19
October , 2017
Thursday
Editorial În luna mai a anului 2013 apărea un supliment „Români peste hotare” a revistei „Balcanii ...
Pildele lui Esop datează din secolul VI î.d. Hr., în schimb viaţa fabulistului a fost ...
Biserica şi Banca Naţională, două instituţii fundamentale pentru poporul român, şi-au dat mâna pentru a ...
Nici nu ne-am dezmeticit bine de povara pe care ne-a adus-o criza economică din urmă ...
Mii de prezentatori meteo se află la mai toate posturile de televiziune, dar, oricât ar ...
Reputata savantă Ştefania Mărăcineanu, nedreptăţită în propria ţară Cum a ajuns un timbru dedicat unei fiziciene ...
Discret, însă dăruit total literaturii, Ion Brad îşi împlineşte destinul de scriitor, început într-un moment ...
UE continuă demersurile de implementare a Strategiei Dunării, considerată una dintre priorităţile actualului mandat al ...
Discuţiile despre integrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen au început brusc, la mai bine ...
[caption id="attachment_4867" align="alignleft" width="300"] Castelul Nălaţ, de la marginea Haţegului[/caption] Acum aproape jumătate de secol ajungeam ...
Acum, la sfârşit de an, ne-am blocat interesul asupra unor întâmplări cotidiene aparent fără contur, ...
Binecunoscut istoric şi cercetător, ziarist şi autor al unui mare număr de lucrări ştiinţifice, George ...

Articole din categoria ‘Impact mondial ’

Propaganda în mileniul trei

Reporter: editura April - 26 - 2017 Comments Off on Propaganda în mileniul trei

Arma numită propagandă este folosită de multe secole. Dacă în trecut era un instrument al puterii politice, în acest joc au intrat în ultimele decenii și celelalte… puteri – marea finanță și corporațiile. Cum arată propaganda mileniului trei? Ca un adevărat război. 

Presa americană în timpul conflictului din Irak

Camuflată deseori în spatele unor declarații oficiale pompoase, propaganda domnește în toate punctele cardinale. Marilor puteri care utilizează acest tip de manipulare li s-au alăturat și tot felul de forțe non-statale, care dezvoltă încontinuu strategii sofisticate pentru a influența opinia publică în conformitate cu agende care nu au de multe ori legătură cu interesul general.  

În tot acest conflict de amploare globală, vestul pare cu un pas în spate. De multe ori, propaganda occidentală doar reacționează la cea estică – atunci când combatantul ISIS Abu Turaab a transmis un mesaj prin social media, Departamentul de Stat al SUA s-a grăbit să-i răspundă; în 24 de ore, 32 de reacții au venit pe rețelele sociale pentru terorist, zero pentru oficialități, punctează „New York Times”. În aceste condiții, specialiștii afirmă că, în calitatea lor de inventator și cel dintâi finanțator al internetului, Statele Unite ar trebui să poată gestiona mai bine situația. „Spațiul virtual a devenit o piață în care birocrații americani sunt deseori depășiți; nu pot fi la fel de uluitori și de șocanți și riscă să se dilueze dacă se apucă să riposteze fiecărui adversar non-statal”, este de părere politologul Peter Warren Singer.  

Demn de menționat este faptul că nu cu multe decenii în urmă, SUA foloseau foarte eficient mijloacele de propagandă. De pildă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial utilizau chiar și metoda profețiilor pentru a demoraliza partea adversă, în speță Germania nazistă, publicând predicții astrologice care anunțau căderea Reich-ului. În deceniile care au urmat, periodic apăreau știri despre „dispariția” sau „moartea” lui Fidel Castro, pe vremea când acesta conducea Cuba; guvernul nord-coreean este portretizat încontinuu ca o echipă de autocrați sângeroși; scandalurile din America de Sud, de la nivel înalt, au fost întotdeauna super-mediatizate. De asemenea, propaganda a fost intensă pe timpul conflictelor din Irak și Afganistan. 

Propaganda rusă împotriva Ucrainei

Unul dintre campionii propagandei mondiale este, fără îndoială, Rusia. În încercarea de a sparge monopolul media anglo-saxon într-o lume a informațiilor, Kremlinul a trecut la a elabora un plan de „a pune în evidență peste hotare politica statului rus”. Nu au fost doar vorbe; în prezent, 136 de milioane de dolari anual intră în propaganda pe care Kremlinul o face prin intermediul mass-media pentru a influența opinia publică de peste granițe. Un exemplu: prin intermediul fostei agenții „Russia Today”, redenumită „RT”, se propagă critica împotriva vestului, se publică așa-zise opinii ale unor susținători ai teoriilor conspirației americane și mii de jurnaliști activează non-stop pentru a submina autoritatea media occidentale și a pune în loc poziția Kremlinului. „Suntem în mijlocul unui război al propagandei”, sintetizează Andrew Weiss, vicepreședinte al organizației „Carnegie Endowment for International Peace”. Și din nou intervin datele relevante: agenția rusă a ajuns disponibilă pentru 644 milioane de oameni din toată lumea, iar sumele alocate extinderii birourilor sale sunt impresionante: pe lângă creșterea la 30 a numărului angajaților filialei din Berlin, sunt prevăzute 39 milioane de dolari pentru extinderea în Franța. „Rusia utilizează toate mijloacele pentru a influenţa opinia publică. Deși nu mai este aceeaşi ideologie ca pe vremea Uniunii Sovietice, (…) sunt uneori aceleaşi procedee. Este o strategie de influenţă, de reţele, cu opinii foarte conservatoare în termeni de morală şi, de asemenea, cu pretenţia de a apăra creştinismul de islam”, atenționa recent președintele Franței, François Hollande. 

Mijloacele de manipulare nu cunosc limite – de pildă, pentru a discredita guvernul Ucrainei, cu care se află în conflict, propaganda rusă a folosit o asociere a acestuia cu asediul naziștilor asupra Leningradului, o pagină extrem de dureroasă din istoria Ucrainei, pe care Moscova nu s-a sfiit s-o utilizeze în folos propriu. Aceste tactici dau roade; deși este arhicunoscut faptul că doborârea avionului aparținând „Malaysian Airlines”, din 2014, este legată de Rusia, propaganda a fost atât de eficientă, încât jumătate dintre ruși consideră că armata ucraineană este responsabilă pentru tragedie. Mai mult, ideea a prins rădăcini și în opinia publică din alte state, în special în cele din Balcani.  

 

Metode sofisticate 

Jihadiștii nu au stat deoparte în acest război al propagandei. Cu accesul nelimitat pe care îl oferă internetul, aceștia se dovedesc la fel de periculoși în transmiterea mesajelor cum sunt și în acțiunile lor de teren. Statul Islamic se folosește de metode avansate de a-și face reclamă și de a atrage adepți, precum și de justificare a acțiunilor proprii: toate facilitățile online, mesaje multimedia în numeroase limbi străine, imagini captate cu ajutorul dronelor, răspândire de filme video pe toate canalele disponibile. De fiecare dată când un cont este închis, ISIS reușește să deschidă un altul imediat. Spre deosebire de Al Qaeda, jihadiștii Statului Islamic au făcut din organizație una mult mai periculoasă și mai versatilă, mizând nu doar pe teroare, ci și pe mesajele care arată că lupta lor este una împotriva imixtiunii vestului în modul de viață al estului. Roadele otrăvite ale acestor manevre nu sunt de neglijat – 2.000 de occidentali, printre care 100 de americani, 200 de canadieni și circa 500 de britanici s-au alăturat periculoasei organizații. „Un tânăr vede propaganda ISIS; simte că are ceva în comun cu oamenii aceia, apoi ia legătura cu ei prin social media. În final, primește instrucțiuni și o călăuză pentru a lua drumul Siriei”, detaliază „Wall Street Journal”. În plus, fiecare acțiune a teroriștilor este mediatizată în cel mai mic detaliu chiar de canalele de informare ale vestului, pe care, în acest fel, jihadiștii le-au transformat în unelte de propagare a lor și a terorii pe care o răspândesc.  

Nu în ultimul rând, marele succes economic numit China a devenit punct focal pentru acest război al propagandei. Portretizată în clișee, este în realitate „un stat care folosește mijloace capitaliste pentru a atinge scopuri socialiste”, după cum explică specialistul în geopolitică Jeff J. Brown. Dar propaganda occidentală a luat la ochi Beijingul și, în timp ce face afaceri profitabile cu China pe de o parte, o etichetează ca fiind un stat comunist rămas în vremea lui Mao Zedong, pe de altă parte. La rândul ei, propaganda chineză nu stă degeaba; un studiu recent al Universității Harvard a stabilit că angajații guvernului chinez lansează 488 de milioane de postări pe rețelele social media în fiecare an. Grav este faptul că mulți lucrători din departamentele de resurse umane sau funcționari publici de tot felul au obligația, pe lângă fișa postului, să posteze informații false, notează „The Diplomat”.  

 

Roxana Istudor 

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult