30
June , 2018
Saturday
Bogdan Mazuru, Ambasadorul României la Paris „Deschiderea pieţei muncii din UE, un transfer de inteligenţă" Excelenţa sa ...
Discret, însă dăruit total literaturii, Ion Brad îşi împlineşte destinul de scriitor, început într-un moment ...
Una dintre amintirile mele cele mai timpurii este cea a filmelor de desene animate – ...
Originar din Sofia, ES Aleksandar Filipov a absolvit Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale din ...
[caption id="attachment_4427" align="alignleft" width="300"] Cehoslovacia în anii comunismului.[/caption] La sfârşitul anului trecut s-au împlinit două decenii ...
„Revista «Balcanii» ne-o dorim a fi partener de drum în demersul de reafirmare a statutului ...
Esenţa liberalismului constă în promovarea unor schimbări care să ţină cont de condiţiile istorice nou apărute și, mai ales, de ...
Crearea unui stat supus legii şi reamenajarea juridică a regiunii au fost unele din ...
Interviurile noastre la sfârsit de an   Interviu cu domnul Bela Dan Krizbai, Vicepreședinte al Institutului Cultural ...
Marea surpriză a politicii mondiale din ultima vreme este că alegerea lui Donald Trump ca ...
Poate părea un paradox, dar, în timp ce românii din Italia fac eforturi pentru a ...
ne declară Ovidiu Miculescu, Preşedinte director general al Societăţii Române de Radiodifuziune Societatea Română de Radiodifuziune, ...
Pe data de 18 octombrie 1991 Consiliul Suprem al Republicii Azerbaidjan a adoptat Actul Constituțional ...
Gala Premiilor Casei Româno-Chineze Spectacol susţinut de Compania „ Grandioasa Epocă”, din Beijing

Articole din categoria ‘Evoluții spectaculoase’

Minoritari în propriile ţări?

Reporter: editura June - 16 - 2011 Comments Off on Minoritari în propriile ţări?

Rata natalităţii scăzută din Europa, cuplată cu numărul imigranţilor, care creşte foarte repede, va schimba fundamental ce vom înţelege prin cultura şi societatea europeană, consideră experţii. Schimbările în componenţa populaţiei au implicaţii majore în educaţie, spaţiul locativ, societate, arte etc. De asemenea, ar putea avea un impact în politica externă, în condiţiile în care cifrele arată că în tot mai multe state localnicii devin minoritari în propriile ţări.

Se estimează, de exemplu, că până în anul 2050, doi din 10 cetăţeni ai Europei vor fi musulmani. Conform studiului făcut în 2006 de Leon Perkowski pentru US Air Force, sunt cel puţin 15 milioane de musulmani în Uniunea Europeană, iar numărul acestora este posibil să atingă 23 de milioane. Anumite cartiere din unele mari oraşe europene devin din ce în ce mai islamice şi schimbările se produc tot mai repede. Conform US Migraţion Policy Institute, rezindeţii de credinţă islamică vor constitui mai bine de 20 de procente din populaţia Uniunii Europene până în anul 2050, iar în unele zone deja s-a atins acest procent. Marsilia şi Rotterdam sunt două exemple de oraşe în care populaţia islamică a depăşit 25%. Alte procente: 20% musulmani în Malmo, 15% în Bruxelles şi Birgmingham şi 10 procente în Londra, Paris şi Copenhaga.

Efectele imigraţiei

Cifrele privind imigraţia sunt relevante. „Din 2002”, arată un raport al Uniunii Europene, „numărul imigranţilor în Uniunea Europeană s-a triplat”. Accelerarea creşterii acestui număr a făcut irelevante previziunile iniţiale. În 2004, în UE se credea că populaţia Uniunii va scădea cu 16 milioane pînă în 2050. Acum se crede că va creşte cu 10 milioane pînă în 2060, dar nu sporul natural al locuitorilor ţărilor respective va fi cauza, ci instalarea imigranţilor, felul în care natalitatea în rândul lor o va surclasa pe cea europeană. Este de aşteptat, de pildă, ca Marea Britanie să ajungă ţara cu cea mai mare populaţie din UE pînă în 2060, cu 77 de milioane de locuitori, dar nu cu englezi va spori cifra. Se estima şi că populaţia Italiei va scădea vertiginos, acum se aşteaptă ca numărul să stagneze, dar un aflux de imigranţi poate schimba lucrurile. În aceste condiţii, englezii vor fi minoritari în oraşul Birmingham, până în anul 2026, afirmă jurnalistul american Christopher Caldwell, şi chiar mai repede în oraşul Leicester. Potrivit lui David Coleman, profesor de demografie la Universitatea Oxford, englezii vor fi minoritari în propria ţară în circa 50 de ani, iar copiii britanici chiar mai devreme, dacă se ia în calcul natalitatea din rândul imigranţilor care umplu Marea Britanie. Estimând o populaţie totală a Marii Britanii de 77 milioane de locuitori în 2051, profesorul Coleman consideră că doar 45 de milioane (59%) vor mai fi britanici get-beget. Un alt exemplu este Spania. Dacă în 1998 aproximativ 3,2% din populaţia acestei ţări era născută peste graniţă, în 2007 procentul era de 13,4%. Şi populația Principatului Monaco, cea mai dens populată țară din lume, are o componenţă neobișnuită, pentru că localnicii sunt minoritari în propria țară. Cei mai mulți rezidenți sunt francezii (47%), iar monegaștii reprezintă 16%, italienii 16% și 21% aparțin altor 125 de naționalități ce formează populația internațională din Monaco.

În nordul Europei, presa din Norvegia, la rândul ei, trage un semnal de alarmă privitor la faptul că tinerii care folosesc limba ţării în şcoli vor fi minoritari în perspectiva anului 2021. Semnalele sunt foarte evidente – elevii vorbitori de norvegiană sunt deja minoritari în zeci de şcoli din Oslo. Dacă în anul 2000, 30% dintre elevii din şcolile norvegiene erau imigranţi, procentul a crescut cu 10% în 10 ani.

În Balcani, aceeaşi situaţie. „Centrul pentru Politici Demografice” din Sofia a tras un semnal de alarmă prin care avertizează că în anul 2050 bulgarii ar putea deveni o minoritate etnică în interiorul propriei ţări. Prof. Petăr Ivanov, din partea Centrului pentru Politici Demografice, a prezentat o serie de predicţii conform cărora membrii populaţiei bulgare etnice ar putea scădea până la 800.000 în 2050.
În acelaşi timp, se preconizează că în 2050 vor exista 3,5 milioane de romi şi 1,2 milioane de turci în Bulgaria. În prezent, populaţia etnică bulgară este estimată la 5 milioane de persoane, în vreme ce etnicii turci şi romi ating un milion de persoane. Unul dintre motive ar putea fi şi
actualul trend al ratelor ridicate de mortalitate din zona rurală, care, dacă se menţine, ar putea duce la dispariţia totală a satelor din Bulgaria, până în 2060. În ultimii 60 de ani, populatia rurală a Bulgariei s-a redus cu peste 3 milioane de persoane.

Nici situaţia din România nu este diferită, conform previziunilor specialiştilor de la Centrul de Cercetări Demografice “Vladimir Trebici”, din cadrul Academiei Române. Astfel, în 2050, populaţia ţării noastre va atinge, conform celor mai sumbre previziuni, 15 milioane de locuitori. Această situaţie nu a mai existat decât în 1950, imediat dupa cel de-al doilea război mondial, când în România locuiau doar 16,3 milioane de cetăţeni. Conform estimărilor, populaţia României va intra într-o fază de declin, trecând de la 21,8 milioane în 2002 la 20 de milioane în 2020 şi ajungând la mai puţin de 16 milioane în anul 2050. Ultimele statistici au confirmat că natalitatea în rândul etnicilor români este de 10,2 născuţi la o mie de locuitori, în timp ce la romi se înregistrează o natalitate de 25 la mie. În prezent, în România trăiesc, conform ultimului recensământ, realizat în 2002, aproximativ 2,3 milioane de cetăţeni români de alte etnii, la o populaţie de aproximativ 21 milioane de locuitori.

Tendinţă mondială

La rândul lor SUA, fac acelaşi gen de calcule. Populaţia albă nu va mai fi majoritară în Statele Unite ale Americii la orizontul anului 2042, cu zece ani mai devreme decât prevedeau proiecţiile anterioare, a anunţat Biroul american pentru recensământul populaţiei. Astfel, în prezent, albii reprezintă 65% din totalul populaţiei, dar proporţia se va reduce începând cu 2030, în condiţiile în care ritmul deceselor îl depăşeşte pe cel al naşterilor în rândul populaţiei albe. Începând cu 2050, minorităţile rasiale vor constitui 54% din populaţia Americii, care va ajunge la 439 de milioane. Cea mai mare rată de creştere o va cunoaşte populaţia hispanică, ce va ajunge la 133 de milioane în 2050, pe fondul ratei ridicate a natalităţii, dar şi al imigraţiei masive. Populaţia de origine asiatică, cu un procent de 4,5% din totalul populaţiei în 2010, se va apropia de 8% în 2050, în timp ce estimările arată că populaţia neagră va cunoaşte un uşor regres, de la 12,2% în 2010 la 11,8% în 2050. În plus, populaţia americană va fi marcată şi de un proces de îmbătrânire: dacă în prezent 38,7 milioane de americani au peste 65 de ani, în 2050 numărul bătrânilor va ajunge la 88,5 milioane. Toate acestea coroborate vor duce inevitabil, consideră experţii în demografie, la realitatea că americanii vor deveni minoritari în SUA.

Şi în alte zone ale globului se manifestă această tendinţă. Spre exemplu, dezvoltarea spectaculoasă din ultimii ani a Emiratelor Arabe Unite a adus cu ea şi o problemă similară celei din Europa şi SUA – afluxul masiv de străini îi poate pune pe localnicii din Dubai în postura de minoritari în ţara lor. „Mă tem că edificăm zgârie-nori, dar pierdem Emiratele”, s-a exprimat, plastic, purtătorul de cuvânt al Poliţiei, generalul Khalfan Tamim, referindu-se la faptul că străinii achiziţionează tot mai multe proprietăţi în Dubai. Qatarul şi Kuweitul, care au adus multă forţă de muncă din exterior, în special din sud-estul Asiei, pentru dezvoltare, se confruntă cu acelaşi dezechilibru demografic. Şi în Singapore se constată o tendinţă similară. În 1998, singaporezii constituiau 74% din populaţie, în prezent mai sunt 64 %. Dacă ritmul actual de creştere a numărului rezidenţilor care nu sunt singaporezi se menţine, în jurul anului 2020 se vor înregistra circa 2 milioane de străini la o populaţie de 7,4 milioane de etnici singaporezi.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie estimează că numărul de migranţi internaţionali ar putea să se dubleze în următorii 40 de ani, pentru a ajunge la 405 milioane în 2050. Toţi aceşti „cetăţeni universali” vor schimba, cu siguranţă, faţa lumii şi datele ei etnice şi demografice pentru generaţia următoare.

 

 

 

Femei la cârma lumii

Reporter: editura March - 21 - 2011 Comments Off on Femei la cârma lumii

Avansul spre putere al femeilor nu poate fi oprit, iar primul deceniu al mileniului trei a demonstrat-o. Evoluţia este sesizabilă în toată lumea, chiar dacă ascensiunea femeilor spre vârful politicii şi economiei mondiale poartă încă urmele societăţii dominate de bărbaţi. După ce în numărul trecut am prezentat exemple de femei care se află la cârma statelor europene, prezenţa lor fiind semnificativ mai mare decât în restul ţărilor lumii, continuăm să punctăm reperele feminine care conduc destinele altor naţiuni de pe glob.
În mod deosebit, America latină a înregistrat cel mai spectaculos asalt al femeilor în ierarhia politică. Aruncând o privire asupra Braziliei, constatăm că una dintre cele mai promiţătoare economii ale lumii este condusă de Dilma Vana Linhares Rousseff, prima femeie din Republica Federativă care îndeplinește funcția de preşedinte. Socialistă în tinereţe, chiar extremistă de stânga în cadrul gherilelor urbane care luptau împotriva dictaturii militare în anii `70, este considerată o nouă „Doamnă de fier” a politicii. Succesoare a fostului preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva, Dilma Rousseff şi-a stabilit ca priorităţi eradicarea sărăciei extreme, educaţia, sănătatea şi securitatea, lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii. Pentru a-şi atinge aceste ţeluri, Rousseff a adus în fruntea Braziliei guvernul „cel mai feminin” din  punct de vedere al componenţei, cu nouă femei ministru.
Şi Costa Rica şi-a ales primul preşedinte-femeie din istorie. Laura Chinchilla, candidata partidului aflat la guvernare, a fost declarată învingătoare la prezidenţiale de înşişi rivalii săi, înainte de anunţarea rezultatelor definitive. Politolog cu studii la Georgetown, preşedinta din Costa Rica s-a consacrat de foarte tânără politicii, deţinând funcţii de vice-ministru pentru securitate publică sau ministru al justiţiei. A câştigat cursa prezidenţială cu un discurs axat pe lipsa de securitate, traficul de droguri şi criza economică şi a promis că va continua programele sociale şi marile lucrări publice lansate de preşedintele căruia i-a succedat.
În fruntea Argentinei a fost aleasă Cristina Fernández  de Kirchner, la rândul ei prima femeie care ocupă funcţia de preşedinte al ţării. A intrat în politică acum 20 de ani, a fost senator şi deputat în parlamentul argentinian. Cristina Fernández a continuat lupta împotriva corupţiei începută de fostul preşedinte, propunându-şi să reafirme Argentina pe scena mondială într-o perioadă dificilă, marcată de recesiunea mondială şi de relativ recenta ieşire a ţării dintr-o situaţie de colaps economic.
În celălalt capăt al lumii, India, o altă mare putere emergentă, este condusă tot de o femeie, Pratibha Patil, politiciană şi activistă pe tărâm social şi educativ, juristă ca formaţie. Este prima femeie (şi prima persoană din comunitatea de limbă marathi) care deţine funcţia de preşedinte al ţării. Cu o îndelungată experienţă politică, a îndeplinit în trecut şi funcţii de ministru în mai multe guverne ale statului Maharashtra, devenind al 24-lea guvernator al provinciei de graniţă Rajastan, cea dintâi femeie care a ocupat acest post. De remarcat că Pratibha Patil a câştigat detaşat alegerile într-o ţară în care  discriminarea femeilor este încă larg răspândită.
Rămânând în zona Asiei, remarcabilă este prezenţa în fruntea  Kîrgîzstanului a Rozei Otunbayeva, care a preluat interimatul pentru anul 2011 al funcţiei supreme în stat după o perioadă de grave frământări politice. Se poate deci afirma că desemnarea sa în cea mai înaltă funcţie s-a constituit într-un reper de stabilitate.
Africa pare şi ea să se trezească la o nouă viaţă. Tot mai multe guverne „silabisesc” democraţia, iar tehnologiile moderne pătrund tot mai des în acest spaţiu al subdezvoltării. Un bun exemplu de felul în care popoarele africane încep să-şi scoată în faţă liderii de calibru este Liberia, este una dintre cele mai vechi republici de pe continentul african, dar şi una dintre cele mai sărace naţiuni. Confruntată cu efectele unui îndelungat război civil, Liberia a ales-o în fruntea statului pe Ellen Johnson-Sirleaf,  primul conducător femeie din Africa. Economistă,  absolventă Harvard, decisă să rezolve problema uriaşului deficit al ţării sale, Ellen Johnson-Sirleaf poate direcţiona statul african spre pace şi progres. Liberienii i-au încredinţat, prin vot, această misiune.
Şi Australia se află în mâinile unei femei puternice, de data aceasta în funcţia de prim-ministru. Este vorba despre Julia Gillard, prima femeie în această poziţie, fost vicepremier în timpul guvernării lui Kevin Rudd. Dat fiind faptul că  Australia este o monarhie constituţională unde regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii are doar o putere simbolică, iar primul ministru decide cele mai importante direcţii de guvernare, numirea Juliei Gillard în fruntea uneia dintre cele mai mari şi puternice ţări din punct de vedere economic (prezentă în grupul G 20) poate fi considerată istorică. “Sunt conştientă că sunt prima femeie care serveşte în acest rol, dar nu am de gând să mă dau cu capul de un tavan de sticlă”, spune Gillard.
În fruntea guvernului din Bangladesh se află Sheikh Hasina, fost preşedinte al unuia dintre cele mai importante partide din ţară, Awami League. Cu o îndelungată experienţă politică, Sheikh Hasina se află pentru a doua oară în fruntea executivului unui stat care se confruntă cu grave probleme sociale, în care venitul pe cap de locuitor este unul dintre cele mai scăzute din lume. Alături de eforturile de redresare economică şi de menţinere a ordinii, Sheikh Hasina şi-a propus să fie şi un exemplu – biroul său are un sistem de iluminat alimentat de energia solară.
Prospera republică Trinidad Tobago este condusă de prima femeie prim-ministru, Kamla Persad-Bissessar. Desemnarea ei în fruntea guvernului încununează o carieră care a mai înregistrat “ruperi de linie” în politica ţării – a fost şi prima femeie în funcţia de procuror general. Kamla Persad-Bissessar a adus un adevărat „vânt al schimbării” în ţara sa, una dintre cele mai bogate din Caraibe, a cărei economie se bazează în principal pe industria petrolului şi pe importante resurse de hidrocarburi.

Femeile se dovedesc cât se poate de capabile nu doar să câştige competiţii electorale împotriva bărbaţilor, ci şi să conducă state, naţiuni. Deşi sunt încă departe de ceea ce ar putea fi numit „echitate” în prezenţa lor la vârful decizional al ţărilor faţă de prezenţa bărbaţilor, evoluţia este spectaculoasă şi sunt condiţii pentru ca tot mai multe femei să-şi aducă o contribuţie majoră la dezvoltarea ţărilor lor, din cele mai înalte funcţii în stat.

Un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite arată că, în anul 2009, doar 7 femei ocupau funcţia de şef de stat în lume, faţă de 143 bărbaţi, 11 femei conduceau guverne, din totalul celor 192, iar la nivelul parlamentelor naţionale, femeile nu ocupau decât în 23 de state pragul de reprezentare de 30%.

Roxana Ichim

Femei la cârma Europei

Reporter: editura February - 21 - 2011 Comments Off on Femei la cârma Europei

Ascensiunea femeilor în toate domeniile vieţii sociale, economice şi politice a încetat de mult să mai fie un eveniment, devenind o realitate cotidiană. Nu mai miră pe nimeni faptul că femei cu o înaltă pregătire profesională, cu vastă experienţă şi largă viziune au ajuns la conducerea unor state şi guverne din întreaga lume, ţinând în mâini capabile destinele unor naţiuni. Ţările Europei fac parte din plutonul de state care recompensează şi valorifică profesionalismul, competenţa, anvergura politică şi forţa unor lideri femei.

Femeile trebuie tratate egal dacă o ţară doreşte să crească şi să fie prosperă”, consideră liderul Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, comentând rezultatele unui studiu care atestă prezenţa ţărilor nordice (Finlanda, Norvegia, Islanda) în topul statelor cu cele mai mici diferenţe între femei şi bărbaţi. Tabloul politic din unele state europene o confirmă.

În fruntea Finlandei se află două femei, în funcţiile de preşedinte şi prim-ministru. Şeful statului finlandez, Tarja Halonen, supranumită „mama naţiunii”, este cunoscută pentru stilul simplu, apropiat de cetăţeni, dar şi pentru fermitatea cu care îşi susţine drumul politic, de la pacifismul militant până la opoziţia faţă de aderarea ţării la NATO. Este secondată de premierul Mari Kiviniemi, fost ministru al Comerţului exterior, apoi al Administraţiei publice, politician de carieră profund implicat în viaţa cetăţii.

Şi la preşedinţia Irlandei se află o femeie, Mary McAleese, cea care în această perioadă are de înfruntat dificultăţile economice serioase pe care le traversează ţara sa, după ani de creştere spectaculoasă. Ea este cea chemată să „netezească asperităţile” generate de polarizarea socială care a urmat dezvoltării rapide din anii anterior, ca şi răscrucii la care se află în prezent Irlanda.

Lituania, la rândul ei, traversează anii de criză globală având la cârmă, pentru prima oară, o femeie preşedinte – Dalia Grybauskaite. Fost ministru de Finanţe şi comisar european, aceasta a declarat război deschis corupţiei din ţara sa, care „paralizează dezvoltarea statului”. Lupta cu acest flagel se află în mâinile unei femei care a şi trecut la atac, promovând un set de legi dure anticorupţie.

Guverne… la feminin

Aşa-numitul „protagonism” al femeilor nu poate ocoli cazul Germaniei. Prima femeie cancelar din istoria Republicii Federale, Angela Merkel, se situează, neîndoielnic, pe primele locuri în ierarhia politică mondială. Momentul de criză financiară pe care îl traversează întreaga Europă pune pe umerii Germaniei o sarcină în plus, dată fiind condiţia ţării de „motor” al continentului „euro”. În acelaşi timp, Angela Merkel a devenit un simbol şi un model de promovare a intereselor ţării sale în toată lumea, dar şi de fermitate şi rigoare în trasarea viitorului Germaniei. Ne amintim de tenacitatea pe care a dovedit-o Angela Merkel în apărarea intereselor investitorilor germani, cu ocazia vizitei în România.

Prima femeie care a reuşit să pătrundă cu succes în sferele politicii central-europene (cunoscută ca un teren cvasi-masculin) este Iveta Radicova, actualul premier al Slovaciei. Cunoscută pentru inteligenţa, pregătirea şi politeţea ei, şefa guvernului slovac a adus un suflu nou politicii pe care o promovează ţara sa, afişându-şi apartenenţa la curentul liberal modern al gândirii europene, cu toată deschiderea pentru convingerile religioase, problema avorturilor sau a minorităţilor (de la homosexuali la romi). Prezenţa ei în fruntea ţării este definitorie pentru traseul de excepţie parcurs de ţara sa de la statutul de fostă componentă a Cehoslovaciei la cel de membru al Uniunii Europene sau al zonei euro.

O altă prezenţă notabilă la vârful politicii este cea a premierului Croaţiei, Jadranka Kosor, cea care declara, la momentul desemnării sale, că va conduce guvernul „cu o mână forte, de femeie”. Fostă viceprim-ministru, este şi prima femeie aleasă lider al unui partid politic în fosta republică iugoslavă. Îi revine sarcina de a trece ţara prin „furcile caudine” ale recesiunii economice globale, dar şi de a „puncta decisiv” în negocierile de aderare a Croaţiei la UE.

După ce fostul premier Geir Haarde şi-a dat demisia ca urmare directă a efectelor crizei economice, în fruntea cabinetului Islandei a fost desemnată Johanna Siguroardottir. Pusă în faţa evidenţelor create de picajul celor trei mari bănci ale micului stat, Sigurdardottir a trecut la repunerea pe linia de plutire a sistemului bancar, promovarea aderării ţării sale la Uniunea Europeană şi a trecut la un plan de refacere a Islandei prin semnarea unui pact intern de stabilitate, pilon principal al reconstructţiei economiei islandeze. Fostă stewardesă, Johanna Sigurdardottir este cel mai longeviv membru al Parlamentului ţării sale. Pe lângă eforturile de relansare economică, premierul islandez militează pentru egalitatea între sexe, Islanda devenind un adevărat model în domeniu.

Pe tot parcursul anului 2010, Elveţia a fost condusă de Doris Leuthard, fost ministru al Economiei, aleasă preşedinte al Confederaţiei Helvetice, cu mandat de un an. Chiar dacă funcţia are în esenţă un caracter onorific şi reprezentativ, situarea unei femei în fruntea unui stat de o asemenea importanţă a cântărit greu pe „harta” prezenţelor feminine la conducerea ţărilor lor.

Mai poate fi semnalată prezenţa unei femei la vârful politicii franceze, într-un post-cheie pentru evoluţia viitoare a dezvoltării Franţei – este vorba despre Christine Lagarde, ministru al Economiei. În calitatea sa de primă femeie în acest post într-una din ţările dezvoltate ale Europei, Lagarde „navighează prin apele furtunoase” ale crizei economice mondiale, confruntându-se cu creşterea şomajului, slaba revenire economică, multe critici şi presiunea generată de statutul de mare putere europeană pe care îl are Franţa. Experienţa dobândită în calitate de fost ministru al Comerţului în anii de boom economic îi foloseşte astăzi din plin Christinei Lagarde.

Tot mai importanta prezenţă feminină la vârful politicii europene şi mondiale se constituie, desigur, în semnalul unor schimbări semnificative în percepţia opiniei publice asupra viitorului.

  • Cel mai recent raport asupra diferenţelor între sexe al Forumului Economic Mondial a analizat 134 de ţări, din punct de vedere al ascensiunii femeilor faţă de cea a bărbaţilor, în patru domenii: economie, educaţie, politică şi sănătate. Clasamentul este condus de patru ţări nordice: Islanda, Norvegia, Finlanda şi Suedia. România se află pe locul 67 al clasamentului, în urma unor state precum Ucraina (63), Bulgaria (50) sau Moldova (34).

*În numărul următor al revistei noastre vom aborda prezenţa feminină la cârma unor state din alte zone ale lumii.

Roxana Ichim

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult