16
November , 2018
Friday
În zilele 9 şi 10 mai sub semnul dublei sărbători a independenţei de stat a ...
Înţelesul noţiunii de Europa, ca realitate geopolitică, adică spaţiu al planetei de mare dinamism şi ...
Potrivit Tratatului de la Lisabona, legea europeană are întâietate în faţa legislaţiei interne a statelor ...
-De la ideal la târguială profitabilă- Există tot mai multe zone în Europa care vorbesc pe ...
Ioan C. Popa – cunoscut publicist În acest an, redacţia revistei noastre a primit numeroase corespondenţe ...
Ascensiunea femeilor în toate domeniile vieţii sociale, economice şi politice a încetat de mult să ...
Dr. Bogdan Aurescu Secretar de stat pentru afaceri strategice Ministerul Afacerilor Externe La 1 martie 2012, în marja ...
La început de februarie, am asistat la următoarea scenă: un autoturism încerca să se strecoare ...
Cineva a întrebat la un post de radio englezesc: “Ce este acela un partid?” ...
A apărut, nu de mult, la Editura „SemnE”, într-o elegantă înfăţişare grafică, o substanţială antologie ...
În urmă cu 5 ani o nouă editură, “Balcanii şi Europa” din cadrul NIRO Investment ...

Articole din categoria ‘Nicolae Iorga călător peste hotare’

Mesager al românismului şi mândriei naţionale – Note din Italia

Reporter: editura September - 14 - 2018 Comments Off on Mesager al românismului şi mândriei naţionale – Note din Italia
În Italia au călătorit mai toţi marii scriitori şi filosofi europeni. În acest climat general, Nicolae Iorga a rămas profund legat de această ţară, tărâm de investigaţie istorică în arhive şi biblioteci, de vastă colaborare culturală cu intelectualii români.

Nicolae Iorga

Nicolae Iorga călătoreşte la Veneţia. Există fragmente revelatoare ale influenţelor romantismului eminescian. „Jos, la gară, gondolele aşteptau. Unele porniseră deja şi, pe luciul mării, abia zbârcit de adierea vântului de seară, ele păreau nişte stele fugare într-un cer întunecat. Un miros deosebit, mirosul sălciu al valurilor, venea până la mine şi, pe lângă dânsul, un alt miros, de muced, de învechit, de putred, mirosul Veneţiei, al palatelor mâncate de lepra neagră a veacurilor.


– Una gondola! Una gondola!

Nu e în
patois, acea limbă specială a veneţienilor, cu vocalele muiate, vorbele trunchiate, accentul cântător; e italiană, aproape cea clasică. Acelaşi strigăt, pe deosebite înălţimi, din gâtlejuri deosebite, din luntri deosebite. Luntraşul trece pe dinaintea noastră, pe perinele din piele ale gondolei, pentru a se aşeza în picioare către coadă, pe partea cârligată ca un pinten, cu care se mânuie luntrea, şi pornim. E o lunecare lină, nesimţită aproape, fără spumă de valuri, fără hurducături (…) A doua zi am lăsat englezo-nemţimea din hotel, cu chelneri cu tot, pentru a lua la colindat îngustele strade ale oraşului. Fiindcă veneţienii nu umblă numai pe cârligatele lor gondole pentru a-şi căta de afaceri; cei ce au mai puţină dragoste pentru valurile Adriaticei şi mai multă pentru punga lor pot porni pe cele 150 de calli, care străbat, parte, insula de căpetenie, la cita, parte nenumăratele ostroave care, de la Lido la Murano, presară cu verdeaţă şi cu cenuşiul întunecat al monumentelor întinderea verzie a mării. Sunt nişte strade foarte curioase acestea, pentru cel deprins cu uliţele noastre – cât se poate de largi şi despărţite în trei, trotoarele şi mijlocul stradei. La Veneţia această împărţire ar fi de prisos: nimeni nu umblă cu trăsura, fiindcă nu există nici una singură. Din toate târgurile din lume, Oraşul Dogilor numai n-are birjari, ceea ce nu-i tocmai supărătoriu (…) E aşa de frumos în taina-i întunecată de veacuri, târgul palatelor de granit şi al leilor înaripaţi, crăiasa de odinioară a Mării Adriatice, ocrotita lui San Marco! Nicăieri în lume poate nu se grămădesc atâtea palate şi rămăşiţele unei societăţi dispărute nu sunt mai îmbelşugate; e o necropolă întinsă Veneţia, mormântul de piatră al Republicii apuse, groapa dogilor îmbrăcaţi în catifea, cu bereta de fir, ţuguiată la ceafă (…) De veacuri nicio biserică nu s-a zidit în acest oraş-necropolă şi nu numai nici o biserică, dar, mai că nu mi-a venit a crede, nici o casă. Veneţia dogilor a încremenit şi singură vremea a zvârlit deasupra cadavrului de piatră zăbravnicul ei de vechime; oamenii n-au schimbat nimica (…)”

Iorga la Venetia

Porneşte într-o dimineaţă frumoasă, „când cerul părea un ochi mare, albastru, care râde, şi soarele aprinde raze pe vestele de pânză ale lucrătorilor şi fustele roşii ale veneţienelor”, spre piaţa lui San Marco. „E neasemănat: în faţă, marea presărată de gondole negre, vapoare şi corăbii cu mii de aţe de păianjen pe aripile lor de pânză. În mijloc, un pătrat de ziduri vechi şi înnegrite, care fac din piaţă un fel de curte interioară; de o parte şi de alta procuraţiile, în faţă biserica sfântului Marc şi parte din palazzo ducale, reşedinţa dogilor (…) San Marco oferă priveliştea nostimă a unei biserici care-şi are turnurile de-o parte cel cu clopotele alăturea, la o parte cel cu ceasornicul (…) Leul veneţian, cu faţa lui majestuoasă şi liniştită, cu aripi pe spate, pare că pândeşte, aurit şi împodobit, deasupra anticului ceasornic, care de la 1496 până acum socoate mersul necontenit al vremii, schimbătoare şi veşnică”.


După aproape 40 de ani de la primul contact cu „cetatea stinsă”, neobositul călător Nicolae Iorga ni se dezvăluie în fulgurantele consemnări „Instantanee veneţiene”, apărute în „Revista Fundaţiilor”, în septembrie 1938, preocupat nu atât de trecutul istoric şi cultural, ci, în mod surprinzător, de peisajul uman policrom al unei Veneţii „la zi”, pulsând plină de viaţă. Descoperim aici un istoric al clipei, un poet impresionist, un fin observator al detaliului. Astfel, aflăm cum se joacă şi se amuză copiii Veneţiei, care sunt distracţiile duminicale ale străzii, ceremoniile bisericii, cum se petrece „o mutare săracă”, cu boccelele adunate în luntre, şi cum apără pisicile veneţiene oraşul contra „invaziei guzganilor rătăcitori şi flămânzi”… 

Pompei

Din aceste „Amintiri din Italia” reţinem şi tabloul zugrăvit de Iorga oraşului Pompei, înghiţit de lava vulcanului Vezuviu. O descriere artistică, plină de farmec şi poezie a peisajului mort de lângă Napoli. „Pompei e dezgropat întreg aproape. Un târg întreg de ruine, care pare ars ieri de focul Vezuviului. Stradele se înşiră printre case acuma, ca şi cu aproape 2.000 de ani în urmă, cu lespezi groase plumburii prin mijlocul cărora pietre mari ridicate ajută să treci de la o parte a drumului la alta. Casele sunt deşerte acuma: făcătorii de săpături au găsit cu cale să le cureţe de toate mobilele, pentru a le duce la Napoli, şi n-au lăsat aici decât pereţii goi, acoperiţi încă cu fresce splendide! E o pictură deosebită pictura aceasta murală a romanilor, semănând pare-că în îngrijirea stângace a contururilor cu aceea a prerafaeliţilor (…) Când am fost în vechiul oraş, în colţul unde se mai fac săpăturile, lucrătorii scoseseră de sub cenuşă o casă cu trei rânduri, pe ai cărei pereţi nişte cocostârci pe fond negru erau zugrăviţi. Cu o dibăcie la care pictura a ajuns târziu, numai după învierea ei. (…) Sculptura se simte şi ea de această tendinţă generală către realism, care domină prin ultimele timpuri ale imperiului; pe lângă nenumăratele statui ale divinităţilor, portretele călări ale lui Nonius Balbus şi fiului său, foarte exact reproduse după natură, cu toate zbârciturile bătrânului, cu toată elasticitatea de carne şi gracilitatea de contururi a tânărului (…) Un singur lucru lipseşte: oamenii; ba nu. Sunt, ce-i drept, vreo zece la muzeu, în toate posturile posibile, înlemniţi de agonie, îngropaţi în cenuşa vulcanului. Şi el, Vezuviul, se profilează pe cerul albastru ca un muntişor de mâna a doua, deşirând veşnic şfichiu-i de fum, pe când urechelniţa întinde frunza la soare, şopârlele de ruine se întind pe pietre, cu ochii lor de candele, şi cazmaua săpătorilor sună pe lavă”. („Amintiri din Italia”, 1895)


Viorel Popescu

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult