5
November , 2017
Sunday
- ne declară dl. Kelemen Hunor, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în cadrul interviului special ...
În ziua de 1 noiembrie 1922, Marea Adunarea Naţională a Turciei vota, cu o majoritate ...
Anul 1918 marchează o dată memorabilă în istoria poporului nostru: după o luptă plină de abnegaţie, desfăşurată timp ...
Mai întâi au fost munţii. Apoi oamenii, care seamănă cu munţii. Doar că nu sunt ...
Solidaritate cu cei în suferință de pe urma zăpezilor devastatoare Printre marile companii din ţara ...
S-au împlinit anul trecut, 2016, o sută douăzeci de ani de la nașterea unui poet important pentru literatura română nu doar pentru faptul că opera sa reprezintă un moment ...
„Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri”! Şi astăzi, la peste 300 ...
Acum, după trecerea unei perioade destul de scurte de la desfăşurarea Festivalului Internaţional „George Enescu” ...
  Parcurgem o vară imprevizibilă, cu temperaturi răsucite – când prea cald, când prea rece – ...
În ultimul secol, s-a întâmplat de mai multe ori ca o invenţie să schimbe datele ...

Articole din categoria ‘Descifrări’

Mihai Ghimpu – lider dedicat valorilor naţionale

Reporter: editura September - 11 - 2015 Comments Off on Mihai Ghimpu – lider dedicat valorilor naţionale

Aproape fără excepţie, biografiile oficiale îl prezintă pe Mihai Ghimpu drept „unul dintre puţinii oameni politici moldoveni care şi-au asumat public identitatea românească şi a declarat că este unionist”. De la un necunoscut în perioada sovietică, după proclamarea independenţei a parcurs destul de repede treptele afirmării şi recunoaşterii pe scena politică a Republicii Moldova. În 2009, în preajma împlinirii vârstei de 58 de ani, i-au fost încredinţate cele mai înalte demnităţi în conducerea statului: şef al forului legislativ (speaker al Parlamentului) şi preşedinte (interimar) al Republicii.

Cine este, aşadar, acest om cu înfăţişare modestă, hotărât şi curajos în deciziile politice care vizează destinul prezent şi viitor al tânărului stat moldovean?

Mihai Ghimpu

Mihai Ghimpu

Mihai Ghimpu s-a născut la 19 noiembrie 1951, în familia cu cinci copii (trei băieţi şi o fată) a unui învăţător şi colhoznic din satul Coloniţa, localitate cu circa 3.000 de locuitori, situată în apropierea Chişinăului. Unul dintre fraţii mai mari, Gheorghe Ghimpu, datorită activităţii şi convingerilor politice a fost declarat disident antisovietic în anii ’70, din acest motiv fiind trimis, între 1972 şi 1978, într-un lagăr de concentrare în Siberia. Gheorghe Ghimpu a rămas un luptător pentru cauza românească, iar la 27 aprilie 1989 a fost primul moldovean care a dat jos drapelul sovietic şi a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului din Chişinău, astăzi sediul Preşedinţiei Republicii Moldova. Fotografia cu arborarea tricolorului, precum şi lucrarea sa „Conştiinţa naţională a românilor moldoveni” au devenit emblematice pentru lupta şi aspiraţiile de libertate şi unitate ale basarabenilor. Sora sa, Valentina (căsătorită Chirtoacă), este mama lui Dorin Chirtoacă, actualul primar al Chişinăului.

Tânărul Mihai Ghimpu a înclinat iniţial spre medicină şi teatru, dar, după absolvirea liceului şi efectuarea stagiului militar, s-a orientat totuşi spre studii juridice, pe care le-a urmat în cadrul unei secţii cu frecvenţă redusă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Stat a Moldovei (USM). În paralel cu studiile universitare a lucrat ca muncitor la o fabrică de frigidere şi ca depanator de gaze la o uzină din Chişinău. După terminarea studiilor, s-a angajat ca jurist la diverse companii, lucrând concomitent şi ca asesor popular sau, pentru perioade scurte, ca judecător. Foşti colegi din perioada respectivă îl caracterizează ca pe „un om care preţuieşte dreptatea, luând decizii corecte”. Din aceşti ani a început să se implice, potrivit propriei mărturii, în „lupta pentru cauza românească”. Sfârşitul anilor `80 îl găseşte, alături de fratele său Gheorghe Ghimpu, ca militant în cadrul Mişcării de Renaştere Naţională; a luat parte activă la punerea bazelor Frontului Popular din Moldova (PFM), fiind ales membru al Biroului Executiv al acestei prime formaţiuni democratice din perioada de apus a URSS.

Gheorghe Ghimpu arborând Tricolorul românesc pe clădirea Parlamentului

Gheorghe Ghimpu arborând Tricolorul românesc pe clădirea Parlamentului

În perioada 1990-1998, Mihai Ghimpu a fost deputat în Parlamentul de la Chişinău, ales mai întâi din partea PFM, apoi, din 1994, pe listele Blocului Ţăranilor şi Intelectualilor. În această perioadă a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Comisiei juridice din cadrul legislativului, calitate în care a participat la votarea actului de independenţă a Republicii Moldova. În 1998 a fost ales preşedinte al Partidului Reformei, transformat în Partidul Liberal (PL) la congresul din aprilie 2005, formaţiune pe care o conduce şi în prezent. După o perioadă de activitate ca avocat şi consilier în Consiliul Municipal Chişinău, inclusiv de preşedinte al acestei autorităţi locale (2007-2008), Mihai Ghimpu a revenit în Parlament la alegerile succesive organizate în 2009.

În acest an, PL a participat, alături de Partidul Liberal-Democrat (PLDM) şi de Partidul Democrat (PDM), la formarea Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), devenită coaliţie majoritară în forul legislativ. În baza înţelegerilor intervenite între cele trei partide ale AIE, Mihai Ghimpu a fost ales preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova. Cunoscând opţiunile sale politice, proeuropene şi proromâneşti, Partidul Comuniştilor (PCRM) nu a participat la procedura de vot şi a contestat alegerea lui Mihai Ghimpu în fruntea legislativului, însă Curtea Constituţională a respins contestaţia respectivă, ca fiind lipsită de temei legal.

Pe fondul divergenţelor privind alegerea preşedintelui Republicii, în septembrie 2009 Mihai Ghimpu a preluat, în conformitate cu prevederile constituţionale, şi funcţia de şef interimar al statului. În această calitate, Mihai Ghimpu a susţinut că prevederile Constituţiei ar trebui adaptate la textul Declaraţiei de Independenţă din 27 august 1991, care stipulează că „limba oficială în Republica Moldova este limba română”. Totodată, în baza unei largi consultări a istoricilor şi specialiştilor, a iniţiat o serie de măsuri cu largă rezonanţă în conştiinţa publică, chiar dacă unele dintre acestea au generat şi divergenţe de opinii partizane acute. Între acestea se numără, în primul rând, Decretul prezidenţial de condamnare a ocupaţiei sovietice din 28 iunie 1940 şi de organizare a unei zile de comemorare a victimelor acestei ocupaţii în Basarabia. În pofida controverselor iscate, majoritatea analiştilor politici au apreciat decizia lui Mihai Ghimpu drept „un act de curaj fără precedent pentru un conducător al Republicii Moldova”.

Liniile definitorii ale omului politic Mihai Ghimpu sunt modestia, simplitatea şi corectitudinea, dar şi o anumită intransigenţă, după cum ne-au confirmat mai multe surse jurnalistice din Republica Moldova. Poate că ar trebui, este de părere soţia sa, doamna Dina Ghimpu, „să fie mai puţin exploziv, atât în viaţa particulară, cât şi ca politician”. Prin unele dintre opiniile şi deciziile sale, adeseori radicale şi lipsite de flexibilitatea specifică politicienilor tradiţionali, Mihai Ghimpu este un partener incomod chiar şi pentru colegii săi din coaliţia proeuropeană. Aşa se explică şi părăsirea rândurilor acesteia într-o anumită perioadă, când opţiunile sale, cum ar fi integrarea imediată a Republicii Moldova în NATO, au fost temporizate sau chiar respinse de partenerii săi. Toate confruntările electorale din ultimii ani şi, mai ales, alegerile locale din această vară, soldate cu obţinerea unui al treilea mandat în fruntea Primăriei Chişinău de către liberalul Dorin Chirtoacă au confirmat că PL, sub conducerea lui Mihai Ghimpu, se bucură de o audienţă constantă şi chiar în creştere în rândul populaţiei. Această aderenţă la electorat, cu deosebire în rândul tinerilor şi al intelectualilor, i-a conferit PL rolul unui factor de echilibru pe eşicherul politic din Republica Moldova, capabil să asigure suportul necesar pentru a garanta stabilitatea guvernamentală şi menţinerea statului pe o direcţie proeuropeană.

Dr. Ioan C. Popa

Vlad Filat – om politic şi întreprinzător de succes

Reporter: editura July - 12 - 2015 Comments Off on Vlad Filat – om politic şi întreprinzător de succes

În decembrie 2013, a fost decorat de către preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu „Ordinul Republicii”, pentru contribuţia sa la „promovarea valorilor democratice şi la aprofundarea dialogului cu Uniunea Europeană”. Un an mai târziu, în noiembrie 2014, preşedintele României l-a decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în semn de apreciere a activităţii sale pentru „dezvoltarea relaţiilor moldo-române, promovarea valorilor democratice şi susţinerea parcursului european al Republicii Moldova”.

1

Împreună cu preşedintele României, Klaus Iohannis, la Chişinău

Cine este omul politic Vlad Filat, cel pe care postul de „Radio France International”, în ziua învestirii sale ca premier al Republicii Moldova (25 septembrie 2009), îl prezenta a fi „exponentul noii generaţii de politicieni moldoveni”? Născut la începutul lunii mai 1969, Vlad Filat tocmai împlinise vârsta de 40 de ani când a preluat conducerea cabinetului de miniştri de la Chişinău. Copilăria şi adolescenţa le-a petrecut în satul natal Lăpuşna, o localitate din raionul Hânceşti, din apropierea graniţei pe Prut. După un stagiu militar obligatoriu în cadrul Armatei URSS (1987-1989), a studiat timp de doi ani la Colegiul Cooperativ din Republica Moldova, iar în perioada 1990-1994 a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi. Următorii patru ani după absolvirea facultăţii i-a petrecut tot în oraşul studiilor sale, intrând în circuitul economic ca director general al firmei RoMold Trading SRL (1994-1997), apoi ca preşedinte al Consiliului administrativ al Societăţii „Dosoftei” (1997-1998), ambele cu sediul în Iaşi.

Vlad Filat

Vlad Filat

În anul 1998 se întoarce în Republica Moldova şi este cooptat în guvernul condus de Ion Ciubuc, fiind numit director general al Departamentului Privatizare şi Administrare a Proprietăţii de Stat, o structură cu rol-cheie în reformarea economiei moldoveneşti. În 1999, timp de opt luni, ocupă un post de ministru de stat în guvernul Republicii Moldova, condus de premierul reformator Ion Sturza.

Din anul 2000 intră în afaceri şi în acelaşi timp ocupă funcţia de vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova, condus la acea vreme de Dumitru Diacov. La alegerile generale din 2005 devine parlamentar pe lista Blocului Moldova Democrată, însă în septembrie 2007 părăseşte rândurile Partidului Democrat şi înfiinţează o nouă formaţiune – Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), al cărui preşedinte este ales în decembrie acelaşi an. Doi ani mai târziu, în septembrie 2009, este desemnat şi învestit în fruntea Guvernului format de Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), mandat pe care l-a exercitat până în martie 2013, când, pe fondul unor dispute în interiorul coaliţiei, este nevoit să se retragă, în locul său fiind preferat Iurie Leancă. De menţionat că, în contextul unei instabilităţi prelungite în ce priveşte alegerea şefului statului, Vlad Filat a exercitat, în perioada 28-30 decembrie 2010, şi funcţia de preşedinte interimar al Republicii.

Vlad Filat şi-a reluat pe scară largă activităţile din domeniul afacerilor şi exercită, în acelaşi timp, funcţia de preşedinte al PLDM, formaţiune care şi-a consolidat poziţia pe eşicherul politic din Republica Moldova şi a devenit membru al Partidului Popular European. PLDM se autodefineşte ca formaţiune politică de centru-dreapta, proeuropeană, care militează pentru întărirea legăturilor cu România şi menţinerea, totodată, de relaţii normale cu Federaţia Rusă.

Într-adevăr, în timpul celor aproape patru ani cât s-a aflat în fruntea Guvernului de la Chişinău, Vlad Filat a militat constant pentru accelerarea reformelor economice şi perfecţionarea mecanismelor democratice de funcţionare a statului, menite să ducă la extinderea legăturilor cu vestul şi să facă ireversibil cursul proeuropean al Republicii Moldova. „Suntem cetăţeni europeni cu valori şi principii democratice, obiectivele noastre sunt libertatea de mişcare şi libertatea comerţului”, declara premierul Filat în preajma vizitei la Chişinău (martie 2011) a vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, personalitatea cu cel mai înalt rang de la Washington care a vizitat Republica Moldova, la invitaţia sa. „Astfel de declaraţii – consemna la timpul respectiv influentul ziar american „The Wall Street Journal” – fac din Republica Moldova un favorit al SUA şi al Uniunii Europene”. Atitudinea sa deschis proeuropeană şi prooccidentală s-a răsfrânt şi asupra relaţiilor Republicii Moldova cu România.

Fără a fi un unionist, Vlad Filat a considerat întotdeauna că „România este mai mult decât un stat vecin”, după cum consemna şi revista „Balcanii şi Europa”, care îi publica fotografia pe coperta numărului său din octombrie 2011. Nu este vorba, desigur, numai de declaraţii, faptele sunt mai concludente. În 2009, când a preluat conducerea Guvernului, sârma ghimpată încă mai exista pe graniţa de la Prut, românii – din cauza restricţiilor impuse de administarţia comunistă anterioară – nu mai puteau intra în Republica Moldova decât cu vize, iar bursele pentru studenţii basarabeni în România erau îngheţate. O situaţie cu totul nefirească pentru două state vecine şi surori, căreia noul guvern moldovean i-a pus capăt printr-o serie de măsuri hotărâte şi rapide. „Când am tăiat sârma ghimpată de pe Prut – îşi aminteşte Vlad Filat – mi-am promis mie însumi că această sârmă ghimpată nu va mai apărea niciodată! Atât eu, cât şi colegii mei vom face tot posibilul şi imposibilul ca libertatea recâştigată, această mişcare spre o viaţă mai bună a Republicii Moldova, să fie menţinută cu orice preţ… Drumul spre modernizare trebuie să continue, iar parcursul european al Republicii Moldova să devină ireversibil”.

Vlad Filat a adoptat permanent o poziţie echilibrată, realistă şi în relaţiile cu Federaţia Rusă, care iniţial nu s-a opus făţiş opţiunii proeuropene a Republicii Moldova. În anul 2010, de pildă, cu prilejul unui summit al CSI desfăşurat la Sankt Petersburg, Vladimir Putin l-a întrebat pe Filat: „De ce vreţi voi în Europa?”. Răspunsul premierului moldovean a fost fără echivoc: „Fiindcă noi suntem europeni prin cultură, prin valori. Şi istoric, şi lingvistic, noi aparţinem Europei”. În perioada respectivă nu exista încă conflictul din Ucraina, iar situaţia din regiune era în mod evident mai relaxată decât astăzi. În ultimul timp, opoziţia rusă faţă de apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană s-a accentuat în mod vizibil. Partidul Socialist din Republica Moldova (PSRM), condus de Igor Dodon, desprins din PCRM, este considerat de Vlad Filat „un partid străin”, din cauza poziţiilor sale declarat antieuropene şi antiromâneşti, care militează deschis pentru federalizarea Republicii Moldova. Există o diferenţă notabilă între socialişti şi comunişti, consideră Filat: PSRM este „pur şi simplu un partid politic aservit intereselor ruseşti, împotriva Republicii Moldova”, în timp ce PCRM nutreşte simpatii proruse, dar nu se opune orientării europene a ţării, exceptând viteza înfăptuirii reformelor, care ar trebui încetinită. Cu acest ultim aspect este de acord şi Filat, care susţine că trebuie găsit „un echilibru între viteză şi calitate, deoarece etapa implementării măsurilor legislative este complicată”. Din aceste motive, liderul PLDM a susţinut intrarea în dialog cu PCRM, mai presus de divergenţele ideologice, fapt ce a permis învestirea Guvernului minoritar format de Alianţa pentru o Moldovă Europeană cu sprijinul parlamentar al comuniştilor.

Relaţiile lui Vlad Filat cu PCRM şi Vladimir Voronin au fost, însă, întotdeauna pline de asperităţi. Imaginea de întreprinzător prosper şi contactele cu mediul de afaceri au stârnit adesea invidii, iar guvernarea comunistă din primii ani de după 2001 i-a intentat mai multe dosare penale, închise din lipsă de probe.

Retras din structurile guvernamentale, Vlad Filat face parte din Consiliul Alianţei pentru Moldova Europeană, organul de decizie politică în privinţa direcţiilor de acţiune ale Executivului pe plan intern şi extern.

În pofida imaginii sale uneori controversate, Vlad Filat s-a situat şi în 2014, conform analizelor unui institut de specialitate, în fruntea listei celor „50 de politicieni cei mai influenţi din Republica Moldova”. El deţine o avere considerabilă şi, conform datelor oficiale, veniturile în 2014 i-au sporit cu aproape o jumătate de milion de euro. O sursă importantă de venituri o reprezintă SC Kapital Invest Company SA, cu activitate în România şi în care Filat deţine o cotă de participare de 95%.

Aşa cum menţionam la începutul acestor rânduri, potrivit multor opinii, Vlad Filat reprezintă modelul unei noi generaţii, care îmbină activitatea politică de succes cu imaginea întreprinzătorului prosper. Evoluţiile viitoare vor arăta în ce măsură un asemenea model va fi validat de societatea moldovenească în curs de modernizare şi europenizare.

Dr. Ioan C. Popa


  • Când am tăiat sârma ghimpată de pe Prut, mi-am promis mie însumi că această sârmă ghimpată nu va mai apărea niciodată!”
  • Parcursul european al Republicii Moldova trebuie să devină ireversibil

 

 

 

Între pragmatism, echilibru si viziune europeană

Reporter: editura June - 15 - 2015 Comments Off on Între pragmatism, echilibru si viziune europeană

Un posibil portret al omului politic Marian Lupu

În ultimul timp, societatea civilă din Republica Moldova dă semne vizibile de revigorare şi pune în discuţie tot mai frecvent responsabilitatea ce revine pentru cursul evoluţiilor din ţară actualei clase politice de la Chişinău. O clasă politică diversă, multicoloră, cu oameni proveniţi din vechiul sistem socialist sovietic, dar şi cu personaje noi, formate în cele aproape două decenii şi jumătate de la proclamarea independenţei. Omul politic Marian Lupu este, fără îndoială, unul dintre personajele reprezentative ale acestei perioade de tranziţie de la apartenenţa la un imperiu multinaţional la o dezvoltare statală de sine stătătoare.

Marian Lupu

Marian Lupu

Născut în 1966 la Bălţi, a urmat studiile liceale şi universitare la Chişinău, absolvind, în 1987, cursurile Facultăţii de Economie şi Comerţ. În ultimii patru ani de existenţă a URSS (1987-1991) urmează, în paralel, studii post-universitare de aspirantură la Academia Economică din Moscova şi la Universitatea de Stat din Moldova, obţinând în final titlul de doctor în economie. Din 1991 îşi începe cariera profesională ca specialist în cadrul Departamentului pentru Relaţii Economice Externe al Ministerului Economiei din guvernul de la Chişinău. Parcurge succesiv diversele trepte ierarhice, iar în 1997 devine director al Departamentului menţionat. Concomitent, din 1992 până în anul 2000 deţine şi funcţia de director executiv al Programului TACIS iniţiat de CEE pentru Moldova. În 1994 urmează studii de specializare în macroeconomie la Institutul Fondului Monetar Internaţional (FMI) din Washington, iar în 1996 cursuri de comerţ internaţional la Institutul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) din Geneva.

În mai 2001, odată cu venirea comuniştilor la guvernare, Marian Lupu este cooptat în cabinetul de la Chişinău ca adjunct al ministrului Economiei, coordonator al departamentelor pentru Relaţii economice externe şi comerţ, iar trei luni mai târziu (august 2001) este numit ministru al Economiei. La scrutinul electoral din martie 2005 este ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pe listele Partidului Comuniştilor (PCRM), iar la finele aceleiaşi luni devine preşedinte al forului legislativ de la Chişinău. Pe fondul tensiunilor accentuate din viaţa politică moldovenească, Marian Lupu se distanţează treptat de poziţiile şi viziunea PCRM şi participă la coagularea unei noi formaţiuni politice – Partidul Democrat (PDM), care îl alege în fruntea sa ca preşedinte, în cadrul unui congres extraordinar din 19 iulie 2009. Desprinderea de comunişti şi opţiunea pentru un parcurs european al Republicii Moldova au făcută posibilă primirea PDM, în acelaşi an (2009), ca membru cu drepturi depline al Internaţionalei Socialiste. În 2010, PDM a devenit membru cu statut de observator al Partidului Socialiştilor Europeni.

Ca lider al PDM, Marian Lupu s-a aflat în fruntea grupului parlamentar al acestei formațiuni al legislativului de la Chişinău până în decembrie 2010, când, în baza acordului intervenit între liderii Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), devine preşedinte al acestui for şi, totodată, preşedinte interimar al Republicii Moldova, funcţii deţinute până în martie 2012. La finele acestui an, PDM a semnat un acord de colaborare cu Grupul Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, document prelungit, în aprilie a.c., până în 2019, cu prilejul unei întâlniri avute la Bruxelles cu preşedintele acestui grup, Gianni Pittella. Acordul are o importanţă specială şi semnifică instituţionalizarea unor relaţii între democraţii moldoveni şi grupul care s-a manifestat până acum drept cel mai activ şi puternic susţinător al integrării europene a Republicii Moldova. După desprinderea de PCRM, este acuzat de trădare şi repudiat de comunişti, însă acesta îşi continuă activitatea politică orientată spre integrare europeană.

Marian Lupu s-a afirmat treptat în plan politic prin prestanţă, sobrietate şi competenţă, câştigând simpatii atât în Republica Moldova, cât şi în rândul multor lideri occidentali. După cum ne-au confirmat diverse surse jurnalistice de la Chişinău, pe parcursul exercitării multiplelor responsabilităţi pe care le-a avut, Marian Lupu a demonstrat o atitudine pragmatică şi moderată, circumscrisă imprimării şi susţinerii unui curs european pentru Republica Moldova.

Atât în calitate de ministru al Economiei şi responsabil al părţii moldovene în Comisia mixtă de colaborare bilaterală moldo-română, în mandatul guvernării comuniste, cât şi ca speaker al Parlamentului şi de preşedinte interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu a adoptat o poziţie de deschidere şi echilibru în relaţiile cu România, evitând atitudinile emoţionale ori acuzaţiile, uneori stridente, la adresa politicii Bucureştiului, adoptate de unii lideri comunişti de la începutul anilor 2000, deşi era membru al guvernului. După cum am putut constata în mod direct în mai multe prilejuri, în discuţiile periodice cu diverşi lideri politici din România veniţi la Chişinău, Marian Lupu a subliniat fără echivoc nevoia de a stabili şi promova împreună o agendă europeană de dezvoltare a relaţiilor moldo-române, în ciuda speculaţiilor pe care le emit, adesea în mod deliberat, cercuri apropiate PCRM. În acest sens, s-a delimitat categoric de o serie de abordări tributare ideologiei sovietice, cum ar fi aceea privind aşa-zisul pericol românesc pentru viitorul Republicii Moldova, teza falsă promovată în continuare de unii adepţi ai teoriei moldovenismului, „fără scrupule şi cu foarte multă agresivitate”, după cum menţiona liderul PDM. Dimpotrivă, susţinea fostul preşedinte interimar al Republicii Moldova, „noi trebuie să demonstrăm că dezvoltarea relaţiilor noastre reciproce reprezintă un avantaj pentru ambele părţi, că România reprezintă un partener strategic pentru viitorul european al Republicii Moldova”.

Desigur, Marian Lupu nu este un unionist şi a declarat public, în diverse ocazii, că Republica Moldova are parcursul său european propriu. Liderul PDM s-a delimitat şi a reacţionat în mai multe rânduri faţă de declaraţiile excesive ale unor lideri politici români sau moldoveni. În schimb, în urma discuţiilor din luna februarie a acestui an de la Chişinău, a apreciat atitudinea de „respect reciproc şi dialogul în stil european” avut cu preşedintele Klaus Iohannis, pronunţându-se pentru dezvoltarea amplă a relaţiilor bilaterale şi sprijinirea în continuare de către România a parcursului european al Republicii Moldova.

În chestiunea transnistreană, fostul preşedinte interimar al Republicii Moldova are de asemenea o poziţie şi viziune clar conturate: mult timp, dialogul dintre Tiraspol şi Chişinău a fost întrerupt, iar semnalele venite din stânga Nistrului au fost contradictorii. Dialogul şi negocierile între cele două părţi sunt absolut necesare, dar, afirmă domnia sa, există „principii care nu se negociază: integritatea, suveranitatea, funcţionarea statului pe întregul teritoriu al Republicii”.

În ultimii doi ani, Marian Lupu a făcut un pas înapoi din prim-planul vieţii politice, împreună cu liderii celorlalte două partide proeuropene – Vlad Filat (PLDM) şi Mihai Ghimpu (PL), care nu şi-au mai asumat funcţii guvernamentale sau parlamentare. În schimb, Marian Lupu şi Vlad Filat, împreună cu alte câteva „eminenţe cenuşii” din partidele lor, formează un aşa-numit Consiliu al Alianţei pentru Moldova Europeană (AME), de guvernământ, o structură informală, dar cu putere de decizie pentru orice măsură importantă ce vizează gestionarea problemelor interne şi externe ale statului.

Aşa cum menţionam la începutul acestor rânduri, societatea civilă din Republica Moldova este tot mai activă şi solicită clarificări din partea liderilor politici cu privire la cauzele dificultăţilor cu care se confruntă cetăţenii din stânga Prutului. Diversele acțiuni desfășurate în ultimul timp la Chișinău dau semnalul unor evoluţii care ar putea determina schimbări semnificative în spectrul politic din Republica Moldova.

Dr. Ioan C. Popa

Orizonturile omului politic Iurie Leancă

Reporter: editura April - 15 - 2015 Comments Off on Orizonturile omului politic Iurie Leancă

Evoluţiile din ultimul timp din Republica Moldova l-au adus în centrul atenţiei generale pe fostul (până în februarie 2015) şef al guvernului de la Chişinău, diplomatul de carieră Iurie Leancă. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu biografia sa, reamintim că Iurie Leancă, născut la Cimişlia, în stânga Prutului, în 1963, este absolvent al Institutului de Relaţii Internaţionale din Moscova. În 1989 a lucrat câteva luni la Ambasada sovietică din Bucureşti, iar din 1991 a fost încadrat în Ministerul de Externe al Republicii Moldova. După un stagiu de patru ani în SUA, în calitate de consilier diplomatic (1993-1997), într-o perioadă în care s-au pus bazele relaţiilor moldo-americane, a fost numit ambasador cu însărcinări speciale pentru integrare europeană. În 1998 a fost promovat în funcţia de viceministru, iar din 1999 în cea de prim-viceministru al Afacerilor Externe. Cariera sa în sfera diplomaţiei a fost întreruptă în 2001, odată cu venirea comuniştilor la putere, când liderul PCRM, Vladimir Voronin, a iniţiat o amplă campanie de epurare a persoanelor considerate nesigure din toate structurile guvernamentale şi instituţiile importante ale statului. Iurie Leancă a fost unul dintre tinerii demnitari epuraţi pe motiv că ar manifesta simpatii filoromâne.

În dialog cu cancelarul Angela Merkel.

În dialog cu cancelarul Angela Merkel

În primăvara anului 2013, pe fondul unei îndelungate crize politice marcată de certurile dintre liderii proeuropeni care ameninţau cu destrămarea AIE, Iurie Leancă devine soluţia „de avarie”, fiind nominalizat în funcţia de premier interimar în locul lui Vlad Filat, iar o lună mai târziu şi-a intrat în atribuţii depline ca şef al guvernului. Din acest moment încep să se acumuleze treptat o serie de divergenţe, manifestate mai întâi în surdină, apoi vizibile şi în spaţiul public, între noul premier şi Vlad Filat, ultimul rămas în poziţia de lider politic al Partidului Liberal Democrat. În noua postură de şef al cabinetului Alianţei pentru Integrare Europeană, cu o majoritate destul de subţire totuşi, Iurie Leancă dovedeşte echilibru şi moderaţie în acţiunile sale externe, ca şi în dialogul cu forţele politice interne. Acţionează pentru raporturi strânse cu România, iniţiind demersuri comune pentru susţinerea aspiraţiilor proeuropene ale Republicii Moldova. Îi îndeamnă pe liderii transnistreni să-şi adapteze viziunea la noile realităţi din regiune şi din Europa şi evită, pe cât posibil, un ton conflictual în dialogul cu Moscova, chiar şi atunci când, în vara anului 2014, preşedintele Vladimir Putin impune o serie de sancţiuni economice pentru a bloca apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. În acest context, desfăşoară un dialog intensificat cu Occidentul, în primul rând cu SUA şi Germania, concomitent cu o sporire a sprijinului vestic pentru reformele economice şi reconstrucţia democratică a Republicii Moldova. Acţiunile premierului Iurie Leancă, neagreate zgomotos de comunişti şi de forţele proruse în general, nu s-au bucurat, din păcate, nici de o susţinere constantă şi fermă din partea propriilor aliaţi proeuropeni. Deşi în multe privinţe au viziuni apropiate, unele cerinţe excesive ale partenerilor din Partidul Liberal (Mihai Ghimpu), soldate cu ieşirea acestora de la guvernare, au slăbit considerabil poziţia executivului condus de Leancă. În plus, implicarea în afaceri dubioase a unora din partenerii de coaliţie şi manevrele acestora care au condus la jefuirea sistemului bancar sau la concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău în favoarea unor firme ruseşti, precum şi lipsa unor progrese consistente în reformarea justiţiei au slăbit treptat încrederea în Alianţa proeuropeană şi, implicit, în cabinetul condus de premierul Iurie Leancă. Deşi iniţial, pentru aplanarea crizei, unii dintre liderii politici ai partidelor din AIE (Vlad Filat, Marian Lupu, Vlad Plahotniuc) au făcut un pas înapoi, prin retragerea din funcţii guvernamentale sau parlamentare importante, prezenţa lor în fruntea listelor la alegerile generale din 30 noiembrie 2014 a indus în rândul electoratului sentimentul că guvernul Leancă şi premierul însuşi nu ar fi decât marionete manevrate de cei care controlează cu adevărat economia subterană şi afacerile ilicite, iar aceste percepţii au condus, în final, la o victorie doar la limită a partidelor proeuropene.

2

În dialog cu secretarul de stat John-Kerry.

În pofida persistenţei divergenţelor dintre liderii forţelor democrate, în prima etapă Iurie Leancă a acceptat propunerea de a se prezenta în Parlament cu o nouă echipă guvernamentală, respinsă însă, la 12 februarie a.c., de comunişti şi de liberali. Potrivit unor analişti de la Chişinău, rezultatul era de fapt unul ce putea fi anticipat, iar foştii colegi de coaliţie ar fi fost părtaşi la un joc în urma căruia l-au eliminat în mod deliberat pe Iurie Leancă din ecuaţie, lăsând cale liberă colaborării parlamentare cu Voronin. Apreciind că acordul cu PCRM reprezintă „un pas înapoi în parcursul european al Republicii Moldova” şi chiar o abandonare a obiectivului PLDM, care promitea electoratului o Moldovă europeană şi modernă „fără Voronin, fără comunişti”, Iurie Leancă a renunţat la calitatea de membru al partidului de guvernământ, dar şi la cea de deputat în Parlament şi a avansat ideea unui nou proiect politic de reformare şi modernizare a societăţii moldoveneşti. Proiectul are în centrul său crearea unui nou partid politic, denumit provizoriu Partidul Popular European, al cărui nucleu de bază, constituit în jurul lui Iurie Leancă, îl formează o serie de tineri afirmaţi în sfera diplomaţiei, printre care fostul vicepremier pentru reintegrare Eugen Carpov, doi viceminiştri ai Afacerilor Externe – Iulian Groza şi Valeriu Chiveri. În ultimele zile, grupului de iniţiativă li s-a alăturat şi cunoscutul analist politic Oazu Nantoi, fiind aşteptate şi alte personalităţi din cercurile politice, economice şi academice moldoveneşti.

Exceptând rezervele fireşti manifestate de liderii partidelor tradiţionale, proiectul avansat de Iurie Leancă a fost primit cu interes de o mare parte a societăţii civile, care consideră că acesta se adresează mai ales acelor tineri care vor să schimbe ceva, care nu vor să plece peste hotare şi pot aduce un suflu nou în viaţa politică. După cum afirmă o serie de sociologi, în societatea moldovenească s-au acumulat numeroase nemulţumiri, există multe aşteptări de schimbare a înfăţişării clasei politice, dominată de lideri în mare parte compromişi. Proiectul anunţat de Iurie Leancă se adresează în primul rând acestei mase tăcute şi în multe privinţe dezamăgite, care nu mai are încredere în politicieni şi în alegeri. Este vorba despre un proiect de asanare a societăţii moldoveneşti, a cărui construcţie va lua un anumit timp, cel puţin o legislatură, până la viitorul scrutin parlamentar, după cum susţin chiar iniţiatorii săi.

MT_logo_full_orizontal

În faţa crizei economico-sociale şi a gravelor provocări de securitate generate de evoluţiile din regiune, mai ales din Ucraina, fiecare dintre forţele politice moldoveneşti se arată preocupată de identificarea unor măsuri şi iniţiative menite să atragă preferinţele şi încrederea populaţiei. Desigur, un proiect de etapă poate fi considerat şi acordul convenit între Alianţa pentru o Moldovă Europeană şi PCRM. Acesta este însă un proiect bazat pe compromisuri între formaţiuni politice cu viziuni în multe privinţe diametral opuse, care pot răspunde nevoii de stabilitate pe o perioadă scurtă, de tranziţie, pentru depăşirea unor dificultăţi temporare. El nu răspunde însă unor necesităţi pe termen lung. Viitorul nu prea îndepărtat va confirma sau nu viabilitatea sa.

Dr. Ioan C. Popa


În organizarea Centrului Cultural „Vatra” şi a Ambasadei R. Moldova în România s-a desfăşurat o ceremonie prilejuită de lansarea proiectului „Descoperă brandul Republicii Moldova”, care a permis participanţilor din ambele ţări (oficiali din domeniile comerţului şi turismului, diplomaţi, ziarişti, reprezentanţi ai societăţii civile) să ia cunoştinţă de realizări recente şi de proiecte de viitor.

Jocul lui Voronin 

Reporter: editura March - 12 - 2015 Comments Off on Jocul lui Voronin 

Evoluţiile din Republica Moldova par să cunoască în ultimul timp o întorsătură neaşteptată. Într-o primă etapă s-a înregistrat eşecul negocierilor dintre partidele declarate proeuropene (Partidul Liberal Democrat – PLDM, Partidul Democrat – PDM şi Partidul Liberal – PL), care însumau împreună, după alegerile de la finele anului trecut, 55 de mandate din 101 de deputaţi, câţi numără Parlamentul de la Chişinău. A urmat formarea de către PLDM şi PDM a unei Alianţe Politice pentru o Moldovă Europeană, fără participarea liberalilor, apoi anunţarea sprijinului parlamentar al Partidului Comuniştilor (PCRM), conduşi de veteranul Vladimir Voronin, pentru noua alianţă, fapte ce au bulversat din temelii scena politică moldovenească. O serie de analişti şi diverse publicaţii de la Chişinău, dar şi din România, s-au grăbit să catalogheze situaţia creată drept sfârşitul sau chiar încetarea ritmului parcursului european al Republicii Moldova, sau chiar o victorie a Rusiei, prin negocieri postelectorale. Cât adevăr şi câte ficţiuni se ascund în spatele unor asemenea provocări grave?

1._800_406_800_406

Vladimir Voronin, liderul Partidul Comuniştilor

Pentru a stabili cât mai exact rolul ce revine PCRM în actuala ecuaţie de putere de la Chişinău ar trebui mai întâi găsite răspunsuri la câteva întrebări: ce reprezintă astăzi Partidul Comuniştilor în Republica Moldova, care sunt mesajele-cheie adresate de această formaţiune societăţii moldoveneşti, ce pretenţii are Voronin pentru a susţine Alianţa PLDM-PDM şi, în consecinţă, care poate fi preţul unei asemenea colaborări pentru perspectivele europene ale Republicii Moldova?

De la început este necesar de precizat că PCRM a suferit ajustări, cum ar fi o anumită curăţire a rândurilor sale de unele personaje implicate în afaceri dubioase şi, poate mai important, iniţierea unui proces de întinerire a cadrelor, fapt ce i-a atenuat din imaginea de partid exclusiv al pensionarilor şi vârstnicilor nostalgici după vechi privilegii din perioada fostei URSS. În ce priveşte poziţia faţă de Moscova, este de menţionat că, deşi se pronunţă pentru o „relaţie de încredere şi prietenie cu Rusia”, PCRM nu se mai află de mult în graţiile Kremlinului, iar Vladimir Putin nu uită afrontul adus de Voronin în 2003, când i-a anulat vizita la Chişinău şi a refuzat să semneze aşa-numitul „Memorandum Kozak” privind federalizarea Republicii Moldova. Tocmai de aceea, Moscova a încurajat desprinderea unei aripi din PCRM şi formarea unui alt partid, denumit Socialist, sub conducerea unui lider tânăr, Igor Dodon, virulent antieuropean şi cu loialitate totală faţă de Federaţia Rusă, clasat pe primul loc la scrutinul din 30 noiembrie 2014. Spre deosebire de socialişti, Partidul Comunist (reformat) al lui Voronin nu s-a declarat oficial un opozant al orientării Republicii Moldova spre Uniunea Europeană. Dimpotrivă, după cum ne-au confirmat mai mulţi oficiali şi surse jurnalistice de la Chişinău, în consultările avute atât înainte de alegeri, cât şi după aceea cu reprezentanţii UE, Voronin a dat asigurări că partidul său va susţine vectorul european şi modernizarea Republicii Moldova pe baza politicii europene de bună vecinătate, indiferent dacă va accede la guvernare sau va rămâne în opoziţie. Pe fondul divizării accentuate a societăţii moldoveneşti pe tema orientării generale a Republicii (spre Est sau spre Vest), poziţia pe care s-a plasat Voronin a fost un motiv în plus, potrivit aceloraşi surse, ca PCRM să fie considerat atât de PLDM şi PDM, cât şi de reprezentanţi occidentali, drept un factor de care trebuie „să se ţină seama”. Pentru mulţi politicieni de la Chişinău, intrarea celor două partide democratice în negocieri cu PCRM nu a reprezentat o surpriză şi nici neapărat rezultatul unor manevre ruseşti, ci mai degrabă răspunsul la o serie de provocări interne şi externe care se resimt cu acuitate în climatul politic şi social din Republica Moldova.

2_800_500_800_500

Banerele electorale ale comuniştilor

Pe de altă parte, este limpede că, pentru susţinerea parlamentară faţă de Alianţa Politică pentru o Moldovă Europeană, comuniştii şi-au impus o serie de condiţii, care se răsfrâng deja aupra unora din opţiunile externe până de acum ale Chişinăului. Înainte de toate, PCRM consideră că prevederile Acordului de Asociere cu UE, semnat în 2014, conţine clauze inacceptabile, întrucât ar consacra un veritabil dictat din exterior asupra evoluţiilor din Republica Moldova. Ideea lansată de Partidul Liberal, condus de ex-preşedintele interimar al Republicii, Mihai Ghimpu, privind nominalizarea pentru funcţia de procuror a unei personalităţi din UE, eventual chiar din România, a fost apreciată ca nefericită de majoritatea clasei politice şi de opinia publică din Republica Moldova, refractară la orice tendinţă de amestec din afară ce aminteşte de vechile ingerinţe ale comisarilor sovietici în organizarea societăţii moldoveneşti. Tot nepotrivite stării de spirit predominante în rândul populaţiei moldoveneşti au fost considerate propunerile aceleiaşi formaţiuni liberale privind renunţarea la statutul de neutralitate al Republicii şi aderarea imediată la NATO, alternativă radicală, care nu se bucură în prezent de susţinerea populară necesară. Chiar şi afirmaţiile prounioniste cu România ale liberalilor nu întrunesc astăzi o susţinere consistentă, nici din partea unei bune părţi a populaţiei moldoveneşti, dar nici din partea SUA ori a principalelor state vest-europene, în primul rând Germania, care încă din 1991 se pronunţă necontenit pentru o dezvoltare separată a Republicii Moldova, ca stat independent desprins din fosta URSS.

Primul efect al înţelegerilor cu PCRM l-a reprezentat pasul înapoi făcut de liderii PLDM şi PDM, care au anunţat că adresarea în acest an a cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu mai este de actualitate, fiind prematură. Al doilea efect l-a constituit respingerea primei formule guvernamentale propuse, în frunte cu Iurie Leancă, un proeuropean convins, neagreat însă de comunişti.

moldova_565_800_565_800Liderii celor două partide democrate par să încline mai degrabă spre acceptarea tezelor PCRM care vizează „un dialog eficient atât cu Vestul, cât şi cu Estul”. Dincolo de ambiguităţile pe care le implică asemenea declaraţii, riscuri mari pot fi identificate în alte mesaje-cheie ale lui Voronin, statuate de altfel în programul electoral al comuniştilor. Elementul ideologic de căpătâi al PCRM îl constituie autodefinirea sa ca „partid al statalităţii Republicii Moldova”, care, în fapt, semnifică resuscitarea vechii teorii a moldovenismului, de sorginte sovietică, ce consfinţeşte existenţa unei limbi moldoveneşti şi a unui popor moldovenesc diferite de limba română şi de poporul român. În pofida diverselor reajustări pragmatice, de fond sau de formă, PCRM a rămas cantonat în vechea mitologie sovietică, cu aceleaşi simboluri şi teze ale ideologiei leniniste, în care bornele evoluţiei Republicii Moldova sunt marcate definitiv de Marea Revoluţie din Octombrie 1917 şi de relaţiile multiseculare de prietenie cu poporul rus eliberator. Sub deviza „Doar PCRM! Doar Voronin!”, comuniştii moldoveni se consideră singurii apărători ai dezvoltării independente a Republicii Moldova. Ei nu au ezitat să înscrie în programul care i-a propulsat pe locul al treilea la ultimul scrutin electoral teza conform căreia „poporului moldovenesc i se impune împotriva voinţei sale identitatea românească”. Pentru a fi restabilită „identitatea lingvistică şi naţională moldovenească”, susţin comuniştii, în şcoli trebuie studiată „Istoria Moldovei” şi nu „Istoria Românilor”, iar limba rusă trebuie considerată „limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova”.

În multe privinţe, Vladimir Voronin a fost şi rămâne un politician abil şi imprevizibil. Deocamdată, apelul la sprijinul parlamentar al PCRM pare să răspundă unei nevoi de stabilitate şi echilibru în Republica Moldova. Dacă PCRM va insista însă pentru a impune tezele sale de sorginte sovietică noului executiv minoritar de la Chişinău, stabilitatea pe care o invocă autorii noilor alianţe şi înţelegeri va rămâne doar o ficţiune. Ceea ce nu ar justifica, desigur, aşa cum s-au grăbit să recomande unii analişti excesivi din România, suspendarea de către guvernanţii de la Bucureşti a oricăror contacte şi colaborări cu Chişinăul cât timp comuniştii lui Voronin ar asigura susţinerea parlamentară a Alianţei Politice pentru o Moldovă europeană. O asemenea abordare ar face, de fapt, jocul celor care doresc într-adevăr un nou blocaj în relaţiile moldo-române. Dimpotrivă, considerăm că România trebuie să rămână, aşa cum s-a declarat, de altfel, în mai multe rânduri, un promotor şi susţinător necondiţionat al parcursului spre Europa al Republicii Moldova, neafectat de evoluţii conjuncturale.

Dr. Ioan C. Popa

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult