6
November , 2017
Monday
Încheiem un an economic bun, unul rău sau... aşa şi-aşa? Umorul predecembrist spunea că celebrul ...
Numeroşi ani, în paginile revistei noastre am publicat în mai multe numere magistrala lucrare a ...
Fundaţii active Mariana Mihăilă este preşedinta Fundaţiei „DutchRO”, din Arnem. Împreună cu colegii săi, contribuie la ...
De peste două decenii, grupul de firme „NIRO”, preşedintele său, dl. Nicolae Dumitru, s-au implicat ...
Iată-ne, aşadar, de zece ani acceptaţi în Uniunea Europeană, de care ne erau legate, mai de demult mari speranţe. ...
Ziua Drapelului Naţional În fiecare an, în ziua de 26 iunie, este sărbătorit prin manifestări de ...
Prăbuşirea comunismului în Europa de Est ar fi trebuit să fie urmată de retrocedările averilor ...
Acum, după trecerea unei perioade destul de scurte de la desfăşurarea Festivalului Internaţional „George Enescu” ...
Şi uite aşa, peste noapte, ne-am trezit apreciaţi, noi românii, de mii, chiar zeci de ...
Se observă tot mai des că unele dintre statele lumii îşi vând „comori” care le ...

Articole din categoria ‘Biblioteca balcanică’

Dictatori şi lideri autoritari

Reporter: editura August - 22 - 2017 Comments Off on Dictatori şi lideri autoritari

Profesorul Ștefan Cazimir publică o surprinzătoare carte la Editura Humanitas, intitulată – Sabia și imperiul – cu un subtitlu lămuritor – Militari la cârma statului. Cartea este surprinzătoare din mai multe puncte de vedere. În primul rînd din pricina profilului, de pînă acum, al autorului, un cunoscut profesor universitar de literatură, recunoscut specialist în opera lui I.L. Caragiale. În afara unei aventuri singulare în domeniul politicii parlamentare ( este fondatorul Partidului Liber – schimbist, reprezentat în primul Parlament post – revoluționar) legăturile sale profesionale și intelectuale cu istoria și mai cu seamă cele legate de anatomia dictaturilor nu sunt relevante. Dar aparențele înșeală. Domnul Ștefan Cazimir oferă celor interesați o incitantă carte, alcătuită din biografile și inventarul ideologic a șase militari care au preluat frîiele conducerii statelor în momente de mare cumpănă pentru acestea. Este vorba despre Pilsudski, Ataturk, Hindenburg, Petain, Mannerheim și De Gaulle. Deci, cartea privește istoria relativ recentă a Poloniei, Turciei, Germaniei, Franței ( în două momente importante) și a Finlandei.

În buna tradiție a popularizării cu schepsis a istoriei, două nume importante îmi vin în minte, Emil Ludwig și Stefan Zweig, domnul Ștefan Cazimir aduce pe scenă, sub un reflector mînuit cu mare talent, figuri deloc simple ale unor momente istorice , cum spuneam, decisive. Primul din această galerie este mareșalul Jozef Pilsudski , cel care a izbîndit să oprească ofensiva Armatei Roșii la porțile Varșoviei în anul 1920. După intervenția salvatoare a Armatei Române din 1919 împotriva trupelor lui Bela Kun, această bătălie a închis cu totul orice posibilitate de a internaționaliza Revoluția din Rusia. Destinul mareșalului polonez este un subiect analizat cu atenție la amănuntele semnificative la care se adaugă o simpatie neascunsă a autoruului, simpatie pe deplin justificată, avînd în vedere traiectul simbolic al marelui om de stat polonez, de la simpatii și convingeri declarate de stînga, revoluționare către un patriotism copleșitor și un naționalism rațional. Istoria a fost înțelegătoare cu Jozef Pilsudski, îngăduindu-i să participe la ridicarea din subterane a Poloniei divizate către o afirmare deplină între națiunile Europei dar scutindu-l de îngrozitorul moment al noii sfîșieri a țării sale între Germania lui Hitler și Rusia lui Stalin, de războiul civil dureros dintre Armja Krajova și Armja Ludowa și de regimul de ocupație sîngeros, exterminator, la care a fost supusă populația Poloniei de către armatele celor doi mari dictatori.

Oarecum asemănător este destinul unui alt lider militar care a făcut minuni, dacă ni se îngăduie, pentru salvarea țării sale – Gustav Mannerheim. Mareșalul Mannerheim a reușit, totuși, să-și vadă opera încheiată, o Finlandă ieșită din strînsoarea vecinului său de la Est, independentă politic și suverană în limitele unei neutralități pozitive. Faptele de arme, alegerile politice, întotdeauna la limita unei democrații în stare de alertă fac din Mannerheim o figură luminoasă nu doar pentru finlandezi ci și pentru români, de exemplu. Poziția adoptată de Mannerheim în cursul celui de al doilea război mondial în privința desfășurării de operațiuni militare în adîncimea teritoriului sovietic e cu siguranță un motiv serios de meditație nu doar a istoricilor dar a tuturor celor ce se întreabă și astăzi care ar fi trebuit să fie poziția României în aceeași situație. Asta dacă nu cumva ar trebui să comparăm reacția românească față de cea finlandeză atunci cînd, practic, Uniunea Sovietică ne-a atacat în 1940 prin lansarea Ultimatumului de tristă amintire și de și mai tristă, remanența efectelor tratatului Ribbentrop – Molotov.

Interesant este portretul făcut mareșalului Hindenburg, ultima redută a democrației de modă veche în fața asaltului impetuos al batalioanelor negre sau brune ale lui Adolf Hitler. Depozitarul unei încrederi nelimitate din partea unei mari părți a populației germane, Hindenburg a rezistat îndelung dorinței rapace a șefului naziștilor de a prelua puterea. A rezistat pînă cînd exact cei pe care îi apăra au considerat că promisiunile lui Hitler sunt mai de luat în seamă decît mohorala de neclintit a mareșalului. Moartea sa a adus pe tavă toată puterea unui Cancelar care a dus Germania și Europa în prăpastia unui război fără seamăn în cruzime și sacrificii.

Cartea domnului profesor Ștefan Cazimir conține și un portret – elogiu. Este vorba de cel dedicat lui Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, reformator și legiuitor fără putință de comparație cu alți lideri ai lumii ori ai propriului popor. Ataturk, cu o voință de nestrămutat, a salvat Imperiul de la dezastrul militar, a făcut posibilă evacuarea de pe scena istoriei a rămășițelor statului otoman, a ridicat în fața lumii Turcia, Republica născută din cenușa imperiului, a modernizat nu doar statul ci chiar societatea și viața tuturor cetățenilor, înlăturînd vălul și fesul, schimbînd scrierea, despărțind Califatul de Stat, introducînd sistemul pluripartidic adăugînd alte și alte reforme administrative și instituționale. Dar istoria nu încremenește într-un moment al său. Astăzi asistăm la o neașteptată volută de curs, Turcia renunțănd la rolul de garant al laicității statului pe care îl avea armata, rol impus de Ataturk, renunță, văzînd cu ochii la divorțul dintre Stat și Califat, instituie măsuri de limitare a diversității politice exprimată prin sistemul multipartidic. Această excelentă biografie a fondatorului Turciei moderne nu este doar o descripție, chiar romanțată, a vieții marelui om de stat ci și o analiză a procesului reformator inițiat de acesta.

Doi lideri francezi completează panorama parțială a militarilor care au exercitat conducerea statelor în Europa secolului al XX – lea. Philippe Petain, eroul de la Verdun, salvatorul Franței și în același timp acuzatul principal în procesul colaboraționiștilor cu ocupantul hitlerist este supus unei analize obiective , destul de neîndurătoare. Rătăcirea căii drepte se face din bunele intenții de a minimaliza pierderile. Petain a dorit să păstreze ce mai rămăsese din Franța. Charles de Gaulle, celălalt lider, a dorit să restituie Franței libertatea și măreția. Primul a pierdut, cel de al doilea a reușit să aducă Franța din nou în rîndul marilor națiuni libere ale lumii.

Ștefan Cazimir a scris o carte antrenantă, aducînd la cunoștința cititorului multe informații, unele surprinzătoare sau necunoscute publicului românesc, ducînd cititorul către concluzii întemeiate, una dintre ele fiind aceea că într-adevăr massele hotărăsc totul dar liderii decid ce hotărăsc massele. O carte inteligentă, cum numai inteligența recunoscută a profesorului Ștefan Cazimir putea produce. In acest caz, inteligența este cea care face diferența între o lucrare biografică, alcătuită din informații și date, chiar senzaționale, și o lucrare biografică în care se urmărește relevarea sensului unor existențe excepționale. O carte de citit și de păstrat.

 

Eugen Uricaru 

O anchetă celebră

Reporter: editura October - 20 - 2016 Comments Off on O anchetă celebră

Acad. Răzvan Theodorescu

Cu decenii în urmă, într-un timp al neuitatei liberalizări a regimului comunist din anii ’60 – ’70 ai secolului trecut, talentatul şi plurivalentul ziarist Carol Roman realiza un proiect jurnalistic unic: publicarea unui volum cuprinzând numeroase şi substanţiale răspunsuri ale unor laureaţi ai premiului Nobel la întrebarea „Există un secret al celebrităţii?”. Era o anchetă internaţională fără precedent, menită a da răspunsuri aşteptate mai ales de tineri, demers susţinut de „Scânteia tineretului” şi preluat într-o carte de „Editura Politică”, în vremea unei deschideri româneşti spre toate orizonturile pe care se cade a o cunoaşte mai bine şi a o evoca mai des.

img_0003Latinescul „celebritas” – pentru mine, ca dascăl, formula „celebritas in docendo”, adică reputaţia ca profesor rămâne o regulă de aur a profesiei noastre – era explicat de către cei care îi răspundeau lui Carol Roman şi ei erau printre cei mai vestiţi contemporani. Americani, ruşi, englezi, canadieni, francezi şi germani – cei mai numeroşi – dar şi savanţi din Olanda, Norvegia, Suedia, Finlanda, Italia şi Elveţia au onorat această carte plină de succese – o dovedeşte traducerea sa în opt limbi – cu un tiraj pe măsură (în 1972, în România au fost 100.000 de exemplare).

Jurnalistul Carol Roman – premiat în zilele noastre de Uniunea Ziariştilor Profesionişti pentru volumul „În balansul vremurilor”, editor neobosit al revistei „Balcanii şi Europa”- nu a ocolit în ancheta sa dificultăţile. A încercat să aibă şi un răspuns al lui Alexandr Soljeniţîn (aşa cum îl sfătuia sincer şi candid vestitul medic şi biochimist Jacques Monod), nu l-a ocolit nici pe ilustrul, dar şi controversatul – din motive politice – fizician Werner Heisenberg şi – ceea ce este extrem de important – s-a oprit la două cazuri celebre româneşti: cel al profesorului biolog George Emil Palade, împlinit cu un Premiu Nobel şi celălalt, dramatic neîmplinit, al medicului Nicolae Constantin Paulescu.

Alfred Nobel

Alfred Nobel

Prefaţa, de acum mai bine de patruzeci de ani, a academicianului inventator Henri Coandă, venind să întărească spusa profesorului Palade potrivit căreia poporul român este „un mare producător de inteligenţe”, ne face cu atât mai mult să deplângem eroarea majoră făcută în anul 1923 de către Fundaţia Nobel, care l-a privat de un Premiu Nobel pe adevăratul descoperitor al insulinei. Dincolo de anumite poziţii politice nefericite – care însă, o spun răspicat, nu pot conta defel în cazul inteligenţelor superioare şi recunoscute – savantul Paulescu, care a fost ales membru post – mortem al Academiei Române în noiembrie 1990, a binemeritat din partea lui Carol Roman o atenţie firească, mergând până la iniţierea unei corespondenţe cu un supravieţuitor al grupului canadian care l-a nedreptăţit grav pe medicul român, profesor de Fiziologie la facultatea bucureşteană de Medicină, decedat la un deceniu după ce, în 1921, îşi publicase descoperirea.

Reeditarea acestei cărţi – anchetă a lui Carol Roman – însoţită de imagini ale preţioaselor scrisori, autografe şi manuscrise ale marilor săi corespondenţi – îmi pare cu atât mai necesară cu cât astăzi toţi aceştia au plecat dintre noi. Generaţiile actuale au aici oglinda în care s-au privit celebrităţile ştiinţei mondiale. Cei care, poate, aidoma româno – americanului Palade, puteau să spună: „Consider Premiul Nobel ca pe o întâmplare frumoasă şi norocoasă”.

Unor asemenea „întâmplări” le-a dedicat Carol Roman, într-un moment de fastă inspiraţie, o carte în felul său unică.

În editura „Balcanii şi Europa” a apărut remarcabila anchetă internaţională realizată de scriitorul Carol Roman intitulată: „Laureaţi ai Premiului Nobel răspund la întrebarea «Există un secret al celebrităţii?»”. Cartea este difuzată prin Compania de Librării Bucureşti.

Adevăruri ascunse în culisele înţelegerilor secrete

Reporter: editura August - 12 - 2016 Comments Off on Adevăruri ascunse în culisele înţelegerilor secrete

„Chestiunea basarabeană” şi impactul ei în istoria românilor

„Basarabia va supravieţui atât timp cât o vom iubi până la lacrimi!”. Cu aceste cuvinte memorabile, care aparţin poetului Grigore Vieru, se deschid cele 656 de pagini ale unui volum cu un conţinut incitant, apărut de curând în spaţiul publicistic românesc. Este vorba despre lucrarea „Basarabia şi destinul ei secret. Mărturii şi documente istorice”, editată de „Grup Media Litera” şi realizată de Vasile Sturza, jurist şi diplomat din Republica Moldova. Autorul are o îndelungată experienţă politico-diplomatică, fiind pe rând ministru al Justiţiei, reprezentant al şefului statului pentru negocierile privind Transnistria, apoi Ambasador la Moscova şi în mai multe capitale din statele balcanice (Belgrad, Sofia, Skopje şi Tirana), iar în ultimii ani consilier prezidenţial.

Basarabia si destinul ei secret POPANeîndoielnic, cartea este alcătuită nu doar cu mintea, ci şi cu sufletul, din iubire pentru Basarabia şi destinul adesea plin de tragism al populaţiei din acest străvechi teritoriu românesc dintre Prut şi Nistru. Rod al unor strădanii îndelungate şi al unor căutări pasionate în arhivele secrete ale fostei URSS şi Germaniei, dar şi din alte mari puteri ale lumii din Europa şi America, lucrarea lui Vasile Sturza (o culegere de documente, precedată de un consistent studiu introductiv) impresionează prin bogăţia şi varietatea informaţiilor, multe dintre ele inedite, aduse în premieră în atenţia cititorilor din România şi Republica Moldova. Focalizată asupra intervalului dintre Unirea de la 1918, când după mai bine de un secol Basarabia revenea la sânul Patriei mamă, până la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, când această provincie şi nordul Bucovinei intrau în componenţa marelui vecin de la răsărit, documentele adunate oferă o imagine cuprinzătoare asupra a ceea ce a reprezentat „chestiunea basarabeană” şi impactul ei asupra eforturilor diplomaţiei româneşti în perioada interbelică. Datorită ariei de cuprindere a documentelor, lucrarea depăşeşte sfera strictă a subiectului anunţat în titlu, oferind informaţii mai largi asupra evoluţiilor, intereselor adesea divergente şi înţelegerilor fluide care au marcat continentul european în deceniile trei şi patru ale secolului al XX-lea şi s-au repercutat, într-un fel sau altul, asupra României şi a poporului român. Din acest motiv, cititorul poate găsi răspunsuri la numeroase întrebări, uneori incomode, cu privire la diverse momente ale istoriei naţionale.

Spre exemplu, documente păstrate în arhiva Deparatamentului de Stat al SUA, incluse în volum, ne prezintă aspecte neştiute sau cunoscute de puţine persoane avizate despre motivele care au stat la baza deciziei Statelor Unite de a nu se alătura Franţei, Marii Britanii, Italiei şi Japoniei la semnarea Tratatului de la Paris, din 1920, prin care a fost recunoscută unirea Basarabiei cu România. Ulterior, ca urmare a unor demersuri repetate ale Legaţiei române la Washington, Departamentul de Stat a iniţiat rectificarea poziţiei SUA în chestiunea basarabeană.

basarabia-si-destinul-ei-secret-marturii-si-documente-istorice-de-vasile-sturza-2016-p95977-01 (1)Un loc important în volum este acordat, fireşte, documentelor legate de negocierile care au premers semnarea la Moscova, la 23 august 1939, a Tratatului de neagresiune şi a Pactului adiţional secret (Ribbentrop-Molotov) de către URSS şi Germania nazistă, care au marcat în mod tragic şi pe termen lung situaţia ţărilor central şi est-europene, între care şi România. Mai departe, un interes special pentru cititor îl prezintă o serie de documente, identificate de autor în arhivele sovietice, care dezvăluie intenţiile reale ale URSS cu privire la România, dar şi la alte state europene aflate în vizorul intereselor sovietice. Înregistrarea discuţiei lui Stalin cu ministrul Afacerilor Externe al Marii Britanii, Anthony Eden, datată 16 decembrie 1941, consemnează propunerea avansată de liderul sovietic de a se conveni un şir de tratate, însoţite de protocoale secrete, pentru un mare număr de state europene „în care să fie indicată schema generală de reorganizare a graniţelor europene după război”. În privinţa graniţelor, Stalin viza realipirea Basarabiei şi Nordului Bucovinei la URSS, dar şi o extindere a teritoriului românesc „în vest, pe seama Ungariei, în cadrele căreia trăiesc astăzi până la 1,5 milioane de români” (op. cit., pp.495-496).

Mai târziu, la începutul lunii iunie 1944, când România se afla încă alături de Germania, Comisia Comisariatului Poporului pentru Afaceri Externe al URSS de pregătire a tratatelor de pace şi a organizării postbelice punea în discuţie chestiunea viitorului Transilvaniei. Din punct de vedere etnic, subliniau autorii, „pretenţiile faţă de Transilvania sunt întemeiate numai pentru România”.

Parcurgerea volumului „Basarabia şi destinul ei secret. Mărturii şi documente istorice” atestă faptul că suntem în faţa unei culegeri de documente care dobândeşte ea însăşi valoare de document, un instrument de lucru indispensabil pentru cercetători, dar şi o sursă de informare de primă mână pentru cititorii interesaţi de istoria naţională.

Dr. Ioan C. Popa

 

Cronica timpurilor noastre

Reporter: editura March - 13 - 2016 Comments Off on Cronica timpurilor noastre

Noul volum intitulat În balansul vremurilor”, apărut la Editura „Balcanii şi Europa” la început de an 2016, prezintă istoria unui sfert de veac a societăţii româneşti văzută prin ochiul selectiv al ziaristului Carol Roman. Volumul de faţă cuprinde articolele sale de diferite genuri, comentarii, analize, interviuri, pamflete, ce privesc evenimentele majore ale ultimilor 25 de ani. Începe cu cele apărute în „Tineretul Liber”, un ziar al Revoluţiei, continuă cu materiale publicate în paginile „României Libere” (memorabilul interviu luat marii balerine Magdalena Popa, la Toronto), într-o vreme în care ţara încerca din răsputeri intrarea pe un drum normal, european, apoi „Ultima oră” (un interludiu), „Luceafărul” – unde recheamă figura memorabilă a lui Mircea Sântimbreanu, „Cronica Română”, „Vocea României”, „Timpul” etc.

img01Cea mai consistentă parte a cărţii este alcătuită din articole din „Balcanii şi Europa”, revistă pe care a fondat-o în anul 2000. Îndrăzneţul jurnalist tratează teme şi subiecte de mare actualitate, toate având în comun interesul general. Părerea mea, subiectivă, este că a izbutit într-un mod miraculos în această întreprindere a sa. Este o publicaţie echilibrată, bine informată, cu un program generos pe care îl urmează cu consecvenţă, ştie să-şi atragă publicul şi colaboratorii atât din lumea politică, cât şi din mediul diplomatic, şi într-un mod nestrident, convingător, cu mult har. Nu în ultimul rând

trebuie amintită ţinuta modernă a graficii. Apariţia revistei în ultimii 15 ani se datorează susţinerii de către „NIRO Investment Group”, de preşedintele său, dl. Nicolae Dumitru.

Este îndeajuns pentru a spune că „Balcanii şi Europa” are un loc şi o voce a sa, distinsă şi limpede. Nu este puţin lucru, mai ales astăzi, când jocul de umbre şi confuzia valorilor pare să închidă un cerc ce ne aduce iarăşi la începutul anilor ’90. Este important când o revistă precum „Balcanii şi Europa” îşi face datoria. Articolele din carte consemnează momente importante pentru România, de la intrarea în NATO, accesul în Uniunea Europeană, la chestiuni privind relaţiile cu vecinii ori cu românii din afara graniţelor. Domnul Roman este atent la nuanţe şi la consecinţe. Este un fel de farmacist al cuvintelor şi, cum spuneam, subiectele dezbat temele strigente ale actualităţii.

Pot spune că volumul „În balansul vremurilor”, bine conceput, oferă o lectură incitantă, posibilitatea unei confruntări cu propria memorie, prilejul unei evaluări a ceea ce ni s-a întâmplat. Este meritul autorului!

E.U. 


Enciclopedia şcolii sociologice de la Bucureşti

carteDe curând a ieşit de sub tipar prima fasciculă din cadrul unui amplu proiect ştiinţific dedicat editării „Enciclopediei Şcolii Sociologice de la Bucureşti”, ca parte a „Marii Enciclopedii a României”, iniţiată şi coordonată de academicianul Tudorel Postolache. Prima fasciculă este dedicată fondatorului Şcolii Sociologice de la Bucureşti, Dimitrie Gusti, remarcabilă personalitate a culturii române din perioada interbelică, şi cuprinde două studii introductive semnate de prof. univ. dr. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române (D. Gusti şi «sociologia naţiunii». Cenzura comunistă şi sistemul gustian de «sociologia naţiunii»”), şi dr. Ioan C. Popa, cercetător asociat la acelaşi Institut („D. Gusti – De la «sociologia războiului» la «sociologia păcii»”). Cei doi cercetători sunt alcătuitorii acestei ediţii şi selecţiei de texte aparţinând marelui savant grupate în partea a doua a volumului, sub titlul generic „Sociologia naţiunii şi a relaţiilor internaţionale”.

Textele gustiene, selecţionate cu grijă de către autori, acoperă o paletă largă de teme de interes atât pentru specialişti, cât şi pentru cei interesaţi de cultura politică şi ştiinţa relaţiilor internaţionale, cum sunt: „Ştiinţa Naţiunii”, „Problema Naţiunii”, „Individ, societate şi stat în Constituţie”, „Partidul politic. Sociologia unui sistem al partidului politic”…

Dimitrie Gusti a crezut cu tărie, până la sfârşitul vieţii sale, în idealul naţiunii române, a cărui împlinire o vedea într-o interdependenţă totală cu popoarele Europei, într-o lume pacifistă, dedicată dezvoltării şi prosperităţii tuturor.

Acţiunea vizând punerea în valoare a ideilor Şcolii sociologice de la Bucureşti şi reeditarea, pe fascicule, a unor texte fundamentale ale membrilor acesteia urmează să fie finalizată în 2018, când va fi aniversat centenarul Marii Uniri.

 

O voce a romanităţii balcanice

Reporter: editura February - 6 - 2016 Comments Off on O voce a romanităţii balcanice

Preocupat în principal de romanitatea balcanică şi de relaţiile externe ale României, Tănase Bujduveanu, timp de numeroşi ani colaborator al revistei noastre, a devenit cunoscut prin cele peste 40 de volume dedicate studiului civilizaţiei şi culturii aromânilor, pe care i-a urmărit în Peninsula Balcanică din cele mai vechi timpuri până în prezent.

1În cadrul acestui demers notabil, multe volume de certă importanţă se remarcă prin aprofundarea unei dimensiuni a spiritualităţii noastre arhaice, puţin cunoscute şi cel mai adesea neglijate. În studii ca „Romanitatea Balcanică şi Civilizaţia Aromânilor”, „Aromânii şi Muntele Athos”, „Aromânii din Kosovo”, „Aromânii din Peninsula Balcanică”, Creştinismul Aromânilor din Balcani”, „Megleno-Românii. Viaţă religioasă”, Tănase Bujduveanu a coagulat importante mărturii istorice. De altfel, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate revistei „Balcanii şi Europa” în anul 2013, reputatul cercetător puncta reperele întregii sale munci de cercetare: „Aromânii, ca parte integrantă a spaţiului românesc carpato-danubiano-pontico-balcanic, urmaşi ai tracilor romanizaţi, au supravieţuit vicisitudinilor istoriei (războaie, năvăliri barbare, formarea şi prăbuşirea unor imperii), deseori sprijiniţi de românii din stânga Dunării”.

Dedicat cercetărilor privind istoria naţională, Tănase Bujduveanu a scos în lumina tiparului cărţi de referinţă ca „Mărturii numismatice greco-romane de la vicus Quintionis-Sinoe – judeţul Constanţa”, „Etnografie  balcanică. Aromânii din Dobrogea”, „Dimitrie Cantemir şi Vlahii Balcanici. Mărturii din Hronicul vechimii a romano-moldo – vlahilor”. Ultimele sale volume apăreau în anul 2014 purtând pecetea aceleiaşi pasionate vocaţii: „Evoluţia cântecelor şi jocurilor populare ale megleno-românilor din localitatea Cerna, judeţul Tulcea” şi „Evreii din Dobrogea. Situaţia evreilor din lagărele de muncă (1941)”. 


S-a stins din viaţă profesorul şi cercetătorul Tănase Bujduveanu, binecunoscut pentru pasiunea cu care a studiat evoluţia aromânilor, a minorităţilor româneşti din jurul graniţelor ţării şi în special din Peninsula Balcanică. Considerăm pe deplin meritată o evocare a operei sale care lasă în urmă o adevărată bibliotecă de certă însemnătate.

O bătălie câștigată pentru Titulescu

Reporter: editura June - 15 - 2015 Comments Off on O bătălie câștigată pentru Titulescu

Domnul George G. Potra, cel mai autorizat cercetător al operei și vieții lui Nicolae Titulescu, oferă publicului o mare surpriză – o carte intitulată „Nicolae Titulescu, arhive pierdute, Dosarul unei recuperări” – lucrare editată cu sprijinul generos al Primăriei Municipiului Sebeș, prin Centrul Cultural Lucian Blaga și Fundația Culturală cu același nume din Sebeș. Tomul apărut la Editura Altip din Alba Iulia este impresionant, cuprinzând Note și Anexe în care se regăsesc publicate intervențiile unor comentatori pe marginea volumelor dedicate personalității lui Nicolae Titulescu.

arhive_coperta_web

Cartea cuprinde, în cea mai mare parte a sa, descrierea unei aventuri intelectuale și nu numai, cea a descoperirii arhivei risipite a marelui om de stat care a fost Nicolae Titulescu. O parte din documentele Titulescu se găseau în Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, ele fiind valorificate în decursul timpului de cercetători, în general din inițiativa și cu sprijinul Fundației „Nicolae Titulescu”. Dar ceea ce se afla în aceste Arhive constituia doar o parte din documente, deoarece era bine știut că ministrul Titulescu purta cu sine multe documente, unele originale, altele în copii autorizate, spre a le folosi în activitatea sa frenetică, dar întotdeauna pusă în slujba interesului național. Poate a existat și un alt motiv – acela al conștiinței faptului că avea inamici puternci și în stare de orice pentru a-l înlătura de pe scena publică, inclusiv capabili de a subtiliza sau distruge acte originale ce l-ar fi putut apăra. Nu era foarte ortodoxă această modalitate de a lucra sau de a se apăra, dar situația, mentalitatea și atmosfera vieții publice din România anilor `30, din toată Europa, era încărcată de violență și intoleranță, de o neobarbarie ce a culminat cu asasinatele politice cunoscute și, în final, cu izbucnirea unui război ce s-a dovedit a fi dominat de fanatism, cruzime, ură. Împotriva acestora a luptat cu toate puterile minții sale, toată viața sa, Nicolae Titulescu. El știa foarte bine, vedea foarte limpede ce putea aduce un război, se temea de război pentru soarta Europei, dar mai ales pentru soarta României. Problema păcii era pentru Titulescu o problemă capitală. Pornind de la acest fapt, trebuie să înțelegem acțiunile sale în favoarea Pactului Briand – Kellog, a Ligii Națiunilor, a unui dialog și a unei înțelegeri cu Rusia Sovietică. A reușit să-l facă pe Regele Carol al II-lea, unul dintre cei care îl urau profund, să consemneze „e mai bine să ai Rusia ca prieten decât ca dușman”, o idee genială, dar greu de înțeles într-o țară în care devotamentul și fidelitatea erau percepute ca forme simple ale slugărniciei.

Volumul dezvăluie cititorului aventura palpitantă a descoperirii unor fonduri arhivistice ascunse, tranzacționate, uitate sau neluate în seamă, fonduri care au avut un destin neclar din cauza conflictului permanent dintre Nicolae Titulescu și grupuri politice sau persoane deosebit de importante în stat, conflicte izvorâte în principal din două motive: incompatibilitatea ideologică și aversiunile personale. Istoria arhivei Titulescu este palpitantă, așa cum este și cartea domnului George G. Potra. Niciodată nu mi-am putut închipui că un teren atât de arid cum este cercetarea arhivelor, ori chiar cercetarea filologică a documentelor, lucruri care cer, în afara pregătirii de specialitate, muncă de furnică, memorie de elefant și inteligență sclipitoare, nu mi-am închipuit, spuneam, că poate genera atât interes, atâta tensiune intelectuală. Autorul a fost stăruitor, discret, intreprid și mai cu seamă dedicat, în această acțiune de refacere a unui fond de documente de o însemnătate deosebită pentru înțelegerea a ceea ce ni s-a întâmplat, dar și a ce ni s-ar putea întâmpla din nou, dacă nu luăm aminte.

Punctul de pornire în această aventură științifică de tip detectivistic îl constituie faptul că există dovada existenței unui depozit de cinci valize și patru cufere care conțineau documente și obiecte personale aparținătoare lui Nicolae Titulescu. Plecând de aici, s-au creat o seamă de legende, falsuri și oportunități de afaceri pe care autorul se încumetă să le clarifice. Aflăm, astfel, că foarte cunoscutul istoric belgian Jacques de Launay a fabulat atunci când a lansat teoria rocambolescă a intervenției NKVD pe peronul Gării din Viena, ce viza arestarea secretarului ministrului Nicolae Titulescu, ce ar fi avut asupra sa una din valizele cu documente din amintitul depozit. Și valiza și secretarul (altfel, o rudă a lui Titulescu) ar fi dispărut. Se demonstrează, cu argumente de neocolit, că respectivul personaj n-a fost niciodată la Viena, iar valiza este în cu totul altă parte. Episoadele privind recuperarea de către Ministerul Afacerilor Externe (contra cost) a documentelor aflate în posesia Mariei Nenișor, intervenția în afacerea recuperării altor documente ale lui George Antoniade, soțul nepoatei de soră a Catherinei Titulescu, soția ministrului, (o altă bombă cu ceas în viața sa), dar și a urmașului Vlad – care a condiționat aprobarea reînhumării osemintelor în Patrie de obținerea, fără nici un drept, a casei Fundației Titulescu – sunt rezultatul unor cercetări de profesionist, dar și ale unor eforturi impresionante ale autorului. Trebuie să semnalăm, pe lângă aceste momente întunecate, sau cel puțin meschine, și două întâlniri excepționale ale autorului cu personalități care au înțeles importanța demersului lui George G. Potra – cea avută cu domnul Gilbert Monney Câmpeanu, din Elveția, și cea a colaborării cu doamna Elena Danielson, director asociat la „Hoover Archives and Library”. Datorită acestor două personalități, fondul arhivistic Titulescu a căpătat dimensiunile și conținutul de astăzi, un fond reprezentativ pentru istoria contemporană a României. Sunt câteva capitole în această carte care ne transmit tragismul sfârșitului marelui om de stat, spre exemplu cele referitoare la încercarea ignobilă a Catherinei Titulescu de a-l interna forțat în ospiciu, cele referitoare la refuzul autorităților elvețiene de a-i acorda o viză de ședere marelui diplomat, șicanele la care a fost supus ani la rând din diferite motive, din care cel mai important este acela că era considerat o Cassandră a vremurilor sale – spunea adevăruri care enervau.

Cercetătorul, inspirat, are darul rar de a învia o lume trecută în pagini umbrite de documente, este plastic în descriere, acut în observații. Nu puține sunt rândurile care ne dezvăluie amărăciunea celui care știe să distingă între rea-voință și neputință, mai ales când este vorba de un interes care depășește cu mult aranjamentele gratuite sau bine plătite, atât de populare într-o lume elitistă cum este aceea a afacerilor externe. Tonul calm, detașat al cărții o face și mai interesantă, deoarece înțelegem că nu avem de-a face cu o pledoarie pentru anume ceva, chiar dacă este vorba despre moștenirea documentară a marelui Titulescu, ci cu descrierea, post-factum, a unei bătălii care, deși nu e sigur că s-a încheiat, cu siguranță s-a dat. Câștigătoare este istoria poporului român, iar printre artizani, fără nici o îndoială cel mai de nădejde, se prenumără istoricul și diplomatul George G. Potra.

Eugen Uricaru

„Toamna căpitanului” – interpretată chiar de autorul lucrării 

Reporter: editura March - 11 - 2015 Comments Off on „Toamna căpitanului” – interpretată chiar de autorul lucrării 

Redacţia: În ce cheie trebuie să fie citite textele din volumul pe care l-aţi publicat?

Prof. Dr. Zoe Petre: Poate cea mai adecvată caracterizare ar fi cea de op-ed, cum le spun americanii – editoriale de opinie, adică nu neapărat editoriale de felul celor pe care ziariştii profesionişti le publică, şi care au datoria unei distanţări faţă de opţiunile partizane, ci editoriale care pornesc de la un parti-pris binecunoscut cititorilor şi onest asumat de autor, dar care se străduiesc să nu altereze faptele, ci doar să le interpreteze într-o optică personală.

Coperta carte_516_800_516_800Volumul intitulat „Toamna căpitanului” – ca un omagiu pentru „Toamna Patriarhului”, al lui Garcia Marques – încearcă să desluşească, adesea cu un zâmbet, sensul evenimentelor pe care le străbatem în ultima vreme. Pornind de la criteriul de inteligibilitate, am decis să public comentariile din ultimii cinci ani, precedate de o selecţie de articole din anul electoral 2009: prins între alegerile parlamentare de la sfârşitul lui 2008 şi cele prezidenţiale din anul următor.

Puţin timp înaintea turului II al alegerilor prezidenţiale, ziarul „Ziua”, în care publicam până atunci, a anunţat că-şi încetează apariţia, aşa că, după un răstimp de meditaţie tăcută, am inaugurat un blog, „Fragmentarium”, unde am publicat cea mai mare parte a comentariilor cuprinse în volum; câteva au apărut totuşi ca interviuri sau ca analize în revista care îmi face cinstea de a publica această prezentare, „Balcanii şi Europa”.

Am optat, aşadar, ca la încheierea ultimului cincinal Băsescu să republic cea mai mare parte a comentariilor pe care acest răstimp mi le-a inspirat. Înainte de asta, am verificat cu atenţie în ce măsură reacţiile mele „la cald” se mai susţin şi în momentul în care tragem, de bine, de rău, o linie finală a acestei etape. Aşa cum văd azi lucrurile, nu m-am înşelat. Neîncrederea mea inaugurală – exprimată, spre marea supărare a multor colegi şi chiar prieteni, încă din vara lui 2004 – în personajul care a exercitat în ultimii zece ani cea mai înaltă magistratură în statul român s-a confirmat. Am mai păstrat în volum toate textele critice la adresa succesivelor guverne ale României din ultimii cinci ani, începând cu guvernul Boc I, PD-L&PSD.

Recunosc, retrospectiv, că succesivele guverne USL nu sunt tratate cu aceeaşi măsură critică. Poate fi părtinirea mea faţă de alianţa politică îndreptată contra exceselor regimului Băsescu, fapt e că, în ambele sale înfăţişări, guvernarea USL mi s-a părut mai legitimă decât cea a PDL.

Profitând de întrebarea redacţiei îmi permit să aduc „interpretarea” mea la zi:

«Cum stăm acum? Greu de spus. PNL e azi sacrificat pentru a masca resturile imunde ale regimului Băsescu, cam tot aşa cum Securitatea se ascundea acum aproape 25 de ani în spatele Armatei Române, care mai avea chiar şi atunci un nume, dacă nu chiar o onoare – scriam în septembrie trecut. Pe de-o parte, nu-i rău că avem un preşedinte tăcut, problema e că am fost averitzaţi că „tace şi face”, aşa că vreau şi eu să ştiu nu numai „ce” tace. Nu mă pot împăca însă defel cu gândul că, asemeni Ungariei sub ferula lui Orban Viktor, după aproape 150 de ani de liberalism, ne-am convertit subit şi noi la creştin-democraţie şi populism. Iar faptul că acest sacrificiu s-a făcut pe altarul salvării PDL de la o pieire politică mai mult decât meritată mă înfurie de-a dreptul. Aşa am scris încă din vară, în ultimul text din culegere, şi, dacă nu aş fi scris atunci, scriam acum.»


Textele din acest volum fermecător aparţin unui spirit academic, ce descinde în iureşul realităţii curente. Zoe Petre coboară cărturăria din pod şi găseşte contraste spumoase între eroii mitologici şi nevolnicii noştri contemporani. Tonul doct şi vorba iute, scriitura savantă şi giumbuşlucurile stilistice se amestecă într-un soi amaretto: e niţel amărui, dar înveseleşte. Despre ultimii cinci ani într-o Românie a culorilor tari, într-o carte cu interpretări alese pentru gusturi subţiri.”

Radu Călin Cristea


Sunt mulţi oameni care-şi zic sau aşteaptă să fie recunoscuţi ca intelectuali publici, ceea ce implică o anumită responsabilitate faţă de România. Însă, la o privire atentă, pe parcursul anilor, realizezi că-şi poartă în spinare doar propriile interese, constant oportunişti. E plină mass-media de ei, precum intestinele de carbohidraţi. Doamna Zoe Petre e la antipod, un model pentru ceea ce trebuie să fie un intelectual într-o societate dezaxată. «Toamna căpitanului», dacă mai era nevoie, demonstrează încă o dată acest lucru.”

Alexandru Petria

Tablou contemporan…

Reporter: Adrian Paradovschi September - 10 - 2014 Comments Off on Tablou contemporan…

Coperta BULAPildele lui Esop datează din secolul VI î.d. Hr., în schimb viaţa fabulistului a fost scrisă abia în secolul IV d. Hr. Till Eulenspiegel a trăit în secolul al XIV – lea, dar romanul vieţii sale, scris de belgianul Charles de Coster, a apărut în secolul al XIX-lea. Bulă s-a născut prin anii ’60 ai veacului trecut şi a acaparat integral spaţiul acnecdotei româneşti până în decembrie 1989. Un cunoscut scriitor l-a caracterizat astfel :„un tip de naivitate şi de şiretenie, de spirit şi de nerozie, de logică şi absurditate, de păcălici şi păcălit- după împrejurări”. Sunt, de fapt, cuvintele lui Caragiale despre Nastratin Hogea, dar cine s-ar încumeta să afirme că nu i se potrivesc perfect şi lui Bulă? Ceea ce îi lipsea acestuia din urmă era doar biografia. Lacuna a fost remediată de scriitorul Carol Roman, iniţial prin cartea „Bulă, mon amour”, apărută în 1999, iar de curând printr-un al doilea volum, „De ce nu a ajuns Bulă preşedinte” (cu caricaturi de Ando). Ambele îl proiectează pe Bulă în plină actualitate, făcându-l contemporan cu diverse personaje simpatice, ca de pildă un fost preşedinte al Senatului cu „o flacără violet deasupra capului”, semn că „alegerile prezidenţiale au fost viciate de forţe energetice de sorginte supranaturală” sau „piticul ăla vorbăreţ, care făcea pe deşteptul pozând în mai-marele presei româneşti” ori acea fetiţă ajunsă avocat şi chiar ministru „trântindu-şi pe frunte un breton tăiat scurt”. Este timpul când modernizarea bucătăriei Parlamentului uşurează bugetul ţării de o cifră cu multe zerouri în coadă, când aleşii naţiunii cugetă „nu la cea ce fac ei astăzi, ci … la mandatul viitor”, când odraslele demnitarilor beneficiază de „studii complete terminate într-un singur an”, când „noaptea este spartă de urletele disperate ale sistemelor de alarmă în tonuri şi melodii aiuritoare, de parcă ar fi venit sfârşitul lumii”, când prin difuzoare răsună triumfal „Dau bacşiş la lăutari/ să se ştie că am bani,/ le dau mărci, le dau dolari,/ să moară ai mei duşmani”, când guvernul emite, într-o singură dimineaţă, 24 de ordonanţe, când… Resuscitat cu succes de Carol Roman cu hazul său binecunoscut, Bulă pornit să ajungă preşedinte – încercând să întemeieze alianţe procopsite, să înfiinţeze partide de masă cu grăsani şi chelboşi, restaurante cu căţei în ciorbă, etc., etc – redevine contemporanul nostru într-un text pe care l-aş numi „hiper-realist”, întrucât autorul nu inventează nimic, nici măcar nu exagerază, ci doar juxtapune ingenios o seamă de instantanee ale cotidianului. De aici şi perfidul îndemn imprimat la începutul cărţii, care, însă, îi poate servi şi drept concluzie: „Întrucât ascensiunea lui Bulă este una de ficţiune, orice potrivire cu personaje sau întâmplări din realitate este, evident, întâmplătoare. Nimeni, însă, nu-l poate obliga pe cititor să nu gândească liber”.

Ştefan Cazimir

Nota autorului: Cartea prezintă într-o variantă personală imaginea societăţii în care Bulă îşi trăieşte zilele. Climat de super-sexualitate, zbucium pentru existenţă, dezorientare, atmosfera ultragiantă a vieţii politice cu o mulţime de profitori, incapabili şi guralivi; într-un cuvânt o carte populată de diverse personaje cu care se confruntă Bulă, pe care cu toţii îi ştim şi… doar atât. (C.R.)

O lucrare document

Reporter: editura April - 17 - 2014 Comments Off on O lucrare document

Coperta carteÎn pofida existenţei unei laborioase relaţii diplomatice, istorici din România şi din Turcia au fost destul de „discreţi” faţă de relaţiile bilaterale. Cunoaşterea limbii turce i-a permis domnul Ionuţ Cojocaru să acceadă la informaţia de primă mână, edită dar mai ales inedită, existentă în istoriografia turcească şi în arhivele turceşti. Astfel că prin această teză de doctorat, puzzle-ul intitulat „România şi Turcia în perioada interbelică” este completat cu pătrăţelele turceşti.

Firul epic al acestui volum urmăreşte eforturile României şi Turciei, singure sau împreună, pentru promovarea şi apărarea intereselor lor într-un interval deschis de evenimentele politice şi militare ce au urmat primului război mondial şi încheiat de derulările din crucialul an 1940. Sunt urmărite atitudinile pe care cele două ţări le-au avut faţă de conferinţele de la Lausanne şi Montreux, faţă de problemele securităţii pe continent şi în Balcani şi faţă de deteriorarea situaţiei internaţionale şi prăbuşirea Europei în cel de-al doilea război mondial.

Graţie accesului la istoriografia şi sursele documentare turceşti, autorul a putut să ofere noi informaţii referitoare la Antanta Balcanică şi poziţia Turciei faţă de evoluţia situaţiei României la sfârşitul perioadei interbelice şi în primul an de război. Se analizează cu ajutorul aceloraşi documente limitările politicii externe desfăşurate de Turcia şi România, încercând să se găsească şi explicaţii la anumite poziţii – ca de pildă, izolarea României faţă de Uniunea Sovietică. Lucrarea domnului Ionuţ Cojocaru este o alcătuire echilibrată, scrisă îngrijit, având un discurs redactat logic.

Existau şi diferenţele majore care despărţeau România de Turcia din punctul de vedere al situaţiei geostrategice. În fond, este vorba despre un stat european, cu interese europene şi despre un stat asiatic, cu interese în bazinul est-mediteranean şi în Orientul Mijlociu. Interesele acestora nu au cum să se acomodeze! Şi această situaţie nu este proprie momentului 1939, ci apare imediat după 1918. Ar mai trebui apoi de găsit şi locul pe care decizia lui Nicolae Titulescu, din martie 1936, 1-a ocupat în „intrarea în amorţeală” a Antantei Balcanice şi a Micii Antante, atunci înregistrându-se un decalaj major între opţiunile României, de o parte, şi ale aliaţilor săi.

Prof. univ. dr. Mihai Retegan


Autorul se confesează: Ionuţ Cojocaru

De curând a apărut în librării lucrarea „România şi Turcia – Actori importanţi în sistemul de relaţii interbelice (1918 – 1940)”, de lector univ. Ionuţ Cojocaru. Stăm de vorbă cu autorul:

– Ce îşi propune această lucrare?

– Este o carte care vine să întregească şi să completeze bibliografia existentă despre relaţiile româno-turce. Este de fapt un tablou al evoluţiei legăturilor dintre statele balcanice de la începutul secolului XX. De altfel, zona balcanică a reprezentat întotdeauna un spaţiu multicultural, tumultuos în evenimente – multe imprevizibile… Nicolae Iorga remarca pe bună dreptate că nu putem înţelege istoria noastră dacă nu cunoaştem istoria vecinilor. În acest sens, împreună cu câţiva colegi din fiecare stat sud-est european, din Turcia, Serbia, Bulgaria, Bosnia-Herţegovina, Albania, Croaţia, Grecia, Macedonia, am discutat posibilitatea acestei colaborări. În ceea ce mă priveşte, am fost invitat să particip în statele respective la diferite sesiuni de comunicări ştiinţifice care m-au ajutat în realizarea acestei lucrări.

– De la ce bază de pregătire aţi pornit?

– După absolvirea Facultăţii de Istorie, în care timp m-am specializat în limba turcă, vara anului 2005 mi-am petrecut-o în Germania, în mijlocul unei comunităţi de turci. Discuţiile cu colegi turci despre diferite evenimente istorice comune m-au îndreptat spre acest subiect. Am vrut să mă documentez cum de Țara Românească, Moldova şi Transilvania au putut ţine piept unui imperiu tri-continental. Apoi am aprofundat o altă religie, o altă mentalitate, o altă civilizaţie, cât şi, mai ales, personalitatea lui Mustafa Kemal Atatürk, lider unic, care a reuşit să transforme un Imperiu într-o Republică. Aceştia au fost factorii care m-au făcut să mă aplec spre analiza istoriei acestui popor şi a relaţiilor cu ţara noastră.

– Aţi studiat în Arhivele Turciei. Am dori să ne prezentaţi în câteva cuvinte această instituţie.

– Arhivele din Turcia se află în mai multe locuri: cele ale Imperiului Otoman sunt la Istanbul, de anul trecut, într-un sediu somptuos, iar cele de la Ankara sunt dedicate Republicii Turcia – Direcţia Generală a Arhivelor Statului. Arhivele funcţionează în sistem informatizat şi sunt defalcate pe tipul subiectului, pe rapoartele oficialităţilor consultate. Din păcate, în Turcia este greu de ajuns la Arhivele Militare şi chiar mai dificil în cele ale Ministerului de Externe. Cât priveşte Arhivele Diplomatice, ele nu pot fi consultate.

– La ce lucraţi în prezent?

– Îmi propun să dezvolt cercetările mele cu privire la acest spaţiu. În noiembrie 2013 am organizat simpozionul „Diplomaţia sud-est europeană, 100 de ani de la războaiele balcanice”, împreună cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi Universitatea Europei de Sud-Est Lumina. Pe lângă comunicările profesorilor români, am reuşit să angrenez şi colaborarea a peste 20 de istorici din Turcia, care au prezentat studii inedite, completând ceea ce s-a scris despre subiect până în acest moment, cât şi câteva studii la fel de valoroase prezentate de colegii din Serbia. Aceste comunicări vor apărea într-un volum la Editura Cetatea de Scaun. De asemenea, împreună cu un valoros grup de cercetători, ne apropiem de finalul volumului al doilea de documente România – Turcia, care tratează perioada anilor 1938-1944, o perioadă dificilă pentru statele balcanice, victime ale jocurilor marilor puteri. Mai amintesc că, împreună cu doctorand Andreea Stoian Karadeli, lucrez la o monografie dedicată personalităţii lui Mustafa Kemal Atatürk.

Risipirea umbrelor

Reporter: editura April - 17 - 2014 Comments Off on Risipirea umbrelor
1

La Biblioteca „Mihail Sadoveanu”- Bucureşti, a avut loc lansarea cărţii Debut în ceaţă – Scînteia tineretului, care a reunit mai mulţi foşti redactori ai amintitului ziar de tineret. Cu acest prilej au luat cuvântul Nicolae Dragoş, Ştefan Mitroi, Neagu Udroiu, Ion Bucheru, care au evocat momente memorabile din anii petrecuţi în redacţie.

După un volum memorialistic de succes datorat în primul rând talentului şi sincerităţii, intitulat „Să te încrezi în vise”, Carol Roman ne oferă o altă carte, practic o continuare a explorării trecutului propriu care aparţine tuturor. Intitulat „Debut în ceaţă Scînteia Tineretului”, acest volum cuprinde momentele începuturilor unei cariere jurnalistice de invidiat într-o perioadă a istoriei noastre care are foarte puţine lucruri de admirat. Paginile memorialistice, scrise cu o neascunsă melancolie, dar şi o vădită amărăciune, sunt însoţite de o serie de miniaturi, portrete vii şi expresive, ale unor colegi care prin destinul lor refac imaginea unei epoci entuziaste, crude, tragice, sfâşiată de contradicţii uneori dezastruoase pentru unii, cei mai mulţi dintre actanţi.

Lumea agitată şi tulbure a anilor instalării unei orânduiri necunoscute până atunci românilor, în care multe dintre idealurile în numele cărora se acţiona violent şi autoritar se dovedeau nu doar utopice, ci şi înşelătoare, mai cu seamă pentru cei care abia intrau în societate, care erau plini de energie, avânt şi vise, această lume a anilor ‘50 este reconstituită în linii precise, capabile să sugereze şi ceea ce nu se spune pe de-a întregul, nu pentru că autorul n-ar fi vrut, ci pentru că, practic, este imposibil. În câteva rînduri, domnul Carol Roman reconstituie fenomene complexe, cărora li s-au dedicat tomuri, programe de cercetare sau Institute dotate cu buget şi demnitari. Miniatura este dedicată unei figuri de-a dreptul tragice, dispărute în malaxorul unei istorii indiferente, practic anonime, mă refer la portretul lui Valentin Câmpeanu, redactorul şef al Scînteii Tineretului pentru o scurtă perioadă, în teribila epocă. Un om normal, cu idealuri şi comportament modelat de chiar propaganda pe care o slujea şi care exact din aceste motive sfârşeşte alături de un ospiciu, un ospiciu unde internaţii strigau în deplină libertate, citez – „Moarte ruşilor asupritori”, „Împuşcaţi-ne, să nu mai trăim în groază”. Ceea ce ne spune convingător autorul este faptul că primele victime ale sistemului criminal au fost, printre alţii, chiar cei care au crezut în propaganda lui. Erau cei care nu aflaseră că în epocă, din păcate şi astăzi, una se spunea şi altceva se fuma, după cum se exprima un mare poet.

2Calitatea sa de ziarist l-a dus pe Carol Roman în contact direct cu realitatea întunecată, palpabilă, cealaltă faţă a lumii pe care ziarul o prezenta cititorilor săi – excluderea din lumea academică a profesorului Egon Weigl, întemeietorul catedrei de ştiinţe pedagogice de la Universitatea Bucureşti chiar de către propriii discipoli, alungarea din redacţie a celor care îndrăzneau să aducă în discuţie adevăratele valori ale culturii româneşti, întâmplări din viaţa unor personalităţi pedepsite pentru anticiparea evoluţiei istorice, cum a fost cazul poetului Ion Brad, care a pus în circulaţie Raportul lui Nikita Hruşciov privind crimele stalinismului, ascuns opiniei publice din România o vreme din motive de perpetuare a stalinismului românesc, ceea ce dovedeşte că e greu să învinuieşti în totalitate ocupanţii sovietici pentru infernul românesc, am avut şi mai avem şi noi diavolii noştri autohtoni.

Autorul volumului reuşeşte, cu convingere, să descrie un complicat proces de trezire interioară, de autoclarificare în confruntarea cu realitatea. Încetul cu încetul, marile idealuri lasă locul adevărurilor simple, dar trainice. Sugestivă este întâlnirea cu un fioros chiabur, una din ţintele preferate ale propagandei profesate la ziar, care se dovedeşte a fi un om normal şi necăjit, demn şi plin de bun simţ. Aceste câteva imagini fulgurante, reconstituite de talentul şi sinceritatea autorului, conving cititorul de adevărul vieţii trăite în contrast cu viaţa închipuită a ideologiei.

Luminoase, adevărate oaze ale speranţei în deşertul mediocrităţii şi cinismului epocii sunt evocările unor personalităţi ale culturii noastre pe care domnul Carol Roman le-a cunoscut – George Călinescu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Aurel Baranga, Victor Eftimiu ori Zaharia Stancu, la care se adaugă contemporanii săi apropiaţi Teodor Mazilu, Ion Băieşu ori Fănuş Neagu. Sunt amănunte preţioase, descoperiri de fapte şi caractere care fac istoria literară şi nu doar, iar autorul le redă cu discreţie şi înalt meşteşug artistic. Pagini pline de umor aduc în faţa ochilor noştri o lume dihotomică, pe de o parte strivită de teroarea ideologică, pe de altă parte plină de fapte de viaţă normale, de o dimensiune umană greu de stăpânit. Observaţii subtile, mici comentarii fac din textele sale din acest volum adevărate situaţii de caz tipice pentru epocă. Autorul poate spune în cuvinte puţine ceea ce alţii nu pot spune în volume şi tratate grele la propriu. Paginile despre Festivalul tineretului şi studenţilor din 1953, de la Bucureşti, cele despre moartea lui Stalin sunt excepţionale prin simplitatea puterii evocatoare, prin capacitatea de a descrie exact situaţia. Este punctul de întâlnire între scriitor şi ziarist, ambii stând justificat într-un rând onorabil al fiecărei bresle.

Cărţile acestea, scrise de Carol Roman, contribuie şi ele din plin la risipirea umbrei în care, cu sau fără voia noastră, mai adăstăm.

Eugen Uricaru

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult