NUMARUL
193-194
În mod cert, odată cu câștigarea alegerilor de către președintele Donald Trump, lumea a fost ...
Austria și Ungaria sunt state vecine, membre ale Uniunii Europene, au o lungă istorie comună, ...
Nostalgia față de valori ale trecutului, pe fundalul creșterii naționalismului în toată Europa, este nu ...
Cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare, partidele liberale ale Europei manifestă tendința de ...
În decursul procesului istoric prin care se definește raportul dintre individ și stat au fost ...
Întâmplări petrecute în ultimul secol ne arată că în politică aproape nimic nou nu este ...
Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române stă în fruntea celei mai mari comunități de creștini ortodocși din ...
Barometrele internaționale indică anumite elemente îngrijorătoare legate de gradul de încredere a populației globului în ...
O lume multipolară, dar cu două vârfuri, Statele Unite și China, pare să fie formula ...
Abdicarea în favoarea unor parteneri neagreați de familiile lor continuă și astăzi printre membrii monarhiilor ...
Mai zilele trecute i-am auzit pe doi bărbați chipeși de vârstă peste mijlocie, în timp ...
NIRO Investment Group a început lucrările de construcție pentru cel mai înalt hotel din România, ...
Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

Articole din categoria ‘Începuturi…’

În memoria lui Ştefan Andrei

Reporter: editura November - 3 - 2014 Comments Off on În memoria lui Ştefan Andrei

Cu emoţii şi regret am aflat că Ştefan Andrei, acest bun prieten de pe vremuri, de prin anii ’50, ne-a părăsit pentru totdeauna. Nou veniţi la ziar, calfe, trudeam înghesuiţi la etajul doi dintr-o clădire aflată în strada Academiei. Pe vremea aceea eram colegi cu Ion Hobana, Fred Mahler, Sergiu Brand ş.a.

1Participam activ la şedinţele de redacţie, denumite „letucica”, după modelul sovietic, în care se trânteau în faţă, fără menajamente, frazele prost concepute din articole, înfăptuite de proaspeţii ziarişti sosiţi din şcoli profesionale, din fabrici şi uzine, de pe şantiere, chiar şi din SMT-uri, uneori îmbrăcaţi chiar în salopete. Se înainta greu…

Articolele sale la început erau mai sfioase, apoi ceva mai îndrăzneţe, se amestecau în problematica de atunci a politicii externe româneşti, pe care o rezumau cu fidelitate. Nu după mult timp, a trecut la Organizaţia de tineret şi, concomitent, s-a înscris la Facultatea de Construcții Hidrotehnice, după care drumurile sale s-au încrucişat cu zona politicii externe efective, urcând treaptă după treaptă, în mod solid şi competent. Dar aceeaşi căldură şi aceeaşi prietenie am regăsit-o de-a lungul anilor.

Vremurile s-au schimbat, au devenit vitrege pentru el şi a plătit, pe drept sau pe nedrept, pentru funcţiile avute în vechiul regim*; după ani de retragere, de indignare şi scrâşnete, retras la Snagov, a început să scrie, uneori lucid, alteori amărât sau înrăit împotriva unora ce proveneau, ca şi el, din trecut, şi care continuau să se lăfăie în fotolii – după cum spunea el – nemeritate. Dar… doar Dumnezeu îi poate judeca pe toţi.

Şi o întâmplare, după ani. Pe atunci, prin anii ’60, se tipărea într-un tiraj mediu – 100.000 de exemplare! – „Almanahul Femeii”, al cărui redactor şef, colaborator extern eram, deşi lucram la ziarul de tineret. În vara anului ’66 am izbutit să reunim în paginile acelui almanah semnături „tari”, după discuţii directe: Tudor Arghezi, Victor Eftimiu, Tudor Muşatescu, Miron Radu Paraschivescu, Nichita Stănescu, Ion Brad, Nina Cassian. Când tocmai ne întrebam pe cine să punem pe copertă, mi-a venit, deodată, o idee: am dat telefon la Secţia externă de la Comitetul Central, unde-şi uneau elanurile novatoare acei doi prieteni buni de-ai mei, foşti colegi la „Scînteia tineretului”, Ştefan Andrei, şef, şi Titi Vasiliu, adjunct.

  • Dragă Andrei, ştiu că Violeta, soţia ta, a început să fie distribuită mai ca lumea la teatrul „Lucia Sturza Bulandra”. Ce-ar fi să o punem pe copertă la „Almanahul Femeii”?

A stat puţin în cumpănă, după care a învins tentaţia.

– Da… de ce nu… dar nu ceri aprobare?

– De ce să cer? Este o tânără artistă, agreată de public. Care e problema?

– Bine, bine… dacă te încumeţi.

2A doua zi după-amiază, fotograful ne-a adus câteva imagini splendide ale frumoasei Violeta Andrei. Omul se orientase în vremuri: îi strânsese cu o bundiţă bogata-i podoabă capilară, conturând un chip frumos, însă cuminte şi modest.

Şi am fost întrebat la Consiliul Naţional al Femeilor:

– Pe cine punem pe copertă?

– O tânără artistă… apreciată.

– De unde e?… Adică, cine a recomandat-o?

Cei de la secţia externă a Comitetului Central.

Aha… E bine… s-au declarat mulţumiţi. Nu minţisem, spusesem numai adevăruri. Însă…

A doua zi, la Consiliul Naţional al Femeilor mi-a fost sugerat să notez numele artistei undeva, periferic, cât se poate de mic şi discret.

– E mai bine.. .pentru toţi, mi s-a şoptit.

Almanahul tipărit a fost trimis pe filieră, la CC. După primirea acceptului aveai voie să începi difuzarea. Almanahul zăcea. „Nu l-a văzut încă tovarăşa Ceauşescu… mai staţi, nu vă grăbiţi”.

A doua zi dimineaţă, tunete şi fulgere. „Ce caută o artistă pe coperta unui almanah al femeii, când ţara este plină de harnice muncitoare şi cooperatoare…?”. Dar de fapt, alta era pricina. O recunoscuse pe Violeta Andrei şi făcuse crize când a remarcat că pe coperta unei publicaţii cu tiraj de masă se afla altcineva şi care mai avea şi nesocotinţa să fie artistă, şi frumoasă.

  • Să fie oprit almanahul, spălaţi-vă pe cap cu el, a venit sentinţa dură. Cu alte cuvinte, să fie dat la topit. Şi pentru a n-a oară, a trebuit să ne descurcăm. Au fost expediate, discret, coletele cu „Almanahul Femeii 1966” la comitetele judeţene de femei, care au absorbit tirajul în câteva zile. În schimb, Ştefan Andrei a simţit pe propria-i piele furia viitoarei academiciene; şi nu numai el, ci şi Violeta, trecută ani de zile pe linie moartă.

Carol Roman


* Ştefan Andrei a fost arestat în 1990. A stat în închisoare timp de doi ani şi cinci luni, în ciuda faptului că Parchetul nu a putut susţine acuzaţia iniţială a FSN la adresa lui Nicolae şi a Elenei Ceuşescu, ce-i viza şi pe cei din preajmă: „genocid” – uciderea a 60.000 de români la Revoluţie – subminarea economiei naţionale ş.a.