NUMARUL
195-196
Odată cu înscăunarea României în fruntea Consiliului Uniunii Europene, pentru o perioadă limitată, pe drept ...
Participanți: cunoscuți jurnaliști, personalități ale presei din România, care onorează publicația de numeroși ani: Eugen ...
În ultimii ani, turismul în zona balcanică a evoluat spectaculos. De la stațiunea Belek, din ...
- România reîntregită, stat unitar pe harta lumii La 18 ianuarie 1919 au început lucrările Conferinţei ...
O informație de presă ne lămurește despre adevărata stare de lucruri care domnește în rândul ...
- Putere, avere, ereditate - Numeroase state socotite a fi modele de democrație, și nu numai ...
Serbia este un spațiu creștin încă din secolul al IX-lea d.Hr. Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul ...
Considerate un tezaur al neamului, mănăstirile din nordul Moldovei sunt adevărate opere de artă, unice ...
Triunghiul planetar al momentului: America-China-Rusia  Relațiile dintre Rusia și Statele Unite, care au monopolizat decenii de-a ...
Cei cunoscuți sub numele de „whistleblowers” sunt acele persoane care lasă să se scurgă spre ...
Oligarhii ruși, îmbogățiți cu resursele patriei-mamă Deținătorii de averi însemnate din Rusia ultimelor decenii reprezintă un ...
Cândva am găsit o cărticică despre Teatrul „Cărăbuş” al celebrului actor Constantin Tănase, care „propune” ...

Articole din categoria ‘Focul dimprejur’

Rusia faţă cu Ucraina

Reporter: editura April - 18 - 2014 Comments Off on Rusia faţă cu Ucraina
Noul parlament ucrainean

Noul parlament ucrainean

La începutul acestui an, Colegiul „William & Mary” din SUA a inaugurat un program de sondare sistematică a opiniei unor specialişti în Relaţii Internaţionale, de fiecare dată în legătură cu câte trei chestiuni arzătoare ale contextului global. Una din întrebări se referea la Ucraina, cerând participanţilor să anticipeze cum va arăta această ţară peste şase luni, şi dacă Rusia va interveni în desenarea acestui peisaj. Doar 14% dintre savanţii interogaţi au prezis corect intervenţia militară a Rusiei, în vreme ce 57.5% şi-au exprimat convingerea că Rusia nu va interveni.

Orice observator mai puţin calificat decât respondenţii acestui sondaj poate jubila acum în taină pentru că mai bine de jumătate din specialiştii americani în Relaţii Internaţionale au greşit fundamental în predicţiile lor. Chiar dacă asta nu are urmări prea importante în planul deciziilor politice – ca orice administraţie, şi administraţia americană se încrede mult mai mult în propriile analize decât în opinia specialiştilor, mereu acuzaţi de lipsă de pragmatism – e totuşi o întrebare interesantă aceea care se referă la cauzele acestei miopii. Nu e aici şi acum locul unei discuţii, prin excelenţă complicate, asupra problemei în ansamblu; mă limitez la a afirma că, măcar în parte, asemenea erori de evaluare derivă din lipsa orizontului istoric în analizele care privesc contemporaneitatea.

În cazul dat, cel al relaţiei dintre Rusia şi Ucraina, orice discuţie porneşte în mod necesar măcar de la viziunea lui Petru cel Mare asupra spaţiului Mării Negre. Dacă, de exemplu, colegii americani ar şti ceva mai multe despre Războiul Crimeei, ar înţelege mai bine şi mai repede şi de ce Rusia e dispusă la mari eforturi pentru a-şi asigura controlul asupra Crimeei şi regiunilor adiacente, şi de ce Europa ar trebui să fie cu mult mai atentă la procesele care au loc în acest spaţiu.

Poate că ar fi trebuit mai multă cumpănire de ambele părţi. După ce, în urma „revoluţiilor colorate” din 2004, se ajunsese ca, în vara lui 2008, administraţia Bush să clameze energic integrarea Georgiei şi Ucrainei în NATO, situaţia avea să fie răsturnată imediat de reacţia violentă a Federaţiei Ruse în Osetia. După asta, tema aderării celor două foste republici sovietice la NATO a dispărut practic de pe agendă, iar „resetarea” iniţiată de preşedintele Obama a închis atari perspective, cel puţin pe termen mediu, dacă nu cumva chiar mai mult decât atât. Mă grăbesc să adaug că dorinţa de aderare la NATO în rândurile cetăţenilor Ucrainei nu pare a fi majoritară, spre deosebire de ideea aderării la UE. Parteneriatul estic a deschis calea unei înaintări a Ucrainei şi a Republicii Moldova către Uniunea Europeană, dar şi acestă alternativă mai degrabă paşnică a provocat nemulţumirea Moscovei, astfel că, deşi semnarea Tratatului de aderare la Vilnius părea posibilă până în ultimul moment, ea nu s-a realizat. Având în vedere relaţiile speciale dintre Federaţia Rusă şi Germania, bănuiala că Berlinul ar fi cedat de fapt în această privinţă în faţa lui Putin nu e lipsită de un anume temei; oricum, chiar preşedintele Ianukovici, care refuza semnarea documentelor de asociere la Vilnius, ar fi spus partenerilor occidentali că asta se întâmplă fiindcă l-au lăsat singur faţă în faţă cu Rusia.

Înfruntare între soldaţi ucraineni şi militari ruşi

Înfruntare între soldaţi ucraineni şi militari ruşi

Cetăţenii Ucrainei nu au acceptat această situaţie, ceea ce a dus la izbucnirea unei mari revolte populare în favoarea apropierii de UE şi împotriva regimului Ianukovici, considerat responsabil de eşecul reorientării înspre Europa. Violent reprimate mai întâi la Kiev, apoi şi în alte oraşe, manifestaţiile au concentrat forţe politice foarte diferite, de la pro-europeni la extremişti, culminând, la sfârşitul lunii februarie, cu fuga preşedintelui Ianukovici, urmată de instituirea unui compromis între forţele politice parlamentare, care s-au regrupat, instituind o preşedinţie şi un guvern interimare, sub conducerea lui Olexandr Turcinov şi, respectiv, Arsenii Iatseniuk – ambii apropiaţi ai Iuliei Timoşenko.

Răspunsul Federaţiei Ruse a urmat deîndată: sâmbătă, 1 martie, camera superioară a Dumei, Consiliul Federaţiei, vota în unanimitate să permită preşedintelui Federaţiei să trimită trupe în Ucraina; realitatea este, însă, că în Crimeea, unde este staţionată flota rusă a Mării Negre, s-au aflat tot timpul trupe ruseşti, care au acţionat cel puţin de la 26 februarie. Încercarea, deloc convingătoare, de a atribui această intervenţie exclusiv civililor din Crimeea, precum şi construcţia unor structuri autonomiste ad hoc nu au cum masca rolul Federaţiei Ruse în această intervenţie, pe care Uniunea Europeană a calificat-o drept agresiune.

Această intervenţie încalcă nu doar legea internaţională generală, ci şi, în speţă, termenii Acordului de la Budapesta, din 1994, semnat de preşedinţii SUA, Federaţiei Ruse şi Ucrainei, împreună cu primul ministru britanic. În schimbul renunţării Ucrainei la arsenalul ei nuclear – care depăşea atunci capacităţile însumate ale Marii Britanii, Franţei şi Chinei, situând Ucraina pe al treilea loc în lume în armament nuclear – aceasta primea garanţii ferme de securitate din partea celor trei state participante. Azi, Moscova pretinde că acest Acord ar fi caduc, fiind semnat de alte guverne decât cel interimar, pe care nu-l recunoaşte. În fapt, acţiunile ruse în Crimeea reprezintă o violare flagrantă a Acordului de la Budapesta. De aceea, guvernul ucrainean a cerut, pentru prima dată din 1994, consultări cu reprezentanţii ţărilor semnatare. La 5 martie, Secretarul de Stat John Kerry, ministrul britanic de Externe William Hague şi ministrul interimar de Externe al Ucrainei Andrii Deşchitsia s-au întâlnit la Paris, unde se afla şi ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov; acesta, însă, a refuzat să se întâlnească cu omologii săi. Cum scria recent un ziarist american, în 1994, Ucraina şi Rusia au făcut un târg: bombe atomice contra suveranitate. Moscova a preluat cele 1.900 de bombe ale Ucrainei; 20 de ani mai târziu, vrea să-i ia şi suveranitatea peste o parte a teritoriului său.

E greu să avem în vedere considerente ţinând de etica relaţiilor internaţionale, mai ales când e vorba de Rusia, a cărei tradiţie de realism adesea cinic nu are prea mulţi concurenţi în lumea contemporană. În termeni realişti, trebuie să vedem de ce riscă Federaţia Rusă nu atât oprobriul comunităţii internaţionale, cât sancţiunile cu care e ameninţată, şi care, chiar dacă nu sunt direct contondente, nu sunt nici neglijabile. În mod special, ameninţarea cu închiderea sistemului bancar internaţional pentru întreprinderile şi companiile ruseşti este foarte precisă şi costisitoare pentru economia Rusiei, deja pusă în dificultate de suspendarea negocierilor pentru gazoductul South Stream. Adaug, în paranteză, că România ar putea fi avantajată indirect de această situaţie. În afara pagubelor efective, această sancţiune şubrezeşte „Antanta cordială” dintre preşedintele Putin şi oligarhii ruşi, care l-au susţinut până acum nu doar de frică, ci şi fiindcă le garanta imunitatea în schimbul obedienţei. Iar survolul spaţiilor aeriene ale României şi Poloniei de către avioanele NATO ar trebui să descurajeze capetele prea înfierbântate de ambele părţi.

ucrainaTocmai de aceea, trebuie să încercăm să măsurăm cât mai exact importanţa reală, dar şi simbolică, a controlului rus în Ucraina. Această fostă mare provincie, niciodată complet asimilată, a Impreiului Rus, a nutrit mereu aspiraţii de independenţă, care au dus, în 1919, la proclamarea Ucrainei ca stat suveran; fiind apoi cucerită de Armata Roşie, şi, după războiul civil, declarată republică autonomă, Ucraina a primit, odată cu înfiinţarea ONU, un statut cvasi-suveran în plan extern – nu însă şi în plan intern, dimpotrivă, pentru a asigura URSS încă un vot în organismele Naţiunilor Unite. Una din marile teme ale raportului Hruşciov care denunţa abuzurile lui Stalin a fost cea a opresiunii din Ucraina, dar situaţia nu s-a modificat radical până în 1991, când proclamarea independenţei statului ucrainean nu a surprins pe nimeni.

În viziunea preşedintelui Putin – împărtăşită de o majoritate consistentă dintre cetăţenii Federaţiei – disoluţia URSS a fost o catastrofă politică pe care încearcă acum să o compenseze cât mai consistent; asta înseamnă în fapt că, sub cuvânt că apără minorităţile rusofone din fostele republici sovietice, Rusia îşi rezervă dreptul de a interveni pentru a împiedica orice distanţare a noilor state independente de linia sa directoare. E adevărat că facţiuni extremiste şi destul de violente s-au alăturat manifestanţilor proeuropeni de la Kiev şi că deputaţii reprezentând în Radă partide naţionaliste au jucat un rol important în reconfigurarea majorităţii parlamentare care a dus la suspendarea preşedintelui Ianukovici şi la schimbarea de guvern de la Kiev. Asta nu înseamnă, cum încearcă Ianukovici şi susţinătorii săi să pretindă, că ne aflăm în faţa unei lovituri de stat; de altfel, reprezentanţii comunităţii internaţionale au recunoscut fără ezitare legitimitatea acestor acţiuni politice care au pus capăt violenţelor.

Am putea, de altfel, înţelege imediat caracterul antidemocratic al politicilor Moscovei observând că, în Belarus, dictatura personală a lui Lukaşenko se exercită fără limite de două decenii, sub oblăduirea paternă a Moscovei. Dar asta nu diminuează importanţa strategică pe care Rusia o atribuie controlului asupra spaţiului nordic şi răsăritean al Mării Negre. Încă Gheorghe Brătianu, în marea sa sinteză istorică referitoare la aceste spaţii, sublinia pericolele pe care le-a provocat pentru toate statele riverane închiderea Pontului ca lac turcesc după căderea Constantinopolului; pacea de la Adrianopole şi tratatele care i-au urmat în 1833 au pus capăt monopolului turc în Marea Neagră şi Strâmtori, pentru ca apoi victoria – scump plătită, dar foarte importantă – pe care au obţinut-o aliaţii, Anglia, Franţa şi Turcia, în Războiul Crimeei să pună capăt şi tentaţiei de monopol al Imperiului rus în Marea Neagră. Acum, după ce în 2008 Rusia şi-a reasigurat controlul asupra porturilor din est, o anexare brutală a Crimeei de către Rusia ar putea redeschide un ciclu periculos mai ales pentru securitatea celorlalte state riverane.

Prof. dr. Zoe Petre

Paşi fermi spre Occident

Reporter: editura April - 18 - 2014 Comments Off on Paşi fermi spre Occident

În ultimul timp, Republica Moldova se bucură de un interes cu totul special din partea SUA şi a membrilor Uniunii Europene, o dovadă elocventă în acest sens fiind şi numărul impresionant de vizite în ambele sensuri între oficialii moldoveni şi partenerii occidentali. Cum se explică această creştere substanţială a capitalului de simpatie de care beneficiază astăzi Chişinăul în cadrul comunităţii internaţionale? Doar cu câţiva ani în urmă, Republica Moldova era considerat a fi un stat greu de înţeles, reîntors brusc cu faţa spre un trecut sub flamura roşie de care se despărţise de curând, ba chiar ca despre o gaură neagră a Europei care trebuie ocolită, mai ales datorită comportamentului sfidător al regimului separatist din regiunea transnistreană faţă de comunitatea internaţională.

La Casa Albă: preşedintele Barack Obama şi premierul Iurie Leancă

La Casa Albă: preşedintele Barack Obama şi premierul Iurie Leancă

Motivele sunt diverse, însă două dintre ele sunt mai importante. În primul rând, actuala guvernare proeuropeană de la Chişinău a stârnit admiraţie prin determinarea pentru aprofundarea reformelor şi consolidarea democratică a societăţii moldoveneşti, confirmată de parafarea Acordului de Asociere cu UE. În acelaşi timp, multiplicarea continuă a contactelor de nivel în direcţia vestului a determinat o creştere semnificativă a vizibilităţii Republicii Moldova în plan internaţional, o mai bună înţelegere a problemelor cu care se confruntă şi a nevoilor de ajutor ale fraţilor noştri de peste Prut. În planul relaţiilor directe moldo-române, au fost impulsionate proiectele demarate în cursul anului precedent, cum sunt cele privind finalizarea gazoductului Iaşi-Ungheni, concretizarea extinderii activităţilor SMURD în teritoriul din stânga Prutului sau dezvoltarea infrastructurii în reţeaua învăţământului preşcolar moldovenesc, fiecare dintre acestea fiind circumscris efortului general de racordare la structurile europene. Relevantă pentru receptivitatea mai mare a forurilor de la Bruxelles faţă de aspiraţiile Chişinăului este şi decizia Parlamentului European de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii moldoveni deţinători de paşapoarte biometrice, a cărei intrare în vigoare ar putea coincide cu vizita în Republica Moldova a comisarului european pentru afaceri interne Cecilia Malmström, programată pentru 22-23 mai 2014. Hotărârea forurilor de la Bruxelles reprezintă un nou pas important al parcursului care să conducă la semnarea în acest an a Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu UE.

În al doilea rând, aşa cum remarcă mulţi observatori ai zonei, un factor deloc neglijabil care influenţează asupra modului în care este percepută în prezent Republica Moldova îl constituie turbulenţele din Ucraina şi efectele crizei prelungite din această ţară, precum şi posibilele urmări la nivel regional. Aceste evoluţii au sporit considerabil relevanţa strategică a Republicii Moldova, după cum semnalează numeroase publicaţii occidentale. Ziarul francez „Le Point”, spre exemplu, notează fără echivoc: „Tensiunile din Ucraina fac mai important decât oricând parteneriatul între Republica Moldova şi Europa… În contextul crizei ucrainene, această ţară uitată revine pe scena internaţională şi devine un element cheie al strategiei Uniunii Europene la graniţa de vest a fostei URSS”. Faptul cel mai semnificativ în sensul celor de mai sus îl reprezintă, cu certitudine, lansarea unui Dialog Strategic, la nivel guvernamental, între SUA şi Republica Moldova, cu ocazia vizitei istorice efectuate la Washington de către premierul Iurie Leancă, la începutul lunii martie 2014. Această vizită, încununare a unei suite de contacte de nivel în relaţiile moldo-americane, între care se detaşează prezenţa la Chişinău a vicepreşedintelui Joe Biden (martie 2011) şi a secretarului de stat John Kerry (decembrie 2013), a propulsat practic Republica Moldova pe un loc fruntaş în topul preferinţelor occidentale, statut nemaicunoscut până acum. Declaraţia preşedintelui Barack Obama, care a ţinut să salute personal prezenţa premierului Iurie Leancă la Casa Albă, este ilustrativă pentru noul nivel atins în relaţia bilaterală: „SUA susţin puternic parcursul european al Republicii Moldova, înţelegem că acest drum nu este unul uşor, susţinem integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova. Inima mea este cu voi, sprijinul meu este cu voi şi vreau să vă văd reuşind”.

Spre finalizarea Gazoductului Iaşi-Ungheni

Spre finalizarea Gazoductului Iaşi-Ungheni

Într-adevăr, puţine sunt statele desprinse din fostul imperiu sovietic care s-au bucurat de asemenea încurajări şi de suportul ferm al unui preşedinte american. Iar încurajările pentru parcursul european al Republicii Moldova, exprimate cu claritate şi de Joe Biden, John Kerry sau de alţi responsabili politici de la Washington, nu s-au limitat la declaraţii de circumstanţă, fiind dublate de angajamente guvernamentale şi susţinere financiară efectivă pentru aprofundarea reformelor şi depăşirea dificultăţilor tranziţiei. Chiar pe timpul vizitei, autorităţile americane au suplimentat fondurile guvernamentale de sprijin pentru Republica Moldova cu 2,8 milioane dolari, care, adăugate celor 4,7 milioane oferite anterior, conduc la un ajutor de 7,5 milioane dolari destinate creşterii competitivităţii, cheia dezvoltării mediului economic şi de afaceri în perioada de tranziţie. De menţionat că volumul asistenţei economice acordate Republicii Moldova de către SUA, pe parcursul celor 23 de ani de la proclamarea independenţei, se cifrează la aproape un miliard şi jumătate dolari, constituind un puternic factor de progres al economiei moldoveneşti şi, deopotrivă, un semnal concludent al angajamentului strategic american pentru sprijinirea tânărului stat din stânga Prutului.

Noua fază a Dialogului Strategic inaugurată în relaţiile moldo-americane implică, desigur, consultări strânse la nivel guvernamental în probleme de securitate şi cooperare în regiune. Oficialii americani, ca şi alţi parteneri din NATO şi UE, insistă asupra valorii de model pe care o dezvoltare democratică stabilă a Republicii Moldova, orientată ferm spre Europa, o poate exercita pentru alte state ex-sovietice, în primul rând pentru Ucraina. În acelaşi timp, temerile justificate ale Chişinăului nu pot fi ignorate. Încă de la proclamarea independenţei, Republica Moldova s-a confruntat ea însăşi cu mişcări separatiste violente, ale căror urmări se resimt şi astăzi. În plus, frontiera comună pe care Republica Moldova o are cu Ucraina, al cărei traseu se întinde pe o lungime de 1.242 km, constituie o vulnerabilitate ţinând seama de derapajele grave ale tensiunilor politico-militare din relaţiile ruso-ucrainene. „Suntem cu adevărat îngrijoraţi de evoluţiile din vecinătatea noastră, deoarece Rusia rămâne imprevizibilă în asemenea situaţii”, ne spunea recent un oficial guvernamental de la Chişinău. Nu întâmplător, secretarul de stat John Kerry şi-a exprimat regretul că „Rusia a făcut presiuni asupra Republicii Moldova pe fondul provocărilor din Ucraina”, recurgând la vechile condiţionări din domeniul resurselor energetice şi al schimburilor comerciale. Pe de altă parte, în pofida unor asperităţi evidente, guvernanţii de la Chişinău păstrează deschis dialogul cu Federaţia Rusă, care rămâne un partener economic şi comercial important al Republicii Moldova, dar şi un factor chemat să participe la reglementarea situaţiilor de conflict din regiune.

În asemenea împrejurări complicate, solidaritatea şi susţinerea internaţională rămân esenţiale pentru continuarea parcursului european de către Republica Moldova.

Ioan C. Popa