19
November , 2018
Monday
- Revelaţiile lucrării „Săcuizarea românilor prin religie”, publicată la Cluj, în anul 1927 - Marea Unire ...
„Invazia”, o temă falsă Cât de întemeiată este temerea britanicilor că românii şi bulgarii vor invada ...
  La 1 Decembrie 2016 se împlinesc 98 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei ...
Odată cu plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană, pe scena politică internaţională au apărut două ...
În vara anului 1880, secretarul de stat al Statelor Unite W. M. Evarts consacra nivelul ...
Spre deosebire de anul politic, anul cultural 2012 nu a fost unul cu multe evenimente ...
Dacă mergi la Paris, la Londra sau Moscova, pe bulevarde îi vei întâlni, imortalizaţi în ...
Iubitorii muzicii din ţara noastră au avut ocazia să participe, în această toamnă, la un ...
În urmă cu 5 ani o nouă editură, “Balcanii şi Europa” din cadrul NIRO Investment ...
Relaţiile româno – ungare au un trecut foarte îndelungat şi au cunoscut momente faste şi ...
Vlăstar al unei vechi şi vestite familii de lăutari şi muzicieni care au jucat un ...

Articole din categoria ‘Evaluări’

Virtuţile modelului scandinav

Reporter: editura July - 19 - 2014 Comments Off on Virtuţile modelului scandinav

Ţările din nordul Europei au pus în practică cu succes un sistem bazat pe coeziunea socială, centrarea pe familie şi cea mai performantă educaţie la nivel mondial. Agreat sau uneori contestat, modelul nordic este, fără îndoială, unic.

Finlanda, în topul mondial al investiţiei în cercetare

Finlanda, în topul mondial al investiţiei în cercetare

Statul după model nordic este caracterizat de creştere economică stabilă, social-democraţie puternică, o mişcare sindicală solidă, un nivel scăzut al corupţiei şi universalitatea sistemului care ajută societatea să depăşească momentele dificile, explică specialiştii. Aceste repere majore, care se regăsesc în toate ţările din această parte a continentului, sunt suficiente pentru ca întreaga lume să definească sistemul ca „modelul nordic”.

O privire îndeaproape asupra felului în care funcţionează aceste state relevă mai multe componente principale. În primul rând, este vorba despre abordarea socială. Binecunoscutul nivel mare de taxare (progresivă, care poate depăşi 50% în cazul celor cu venituri mari) susţine întreaga societate, după principiul „un val înalt îi ridică pe toţi”. Aşadar, un raţionament cât se poate de simplu: mai mulţi angajaţi, sume mai mari din taxe. Ca urmare, protecţia socială din Danemarca, Finlanda, Norvegia, Suedia şi Olanda se concentrează pe reintegrarea rapidă pe piaţa muncii a celor care îşi pierd slujbele. Iar banii din taxe se întorc la cetăţeni. Sindicatele puternice din nord au un important cuvânt de spus în redistribuirea echitabilă a câştigurilor pentru susţinerea educaţiei, sănătăţii şi a programelor sociale de cea mai bună calitate. Astfel, statul susţine sănătatea la standarde înalte, plăteşte ajutoare pentru chirie, utilităţi, mâncare şi alte nevoi pentru familiile aflate în dificultate. Toate aceste avantaje nu înseamnă că oamenii devin „asistaţi de profesie” – programele de asistenţă sunt astfel concepute încât să ofere ajutor pe perioade scurte, stimulând individul să-şi recâştige independenţa financiară. Ca urmare, nivelul şomajului în statele nordice este mic (3% în Norvegia, faţă de 7% în Marea Britanie, de pildă). Un element important în această ecuaţie este dimensiunea sectorului public, semnificativ mai mare decât în restul Europei, ceea ce permite ca mult mai mulţi cetăţeni să aibă venituri bune şi sigure. „În timp ce în Marea Britanie unul din cinci lucrători este bugetar, în Norvegia proporţia este de unul din trei. În 2008 li s-a acordat o mărire apreciabilă, deci toţi aceşti oameni au avut mereu bani în buzunar”, arată profesorul Espen R. Moen, de la „Norwegian School of Management”.

Copiii suedezi beneficiază de cea mai bună educaţie, asigurată de stat

Copiii suedezi beneficiază de cea mai bună educaţie, asigurată de stat

Aşadar, cetăţeanul care munceşte şi plăteşte taxe este conştient că nu are de ce să-şi facă griji nici pentru prezent, nici pentru viitor. Dacă are copii, sistemul îl sprijină masiv, în aşa fel încât să poată lucra în continuare (statul suedez permite părinţilor să îşi trimită copiii la şcoli private pe bani publici). Dacă rămâne fără loc de muncă, este ajutat o vreme şi reintegrat rapid. Două exemple: în Suedia, cel care îşi pierde jobul primeşte 80% din venituri în primele 200 de zile de inactivitate şi 70% în următoarele 100 de zile, iar în Norvegia 62% timp de doi ani. Cât despre Danemarca, deşi Codul muncii permite companiilor să concedieze cu uşurinţă angajaţii, ei sunt preluaţi imediat de organizaţii care oferă suport şi pregătire pentru reintegrare. Nordicul care se îmbolnăveşte primeşte cele mai bune îngrijiri, iar dacă îmbătrâneşte, nu este nici uitat, nici neglijat, nici silit să muncească până în ultima zi a vieţii. Nu este de mirare, în aceste condiţii, că cetăţenii acestor ţări nu doar acceptă acest sistem „taxare mare – bunăstare mare” (în defavoarea opusului, practicat în mare parte din Europa), dar se şi mândresc cu el. „Azi, vedem că un stat puternic al bunăstării, împreună cu accesul liber la educaţie şi sănătate, a acţionat ca un stabilizator”, arată Kristin Halvorsen, fost ministru de Finanţe al Norvegiei.

Exploatările norvegiene asigură bugetul viitorului

Exploatările norvegiene asigură bugetul viitorului

Una dintre cele mai recente intenţii care reflectă limpede preocuparea continuă pentru bunăstarea celor care lucrează este instituirea, în Suedia, a unui nou model de activitate profesională, în care programul de lucru va fi redus de la opt la şase ore, fără reduceri de salariu. Aflat deja în faza de experiment, proiectul se bazează pe forţa de muncă productivă şi bine calificată, capabilă să se adapteze rapid noilor tehnologii. „Oamenii au cariere profesionale tot mai îndelungate şi trebuie să reflectăm la modul în care putem crea un mediu mai bun la locul de muncă”, este de părere un consilier municipal al oraşului Goteborg. Şi nu doar statul se implică în bunăstarea generală, ci şi sectorul privat. Astfel, „sistemul de asigurări sociale are un surplus, în timp ce în UE nu se mai înregistrează creştere economică din cauza asigurărilor”, explică profesorul universitar dr. Silviu Miloiu, de la Universitatea de Stat „Valahia”, din Târgovişte.

Această politică „totul pentru oameni” a vădit efecte benefice de necontestat. Mai mulţi angajaţi taxaţi au adus sume consistente la buget şi au generat „rezistenţa” acestor state în faţa furtunilor economice internaţionale. „Perspectiva acestor ţări este bună. Vor reveni la normal mai repede şi în formă mai bună decât altele din criza economică”, arată Christian Ketels, economist la „Stockholm School of Economics”.

Stabilitate şi coeziune

Lucrătorii islandezi, protejaţi şi sprijiniţi

Lucrătorii islandezi, protejaţi şi sprijiniţi

O urmare directă a politicilor sociale amintite este stabilitatea economică. Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda şi Islanda rămân prospere, axate pe coeziune şi cvasi lipsite de corupţie sau mişcări contestatare. Fiind conştienţi că banii din taxe se întorc la ei, nordicii nu sunt văzuţi protestând ca britanicii („Joburi englezeşti pentru englezi”) sau sechestrându-şi patronii de teama zilei de mâine, ca francezii. Într-un cuvânt, societatea rămâne stabilă, dedicată propriei bunăstări. În aceste condiţii, statele din nordul continentului au reuşit să atragă investiţii în valoare de aproximativ 288 de miliarde de dolari de la începutul crizei financiare, cu mult peste state precum Spania sau Italia, cu o populaţie mult mai mare. Care este „secretul”? Modelul economic porneşte, ca şi cel social, tot de la individ (nu de la stat!), promovând responsabilitatea fiscală, libertatea de alegere şi competiţia, nu îndatorarea. În acest fel, toate aceste state beneficiază de ratinguri de ţară maxime, datoriile publice situându-se sub media zonei euro (în Suedia, deficitul bugetar a ajuns la 0,3% din PIB, iar nivelul taxelor pentru companii este de 22%, cu mult sub nivelul din SUA). De altfel, aceste coordonate au făcut ca, în plină criză, în 2009, Danemarca şi Suedia să se claseze pe locurile trei şi patru mondial în raportul Forumului Mondial al Competitivităţii Economice, pentru ca un an mai târziu, aceeaşi Suedia să se claseze pe locul al doilea în lume.

Cu această „apărare” s-au prezentat statele nordice în faţa crizei economice mondiale. Când valurile recesiunii au început să doboare economiile din mare parte a continentului european, Danemarca, Suedia şi Norvegia aveau un sector sănătos al finanţelor publice, chiar cu surplusuri la buget. Nu prin metode miraculoase, ci prin aceeaşi coordonată socială majoră: interesul general şi naţional mai presus de orice. Un exemplu: Norvegia adună dividendele din exploatarea petrolului şi gazelor în ceea ce a devenit cel mai mare fond suveran din lume, evaluat la 760 miliade de dolari (taxele şi redevenţele încasate de stat din această industrie pun la dispoziţia fondului lichidităţi de aproximativ un miliard de dolari pe săptămână!). Urmarea? „Avem posibilitatea ca în vremuri tulburi să aşteptăm cu răbdare ieşirea din turbulenţe”, explică şeful acestui fond, Yngve Slyngstad. Ajungem astfel la o altă componentă majoră a modelului nordic: coeziunea politică. În cazul concret al fondului la care ne-am referit, se impune observaţia că toate forţele care s-au succedat la guvernare, indiferent de orientarea politică, au respectat regula ca profiturile obţinute de stat din hidrocarburi să fie investite în fond. Pe scurt, politicul nu „s-a jucat” cu viitorul economic şi avuţia naţională. De altfel, în linii generale, palierul politic din statele nordice este conştient că performanţele guvernului şi ale instituţiilor publice sunt urmărite cu atenţie de cetăţeni (Suedia oferă chiar acces liber la documentele oficiale). Transparenţa face aproape inexistentă corupţia, iar cuvântul de ordine este interesul cetăţeanului, pentru care lucrează statul, şi nu invers.

Amintitul principiu al coeziunii este aplicat nu doar în interiorul acestor ţări, ci şi în planul politicii externe. Scandinavii împrumută ideile bune unii de la alţii, înfiinţând chiar un Consiliu al Miniştrilor Nordici, din care fac parte Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia, Groenlanda şi Insulele Faroe şi care îşi propune „cooperarea interguvernamentală în beneficiul cetăţenilor statelor componente”. Departe de fricţiunile care mai afectează şi azi părţi ale continentului (vezi Serbia-Kosovo, România-Ungaria, Grecia-Macedonia, Rusia-Ucraina), ţările nordice au lăsat în urmă diferendele istorice (de pildă, graniţa dintre Suedia şi Norvegia a fost retrasată de multe ori de-a lungul timpului) şi fac front comun atunci când evoluţiile externe o impun. Acest lucru a fost evident în actuala criză din Ucraina, când suedezii şi lituanienii au conlucrat şi au fost fost foarte activi în încercarea de a preveni o escaladare militară. Un exemplu este şi politica suedeză de asistenţă pentru R. Moldova, care ţinteşte exact sprijinul necesar în procesul de integrare europeană şi care include o asistenţă financiară consistentă. „Există o strategie pentru R. Moldova, elaborată şi aprobată de Guvernul suedez”, arată Emil Druc, ambasador al R. Moldova în Suedia, Finlanda şi Norvegia.

Aceasta este, în linii mari, „radiografia” unui tipar de societate care porneşte de la principiul oportunităţilor egale, solidarităţii, echităţii sociale şi securităţii pentru toţi. Fireşte, nu este un sistem fără defecte. Cheltuielile publice sunt încă ridicate, iar nivelul taxelor încă determină unele companii să îşi mute afacerile peste graniţe. Dar lecţia care trebuie învăţată ţine de aspectele practice, pentru că dovada există: mecanismele pieţei se pot integra în sistemul social pentru a creşte performanţa şi bunăstarea tuturor, sintetizează „The Economist”.

Se spulberă mirajul EURO?

Reporter: editura March - 20 - 2012 Comments Off on Se spulberă mirajul EURO?

Până recent, moneda euro părea destinată să se extindă în întreaga Europă. Acest lucru nu mai este valabil. Nici una dintre ţările europene rămase în afara zonei nu pare să îmbrăţişeze acum moneda comună. Şapte state est-europene care au aderat recent la UE (Republica Cehă, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Bulgaria şi România) şi-au anunţat intenţia de a revizui obligaţiile ce le revin pentru adoptarea monedei euro. În 2002, introducerea monedei unice era sărbătorită cu fast şi euforie, drept primul pas spre supremaţia economică a Uniunii Europene în lume. Nimeni nu se gândea că după un deceniu, însăşi existenţa monedei euro va fi pusă sub semnul întrebării.

Pe 1 ianuarie 2002, aproape 300 de milioane de europeni din 12 ţări renunţau la vechile lor monede, adoptând Euro cu un imens entuziasm. O euforie fără margini răzbătea din declaraţiile făcute de politicienii vremii. „Dorinţa noastră este ca moneda Euro să fie începutul unei Uniuni Europene mai puternice. Vom fi cei mai tari din lume”, spunea atunci Romano Prodi, preşedinte al CE. Între timp, alte cinci ţări s-au alăturat treptat Zonei Euro, iar moneda unică adusese o prosperitate fără precedent în vestul continentului şi se impusese în faţa dolarului. Inflaţia medie in Eurozonă n-a depăşit niciodată 2%, iar în prima fază a crizei mondiale, în 2008, euro chiar a protejat unele ţări. Dar visul frumos a început să se destrame când criza a scos la iveală slăbiciuni ale proiectului. Problemele s-au accentuat în 2010, când cheltuielile pe datorie din anii de boom economic au început să ajungă din urmă, rând pe rând, ţările membre.

Planuri în stand-by

Extinderea zonei euro a fost văzută ca parte a destinului manifest al Europei, iar fostele ţări de după Cortina de Fier au văzut în adoptarea monedei unice un semn puternic de succes, atât politic cât şi economic, notează „Wall Street Journal”.

Guvernele din Europa Centrală şi de Est, din ţări care merg de la Ungaria şi până la Bulgaria, care odată susţineau că vor adera la clubul euro, pun acum aceste planuri în aşteptare şi reevaluează costurile şi beneficiile a ceva ce părea inevitabil. Economii ca Polonia şi Republica Cehă sunt de tipul celor pe care liderii din zona euro vor să le aducă în uniunea lor monetară – competitive, cu datorii puţine şi perspective de creştere puternică. Dar trecerea cu succes a Poloniei prin criză, cuplată şi cu criza datoriei din zona euro, a schimbat opiniile cu privire la adoptarea monedei comune – mult timp un obiectiv declarat, guvernul angajându-se să-l realizeze până în 2012. Acum, ministrul polonez de Finanţe, Jan Vincent-Rostowski, invocând „probleme structurale foarte adânc înrădăcinate” în uniunea monetară, a afirmat că „va dura câţiva ani până când vom şti dacă zona euro este bine construită şi sigură pentru a adera”. Iar liderul opoziţiei, Jaroslaw Kaczynski, a fost şi mai tranşant, afirmând că adoptarea euro acum ar fi „o sinucidere economică”. Liderii politici de la Varşovia spun totuşi că doresc aderarea la euro… în cele din urmă. Un sondaj realizat de Ministerul polonez de Finanţe la sfârşitul anului trecut a arătat că sprijinul polonezilor faţă de adoptarea euro este de 29%, în scădere de la 38%, iar opoziţia faţă de adoptare a crescut la 53%.

Nici premierul ceh Petr Necas nu este mai optimist: „Putem vedea cu toţii cum uniunea monetară se transformă într-o uniune de transfer sau chiar o uniune a datoriei. Nimeni nu ştie până unde se va degrada acest proiect”.

În Slovacia vecină, care a adoptat moneda euro la începutul lui 2009, indignarea în rândul parlamentarilor şi populaţiei, generată de faptul că ţara a trebuit să contribuie la eforturile de salvare pentru ţări mai bogate, a dus la căderea guvernului în octombrie 2011 şi a periclitat măsurile de gestionare a crizei. Tonul este general valabil pentru oficialităţile din „Noua Europă”, care cred că apartenenţa la moneda euro ar putea face mai dificilă situaţia pentru economiile lor, nu mai uşoară. „Dacă eşti puternic, este bine să fii în interiorul zonei euro, dacă eşti slab, este un pericol”, consideră ministrul Economiei din Ungaria, Gyorgy Matolcsy.

Ponderea românilor care vor adoptarea euro a scăzut, de la declanşarea crizei, la sub 50%, chiar dacă oamenii îşi doresc să aibă o monedă puternică, este de părere guvernatorul BNR, Mugur Isărescu: „Înainte de criză, 90% dintre români spuneau că vor să intrăm în zona euro şi chiar exportatorii ne întrebau când vom adopta moneda unică. Probabil că mai puţin de jumătate vor acum, după apariţia crizei, să adoptăm euro”. Isărescu consideră că România şi-a asumat adoptarea euro odată cu semnarea Tratatului de aderare la UE şi că trebuie să accepte intrarea în zona euro „cu orice cost”, motiv pentru care autorităţile de la Bucureşti şi-au fixat ca ţintă de adoptare a monedei unice anul 2015.

Schimbarea stării de spirit este considerată a fi un semn de rău augur pentru procesul, lung de decenii, de creştere a integrării economice europene. Moneda comună este piesa centrală şi simbolul acestei integrări, dar nu toate statele europene sunt la unison în această privinţă. Astfel, două ţări nemembre ale zonei euro, Marea Britanie şi Danemarca, au prevederi explicite împotriva adoptării euro, iar opinia populară s-a întors recent puternic împotriva aderării la moneda unică. În Suedia, care nu dispune de o prevedere contra oficială (dar a refuzat cu abilitate să îndeplinească una dintre cerinţele pentru aderare), un sondaj de opinie din noiembrie 2011 privind adoptarea euro a fost în cea mai mare parte negativ – 80%. În interiorul şi în afara Zonei Euro, părerile sunt foarte împărţite. Marcaţi de situaţia lor şi a ţării lor, grecii s-ar întoarce la drahmă, iar unele voci – inclusiv unele mass-media – afirmă că există planuri secrete de reîntoarcere la moneda naţională chiar şi în cazul Germaniei. Totuşi, cele mai optimiste păreri despre viitorul monedei unice le găsim în… Germania, Franţa şi Spania.

 

“Aş dori noi dezvoltări în relaţiile politice dintre cele două ţări”

Reporter: editura February - 13 - 2012 Comments Off on “Aş dori noi dezvoltări în relaţiile politice dintre cele două ţări”

ne declară

E.S. doamna Huo Yuzhen,

ambasadorul Chinei în România.

– Vă aflaţi de puţin timp în ţara noastră. Împreună cu românii aţi sărbătorit, de aceasta dată, Noul An Chinezesc.

Într-adevăr, aşa este…Înainte de toate, aş dori să urez tuturor românilor un călduros “La mulţi ani,” cu ocazia sărbătoririi Noului An Chinezesc – Anul Dragonului. Totodată, doresc să adresez prietenilor români cele mai sincere urări de sănătate, fericire şi succes în anul în care am intrat.

În calitate de nou ambasador al Chinei în România, mă simt onorată de această nouă misiune a mea, dar simt, totodată, o mare responsabilitate. Aş aminti că o zicală chinezească spune că “Anul nou trebuie să înceapă cu o atmosferă nouă”. Mă refer la această zicală deoarece China şi România se află într-un nou punct de pornire pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale, la începutul anului, care oferă multe oportunităţi de dezvoltare.

– Cum apreciaţi relaţiile dintre cele două ţari, la data sosirii dumneavoastră la Bucureşti?

În această privinţă,mă gândesc la câteva aspecte privind relaţiile chino-române…

-Vă referiţi la relaţiile politico-economice?

Desigur…Aş dori noi dezvoltări în relaţiile politice. Sper ca cele două ţări să intensifice schimbul de vizite la nivel înalt, să întărească încrederea reciprocă pe plan politic, să respecte şi să susţină interesele de bază ale celeilalte părţi. În acest sens, ar trebui ca organele legislative, partidele politice şi diferite ministere să amplifice schimburile şi dialogurile, să consolideze astfel baza politică a relaţiilor bilaterale.

De asemeni se face simţită necesitatea unor noi progrese în cooperarea economică şi comercială. Sper ca ambele părţi să îşi intensifice eforturile pentru o exploatare mai amplă a pieţei celeilalte părţi, impulsionând volumul comercial bilateral la un nivel mai înalt. Trebuiesc găsite punctele de interes reciproc ale cooperării, astfel încât colaborările în agricultură, infrastructură, economie verde şi energie curată să demareze şi să cunoască progrese notabile. Ar fi necesar ca cele două ţări să creeze un mediu de afacere şi de investiţie mai prietenos şi mai convenabil pentru întreprinderile ambelor ţări.

– Si relaţiile social –culturale au o mare însemnătate

Evident. Ar trebui impulsionate schimburile între oameni. Trebuie să încercăm noi modalităţi pentru a dezvolta relaţiile culturale şi educaţionale, înlesnind comunicarea sufletească între cele două popoare. Acestea ne îndeamnă să promovăm în continuare înţelegerea şi cunoaşterea mai aprofundată dintre tinerii ambelor ţări, astfel încât ei să iubească şi mai mult limba şi cultura celeilalte părţi, transmiţând în acest fel ştafeta prieteniei către generaţiile următoare. Vom face tot ce depinde de noi pentru intensificarea contactelor şi cooperărilor non guvernamentale şi pe plan local, consolidând baza prieteniei dintre cele două popoare.

Între ţările noastre există şi un parteneriat strategic.

În această perspectivă mă gândesc că ar trebui deschise noi direcţii în cooperarea internaţională. Sunt convinsă este un lucru de bun augur că România va juca în continuare un rol constructiv în cadrul UE, contribuind efectiv, în acelaş timp la dezvoltarea sustenabilă şi sănătoasă a parteneriatului strategic China-UE. Să ne sprijinim reciproc şi să lărgim cooperarea în cadrul ONU, susţinând ONU de aşa manieră încât aceasta să joace un rol de seamă în promovarea păcii şi dezvoltării lumii.

Îmi exprim speranţa ca ţările noastre să întreţină relaţii de colaborare mai strânse pentru salvgardarea stabilităţii şi securităţii lumii, pentru a putea face faţă împreună provocărilor globale.

Aş mai dori să vă exprimaţi şi câteva impresii despre sărbătorirea Anului Nou Chinezesc la Bucureşti…

Ţin să subliniez în mod special faptul că E.S. domnul Traian Băsescu, preşedintele României, ne-a onorat cu prezenţa la Ambasada Chinei, în fruntea unor membri importanţi ai cabinetului şi ai echipei sale de consilieri, pentru a transmite sincere urări de bine poporului chinez, ceea ce ne arată înalta consideraţie acordată de partea română relaţiilor chino-române. Am deplină convingere că, in urma eforturilor comune ale ambelor părţi, amplul parteneriat de prietenie şi cooperare dintre China şi România se va situa pe o treaptă şi mai înaltă.

Folosind această ocazie, aş dori să transmit aprecierea deosebită pentru spectacolul tradiţional susţinut de „Sichuan Mianyang Art Showplace” din China, organizat de Niro Investement Group şi asociaţiile oamenilor de afaceri chinezi, împreună cu Ambasada Chinei, la Opera Română, urmat de un frumos spectacol de artificii care a dat, de fapt, startul unei serii de evenimente culturale dedicate Anului Nou Chinezesc.

În acest moment deosebit când avem în faţă Anul Dragonului care înseamnă nobleţe şi noroc, am deosebita plăcere de a adresa cele mai bune urări de prosperitate şi belşug poporului român, pace şi fericire popoarelor noastre. Fie ca prietenia chino-română să dăinuie veşnic!

– Vă mulţumesc!

E.S. doamna Huo Yuzhen, ambasador al Chinei în România, s-a născut în nordul Chinei. În anii 70’ şi 80’ ai secolului trecut, a studiat în R.S.Cehoslovacă şi a obţinut, în 1985, titlul de doctor în filozofie la Universitatea “Charles” din Praga. În anul 1976 şi-a început cariera diplomatică la Ministerul Afacerilor Externe al Chinei. A lucrat mai mulţi ani la Ambasada Chinei la Praga, parcurgând toate treptele carierei diplomatice, de la referent la consilier. În anul 2002, a fost promovată director adjunct al Departamentului Europa de Est şi Asia Centrală din MAE, iar în 2006 a fost numită ambasador al Chinei în Republica Cehă. În decembrie 2011 a venit în România în calitate de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar.

România nu este o ţară necunoscută pentru doamna Ambasador Huo Yuzhen deoarece de-a lungul anilor ocupându-se de afacerile europene şi, în special, de cele din Europa Centrală şi de Est a avut prilejul de a vizita România, de mai multe ori.

"Întreprinzătorii polonezi fac faţă foarte bine în România, poate chiar mai bine decât în alte ţări"

Reporter: editura October - 18 - 2011 Comments Off on "Întreprinzătorii polonezi fac faţă foarte bine în România, poate chiar mai bine decât în alte ţări"

ne declară ES Marek Szczygieł, Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti

Experţii europeni consideră că Polonia reprezintă un exemplu foarte bun în ceea ce priveşte reformele legate de regionalizarea ţării. Care sunt rezultatele acestor reforme ?

De şapte ani, Polonia este membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. De la 1 iulie 2011 se află la Preşedinţia Consiliului UE. Dar pregătirile pentru adrerarea la UE, ca şi pentru preluarea de către Polonia a Preşedinţiei au început cu mult mai devreme. Unul din elementele acestei pregătiri l-a constituit reforma administrativă a ţării. Reforma administrativă intrase în vigoare încă de la 1 ianuarie 1999, introducând o structură de împărţire teritorială pe trei trepte. În afara regiunilor şi comunelor, s-a revenit şi la vechea formă de raioane, lichidată de autorităţile comuniste. Reforma a avut ca scop constituirea unor administraţii autonome, întărirea unor activităţi desfăşurate de autorităţi în teritoriu şi apropierea acestora de cetăţean. S-a micşorat numărul de regiuni de la 49 la 16. După ani, această reformă s-a dovedit a fi un mare succes, deoarece, printre altele, astăzi este mult mai uşor să se obţină şi să se folosească mijloacele financiare de la UE.

Nivelul ridicat al absorbţiei poloneze a fondurilor europene (circa 68 miliarde euro) se explică prin existenţa puterii decizionale, prin descentralizare, cât şi prin controlul deţinut de Polonia în ceea ce priveşte granturile europene. Peste o pătrime din aceste fonduri se află la dispozitia regiunilor. Procedurile destul de complicate legate de obţinerea fondurilor europene necesită existenţa unor cunoştinţe mai aprofundate, şcolarizări şi angajare profesională din partea funcţionarilor administraţiei româneşti la toate nivelulrile de conducere. O mare importantanţă o au, desigur, şi corectitudinea şi transparenţa, de exemplu în cazul desfăşurării unor licitaţii, lucruri pe care toţi trebuie să le respecte. În Polonia, beneficiarii programelor europene sunt toţi aceia care s-au angajat în refacerea infrastructurii drumurilor, în reconstrucţia culturii, a ecologiei, a serviciilor de sănătate, acţiuni datorită cărora se vor micşora diferenţele dintre regiunile mai sărace în comparaţie cu restul Poloniei.

Care este în prezent nivelul relaţiilor polono-române ?

Colaborarea dintre Varşovia şi Bucureşti se desfăşoară foarte bine. Acest lucru este reflectat şi în elaborarea, între anii 2009-2010, a „Parteneriatului Strategic”, ca şi de frecventele contacte la toate nivelurile dintre politicienii ţărilor noastre. Varşovia şi Bucureştiul vor desfăşura acţiuni conjugate în cadrul Parteneriatului Estic, al Strategiei Dunărene, al Strategiei 2020, al securităţii energetice ca şi în lupta pentru depăşirea efectelor crizei economice. Trebuie subliniată şi concordanţa dintre opiniile politicienilor referitoare la politicile de securitate atât în România, cât şi în Polonia, printre care, de pildă, a prezenţei trupelor poloneze şi române în Afganistan, întărirea, la Forumul UE, a politicii europene de securitate şi apărare.

Referitor la colaborarea şi schimburile economice dintre Varşovia şi Bucureşti, trebuie să menţionăm că întreprinzătorii polonezi fac faţă foarte bine în România, poate chiar mai bine decât în alte ţări, iar pe piaţa românească activează 600 de firme din Polonia.

Ce se poate spune despre sprijinul acordat României de către Polonia, aflată la Preşedinţia UE, în ceea ce priveşte adrerarea la Spaţiul Schengen?

Una din priorităţile Preşedinţiei Poloniei la UE o constituie o „Europă deschisă”. Polonia sprijină lărgirea graniţelor Spaţiului Schengen. Dorim să facilităm ajungerea la un consens în problema procesului de aderare la această zonă, atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria. O declaraţie în acest sens a făcută de curând de către premierul polonez Donald Tusk, în Parlamentul European. El a adăugat, însă, că „Polonia doreşte să râmână un intermediar şi un mediator corect în chestiunea referitoare la această aderare, fiind necesar să se depăşească diferenţele în ceea ce priveşte punctele de vedere dintre ţările membre ale UE”. Ne vom strădui să convingem şi celelalte state membre. În problema lărgirii UE, Preşedinţia poloneză face eforturi pentru semnarea Tratatului de Aderare a Croaţiei, pentru continuarea negocierilor de aderare a Turciei şi pentru înregistrarea unor progrese în negocierile cu Islanda. Între priorităţile Preşedinţiei poloneze la UE în anul 2011 se înscriu şi alte elemente importante din punctul de vedere al României, şi anume: începerea negocierilor legate de bugetul UE pe anii 2014-2020, în contextul Strategiei Europa 2020; micşorarea costurilor roamingului; politica de coeziune, ca şi viitorul Politicii Agrare Comune

În prezent, în România activează „Uniunea Poloneză” la Suceava, care are reprezentare şi în Parlamentul României. Care este sprijinul pe care se poate baza această minoritate din partea autorităţilor române ?

– Minoritatea poloneză din România se compune mai ales din polonezi care se află aici de generaţii. Conform cu datele statistice, minoritatea este apreciată la 3,5 mii, dar după datele organizaţiilor minoritarilor polonezi, ea se situează la aproximativ 5-6 mii de persoane. Centrele în care se concentrează şi sunt majoritari etnicii polonezi se află în regiunea Suceava (partea sudică a Bucovinei istorice), în localităţile Soloneţul Nou, Pleşa şi Poiana Micului. În afară de Bucovina, un alt centru polonistic se află la Bucureşti. Legislaţia românească, precum şi buna colaborarea la toate nivelurile a minoritarilor polonezi cu autorităţile confirmă faptul că drepturile şi privilegiile care decurg din reglementările internaţionale referitoare la minoritatea poloneză din România sunt excepţionale şi pot servi de model. Minoritatea poloneză îşi poate menţine şi dezvolta religia, limba maternă, tradiţiile şi moştenirea culturală. Societatea poloneză din România îşi poate expima liber opiniile în paginile revistelor „Polonus” şi „Micul Polonus”, ca şi în cadrul unor manifestări socio-culturale, organizate cu prilejul unor evenimente. În zonele în care locuiesc cetăţenii de origine poloneză este obligatorie existenţa dublei denumiri a localităţilor, de asemenea, funcţionează „Case Poloneze”, iar în Parlamentul român, etnicii polonezii au un reprezentant.

Turcia, „putere pivot” în Balcani

Reporter: editura June - 16 - 2011 Comments Off on Turcia, „putere pivot” în Balcani

Dacă ar fi să analizăm politica externă a Turciei în ultimile decenii, am surprinde aspecte extrem de interesante, impuse de o logică pragmatică, apărută în momente deosebite atât în plan interenaţional, cât şi regional. Ar fi greşit să credem că orientarea după anii 90 nu a fost influenţată de administraţia de la Wasinghton. SUA, prin mijloace specifice, au creat în cazul Turciei imaginea unei ţări cu statut de lider regional, iar trecutul otoman a stimulat din plin această percepţie. Poziţia de membru NATO şi, puţin mai târziu, cea de aspirantă la Uniunea Europeană aveau să schimbe opţiunile în ce priveşte politica externă a Turciei, după 1989, când liderii au înţeles că globalizarea este ireversibilă, iar Turcia nu are decât o direcţie: deschiderea economică. Dar asta nu putea fi făcută oricum, pentru că societatea era marcată de doctrinele deloc de neglijat ale lui Turgut Özal şi Ismail Cem, ce propovăduiau, printre altele, retorica „războiului rece. Acest context a impus un exerciţiu interesant, prin care o ţară – până la urmă balcanică a început să construiască o strategie nouă de acţiune externă, întrun spaţiu marcat de criza economico – financiară, cu scopul de a deveni o nouă putere regională, cu un rol definit în lume”.

Există aprecierea că actualul ministru de Externe turc, Ahmet Davutoglu, promotorul acestei direcţii, a încercat să despartă preocuparea excesivă pentru aderarea la UE de necesitatea unei poziţii de influenţă zonală, din Balcani până în nordul Africii şi Asia Centrală. Căile pe care le propune şeful diplomaţiei sunt cele economice, culturale şi, nu în ultimul rând, politice, care, în opinia sa, trebuie să interacţioneze paşnic. Ceea ce se distinge este segmentul ajutorului pentru dezvoltare, pe care ţările din Balcanii de Vest îl aşteaptă. Agenţia de Cooperare Economică a Turciei (TIKA) a fost însărcinată cu un rol important în procesul construirii unei noi strategii economice pentru ţările non-membre UE din regiunea balcanică. Nici în planul cultural lucrurile nu au rămas pe loc, deoarece, prin creşterea numărului de centre culturale finanţate de Turcia în Balcani, s-a dorit continuarea unor vechi tradiţii în rândul populaţiilor de cultură islamică. Greutăţile cele mai frecvente în acceptarea unui sprijin cultural au fost legate de perceperea mesajului venit din partea unei ţări urmaşe a Imperiul Otoman, care a lăsat urme greu de şters într-un spaţiu în care vechile trăsături comportamentale sunt prezente şi acum. Dar aceste impedimente nu au descurajat diplomaţia turcă. Dimpotrivă. Mijloacele de asistenţă sau ramificat, cuprinzând cele mai diverse domenii. În ce priveşte elaborarea unei noi doctrine de politică externă, un rol deloc de neglijat l-au avut tendinţele geopolitice din regiune. Restructurarea Irakului după interese americane, poziţia specială a Iranului, mişcările fără precedent din ţările arabe sunt câteva dintre cele mai importante elemente care au configurat o nouă hartă politico-militară a regiunii, în care Turcia a reuşit să propună o matrice de politică externă destinată regiunilor apropiate. Schimbarea a fost posibilă în condiţiile în care Ankara şi-a dat seama că accederea la o poziţie de lider regional poate influenţa mult mai mult Occidentul, pe care l-a urmat decenii de-a rândul fără comentarii. Astfel, dintr-un stat la frontiera cu Europa, Turcia a declanşat procesul de construire a unei strategii de putere pivot în zonă. O demonstraţie în acest sens este faptul că Turcia a început să joace şi rolul de mediator în conflictele din Balcani, în paralel cu cea de investitor. Se vorbeşte, şi nu degeaba, că asistăm la o a doua sosire a Turciei în Balcani, cu o poziţie diferită de cea a Imperiului Otoman, întrucât acum apropierea este definită de dorinţa de a ajuta, de a stinge potenţiale conflicte şi de a construi sisteme de cooperare puternice, care să sprijine intregarea în structurile occidentale.

Din păcate, piaţa balcanică este prea puţin cunoscută, şi, cu toată dorinţa de cooperare economică manifestată în regiune, nu are datele necesare de a oferi Turciei anvergura pe care şi-o doreşte. Ori, în doctrina turcă de construire a poziţiei de lider regional, factorul economic ocupă un loc de primă importanţă, de care Turcia a început să ţină cont în mod evident în acţiunile sale din Balcani. În acest sens este edificator Forumul de Afaceri Saraievo 2011, organizat în capitala baosniacă la începutul lunii aprilie a.c. de Banca Internaţională Bosna şi Banca Islamică de Dezvoltare, în scopul conectării investitorilor din întreaga lume cu antrepenori din Bosnia şi regiune. Printre ţările prezente au fost Turcia, Kuweit, Arabia Saudită, SUA, Malaezia.

Apropierea de piaţa europeană, structura existentă, cu potenţial de dezvoltare, forţa de muncă calificată şi competitivă, moneda şi un sector bancar sănătos sunt avantajele acestei regiuni, dominată de legături istorice nu numai culturale, ci şi industriale şi educaţionale, arată Murat Yuleek, preşedintele consiliului de administraţie a băncii turceşti de investiţii TAIB. Forumul a fost organizat cu scopul declarat de a dezvolta o piaţă care să ofere bunuri şi oportunităţi tuturor investitorilor.

Interesant de remarcat este faptul că în regiune, ponderea investiţiilor este în educaţie. În privinţa potenţialului de investiţii din Europa de sud–est, unul din participanţii la Forum, şeicul Saleh Abdullah Kamel, un miliardar, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Islamică, aratăpentru realizarea planurilor educaţionale şi a altor planuri trebuie avută în vedere o imagine care trebuie combinată cu banilucru simplificat de sistemul bancar islamic”. Acest aspect subliniază, de fapt, că, spre deosebire de sistemul bancar convenţional, cel islamic nu vizează profitul, iar la baza relaţiilor economice stă postulatul, care interzice investiţiile în afaceri contrare principiilor Islamului.

În acest efort de restructurare a raporturilor cu lumea balcanică, există deopotrivă interesul Turciei şi al altor investitori din zona islamică, de a ajuta regiunea să devină un exemplu de dezvoltare economică de succes . Este demn de reţinut faptul că în poziţia oficială a guvernului turc se precizează că avem o strategie serioasă pentru Balcani, regiunea fiind una din principalele priorităţi ale politicii externe. În acest sens, Geybulla Ramazanoglu, consilierul premierului Recep Tayyip Erdogan, subliniazăTurcia va fi bucuroasă să contribue mai mult şi să medieze disputele bilaterale dintre ţările din Balcani”.

În contextul în care implicarea Turciei în zonă este aşteptată de majoritatea ţărilor balcanice, diplomaţia turcă prezintă o strategie interesantă. Unul din veteranii diplomaţiei turce în Balcani, ambasadorul Ali Engin Oba, preciza, în numele Ministerului de Externe că vrem să extindem politica noastră în întreaga regiune a Balcanilor, atât politic, cât şi economic, calificând misiunea Turciei drept o manifestare a unei puteri moderate.

Dacă în urma destrămării fostei Iugoslavii, Turcia nu a mai avut influenţa pe care şi-a dorit-o în acest spaţiu, iată că Ankara şi-a revizuit strategia. Iar noua politică lansată de ministrul de Externe Davutoglu a fost primită de ţările balcanice cu interes. Obiectivele diplomatice turce sunt consolidarea legăturilor economice, depăşirea diferenţelor şi relizarea securităţii pentru toată lumea. Turcia se declară pregătită să ajute ţările din regiune prin iniţiativele sale echilibrate şi prin mediere, se precizează în poziţia guvernului de la Ankara. În acest context, analistul german Dusan Reljic, specializat pe problemele relaţiilor internaţionale şi securităţii, apreciază că Turcia poate aduce mulţi investitori în Balcanii de Vest, ajutând astfel la restabilirea unei poziţii de frunte în zonă“. Acesta a adăugat totuşi că în plan politic, regiunea va continua să se adreseze în primul rând SUA, Europei şi Rusiei pentru sprijin, pentru integrarea în NATO şi UE, întrucât acest spaţiu are nevoie de suport politic şi securitate energetică, aspecte ce nu pot fi oferite în prezent de Turcia.

Un lucru este cert: viitorul prezenţei economice turceşti – în condiţiile în care Turcia nu este un partener în regiune la nivelul potenţialului de care dispune va fi decisiv pentru rolul de lider pe care această ţară îl poate juca în regiune, în măsura în care investiţiile vor deveni semnificative pentru zona Balcanilor.

Fără a fi o concluzie, se poate aprecia că această ofensivă diplomatică a Turciei este un demers demn de subliniat în condiţiile importanţei lumii balcanice pentru securitatea şi pacea europeană şi nu numai. Este greu de explicat de ce ţările balcanice membre UE privesc spaţiul balcanic din care fac parte ca pe ceva lipsit de interes sau se limitează la procuparea pentru soluţionarea unor dispute bilaterale. Liderul regiunii va fi recunoscut după implicări şi strategii precum cele făcute de Turcia în prezent şi nu după dorinţe şi planuri exprimate la reuniuni şi manifestări zonale.

 

 

Dr. Vasile Leca

Analist pe probleme balcanice

 

 

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult