NUMARUL
193-194
În mod cert, odată cu câștigarea alegerilor de către președintele Donald Trump, lumea a fost ...
Austria și Ungaria sunt state vecine, membre ale Uniunii Europene, au o lungă istorie comună, ...
Nostalgia față de valori ale trecutului, pe fundalul creșterii naționalismului în toată Europa, este nu ...
Cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare, partidele liberale ale Europei manifestă tendința de ...
În decursul procesului istoric prin care se definește raportul dintre individ și stat au fost ...
Întâmplări petrecute în ultimul secol ne arată că în politică aproape nimic nou nu este ...
Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române stă în fruntea celei mai mari comunități de creștini ortodocși din ...
Barometrele internaționale indică anumite elemente îngrijorătoare legate de gradul de încredere a populației globului în ...
O lume multipolară, dar cu două vârfuri, Statele Unite și China, pare să fie formula ...
Abdicarea în favoarea unor parteneri neagreați de familiile lor continuă și astăzi printre membrii monarhiilor ...
Mai zilele trecute i-am auzit pe doi bărbați chipeși de vârstă peste mijlocie, în timp ...
NIRO Investment Group a început lucrările de construcție pentru cel mai înalt hotel din România, ...
Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

Articole din categoria ‘Carnet de scriitor’

Aniversare sub semnul speranţei

Reporter: editura February - 28 - 2019 Comments Off on Aniversare sub semnul speranţei
La sfârșitul anului 2018, românii din țară și din Diaspora au celebrat un secol de la formarea României Mari. Foarte mulți dintre ei au simțit mândria pentru neamul românesc, alții s-au bucurat, în ciuda realităților, cei mai mulți privind însă cu un gust amar superficialitatea și festivismul manifestărilor organizate de majoritatea instituțiilor publice. Românii s-au întrebat ce evenimente majore, profunde, au marcat cu adevărat Centenarul Marii Uniri? În presa românească au apărut numeroase ecouri ce au exprimat insatisfacția față de modul în care a fost celebrat Centenarul. Publicăm în rubrica noastră punctul de vedere al scriitorului Nicolae Dan Fruntelată.

Revista „Balcanii și Europa”, care mi-a demonstrat în aceşti ani că ştie să trăiască fiecare mare eveniment din viaţa ţării cu demnitatea unei publicaţii de elită, mă onorează cerându-mi un eseu despre, cred eu, cel mai important eveniment din istoria României, Marea Unire de la 1 Decembrie, 1918. Am citit şi recitit în ultimele luni mai multe cărţi de istorie naţională. Acum studiez istoria în două volume a marelui profesor bucovinean Ion I. Nistor, o voce aproape uitată de corifeii contemporani. Zilele trecute am terminat studiul strălucit al prietenului meu Ioan C. Popa, Faţa nevăzută a agresorului, despre „pactul mârşăviei”, Ribbentrop-Molotov, care a despicat România cu un cinism fără egal. Nu pot să-l uit pe profesorul Edgar Papu care spunea, cu câteva decenii în urmă, la o întrunire: „Priviţi harta României cu Ardealul răpit. Parcă e o mână fără podul palmei, care imploră şi plânge”.

Mă tot întreb ce aş putea să aduc eu, un scriitor aproape bătrân, ţării mele, la centenarul naşterii ei din cenuşile atâtor imperii care ne-au traversat cu pofta lor uriaşă. Aşa s-a născut un poem pe care îl voi include în viitoarea mea carte, ce se cheamă Scurt tratat de istorie contemporană. Nu ştiu cât e poem, nu ştiu cât e transcrierea unei viziuni în care încep să cred, nu ştiu cât e adevăr ori plăsmuire a minţii unui poet îndurerat de soarta ţării lui.

El s-a născut din credinţa că unul dintre cele mai mari simboluri ale istoriei naţionale este „Coloana infinitului” a lui Brâncuşi. Care spune că, la aproximativ o jumătate de veac, noi, românii, am avut câte o speranţă aprinsă de mari domnitori-eroi, dar totul a durat puţin, prea puţin, am fost împinşi apoi în mlaştina trădării de către aceleaşi imperii mondiale, cu sprijinul cozilor de topor de care n-am dus nicicând lipsă.

Acum, în 2018, este unul din acei ani în care istoria coloanei infinite arată semnul de maximă speranţă. Dacă-l vom rata, s-ar putea să avem probleme uriaşe de supravieţuire. Dar s-ar putea, totuşi, să reuşim. 

Nicolae Dan Fruntelată

România, în vacanță fără sfârșit

Reporter: editura September - 14 - 2018 Comments Off on România, în vacanță fără sfârșit
Prietenul meu Carol Roman, unul din puținii scriitori și jurnaliști care păstrează, genetic probabil, un pic de umor sub învelișul sufletului, mă provoacă să scriu un articol pentru revista „Balcanii și Europa”, pe care o păstorește. 

Lucian Avramescu

– Ce să-ți scriu?, îl întreb. Eu pot să scriu despre ploaie sau curcubeu, despre rugina care se așază pe intelectualitatea română, despre chimia ucigașă a mâncărurilor de la crâșmele fast-food! 


– Hai, zice directorul revistei. Pentru tine, ca poet, facem derogări de la tematică. Va fi un număr mai relaxat. Mai de vacanță!

Păi, îmi zic eu, abandonat, ca o paporniță în gară, dacă despre vacanță pot să scriu, e, sigur, despre România. Trăiește cea mai lungă și dureroasă vacanță din viața ei modernă. Centenarul Reîntregirii, încercat pe scurt de Mihai Viteazul, care a plătit cu capul pentru îndrăzneală, e o vacanță pe care nici boierii de la Hollywood nu și-o îngăduie. E vacanța în care – pentru țară – politica nu face nimic. Nici puterea, nici opoziția. Ambele, ghidușindu-se în jocul de-a Baba Oarba, dorm. Viziunea, proiectul, ambiția patriotică, dăruirea pentru prosperitatea nației strălucesc, dar lipsesc cu desăvârșire. 

Da, trăim, ca stat, o imensă și fără de sfârșit vacanță a ideilor. Proiectele mari nu-și găsesc loc în planurile bugetare. România a ajuns să reprezinte la modul cel mai nefericit Balcanii, devenind, noi, cei care i-am dat pe Brâncuși, Eminescu, Enescu, Ionesco, Blaga, Coandă, mai balcanici ca bulgarii și mai insulari ca grecii, mai orfani în stabilitate ca albanezo-sârbii din Kosovo… 

De ce par în vacanță, în nesfârșită vacanță de idei și voință patriotică, toți politicienii României? De ce pare scoasă în concediu fără plată țara mea? 

Suntem noi sortiți relaxării, când lumea se agită? America lui Trump se împacă – cine-și putea imagina asta? – cu Kim Jong-Un, „dictatorul odios”, devenit un „tânăr isteț și bun negociator”? Lângă noi, Rusia a găzduit Campionatul Mondial de Fotbal, cheltuind sume colosale pentru a arăta fasonată, încheiată la toți nasturii luxului. 

Vacanță pe planetă? E o vacanță a bombelor atomice (Kim Jong-un nu-i mai trimite, declarativ, bombeaua atomică lui Trump în ceașca de cafea și nici americanul nu mai dă – deocamdată în joacă – peste Seul cu Hiroșime), Europa își face propria armată, România își face… Ce? Concediul ei nesfârșit. 

La concedii strategice ne pricepem. La tactica de a nu progresa nici cu un milimetru suntem maeștri. Vacanța e viața noastră mai nouă. Când intră gândirea unei țări în vacanță, mileniile care o preced se sting, iar Centenarul – atât de glorios încât nu se mai vede – pune punct la toate.

– Cu ce te ocupi?, am întrebat un patron de firme de construcții. Ești în concediu? 

– Sunt în concediu forțat. Mi-au plecat meșterii. Acum pleacă valuri, valuri, salahorii. Am început 40 de blocuri și 150 de vile, sub contract. Mai am doi ingineri din 15 și secretara. Trebuie să aduc vietnamezi, dar nu mă lasă legile, că până-i aduc se dărâmă temeliile. 

– Schimbați-le, zic! 

– Le-aș schimba, dar durează. În plus, politica, Parlamentul, toate sunt în concediu!

– Concediu plăcut!, zic și eu, cu gândul la articolul pe care nu l-am scris încă pentru revista în care noi suntem între Balcani și Europa, la jumătatea distanței dintre Iad și Paradis. 

Lucian Avramescu