22
September , 2017
Friday
Miniştrii de Finanţe din zona euro au acordat un ajutor băncilor spaniole, în valoare de ...
Sintagma „butoiul cu pulbere ”, prin care Balcanii erau etichetaţi ori de câte ori se ...
În urma numeroaselor mesaje primite la redacţie din partea unor cititori ai revistei noastre, prezentăm ...
Revista „Balcanii şi Europa” a organizat de-a lungul celor 11 ani de existență GALE, în ...
Până recent, moneda euro părea destinată să se extindă în întreaga Europă. Acest lucru ...
Foarte curând, în 2012, se vor împlini 200 de ani de la alipirea de către ...
Aducerea Dunării la cel mai mare potenţial posibil, transformarea ei într-o cale de transport ecologică ...
Viaţa politică agitată, conflictele interetnice şi religioase, întârzierea reformelor şi nu în ultimul rând efectele ...
Potrivit Tratatului de la Lisabona, legea europeană are întâietate în faţa legislaţiei interne a statelor ...
ne declară dl. Su Yanwen, consulul general al Chinei la Constanţa, în cadrul interviului acordat ...
Potrivit datelor oficiale, se estimează că 116.000 de români ar fi ajuns în Germania numai ...
Salonul cărţii de la Paris, unde România a fost invitat de onoare, a reunit peste ...

Articole din categoria ‘File dramatice de istorie’

Au păşit pe calea exilului…

Reporter: editura March - 28 - 2017 Comments Off on Au păşit pe calea exilului…

 

Lista lungă a exilaților români este alcătuită, în marea sa parte, din intelectuali nevoiți să părăsească țara din aceleași motive – politica, intoleranța, primitivismul relațiilor sociale, incapacitatea celor aflați la putere de a înțelege vremelnicia poziției lor. 

 
 

Nicolae Milescu

Istoria personalităților românești care au plecat sau au fost obligate să -și părăsească Patria (mereu din aceleași motive) începe, probabil, în epoca modernă, cu Nicolae Milescu. Desigur, și înaintea Spătarului au mai fost mari oameni alungați din Ţările Române, dar cred că el este cel dintâi intelectual care a luat calea străinătății. Tot el este primul care, în exil fiind, a lăsat în urma sa opere importante, valori inestimabile, contribuții recunoscute pe plan internațional. Desigur, în cazul său, destul de complicat, exilul a fost impus din motive politice, însă ele nu au fost exclusive. Conflictul dintre partidele nobiliare (boierești, cum sunt cunoscute) din Principatele românești erau destul de violente, lupta pentru putere incluzând acte de cruzime, trădări, apelul la forțe străine. Nimic nou. Milescu Spătarul (supranumele său indică o înaltă poziție în societate) nu a fost străin de lupta politică și a suportat consecințele acesteia. A fost victima unei măsuri barbare, i se mai spunea Cârnul, din cauza unei pedepse cu mutilarea nasului, administrată din porunca lui Constantin Cantemir Vodă, tatăl lui Dimitrie și drept urmare a plecat la Leipzig  

Milescu a rămas în istorie pentru altceva: pentru ceea ce a înfăptuit în exilul său. Opera sa include importante lucrări teologice în apărarea ortodoxiei, continuând astfel frontul deschis de Varlaam și Petru Movilă împotriva asaltului Reformei. A intrat în cercul gînditorilor europeni ai vremii pe când îl însoțea pe domnitorul Gheorghe Ștefan în pribegia sa europeană. Lucrarea sa intitulată „Steaua Orientului strălucind Occidentului” a fost publicată în limba franceză, în cadrul unei ample lucrări teologice la Port Royal. A scris în latină, greacă și rusă lucrări diverse, cele din urmă pe când funcționa la Posolski Prikaz (un Minister de Externe specific) al Țarului. Călătoria și „Jurnalul” său din China l-au înscris pentru totdeauna în rândul oamenilor de seamă ai Europei. O minte strălucită, o mare capacitate intelectuală care s-a împlinit abia după ce a ieșit din capcana politicii, după ce a fost nevoit să părăsescă țara pe care niciodată nu a uitat-o și întotdeauna a slujit-o participând la marile dezbateri europene, unde a afirmat și susținut identitatea neo-latină a poporului român. 

Moldova și-a urmat destinul, rătăcind printre amenințările externe și suferind din pricina dezbinării interne. Un alt mare cărturar de nivel european, ajuns Domn al Moldovei, a fost obligat, din cauza evoluției militaro-politice din zonă, să părăsească țara și să-și împlinească destinul intelectual în străinătate. Este vorba despre Dimitrie Cantemir*, o glorie a culturii române și a celei europene. A fost autorul unor mari și importante lucrări, de la istorie și geografie până la muzicologie – amintim că era membru al Academiei din Berlin, iar familia sa a jucat un rol important în istoria culturii ruse. Împlinirea sa intelectuală s-a realizat abia atunci când a părăsit scena politică a propriei țări și chiar țara. 

Am ales acești doi mari și emblematici precursori ai exilului românesc deoarece amândoi au realizat mari fapte culturale, amândoi fiind obligați să ia calea exilului din cauza politicii la care au participat activ și direct. Am putea spune că spațiul public românesc este prea mic pentru prea marile pasiuni care îl bântuie… 

Nicolae Balcescu

Anul 1848 aduce un mare val al exilaților, fenomen care nu este specific doar Ţărilor Române, ci întregii Europe. Exilații polonezi, italieni, ruși, unguri cutreieră lumea, încercând ca după înfrângerea Revoluției să găsească soluția dezrobirii popoarelor prinse în strânsorile imperiale. Generația celor de la 1848 din Principate a avut marii săi exilați, între care Nicolae Bălcescu este figura cea mai luminoasă, mai proeminentă. Este un exil politic, rezultatul unui conflict profund între două lumi, una muribundă, însă căutîndu-și soluțiile de prelungire a existenței prin soluții violente, represive, și o altă lume, care reprezenta dezvoltarea economică și schimbarea relațiilor sociale, dar care nu găsea decât soluția unei schimbări prin forță, prin revoltă populară. Așa s-a întâmplat și în Valahia, iar consecințele sunt știute din cărțile de istorie. Mai puțin cunoscute sunt faptele exilului lui Nicolae Bălcescu. Circulă multe legende privind sfârșitul istoricului și omului politic, mort la Palermo, dar al cărui mormânt este și va fi necunoscut. O legendă este că și-a sfîrșit zilele în mizerie. Bălcescu a murit într-o cameră de hotel – Hotelul Trinacria, care este pomenit și descris de Giuseppe Tommasi di Lampedusa în nemuritorul său roman „Ghepardul”. Era un hotel de lux, unde adăsta și personajul său care întruchipează amurgul unui regim și al unei clase sociale, prințul Salina. O altă legendă privește înhumarea marelui român în groapa comună a săracilor. Bălcescu a fost înhumat ca un om cunoscut și de onoare, însă nimeni n-a mai plătit taxa de prelungire a concesiunii mormântului și așa se face că osemintele sale au ajuns la groapa comună. Interesant este faptul că Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a trimis un aghiotant al său cu o sumă importantă de bani, cu misiunea de a repatria rămășițele pămîntești ale marelui patriot. Misiunea a eșuat. Probabil că banii s-au risipit. Nu vi se pare a fi o poveste românească de secolul XXI? Bălcescu a luat calea îndepărtării de țară, iar în răstimp moștenirea sa ideatică, opera propriu-zisă și imaginea sa de model patriotic au căpătat dimensiuni și imagini impunătoare. Un gând răutăcios ne îndeamnă să spunem – cu cât mai departe, cu atât mai folositor. E doar o constatare confirmată de șirul exilaților exemplari care au urmat… 

I.L. Caragiale a luat decizia să plece, sătul de injuriile la adresa sa și mai ales a operei sale.  

Brâncuși a ales calea străinătății pentru a fi înțeles și a sfârșit prin a fi hulit și batjocorit de însăși Academia Republicii Populare Române, în care voci ale unor intelectuali cu prestigiu și valoare certă au veştejit valoarea operei sale.  

Tiktin și Gaster, doi savanți care au adus contribuții de mare importanță la cercetarea limbii și culturii române, au fost siliți să plece din țară din pricina obtuzității și unei rău intenționate aplicări a legilor vremii, lipsind astfel cultura românească de oameni valoroși, devotați științei și culturii naţionale. 

Cioran, Eliade, Ionesco, Vintilă Horia, Enescu sunt doar câteva nume dintr-un val uriaș de exilați din timpul și din perioada imediat următoare celui de-Al Doilea Război Mondial, majoritatea adevărate valori intelectuale, exilați care au continuat să lucreze pentru cultura română, iar dacă astăzi există nume românești în catalogul valorilor universale, majoritatea aparțin acestui val de emigrați politici, de persecutați de multiplele forme ale dictaturii pe care România le-a avut de suportat din 1938 pînă în 1989. La acești exilați se adaugă lista lungă a celor care au trecut prin închisori sau care au fost obligați să se refugieze într-un ciudat exil interior. Cred că lista exilaților propriu-ziși din perioada de sfârșit a ultimei dictaturi îl are în frunte pe Paul Goma si continuă cu zecile de nume ale intelectualilor stabiliți în Occident cu o activitate creativă importantă, iar uneori cu poziții politice anti-dictatoriale declarate public. Unii dintre aceștia au revenit în țară, Paul Goma nu. 

Ceea ce este de observat la acest fenomen care, iată, durează de câteva secole, este o constantă represiune a intelectualilor, artiștilor în general. Puterea politică, deși în continuă schimbare, conform naturii sale, a fost permanent preocupată să scape de cei care gândeau cu adevărat, de cei care nu doar că știau adevărul, dar aveau și dăunătorul obicei să-l împărtășească, să-l facă public. Pentru a păși cât de cât pe calea cea bună, românii au nevoie de aportul exilaților, au nevoie de ei pentru că în fapt ei sunt strigătul care se întoarce ca un ecou. Murmurul și gemetele nu au ecou. În ziua când românii nu vor mai pleca din țara lor pentru a putea să spună clar adevărul, abia atunci poporul român va fi în rând cu națiunile democratice, libere și suverane.  

 

Eugen Uricaru 

 


*„Istoria Creșterii și Descreșterii Curții Otomane”, „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, „Descriptio Moldaviae” (Descrierea Moldovei), „Cartea științei muzicii”  

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult