19
November , 2018
Monday
La orele serii, la lumina palidă a unei lămpi de birou, cu greu am putut ...
Am avut şansa de a mă întâlni adesea cu renumitul savant român Henri Coandă – ...
[caption id="attachment_3996" align="alignleft" width="300"] Conferinţa internaţională cu tema „Întărind excepţia culturală în Europa de mâine”, ...
Aflate în febra „alegerilor prezidenţiale”, principalele partide existente ori re-formate încearcă să-şi impună candidaţi din ...
Timpul trece repede, iar memoria noastră e selectivă. Au trecut deja 10 ani de când ...
În Capitală bântuie frigul nedorit şi nepoftit de nimeni. În acest răstimp multă lume aleargă ...
Ca în fiecare an, acordarea premiilor revistei noastre constituie un însemnat eveniment mass-media, cultural și ...
Dominația de aproape 60 de ani a familiei Castro pe scena politică cubaneză se apropie ...
Cercetător la „Oxford” Andrei Ilie a terminat medicina în România. A fost declarat „Cel mai tânăr ...
  Parcurgem o vară imprevizibilă, cu temperaturi răsucite – când prea cald, când prea rece – ...
Ultimul Summit UE din anul 2015 încheia un an de provocări majore, cu care se ...

Articole din categoria ‘Laureații Balcanii și Europa 2011’

„Vocaţia Spiritului Balcanic”

Reporter: editura December - 20 - 2011 Comments Off on „Vocaţia Spiritului Balcanic”

Eugen Tomac

secretar de stat, Departamentul pentru românii de pretutindeni, din cadrul Guvernului României –

Politician, istoric şi jurnalist român, Eugen Tomac s-a născut la 27 iunie 1981, în Oziornoe, Regiunea Odessa, Ucraina.

A venit în ţara noastră la vârsta de 17 ani, prin programul de burse oferit de Guvernul României etnicilor romani din jurul graniţelor. A studiat la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti (1999-2003) şi a susţinut licenţa pe tema „Basarabia, provincie românească la periferia URSS”. De asemenea, are un master susţinut în cadrul aceleaşi facultăţi, pe tema „Mecanisme de deznaţionalizare în URSS” (2003-2004). Pe lângă calitatea de profesor de istorie la Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituţie ce aparţine de Ministerul Afacerilor Externe şi unde studiază tineri din Albania, Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova, Serbia, Turkmenistan, Ucraina, Eugen Tomac a desfăşurat şi o bogată activitate ca preşedinte al Ligii Tinerilor „Românii de Pretutindeni” şi a coordonat proiecte naţionale de tineret, prin Centrul pentru Educaţie Democratică.

În perioada 2004-2006 a coordonat mai multe proiecte de amploare, printre care programul „News to Know”, proiect implementat cu suportul Departamentului de Stat al SUA în zonele rurale defavorizate din România; studiul „Focus on Romanians”, prim raport public editat în România după 1989 privind situaţia românilor de pretutindeni, care include aspecte privind discriminarea românilor din vecinătatea României şi din diaspora, situaţia învăţământului şi mass-media de limba română din comunităţile româneşti ş.a. ; Colecţia LEX „Românii de lângă noi” – „Comunităţi româneşti – drepturi şi norme universale”, ghid juridic ce cuprinde legi universale şi europene privind protecţia minorităţilor şi combaterea discriminării pe criteriu etnic. Eugen Tomac s-a remarcat şi în presă, activând ca redactor la mai multe publicaţii, la radio şi la Televiziunea Romană. Datorită experienţei dobândite în anii în care s-a dedicat comunităţilor româneşti de peste hotare, a fost numit consilier personal al preşedintelui Traian Băsescu pentru relaţia cu românii de pretutindeni.

Pentru întreaga activitate de susţinere a drepturilor românilor de peste hotare, revista „Balcanii şi Europa” îi acordă d-lui Eugen Tomac Premiul „Vocaţia Spiritului Balcanic”.

 

„Vocaţia Integrării Zonei Caucazului”

Reporter: editura December - 20 - 2011 Comments Off on „Vocaţia Integrării Zonei Caucazului”

Akkan Suver

– Preşedintele Fundaţiei „Marmara”; vicepreşedinte al Fundaţiei „Marea Neagră – Marea Caspică” –

Unul dintre susţinătorii constanţi ai apropierii dintre zona Caucazului şi Europa şi ai adâncirii colaborării între ţările şi popoarele din această zonă şi cele europene este cunoscutul jurnalist Akkan Suver, Preşedinte al Fundaţiei „Marmara” şi vicepreşedinte al Fundaţiei Internaţionale „Marea Neagră – Marea Caspică”.

Născut în 1942 în Turcia, Akkan Suver a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universităţii din Istanbul şi este doctor în Relaţii Internaţionale. Pe parcursul ascensiunii profesionale ca ziarist la unele dintre cele mai importante publicaţii din ţara sa a acumulat experienţa necesară pentru a deveni un cunoscător avizat al problematicii zonale şi internaţionale. Această capacitate i-a deschis drumul spre o activitate politică din care s-a retras pentru a servi scopul declarat al creării de legături între est şi vest prin intermediul unor fundaţii. Astfel, Akkan Suver devenea preşedintele Fundaţiei „Marmara” în 1997, punându-şi amprenta asupra activităţii instituţiei prin organizarea unui mare număr de manifestări direcţionate pe sporirea dialogului intercultural – amintim „Love and Peace Dinners”, care a reunit, timp de 10 ani la rând, înalţi prelaţi din Grecia, Armenia şi Siria, reprezentanţi ai Vaticanului, ambasadori şi consuli din toată lumea. Un alt reper important al activităţii Fundaţiei „Marmara” este organizarea anuală a Summitului Economic „Eurasia”, care abordează teme de cea mai stringentă actualitate şi care se va afla la a 15-a ediţie în luna aprilie 2012. Evenimentul este onorat an de an de prezenţa unui mare număr de şefi de state, premieri, miniştri, oficialităţi de rang înalt, academicieni, reprezentanţi ai comunităţii internaţionale de afaceri, organizaţii media.

Eforturile constante ale lui Akkan Suver pentru întărirea comunicării culturale între ţări şi popoare din această parte a lumii i-au adus o largă recunoaştere. A primit Medalia Memorială „Benedict al XVI-lea”, fiind şi primit de actualul suveran pontif. În plus, Fundaţia „Marmara” a devenit membru al Comisiei pentru Dialog Intercultural a UNESCO. Panoplia lui Akkan Suver mai include „Medalia de Onoare” a Azerbaidjanului, „Medalia Ginghis Han” şi „Medalia Steaua de Argint” din partea preşedintelui Mongoliei ş.a.

Pentru contribuţia adusă la întărirea relaţiilor între Uniunea Europeană şi statele din Asia Centrală, zona Caucazului şi Orientul Mijlociu, Akkan Suver este onorat de revista „Balcanii şi Europa” cu Premiul Vocaţia Integrării Zonei Caucazului”.

 

„Vocaţia Cooperării Europene”

Reporter: editura December - 20 - 2011 Comments Off on „Vocaţia Cooperării Europene”

ES Michael Schwarzinger

Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Austriei la Bucureşti –

Distinsă personalitate, cunoaşte România din perioada 1992-1995, când, în cadrul Ambasadei Austriei, a avut rang de ministru plenipotenţiar. ES Michael Schwarzinger declară că şi-a dorit postul de ambsador în România, pe care îl ocupă de circa 1 an.

Motivele pentru care ES Michael Schwarzinger consideră că activitatea Excelenţei Sale este importantă la Bucureşti sunt numeroase: „Pentru Austria, România este o ţară foarte importantă. E o ţară mare, membră a UE, suntem aproape ge­ografic, suntem legaţi de investiţii majore şi de importante legături eco­nomice, există strategia Dunării, printre alte proiecte comune. România este în partea de sus a listei priorităţilor pentru diplomaţia austriacă”.

Unul dintre scopurile principale ale demersurilor ES Michael Schwarzinger este, fără îndoială, impulsionarea Strate­giei Dunării, iniţiativă lansată de România şi Austria în 2008, proiect gigant care va implica ambele ţări într-un efort european de revigorare a fluviului. Alte proiecte care se află pe agenda ES Michael Schwarzinger sunt gazoductul Nabucco sau aderarea României la Spaţiul Schengen, ambele de interes pentru cele două ţări. Totodată, activitatea de strângere a relaţiilor dintre România şi Austria înseamnă şi menţinerea unor legături constante cu autorităţile de stat şi locale, colaborarea dintre partea austriacă şi cea română derulându-se în toate domeniile. „Cred că toată lumea se-ntreabă ce face un ambasador într-o zi… De­sigur, trebuie să fii la zi cu tot ceea se petrece în ţara în care eşti. Nu-i sufi­cient să te uiţi pe internet! Trebuie să trăieşti aici, să fii aici. Şi, atunci, te implici, ai ocazia să dai o mână de ajutor şi să fii parte din dez­voltarea relaţiilor dintre cele două ţări”, consideră ES Michael Schwarzinger.

Pentru contribuţia sa la strângerea legăturilor dintre România şi Austria, precum şi pentru implicarea în dialogul şi cooperarea prezentă şi viitoare dintre cele două ţări, revista „Balcanii şi Europa” îi acordă ES Michael Schwarzinger, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Austria la Bucureşti Premiul „Vocaţia Cooperării Europene”.

 

„Vocația Altruismului”

Reporter: editura December - 20 - 2011 Comments Off on „Vocația Altruismului”

Andreea Marin Bănică

Ambasador UNICEF al Bunăvoinţei –

Binecunoscută realizatoare şi producătoare de emisiuni de televiziune, Andreea Marin Bănică are o biografie impresionantă. Pe lângă calităţile de om de televiziune care au propulsat-o printre cele mai populare vedete din România – nenumăratele emisiuni, interviuri şi prezenţe scenice aducând-o în prim-planul vieţii publice – vedeta desfăşoară şi o bogată activitate caritabilă.

Andreea Marin Bănică are 15 ani de experienţă ca reporter, producător şi moderator la Televiziunea Naţională, ȋncepând de la vârsta de 19 ani. A fost reporter special al TVR la ceremonia acordării premiilor Oscar, Los Angeles, 1998/1999, apoi editor şi prezentator al principalului jurnal de ştiri din România, la TVR, realizator de emisiuni de radio, director editorial al Revistei „Business Woman Magazine”. A fost maestru de ceremonii a patru principale festivaluri internaţionale din România: „Eurovision”, „Mamaia”, „Cerbul de Aur”, „Gala Naţională a Sportului”, gazdă şi director de program al emisiunii „Surprize, Surprize”. Este prima jurnalistă din România care a escaladat vârful Kilimanjaro.

Pe lângă activitatea în televiziune, Andreea Marin se remarcă şi în plan umanitar. A fost cea dintâi personalitate din România desemnată Ambasador UNICEF al Bunăvoinţei şi a înfiinţat Fundaţia „Preţuieşte Viaţa”, care derulează campanii umanitare, pe teme de sănătate, educaţie şi un jurnalism de calitate. Implicată în campanii derulate sub egida „UNICEF”, a „Crucii Roşii Internaţionale”, în colaborare directă cu autorităţile române, Andreea Marin Bănică reuşeşte să atingă bilanţuri notabile pentru copii, bătrâni, studenţi. Menţionăm câteva proiecte de marcă: iniţiator, imagine şi purtător de cuvânt al campaniei umanitare „Preţuieşte viaţa” pentru ajutorarea copiilor victime ale inundaţiilor din lunca Dunării (2006); promotor, moderator iniţiator al „Galei Crucii Roşii” (2007); promotor, moderator al celei de-a doua ediţii a „Galei UNICEF” (2008); ambasador „Silgard” pentru România – susţinătoare a cauzei umanitare „lupta împotriva cancerului de col uterin” şi a campaniei pentru copiii bolnavi de cancer, îngrijiţi la Spitalul „Fundeni”.

Pentru întreaga activitate în sprijinul celor aflaţi în dificultate, revista „Balcanii şi Europa” îi acordă Andreei Marin Bănică Premiul „Vocația Altruismului”.

 

„Vocaţia Integrării Economice Europene”

Reporter: editura December - 20 - 2011 Comments Off on „Vocaţia Integrării Economice Europene”

Radu Graţian Gheţea

preşedinte al Asociaţiei Bancherilor din România şi al CEC Bank –

Importantă personalitate a vieţii economico-financiare, Radu Graţian Gheţea este una dintre figurile proeminente ale sistemului bancar din România. Economist, preşedinte al „Asociaţiei Bancherilor din România” şi al „CEC Bank”, Radu Gheţea s-a născut în 1949, a absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii București (1972) și apoi Facultatea de Știinţe Economice din cadrul ASE București, în 1985. În perioada 1972-1988 a urmat mai multe cursuri de perfecţionare în informatică și telecomunicaţii bancare în România, Franţa, Austria, Ungaria și Cehoslovacia. Ulterior, între anii 1990-1993, a urmat stagii de pregătire de scurtă durată desfășurate la bănci din Anglia, Franţa, Elveţia, Italia, Austria, Ungaria și Belgia.

De-a lungul anilor, a avut calitatea de membru al mai multor organizaţii profesionale: președinte al Grupului utilizatorilor români de SWIFT (1990), membru în Consiliul de Administraţie al „Băncii Anglo-Române” (1991-1994), președinte al Comisiei IT a „Asociaţiei Bancherilor din România” (1991). La 1 februarie 2007, Radu Gheţea a preluat funcţia de președinte al Consiliului de Administraţie al „Alpha Bank” România, apoi, în acelaşi an, pe cea de președinte al „Casei de Economii și Consemnaţiuni” (CEC), singura bancă din România rămasă în proprietatea statului.

Radu Gheţea a devenit, în 2000, președinte al „Asociaţiei Bancherilor din România”. De asemenea, de un deceniu figurează în mai multe Consilii de Administraţie din sistemul bancar: în cadrul „Băncii Victoria” din Chișinău, în cadrul „Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar”, la „TRANSFOND”, iar din anul 2002 este membru al Consiliului Consultativ Economic și Social de pe lângă Administraţia Prezidenţială. Este, de asemeni, membru de onoare al „Institutului Bancar Român”, al „Asociaţiei Cambiste Internaţionale” („Forex Club”) şi Cavaler al Ordinului Naţional „pentru Merit” al României.

Pentru întreaga sa activitate în susţinerea mediului financiar, Radu Graţian Gheţea este distins de revista „Balcanii şi Europa” cu Premiul Vocaţia Integrării Economice Europene”.

 

„Vocaţia Investitorului în Calitate”

Reporter: editura December - 20 - 2011 Comments Off on „Vocaţia Investitorului în Calitate”

Ştefan Manea

– director general „Hofigal“ –

Inginerul chimist Ştefan Manea, om de afaceri de succes şi om de ştiinţă, înfiinţa, în 1990, renumita – astăzi – companie „Hofigal”.

Cunoscător din tinereţe al industriei chimice farmaceutice nu numai din ţară, ci de pe tot globul, din calitatea de director al Fabricii de Medicamente „Biofarm”, dar şi din perioada petrecută la „Revista de Chimie” a CAER, Ştefan Manea a sesizat imensele avantaje pe care le oferă natura faţă de diferitele substanţe de sinteză pe care le poate pune la dispoziţie industria. Compania sa, „Hofigal”, a pornit pe drumul spre sănătatea oamenilor, dar şi spre prestigiul internaţional. Având la început doar cinci salariaţi, numărul acestora a crescut încet, dar sigur, astăzi depăşind cifra de 400, toţi specialişti de cea mai înaltă calificare. Produsele naturale „Hofigal” au devenit cunoscute în întreaga lume – peste 80 de medalii, dintre care 45 de aur, au răsplătit activitatea „Hofigal”, care a fost premiată cu aur de către Comisia de Calitate Europeană, cu sediul la Oxford, fiind primul trofeu de acest tip obţinut de către o entitate românească.

Pe lângă activitatea curentă, Ştefan Manea a imprimat companiei sale şi o direcţie de responsabilizare socială. După cercetare, „Hofigal” acordă o atenţie deosebită raportării faţă de cei din jur, în încercarea de a trezi interesul societăţii faţă de viaţa sănătoasă, de a transmite informaţia şi de a contribui la formarea unei educaţii direcţionate pe respectul şi grija faţă de sănătate. În aceeaşi idee a spiritului civic, Ştefan Manea a cofinanţat programe naţionale de cercetare şi a colaborat cu cele mai importante universităţi şi institute de profil din ţară.

Ştefan Manea îşi împarte timpul între laboratoarele de cercetare, fluxul de producţie, serele şi terenurile cultivate cu plante medicinale şi aromatice, campanii de educare şi prevenire medicală, simpozioane şi conferinţe ştiinţifice interne şi internaţionale etc. Dincolo de existenţa agitată a unui manager, şi-a asumat şi rolul de promotor al produselor naturale, în luptă cu tot ceea ce este toxic şi nesănătos. O altă mărturie a dedicării cu care Ştefan Manea s-a implicat în efectul social al demersului său profesional este şi lanţul de farmacii „Hofigal”, în care specialişti stau de vorbă cu oamenii şi îi sfătuiesc să folosească natura în procesul de vindecare.

Pentru întreaga activitate ştiinţifică şi de aplicare practică, revista „Balcanii şi Europa” îi acordă d-lui Ştefan Manea Premiul „Vocaţia Investitorului în Calitate”.

 

„Vocaţia Măiestriei Artistice”

Reporter: editura December - 20 - 2011 Comments Off on „Vocaţia Măiestriei Artistice”

Alexandru Tomescu

– reputat violonist, solist concertist –

Alexandru Tomescu este un tânăr şi promiţător violonist, câştigător a numeroase premii naţionale şi internaţionale la festivalurile de muzică clasică, solist concertist permanent al „Orchestrei Naţionale Radio” Bucureşti şi solist invitat al „Filarmonicii” din Piteşti.

Născut în 1976, a susţinut, de la debutul său din 1985, peste 200 de concerte şi recitaluri în 26 de ţări, printre care Franţa, Olanda, Japonia etc. Alexandru Tomescu a debutat la 9 ani, ca solist al Orchestrei Simfonice din Constanţa şi a efectuat şi primul turneu în străinătate, în Germania şi Austria. Preocuparea sa pentru muzica de cameră îl determină ca în 2003, împreună cu pianistul Horia Mihail şi violoncelistul Răzvan Suma, să formeze „Romanian Piano Trio”, formaţie deja cunoscută melomanilor din România, prin apariţiile sale în diverse festivaluri din România şi din străinătate, precum şi prin turneele „MusicON” organizate în premieră naţională. Anul acesta, proiectul a căpătat amploare şi a inclus popularizarea muzicii clasice în peste 30 de oraşe din România care nu au o stagiune simfonică permanentă. În septembrie 2007, Alexandru Tomescu a câştigat dreptul de a cânta la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702 pentru o perioadă de cinci ani. Încă stăruie în mintea multor bucureşteni episodul inedit, petrecut în 2009, când Alexandru Tomescu a concertat în staţia de metrou „Piaţa Victoriei”. Bucuria cu care oamenii au primit darul muzicianului i-a răsplătit acestuia gestul.

Deţinător al unui număr impresionant de premii naţionale şi internaţionale de gen, Alexandru Tomescu este şi un pasionat de fotografie, despre care spune că este „momentul în care toate formele de artă tind să se contopească”.

Pentru întreaga sa activitate violonistică, Alexandru Tomescu primeşte din partea revistei „Balcanii şi Europa” Premiul „Vocaţia Măiestriei Artistice”.


„Vocația Promovării Muzicii de Calitate”

Reporter: editura December - 20 - 2011 Comments Off on „Vocația Promovării Muzicii de Calitate”

Andra

– Renumită artistă pop, vedetă de televiziune –

Alexandra Irina Măruță, cunoscută de către public sub numele de scenăAndra,este o solistăde muzică pop și R&B care nu mai are nevoie de multe prezentări.

Născută în 1986, Andra şi-a început cariera muzicală la vârsta de 7 ani, cu o participare la un concurs muzical. Nu era la prima experienţă muzicală, dat fiind faptul că interpreta şi muzică populară, aşa încât avea de copil numeroşi fani. Doi ani mai târziu participa la un concurs intitulat „Pe fir de baladă”, apoi la Festivalul Concurs de Interpretare Folclorică „Toamna Arișeană”, unde a şi câștigat primul loc. În paralel, Andra a mers și la concursuri de muzică ușoară, câștigând numeroase premii. O astfel de competiţie, ce a avut loc în București, la care au participat 450 de copii, a constituit începutul ascensiunii tinerei artiste. Talentul ei notabil a fost remarcat, i-au fost cerute colaborări de la mai mulți compozitori, iar la vârsta de 14 ani solista înregistra piesele care fac parte din albumul ei de debut, intitulat „Andra”, care conținea 10 piese din genurile muzicale R&B și pop-dance; urmat de propriile single-uri, acesta s-a dovedit a fi un succes.

Astăzi, Andra are la activ 11 albume, nenumărate premii naţionale şi internaţionale şi este unul din reperele muzicii pop şi R&B din România. Cu două discuri de aur, unul de aur, platină şi diamant şi o nominalizare la Premiile MTV 2005, artista participă, care în ultima perioadă, la emisiuni de televiziune cu mare priză la public. Se poate considera că mai are foarte multe de spus publicului din România şi nu numai. Un aspect demn de semnalat este acela că Andra nu şi-a neglijat studiile, chiar dacă a cunoscut de foarte tânără succesul de scenă, ea absolvind Facultatea de Psihologie Muzicală a Universităţii „Spiru Haret”.

Pentru remarcabila sa activitate artistică şi prezenţă scenică, Andra primeşte din partea revistei „Balcanii şi Europa” Premiul „Vocația Promovării Muzicii de Calitate”.

Diplome de Onoare pentru colaborarea încununată de succes cu revista „Balcanii şi Europa” în anul 2011

Reporter: editura December - 20 - 2011 Comments Off on Diplome de Onoare pentru colaborarea încununată de succes cu revista „Balcanii şi Europa” în anul 2011

Ioan C. Popa – cunoscut publicist
În acest an, redacţia revistei noastre a primit numeroase corespondenţe competente din Republica Moldova, în care autorul a prezentat sugestiv, bine documentat, diferite aspecte ale desfăşurării vieţii politico-social-economice din ţara vecină. Vădind o bogată experienţă publicistică, Ioan C. Popa, totodată autor al unor importante cărţi, redactează revista, „Periscop”, care adesea face referiri la publicaţia noastră.

Chen Jin – corespondent al Agenţiei „Xinhua”
În cursul ultimei perioade, ziaristul chinez, apreciat pentru profesionalismul său, ne-a facilitat relaţia cu importante mass-media din China. A scris în „Balcanii şi Europa” inspirate articole în care a prezentat, punctual, momente însemnate din colaborarea româno-chineză. Prin intermediul său, revista noastră a creat o legătură oficială cu reputata Agenţie „Xinhua” („China nouă”).

Ovidiu Zanfir – grafician, designer web
Aspectul grafic şi înfăţişarea generală a revistei noastre, realizată în întregime color, se datorează talentului şi competenţei acestui tânăr grafician, care a demonstrat imaginaţie şi mult profesionalism, ceea ce a făcut ca publicaţia, realizată după un concept modern, să fie apreciată pentru ţinuta sa, atât în ţară, cât şi peste hotare.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult