7
November , 2017
Tuesday
În timp ce pe stadioanele României şi în marile pieţe ale capitalei başii boxelor duduie ...
La orele serii, la lumina palidă a unei lămpi de birou, cu greu am putut ...
Se propune cititorilor o carte intitulată „Mai ştim şi noi câte ceva...” al cărui titlu ne aduce în mod ...
Spre deosebire de anul politic, anul cultural 2012 nu a fost unul cu multe evenimente ...
[caption id="attachment_1427" align="alignleft" width="244"] Carol Roman  [/caption] Anotimpul „vară” se prăvăleşte vijelios asupra europenilor, indiferent de afiliere ...
Casa de editare „Balcanii şi Europa” tipăreşte această revistă dedicată românilor din jurul graniţelor ţării ...
După căderea comunismului, românii din Ţara Oaşului au dat semnalul de început al migraţiei ...
Fiecare naţiune are repere fundamentale care îi definesc locul în spaţiu şi timp. Oricât de ...
- Revelaţiile lucrării „Săcuizarea românilor prin religie”, publicată la Cluj, în anul 1927 - Marea Unire ...
Libera circulaţie în Uniunea Europeană a adus avantaje semnificative. În perioada 2004-2007, creşterea mobilităţii forţei ...

Articole din categoria ‘Cultura’

Imagine şi interes naţional

Reporter: editura April - 13 - 2016 Comments Off on Imagine şi interes naţional

Este o condiţie pe deplin acceptată faptul că imaginea unei ţări asigură un climat internaţional mai mult sau mai puţin favorabil acelui stat în competiţia intereselor internaţionale, în funcţie de cum naţiunea respectivă ştie să-şi construiască prezenţa culturală, într-un sens foarte larg al acestui termen.

Cerbul de Aur

Cerbul de Aur

Putem observa, în ultima vreme, eforturile unor state, care ocupă poziţii relativ marginale în conştiinţa publică europeană, de a se impune, de a se face cât mai cunoscute. Spre exemplu, cazul Azerbaidjanului, o ţară care se află, din punct de vedere geografic, la extremitatea blocului geopolitic european. Azerbaidjanul a deschis un adevărat front publicitar, fiind prezent sub diferite forme în câmpul de interes al atenţiei publice. Spoturi publicitare turistice pe canalul „EuroNews” ori „CNN”, organizarea de competiţii sportive de nivel european sau mondial, organizarea „Eurovision” în condiţii de invidiat, mari conferinţe şi reuniuni social – culturale, prezenţe importante la Târguri de Carte ori la Expoziţii internaţionale, turnee ale ansamblurilor artistice ori circuite expoziţionale cu valorile culturii naţionale. Pe de altă parte, această ţară este un mare producător de petrol şi gaze, are o poziţie geostrategică foarte importantă, fiind tamponul dintre Federaţia Rusă şi Iran. Pentru minţile pragmatice, doar aceste realităţi ar fi fost suficiente pentru a înscrie această ţară între cei cunoscuţi, sau cei care contează. Ori, exact din cauza acestor realităţi, Azerbaidjanul se simte obligat să recurgă la ceea ce înseannă argumentul decisiv, în cazul unei crize internaţionale sau zonale, argumentul notorietăţii.

Festivalul George Enescu

Festivalul George Enescu

Notorietatea pozitivă, cea care poate veni în ajutorul ţării, nu se poate crea decât prin demonstraţia că naţiunea respectivă este una generatoare de valori culturale, de pace şi de bunăstare, pentru ea şi pentru toată lumea. Dar Azerbaidjanul nu este singura ţară care a înţeles acest lucru, după cum nu este singurul stat care consideră că izolarea şi anonimatul reprezintă ameninţări la fel de periculoase ca orice altă ameninţare militară sau economică. Un alt exemplu îl pot constitui Macedonia, Croaţia, Turkmenistanul. Pe de altă parte, China, a doua mare putere economică şi militară a lumii, cu o istorie milenară şi o influenţă de necontestat asupra deciziilor globale, se află într-o ofensivă culturală de imagine fără precedent. În ultimii ani, China a organizat Jocurile Olimpice, Jocurile Pan–asiatice, Campionatul Mondial de Atletism, mari turnee ale unor vedete de faimă mondială, participă şi câştigă în mod constant Premii la Cannes ori la Berlin, la Sarajevo ori la orice Festival cinematografic de importanţă. Mo Yan este cel de al treilea Premiat Nobel pentru literatură, iar Compania „Huawei” se află într-o acţiune de promovare fără precedent a creativităţii chineze. Ne putem întreba – ce nevoie mai are nevoie China de imagine culturală? China, la fel ca Germania, Franţa, Italia, Spania sau Marea Britanie, fără a omite Statele Unite ale Americii, îşi promovează propria cultură, finanţează traduceri, organizează mari turnee artistice şi, mai mult decât orice, pune în circulaţie valorile sale culturale pe piaţa externă, dar şi, chestiune extrem de importantă, pe piaţa internă.

3Dar România? Noi unde suntem în această competiţie pentru imagine internaţională şi în desfăşurarea complicatului proces de acces la cultură al propriului popor? Din păcate, nu prea multe lucruri bune se pot spune. Chiar şi ceea ce făcusem bine, în acest moment, este neglijat, aproape uitat. România organiza înainte de 1989 un Festival de muzică uşoară la care au participat nume mari ori nume care au devenit mari. „Cerbul de Aur” era cunoscut în Europa, avea un prestigiu incontestabil, cu acest vehicul au intrat în circuitul internaţional mulţi solişti români, mulţi artişti din lume au venit în România şi pentru un anumit public, România era cunoscută ca o ţară normală. Dar Festivalul a dispărut, chiar dacă avea un succes intern şi extern. Existau mari competiţii sportive cu caracter regional, balcanic, unde numele României însemna mult. Nu voi face nici o descoperire spunând că un lucru înseamnă, înainte de toate, continuitate, aşa după cum este Festivalul „George Enescu”. Mai mult decât fericită a fost chemarea maestrului Ioan Hollender la pupitrul organizatoric al acestei manifestări internaţionale care leagă numele României de marea muzică a lumii.

4A existat, vreme de cinci ediţii, şi Festivalul „Internaţional de literatură” de la Neptun, la care au participat mari nume ale literaturii mondiale – Jorge Semprun, Ismail Kadare, Vargas Llosa, Amos Oz, Antonio Lobo Antunes, Tomas Salamun – doar câteva nume de primă mărime dintre cele care au venit în România, s-au întâlnit cu scriitorii şi publicul românesc, au scris despre România. N-a fost doar un câştig de imagine externă, a fost un câştig pentru cultura noastră, a fost o formă concretă de acces la valorile culturii internaţionale. Festivalul nu mai are loc. Nu avem, cu excepţia „TIFF”-ului de la Cluj, care este destul de eclectic şi nehotărât în ceea ce priveşte locul său pe harta culturală, un mare şi serios Festival Internaţional de Film, deşi cineaştii români au binemeritat Marile Premii de la Festivalurile de primă importanţă ale lumii. Nu mai avem un Festival de literatură de mare anvergură, nu avem un program de Mari Expoziţii ale comorilor arheologice ori ale artei plastice româneşti, nu avem un Centru de Studii Brâncuşi, Ansamblul sculpturilor lui Brâncuşi de la Târgu Jiu NU se află pe lista site-urilor protejate ale UNESCO, Sarmizegetusa şi Costeştii din Orăştie vegetează într-un anonimat indifferent, iar înşiruirea nu are capăt. Toată ţara este agitată de televiziuni pentru participarea la „Eurovision”, iar dacă nu este „Eurovision” este Guţă sau este Salam sau este Minune sau sunt site-urile porno ori aventurile sexuale ale lui Cristi Borcea. Sunt semne că vin vremuri grele pentru România. Nu manelele ne vor apăra drepturile, nici manualele alternative, ci valorile culturale ale acestui popor. Brâncuşi şi George Enescu vor cântări mult la judecata asupra dreptului nostru de a fi pe mai departe o naţiune liberă în fruntariile sale adevărate. Iar România va fi puternică şi respectată numai dacă populaţia sa o va respecta şi o va apăra. Prea des aud, pentru orice nemulţumire, mare sau mică, fondată sau nefondată, o expresie îngrozitoare – „Ce vreţi, asta-i România!”.

România suntem noi toţi, inclusiv cei care sunt nemulţumiţi de ea!

 

Eugen Uricaru 

 

Un drum ascendent

Reporter: editura December - 7 - 2012 Comments Off on Un drum ascendent

Spre deosebire de anul politic, anul cultural 2012 nu a fost unul cu multe evenimente de mari dimensiuni sau de covârşitoare importanţă. În orice caz, a fost un an al creşterii culturale. A avul loc Bookfest-ul, salonul de carte de vară care a moblizat editurile şi amatorii de lectură. Anul acesta, 2012, a adus o ediţie a Colocviului romanului românesc, desfăşurată la Călimăneşti, dar acesta nu a putut suplini anularea Festivalului Internaţional de Literatură de la Neptun şi a premiului „Ovidius”, premiu care i-a adus, prin ani, în România pe Jorge Semprun, Ismail Kadare, Vargas LIosa, Amos Oz sau Antonio Lobo Antunes. Să sperăm că anul viitor ne va aduce o veste bună prin reluarea Festivalului. Totuşi, e bine de semnalat, Premiile literare ale Uniunii Scriitorilor s-au acordat şi în acest context – merită să amintim că romanul românesc a înregistrat un reviriment. Mă gândesc la doi autori, Marta Petreu şi Alexandru Vlad, care au surprins plăcut publicul cititor (atât cât mai este), dar şi critica.

Ocaziile de a face cunoscută literatura română în lume nu au lipsit, de la Salonul de Carte de la Paris la Târgul de carte de la Frankfurt, la cel de la Istanbul. Nu comentez. Spun doar că ocaziile nu înseamnă şi rezultate. Mari speranţe se pun în viitoarea participare a României la Târgul de carte de la Paris, unde este ţară inivitată special. Tot la anul, România este vedeta Târgului de la Göteborg, Suedia, unde se dă şi premiul Nobel şi unde competiţia este acerbă, mai ales la cotele de pariuri londoneze.

Cinematografia românească nu s-a dezminţit nici în acest an. Din nou, Festivalul de la Cannes a fost atent cu filmul românesc şi „După dealuri”, al lui Cristian Mungiu, a primit laurii pentru două actriţe, un lucru cu totul minunat şi pentru ele, şi pentru film, şi pentru cinematografia românească. Aproape zece premii s-au decernat realizatorilor români de scurte şi lungi metraje, la festivalurile din întreaga lume. Nu este doar un curent de simpatie, ci un moment fast pentru filmul românesc. Semnalăm, de asemeni, fenomenul intern de creştere a reţelei de Festivaluri de film, pe lângă TIFF-ul de la Cluj făcîndu-şi apariţia şi Festivalul de film de Comedie, apoi la Sibiu, alături de Festivalul de Teatru şi-a făcut apariţia şi un altul de film. La Bucureşti, aidoma. Faptul este reconfortant, mai ales prin mecanismul invers celui amintit mai înainte – de acestă dată avem de-a face cu evenimente culturale interne cu ecou internaţional. Probabil, alături de Festivalul de literatură şi premiul „Ovidius”, aceste manifestări ar putea contribui la o imagine mai bună şi solidă a României în exterior.

Recenta aniversare a marelui dirijor Sergiu Celibidache a prilejuit un moment de emoţie artistică la care contribuţia Ministerului Culturii din România s-a făcut simţită ca factor generator de interes faţă de valorile româneşti. Următoarea perioadă ne va arăta dacă instituţiile culturale ale statului vor adopta o strategie învingătoare în bătălia fără sfârşit a afirmării valorilor româneşti pe o piaţă internaţională restrictivă şi pretenţioasă. Un factor hotărâtor va fi atitudinea faţă de piaţa internă a culturii. Fără o bază culturală solidă, poţi eventual să uimeşti străinătatea, dar nu poţi convinge cu fenomenele culturale naţionale de excepţie.

Deşi ar putea părea curios în contextul clasic cultural la care m-am referit, aş dori să atrag atenţia asupra unui alt fapt cultural excepţional, care s-a petrecut în anul 2012, şi anume deschiderea pentru public a Centrului Istoric, unde oricine poate redescoperi adevăratul specific cultural al Bucureştilor: Curtea Domnească şi Hanul lui Manuc (aplauze pentru felul în care s-a restaurat acest monument arhitectonic) alcătuiesc o zonă care introduce capitala României în rândul atracţiilor europene. Vechile străzi, zona pietonală, Carul cu Bere, mulţimea de galerii, anticariate, magazine specifice, restaurante elegante sau doar decente atrag pe drept cuvânt masa de turişti care până acum rătăceau derutaţi print-un oraş eclectic, dar invizibil.

Anul 2012 a fost un an al concertelor de muzică pop, cu toate variantele sale, concerte susţinute de faimoase trupe şi solişti cu glorie internaţională, chiar pe culmile valului. Desigur, apetitul românilor pentru muzica internaţională a adus şi trecute glorii, un fel de „tsunami” al vârstei înaintate în muzica de altădată, dar e bine; e bine că au venit marile ansambluri muzicale din Georgia, Turcia, Ucraina şi Rusia; e bine că anul acesta au venit mari solişti ai muzicii instrumentale simfonice, că domnul Grigore Leşe a reuşit să ne prezinte un fapt artistic uluitor şi necunoscut – muzica Drumului Mătăsii.

Aş putea spune că anul 2012 a fost mai degrabă un an al faptelor culturale cuprinzătoare decât al celor surprinzătoare. E un motiv pentru care putem considera cultura în câştig.

Eugen Uricaru

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult