NUMARUL
193-194
În mod cert, odată cu câștigarea alegerilor de către președintele Donald Trump, lumea a fost ...
Austria și Ungaria sunt state vecine, membre ale Uniunii Europene, au o lungă istorie comună, ...
Nostalgia față de valori ale trecutului, pe fundalul creșterii naționalismului în toată Europa, este nu ...
Cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare, partidele liberale ale Europei manifestă tendința de ...
În decursul procesului istoric prin care se definește raportul dintre individ și stat au fost ...
Întâmplări petrecute în ultimul secol ne arată că în politică aproape nimic nou nu este ...
Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române stă în fruntea celei mai mari comunități de creștini ortodocși din ...
Barometrele internaționale indică anumite elemente îngrijorătoare legate de gradul de încredere a populației globului în ...
O lume multipolară, dar cu două vârfuri, Statele Unite și China, pare să fie formula ...
Abdicarea în favoarea unor parteneri neagreați de familiile lor continuă și astăzi printre membrii monarhiilor ...
Mai zilele trecute i-am auzit pe doi bărbați chipeși de vârstă peste mijlocie, în timp ...
NIRO Investment Group a început lucrările de construcție pentru cel mai înalt hotel din România, ...
Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

Articole din categoria ‘Evoluții controversate’

Cetățenie și etnicitate

Reporter: editura April - 10 - 2019 Comments Off on Cetățenie și etnicitate
În decursul procesului istoric prin care se definește raportul dintre individ și stat au fost momente în care apartenența la stat, înnăscută sau dobândită, impusă ori câștigată, a constituit, în sine, motorul unor evoluții spectaculoase, nu lipsite de violențe, vărsări de sânge sau, dimpotrivă, de satisfacția împlinirii unor deziderate profunde și justificate. Cel puțin în Europa nu există stat sau formațiune statală care să nu se fi confruntat cu această probă a vitalității, legitimității și legalității. Nu are rost să cercetăm cum stăteau lucrurile în perioadele istoriei antice, timpuri în care regatele se construiau în jurul unei populații etnice unitare pe când imperiile se edificau prin cucerirea și acceptarea cuceriririi acelor puțini de către cei mulți, a celor subdezvoltați de către cei dezvoltați. Imperiul Roman, Imperiul Persan, Imperiul Bizantin, ca să pomenim doar acele imperii care au făcut istorie, se sprijineau nu doar pe forța militară a inițiatorilor, ci și pe o subtilă știință a gestionării unității în diversitate. Se poate lesne observa că doar atâta vreme cât conducerea și administrația unui Imperiu respecta individualitatea religioasă, și poate și pe cea etnică, atâta vreme cât știa să păstreze echilibrul sistemului dintre federație și puterea propriu-zisă, imperiul avea șanse de supraviețuire și prosperitate, era un sistem eficient. Orice încercare de a înlocui valorile specifice ale populațiilor cu valorile generale ale imperiului a provocat crize, unele fatale. Prăbușirea Imperiului Otoman, a Imperiului Rus, destrămarea Imperiului Britanic, iar de la începuturi catastrofa Imperiului Roman sunt tot atâtea lecții de evitare a eșecului politic. Modernizarea rău înțeleasă și, mai cu seamă, rău făcută, a trezit forțe adormite în străfundurile construcției statale. 

fosta Cehoslovacia

O anume conștiință națională a existat dintotdeauna, chiar și în Antichitate, dar ea nu avea nici pe departe forța de coeziune pe care a căpătat-o îndeosebi după Războiul de 30 de ani, încheiat cu Pacea Westfalică. Multă vreme, la dimensiuni istorice, identitatea națională, precum și diferențierea națională se suprapuneau peste identitatea religioasă. Fidelitatea individului față de credința sa se confunda cu fidelitatea față de etnia sa. Un exemplu edificator este Edictul de la Bistrița, dat de Regele Ungariei, Carol Robert, în care, după o sintetică fundamentare ce descria fidelitatea lui Dragoș și infidelitatea lui Bogdan, cei doi nobili români din Maramureș care și-au legat soarta de numele Moldovei, stipula că nu poți avea pământ dacă nu ești nobil și nu poți fi nobil dacă nu ești catolic. Bogdan era ortodox și așa a rămas. Este un act juridic prin care era scoasă în afara lumii nobilimea ortodoxă, adică nobilimea română. În sistemul medieval, o națiune era reprezentată prin nobilime, poporul fără nobilime nu era o națiune recunoscută. Acest fapt a fost ilustrat de celebra Unio Trium Nationum, care astăzi este interpretat, din păcate, ca un act de toleranță și liberalism fără precedent în Europa și care, în fapt, era un act de segregare negativă fără precedent în Europa. Cele trei națiuni – saxonii, secuii și maghiarii – își acordau reciproc egalitatea în drepturi ca trei națiuni legale. Toți ceilalți, îndeosebi românii, erau nelegali, deci inexistenți în ceea ce privește religia și drepturile. Situația creată după Războiul de 30 de ani s-a maturizat și s-a clarificat odată cu Iluminismul, care își găsește expresia radicală în Revoluția Franceză, cea care dă lumii înțelesul deplin al termenului de cetățean. Cetățean era acela care era egal în fața legii, care își asuma fidelitatea față de stat și care se bucura de drepturile garantate de stat tuturor cetățenilor. De la acest concept începe noua societate, întâi în Europa, dar consolidându-se deplin în Statele Unite ale Americii. Acest nou colos al lumii occidentale nu era un imperiu și nu se construia pornind de la o etnie. Era și este o Republică în care, teoretic, religia și etnia nu intrau în sistemul de valori juridice, însă erau pe deplin respectate, intrând în categoria fundamentală a Drepturilor Omului. Această cucerire a unei națiuni noi, într-o lume nouă, a fost supusă la grele încercări, s-a purtat un război civil și mai multe campanii pentru afirmarea drepturilor omului, au fost asasinați lideri ai mișcării de apărare a drepturilor civile. Statele Unite au participat la două războaie mondiale și la alte câteva războaie locale în numele și apentru apărarea acestor drepturi. Un lucru este sigur: conceptul de cetățean cu drepturi și obligații pentru toți s-a consolidat, a căpătat dimensiuni incontestabile și este un concept definitoriu pentru orice democrație. Orice derapaj de la asigurarea tuturor drepturilor tuturor cetățenilor poate transforma o democrație într-un dezastru. Cel mai clar exemplu este evoluția Germaniei de la Imperiu la dictatura nazistă. Ideea ca un grup, o minoritate, anume evreii (circa 2% din populația Germaniei) nu mai beneficiază de drepturi, de protecția statului, a deschis drumul catre o situație paradoxală, în final nimeni nu mai era protejat de stat în sensul respectării drepturilor cetățenești, în schimb toată lumea era la dispoziția statului. 

fosta Iugoslavia

După înfrângerea din al Doilea Război Mondial, sub supravegherea atentă a puterilor democratice aliate, Germania Occidentală a devenit un stat democratic în sensul profund al acestui cuvânt. În statele europene postbelice, cu excepția celor din tabăra pro-sovietică, s-a petrecut un proces amplu, complicat, de întărire a conceptului de cetățean și de protejare a identității etnice a fiecărui cetățean fără interferențe și fără condiționalități între cele două noțiuni. Acest fapt a presupus o puternică asumare a responsabilității cetățeanului față de stat, de o fidelizare profundă a cetățeanului față de statul său, aceasta garantându-i păstrarea identității sale etnice și culturale. Am putea, totuși, să spunem că acest proces nu s-a încheiat nici pe departe, că în Uniunea Europeană se pot semnala conflicte între minorități etnice și stat. Acest fapt se datorează în primul rând nerespectării de către unii cetățeni a contractului cu propriul stat – apărarea statului în schimbul garantării drepturilor, inclusiv a drepturilor identitare. Problema devine foarte complicată atunci cînd ne referim la statele din fostul sistem comunist. Tribulațiile statului în perioada tranziției au fost percepute uneori fie ca o slăbiciune în apărarea drepturilor cetățenilor, fie o lipsă a autorității statului, în general, ceea ce este atractiv pentru forțele interesate în disoluția sau desființarea respectivului stat. Am asistat la dizolvarea Cehoslovaciei și la catastrofa iugoslavă, am asistat la prăbușirea Uniunii Sovietice. Cu excepția divorțului ceho-slovac, celelalte două dezmembrări au avut ca motor principal acțiunea națională sau naționalistă. Au fost evenimente violente, cu morți și distrugeri materiale care nici acum nu au fost cuantificate, măcar aproximativ. Nici România nu a fost ferită de astfel de puseuri, martie 1990, la Târgu Mureș, fiind o acțiune extrem de primejdioasă pentru statul român și democrația incipientă din România. A fost, în fapt, o încercare de afirmare a întâietății identității etnice față de cetățenie. Statul a știut să controleze situația, iar în România procesul de democratizare nu a mai putut fi oprit. Ceea ce ne poate bucura, dar nu ne poate liniști, deoarece conflictul izbucnit la Târgu Mureș a fost doar aplanat, nu și rezolvat. 

steag secuiesc pe cladirea CJ-Harghita

Anii din urmă, când opinia publică era gata să accepte că totul este în ordine, că în climatul democratic solid și autentic din România chestiunile privind drepturile și identitatea și-au găsit rezolvarea, au apărut semne neliniștitoare. În ciuda faptului că UDMR, ca partid etnic reprezentativ, s-a aflat tot timpul, direct sau indirect, la guvernare, în ciuda faptului că problemele educației și învățământului în limbile minorităților și-au găsit rezolvarea aproape ideală (limba română este studiată în România la școlile frecventate de cetățeni români de origine etnică minoritară ca limbă străină!), în ciuda faptului că s-au restituit proprietățile cultelor, asociațiilor, persoanelor fizice și juridice, cu toate abuzurile și faptele clare de corupție și ilegalitate, semnalate în presă și neluate în seamă de autoritățile competente, cu toate acestea, ori tocmai din această cauză, faptele de contestare a statului ca garant al drepturilor cetățenești în numele apărării drepturilor identitare etnice s-au înmulțit și au trecut la alt nivel, calitativ și cantitativ. De la atacuri în plenul Parlamentului European împotriva României la arborarea unui drapel de stat străin pe instituții ale statului român, de la declarații publice care aduc atingere demnității și onoarei României la demonstrații provocatoare, la cultul unor eroi condamnați pentru crime de război, la incidente diplomatice și activități subversive, totul ne arată că există în România cetățeni români care se bucură de toate garanțiile statului român, ce acționează deschis sau subteran împotriva acestui stat. Situația este clară: folosind privilegii acordate de stat și de Constituție, acești cetățeni, mulți – puțini, planifică și acționează spre desființarea actualei structuri a statului și a Constituției. Fără nicio îndoială, aceste complicate acțiuni, planuri, manifestări zumzăie în mintea unui număr nesemnificativ de persoane, care se bazează pe două ipoteze – prima în care Statul Român va face implozie din diferite motive, unele de-a dreptul hilare, cum ar fi acela că ardelenii sunt superiori regățenilor și oricum, românii din Ardeal au mai multe lucruri în comun și interese cu ungurii decât cu românii din restul țării, iar a doua ipoteză ar fi aceea că în cazul unei crize provocate, opinia publică și Cancelariile europene vor sprijini pe oricine altcineva, nu România. Un tablou sumbru. Dar un scenariu greșit. De la vorbe la fapte, în acest caz, se desfășoară un câmp de confruntare uriaș. Procentul celor interesați în astfel de modificări radicale ale geografiei politice europene este infim, deși guraliv, în România. Ceea ce se spune prin ziare și televiziuni străine sau autohtone se spune pentru intimidarea eventualilor apărători ai bunului simț. Factorii de decizie au nevoie nu de emoții, ci de fapte și câștiguri. Atacurile se vor înteți, din două motive: România devine din ce în ce mai puternică economic, mai cu seamă din momentul punerii în exploatare a noi resurse energetice, România devine un punct strategic pe harta marilor desfășurări de forțe, fiind un stat care nu s-a clătinat în fața unor amenințări deschise – ori voalate – interne sau externe. Iar principalul argument că scenariile amintite nu vor avea nicio șansă de a fi realizate este simplul fapt că drepturile cetățenilor români, printre cele mai clar afirmate și mai liber asumate din Europa, sunt garantate pe deplin de statul român. Avantajele pe care le au minoritățile naționale în România, recunoscute de forurile internaționale, nu sunt slăbiciuni, ci dovezi ale trăiniciei acestui stat. Națiunea română este alcătuită din toți cetățenii ei, de orice origine etnică, iar națiunea a sărbătorit recent un veac de stat modern și întregit. Cine a arborat doliul a făcut-o pentru proiecte tulburi, revanșarde, romantic-paseiste. Nu cred că vreun cetățean român, oricare i-ar fi originea etnică, își dorește pentru sine și familia sa o catastrofă umanitară. În fapt, aceasta e perspectiva oferită de unii care nu mai vor să fie cetățeni cinstiți ai țării în care trăiesc și care, firesc, e și țara lor. 


Nu cred că oamenii normali din România, din orice stat al Uniunii Europene, își doresc distrugeri, violențe, nesiguranță de dragul câtorva politicieni sau nu, care aiurează în timp ce-și cântăresc din ochi beneficiile. E o credință fermă, dar asta nu înseamnă că stau liniștit. Știu de ce sunt în stare cei care cred că nimeni nu veghează.
 

Eugen Uricaru