15
December , 2017
Friday
Moment istoric. Parafarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, survenită la Vilnius, ...
Rata natalităţii scăzută din Europa, cuplată cu numărul imigranţilor, care creşte foarte repede, va schimba ...
În această perioadă sunt în plină desfăşurare exerciţii militare ale NATO pe flancul său estic, ...
La orele serii, la lumina palidă a unei lămpi de birou, cu greu am putut ...
În paginile memorabile pe care le-a consacrat personalităţii şi epocii regelui Carol I, I.G. Duca ...
Acum, în anul 2010, comparând evoluţia economiei româneşti cu cea din urmă cu 20 de ...
Adesea, în corespondenţa primită la redacţie, cetăţenii dau în vileag o întrebare care îi frământă, ...
- evenimente comentate de reputaţi analişti - Când Jean Bodin publica, în 1576, tratatul său Despre ...
ne declară dl. Cseke Attila, ministrul Sănătăţii, în cadrul interviului special acordat revistei noastre. - Sunteţi ...
- 2000 • Jelio Jelev - Vocaţia Cooperării Zonale (Preşedintele Bulgariei) • Voislav Koştuniţa– Vocaţia Libertăţii (Preşedintele Iugoslaviei) •Adrian Severin– ...

Articole din categoria ‘Anatemă mit avantaje’

„Paradisul fiscal” în 2012

Reporter: editura September - 14 - 2012 Comments Off on „Paradisul fiscal” în 2012

Despre paradisurile fiscale şi firmele offshore se vorbeşte în şoaptă. O anatemă pluteşte asupra lor, dar şi o miză uriaşă. Jumătate din economia lumii tranzitează ţările cu fiscalitate privilegiată. Iar acestea contribuie doar cu 3,2% la economia mondială curată. Conform criteriilor OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), un paradis fiscal se defineşte prin impozite insignifiante sau inexistente, lipsă de transparenţă în ceea ce priveşte regimul fiscal, lipsă de schimburi de informaţii fiscale cu alte state şi atragerea de societăţi paravan cu activitate fictivă. Ultimul studiu apreciază că lipsesc cam 21.000 miliarde de dolari de pe piaţa legală de capital şi că aceşti bani ar fi ascunşi în ceea ce numim generic Paradisul Fiscal (offshore).

Utilizarea diferenţelor de legislaţie fiscală dintre două sau mai multe ţari în încercarea de a atenua răspunderea fiscală este, probabil, la fel de veche ca şi impozitarea în sine. În Grecia antică, unele dintre insulele greceşti au fost folosite ca depozite de către comercianţii maritimi ai epocii, pentru a vinde mărfurile către străini, în încercarea de a evita, astfel, impozitele impuse de oraşele-state Sparta şi Atena la mărfurile importate. Apoi, odată cu trecerea timpului, mecanismele de evitare a taxelor s-au sofisticat, la fel ca şi economia. În prima jumătate a secolului XVIII, coloniile americane făceau tranzacţii în America Latină pentru a evita taxele din Marea Britanie.

Care este cel mai vechi paradis fiscal din lume? Greu de spus, dar cea mai mare legitimitate în această competiţie o au Insulele Anglo-Normande (situate în canalul Mânecii) şi Insula Man (situată între Insula Marii Britanii şi Irlanda). Conceptul modern de paradis fiscal a apărut în 1926, când micul stat Liechtenstein a adoptat o lege de autorizare pentru a atrage capital străin. Între paradisurile fiscale certe se numără şi Elveţia, băncile elveţiene fiind de mult timp un refugiu pentru capitalul celor care fugeau de revolte sociale din Rusia, Germania, America de Sud ş.a. În prima parte a secolului XX, în anii de după primul război mondial, multe guverne europene au crescut taxele brusc, pentru a sprijini eforturile de reconstrucţie. Elveţia, după ce a rămas neutră în timpul războiului, a evitat aceste costuri suplimentare de infrastructură şi a menţinut un nivel scăzut al taxelor. Ca urmare, a existat un aflux considerabil de capital în conturile bancare din Elveţia, din motivele fiscale aferente. De atunci, lucrurile au evoluat ameţitor. Direcţia Generală a Impozitelor Franceze a definit paradisul fiscal încă din 18 mai 1973: „o ţară care aplică un regim fiscal derogatoriu, având ca rezultat un nivel de impozitare excesiv de scăzut”, preferându-se, totuşi, sintagma „ţară cu regim de fiscalitate privilegiată”.

Se estimează că peste 53% din comerţul mondial se tranzitează prin paradisurile fiscale, care în ultimii treizeci de ani şi-a triplat „volumul” ajungând astăzi să reunească, mai mult sau mai puţin legal, 72 de state ale lumii. Aceste state contribuie, în termeni de PIB (PNB), doar cu 3,2% la producţia mondială. Tot prin paradisurile fiscale sunt înregistrate 55% din împrumuturile bancare la nivel mondial şi 35% din investiţiile directe în străinătate. Cifrele sunt ameţitoare, vorbindu-se de peste 21.000 miliarde de dolari „ascunşi”, în ultimii 30 de ani.

Începând cu anul 2009, summit-urile G20 au tot avut pe listele de discuţii problematica paradisurilor fiscale. Fie că este vorba de ţările suverane (Liechtenstein, Elveţia, Irlanda, Luxemburg, Monaco, Andorra, San Marino etc.), fie de teritorii mai mult sau mai puţin autonome (Jersey, Insulele Cayman, Insulele Virgine britanice, Bahamas, Bermude, Barbados, Panama, Belize etc.), opacitatea sectorului financiar-bancar permite inducerea în eroare atât a fiscului, cât şi a justiţiei naţionale în cazul celor nerezidenţi, care consideră evaziunea fiscală o crimă, pedepsită sever de către legislaţia ţărilor lor (de la amenzi mari până la închisoare). În ciuda războiului declarat împotriva lipsei de transparenţă din paradisurile fiscale, care, pe lângă imensele prejudicii economice contribuie şi la proliferarea criminalităţii, prin oferirea mijloacelor prin care se spală banii proveniţi din traficul de arme şi droguri, rezultatele întârzie să apară. Factorii implicaţi în această luptă nu reuşesc, de ani buni, să întocmească o listă comună cu ţările declarate paradisuri fiscale. Astfel, pe lista ONU erau 48 de ţări, pe cea a OCDE 35 de ţări şi pe cea a FMI 62 de ţări.

De altfel, pe lista Asociaţiei pentru Taxarea Tranzacţiilor Financiare (ATTAC) se află şi ţări respectabile, precum Belgia, care, chiar dacă are o fiscalitate destul de serioasă, nu impune impozit pe acţiuni, titluri, câştiguri mobiliare şi practică anonimatul în fiscalitate. Canada este pe listă din cauza facilităţilor oferite organizaţiilor religioase, care au ajuns la 15.000. Marea Britanie, prin Londra, poate intra în această categorie, dacă ţinem cont de serviciile oferite (secret bancar, absenţa taxelor pentru nerezidenţi); se poate afirma că este un mare paradis fiscal. Statele Unite, la rândul lor, se „mândresc” cu Delaware, unde nu există TVA şi nici impozit pe beneficii, iar impozitul pe societăţi este foarte mic (motiv pentru care cca 35.000 de firme americane îşi au aici sediul social-administrativ). Astfel, pe de o parte, marile puteri economice luptă cu metodă împotriva paradisurilor fiscale prin care se tranzitează anual cam 55% din comerţ şi 35% din fluxul financiar internaţional, însumând cam 11.000 miliarde dolari, dar pe de altă parte, fiecare dintre ele îşi protejează propriul paradis fiscal, opunându-se în fapt revizuirii legislaţiei internaţionale: Franţa (steuerparadies = paradis fiscal) pe Monaco şi Andorra, Ţările germanice (Steueroase – „oază fiscală”) pe Elveţia şi Liechtenstein, Marea Britanie (tax haven = refugiu fiscal) insulele Anglo-Normande, SUA pe insulele Bahamas, China pe Macao şi Hong Kong. Astăzi, practic, toate băncile şi toate societăţile multinaţionale au filiale în Paradis, având în vedere că oferă avantaje fiscale considerabile, prin neimpozitarea sau impozitarea redusă a veniturilor şi beneficiilor lor.

Există şi dezavantaje? Ar fi câteva: anatema aruncată asupra firmelor înregistrate în aceste paradisuri fiscale de către autorităţile statelor cu fiscalitate ridicată; costurile de întreţinere ale unei asemenea firme; distanţele destul de mari pe care le are de străbătut un investitor până la cele mai multe dintre locaţiile offshore.

Cât priveşte modalitatea ca o companie offshore să devină acţionar într-o companie românească, aceasta este similară cu aceea a unei companii româneşti care devine acţionar într-o companie românească, doar că pentru compania străină se cere ca toate actele de înregistrare şi certificatul constatator (status letter) să fie cu apostilă. În ce priveşte domeniul imobiliar, în ţara noastră, o companie offshore poate deţine un imobil în proprietate, dar nu poate avea şi proprietatea terenului de sub imobil.

România, la fel ca multe alte ţări, impune taxe pe profitul obţinut pe teritoriul ei de către cetăţenii străini. Unele ţări, însă, au semnat acorduri de evitare a dublei taxări, care permit reducerea şi chiar eliminarea acestor taxe. Pentru un investitor străin care doreşte să investească într-o ţară din estul Europei e mult mai potrivit să-şi direcţioneze investiţiile printr-o ţară care a semnat un astfel de acord cu ţara în care urmează să fie făcute investiţiile. Dacă ţara folosită ca intermediar are un nivel scăzut al taxelor, atunci rezultatul este evitarea plăţii taxelor percepute, precum şi evitarea taxării dividendelor la primirea lor în ţara investitorului. Un exemplu este Ciprul, care a încheiat, de asemenea, acorduri cu peste 40 de ţări pentru a evita dubla impozitare şi a dezvoltat relaţii apropiate cu estul Europei (deţine locul 8 în topul investiţiilor în Rusia).

În România, Regulamentul bancar stabileşte că operaţiunile valutare de capital pot fi efectuate numai cu autorizarea prealabilă a Băncii Naţionale a României, orice investiţie în străinătate trebuie să aibă avizul Băncii Centrale. Numai că în foarte multe zone, companiile offshore se înregistrează fără nici un fel de capital social, deci nu este vorba de investiţie directă şi, deci, nu e nevoie de acordul BNR.

Ţări ca Olanda, Cipru, Luxemburg ocupă locuri importante în topul investiţiilor străine în România. O mare parte dintre investitorii ciprioţi, olandezi sau luxemburghezi sunt, de fapt, după cum afirmă importante publicaţii financiare, acţionari români cu puternice capitaluri în spate şi care îşi scutesc profiturile de impozite, prin societăţile înregistrate offshore.

În prezent, se apreciază că aproximativ 30% din investiţiile străine în România sunt, de fapt, bani româneşti veniţi prin offshore. Paradisurile fiscale sunt folosite, mai ales, pentru inginerii financiare cum ar fi neplata TVA sau efectuarea de importuri fictive. Mecanismele offshore sunt absolut legale, chiar dacă moralitatea lor economică (putem vorbi despre aşa ceva?…) este îndoielnică. Ultimele estimări apreciază că, din cauza crizei, 70% din tranzacţiile pe plan mondial se fac prin intermediul sistemului offshore, care este o componentă a… globalizării. Există însă şi mecanisme de protecţie; în Statele Unite, de exemplu, doctrina federală spune că nu se impozitează în locul unde se face firma, ci acolo unde se face afacerea.

În ce priveşte România, au existat voci, în guvernele trecute, care au atras atenţia că ne-ar trebui o lege offshore. În absenţa acesteia, pierdem bani încontinuu…

Violeta Baur

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult