orientarea lor spre economia de piaţă ar fi mult mai folositoare: „Sunt regiuni întregi în Uniunea Europeană unde fermele mici au un rol crucial, nu numai pe plan economic, ci şi pe plan social şi de mediu”, argumentează oficialul european, pledând pentru acordarea de sprijin pentru acest tip de entităţi, chiar dacă admite că, totuşi, „Comisia Europeană susţine asocierea producătorilor”.

În loc de epilog

O întrebare domină. Statele est-europene, marcate de decalaje, de fărâmiţarea terenurilor, de mentalitatea învechită şi, nu în ultimul rând, de greutăţile crizei, vor cădea din nou la mijloc în „jocurile” celor mari, care urmăresc „partea leului” din subvenţiile agricole comunitare? Pe de altă parte, fără subvenţii, are şanse agricultura estului să prindă din urmă occidentul şi să contribuie la rezistenţa Europei în faţa unei epoci în care foametea este unul dintre cele mai grave spectre?

Violeta Scurtu

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult