15
December , 2017
Friday
Potrivit datelor oficiale, se estimează că 116.000 de români ar fi ajuns în Germania numai ...
Publicația noastră “Balcanii și Europa”, fidelă enunțului de pe frontispiciul său -revistă de consemnări și ...
Mulţi dintre liderii autoritari ai lumii au „cochetat” cu literatura. De la poezie la eseuri ...
Europa fierbe, lucru vizibil şi la noi, mai cu seamă în ultimele luni. Vom constata ...
Universitatea „Ordu” din Turcia a găzduit reuniunea de constituire a Asociaţiei Universităţilor din zona Mării ...
Continuăm publicarea articolelor dedicate ROMĂNIEI CULTURALE, a segmentului de scriitori excluşi din motive politice, din ...
15 ani cu „Balcanii şi Europa” Dezbateri, puncte de vedere, atitudini, sugestii făcute de importanţi oameni ...
Criza economică a afectat economiile ţărilor întregii Europe, implicit pe ale celor din zona Balcanilor. ...
Una dintre proeminentele personalităţi ale vieţii publice din ţara noastră este ambasadorul George Cristian Maior, ...
În zilele 9 şi 10 mai sub semnul dublei sărbători a independenţei de stat a ...

Articole din categoria ‘Perspective’

România îşi caută locul într-o Europă Unită care nu se regăseşte

Reporter: editura April - 26 - 2017 Comments Off on România îşi caută locul într-o Europă Unită care nu se regăseşte

După 60 de ani de existenţă, Europa Unită a devenit, şi ea, o emblemă a unicităţii acestui continent, aproape la fel de consacrată ca munţii Alpi sau turnul Eiffel. Oricât de imperfect (ca echitate între parteneri) sau de deficitar (ca democraţie), ar fi – şi este – constructul comunitar european are o însuşire esenţială care i-a asigurat supravieţuirea şi chiar mersul înainte: capacitatea de a ieşi din dificultăţi şi crize. Căci de încercări a tot avut parte, de la înfiinţare şi până astăzi, când trece prin cea mai gravă criză din istoria sa.  

 

Arma secretă a UE: rezilienţa 

Ted Malloch ambasador american la Bruxelles

Dacă ar fi să definim doar printr-un cuvânt virtuţile şi performanţele UE, de fapt formula reuşitei sale (totuşi!), poate că termenul cel mai potrivit ar fi REZILIENŢA, în înţelesul, atât de bine explicat într-o pagina web, prin de „capabilitatea materialelor de a rezista la şocuri fără deformare permanentă sau fisurare şi tendinţa entităţilor de a se recupera şi ajusta cu uşurinţă după o nenorocire sau schimbare majoră”. Poate cam tehnicistă, dar sugestivă definiţie. Rezilienţa sintetizează şi situaţia actuală, de moment, a Uniunii Europene , în clipa istorică a celebrării celor şase decenii de la Tratatele fondatoare de la Roma. Cu numai câteva zile mai devreme de acel moment solemn, imprevizibilul demnitar european nr. 1 de la Bruxelles, J.-C. Juncker, lansează ideea Europei cu mai multe viteze/ritmuri/cercuri concentrice etc., iar peste alte câteva zile de la actul festiv Marea Britanie „baga actele” pentru divorţul numit Brexit. Iar aceste două „aroganţe”, premeditate sau nu, au fost însoţite sau precedate şi de alte dureri de cap, de la criza financiară şi economică din 2007-2008, criza zonei euro din 2010-2012, criza refugiaţilor din 2015-2016, criza securitară generată de terorismul islamic, până la instabilitatea tot mai preocupantă din Est, mai precis Ucraina şi Turcia, dar şi marea incertitudine apărută dinspre Vest, de la o Americă al carei nou preşedinte vede în UE „un consorţiu birocratic” care, de acum înainte, va trebui să plătească pentru a-şi garanta securitatea.  

Să mai adăugăm, în aceeaşi notă dramatică, şi alte câteva sfidări – valul de populism şi suveranism asociat cu euroscepticismul emergent din diverse puncte ale continentului. Toate aceste tendinţe antieuropene, în ultimă instanţă, converg către un antiintegraţionism pe care urmează să-l crediteze sau să-l invalideze în principal viitoarele alegeri prezidenţiale din Franţa şi cele parlamentare din Germania. 

 

O sinergie centrifugală 

Între timp, Europa Unită merge mai departe şi, ca de obicei, nu-şi dramatizează necazurile. Mai ales că nici dracul nu pare chiar atât de negru. Freneticii antieuropeni n-au ieşit învingători în alegeri nici în Austria, nici în Olanda, iar sondajele de opinie din mai multe ţări vest europene indicau, după Brexit, procentaje sporite pentru adepţii Europei Unite. 

Ceea ce nu înseamnă însă că Bruxellesul şi capitalele celor 27 de state membre ale UE au o agendă europeană comodă. „Mai marii” europeni – Germania, Franţa, Italia şi Spania, au demarat procesul de constituire a unui „nucleu dur” al Uniunii, coagulat în jurul „clubului euro”. Tendinţa pe care statele din Grupul Visegrad (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria) o resping tot mai tranşant şi care îşi menţin, de altfel, şi refuzul de a se conforma reglementărilor Bruxellesului în problema acceptării refugiaţilor extraeuropeni.  

Un clivaj Vest-Est în UE se profilează, şi prin aceasta, tot mai distinct, dar, cel puţin deocamdată, nu este alarmant, fie şi pentru faptul că esticii nu uită că primesc anual din bugetul european cam 4 la sută din PIB-ul lor (prin crearea unui buget al zonei euro, procentul ar scădea în mod cert). Gesticulaţiile celor doi „copii teribili” ai Visegradului, Ungaria şi Polonia, oricât de şocante s-ar dori ele, s-au dezumflat – cel puţin până acum – în ridicol, dar, dincolo de excentricitate, aceste poziţii exprimă, în felul lor, o temere mai larg împărtăşită în rândul statelor mai mici din UE faţă de proiectele şi intenţiile de accentuare a integrării şi de preluare, în continuare, a unor prerogative ale suveranităţii statelor membre de către instituţiile de la Bruxelles. Relaţiile intraeuropene tind să devină, prin aceasta, mult mai nuanţate. Iată cum le vede, de pildă, consilierul parlamentar belgian Gregory Vanden: „Ţările din Estul European trag după ele o proastă reputaţie, de care nu prea pot scăpa. Pronunţarea numelui lor trimite nu atât la bogata lor istorie, cât la muncitorii lor emigranţi, la delocalizări industriale şi la concurenţa neloială – factori care au amplificat criza locurilor de muncă în ţările vechii Europe (…). Şi din extremitatea orientală a Europei s-a propagat în întreaga Uniune Europeană, care se clatină, contestarea în numele naţiunilor suverane”. 

Iar falia incipientă Vest-Est se adaugă fracturii mai vechi Nord-Sud, cu primul grup, coagulat în jurul Berlinului pentru o politică de austeritate şi grupul sudic al ţărilor puternic îndatorate: Portugalia, Spania, Italia, Cipru, Grecia. Despre această Europă Unită, dar tot mai diversă şi cu o sinergie centrifugă parcă tot mai pronunţată, autorul american James Kirchiek scria în recenta sa carte, intitulată chiar „The End of Europe”: “Divizată în patru, Uniunea Europeană nu va mai putea dăinui mult”, întrucât, explica el, axa Nord-Sud e divizată pe criterii de dezvoltare, iar axa Est-Vest pe criterii de securitate (inclusiv în ce priveşte poziţionarea faţă de Rusia). Iar noul ambasador american la Bruxelles, Ted Malloch, e şi mai dur în afirmatii: „Am avut deja funcţii diplomatice în trecut care mi-au permis să ajut la doborârea URSS. Acum, poate că e nevoie ca o altă Uniune să fie imblânzită”. Stupefianta declaraţie, chiar dacă facută de un înalt diplomat al Administraţiei Trump. Până şi predecesorul său în funcţie la Bruxelles, Anthony Gardner s-a arătat cu totul uluit de înverşunarea colegului sau: „E complet de neînţeles care ar putea fi interesul SUA pentru o implozie a UE şi a pieţei sale unice”. 

 

Bucureştiul, mereu în aşteptare 

Unde este, în acest peisaj complex, încordat, încărcat de imprevizibil, România, care anul acesta a împlinit un deceniu de când a devenit stat membru al Uniunii Europene? Într-un loc în care ar prefera să stea în continuare ca până acum, în aşteptarea a ce se va mai întâmpla. De ani de zile, Bucureştiul a adoptat o poziţie de aşteptare (nu neaparat prudentă, ba poate chiar dimpotrivă) şi parcă ar dori ca nimic să nu se schimbe, căci neputând influenţa lucrurile către mai bine, s-ar putea ca ele să se îndrepte spre mai rău. În ce priveşte Uniunea Europeană, de pildă, spre o Europă cu două standarde, iar România, ca toate celelalte state din fosta Europă răsăriteană, ar intra în categoria „mai noilor veniţi”, pentru a ne exprima eufemistic. Din păcate (sau din fericire?) tot mai multe semne trimit către reorientări şi schimbări iminente şi poate chiar spectaculoase, iar în acestre condiţii fiecare stat implicat (deci şi România) ar fi obligat la opţiuni clare. 

La câteva ore după reuniunea festivă a UE de la Roma, preşedintele Iohannis vorbea despre „dezvoltarea proiectului nostru unic”, „o viziune comună asupra direcţiei de continuare…”, „o uniune din ce în ce mai strânsă”, „menţinerea unităţii”, “o Uniune mai bine integrată”, înainte de a aminti şi contribuţia originală a României la cauza europeană:„cooperarea consolidată”. Adică, explică preşedintele, „ca toate statele să acţioneze împreună”. Bine-bine, dar cum? Prin „mai multă Europă”, cum vor Germania, Franta etc. sau „mai puţină”, cum susţine Grupul Visegrad? Într-o Europă cu „ritmuri şi intensităţi diferite” unde ne-am găsi locul? Prin relansarea legăturilor cu Rusia sau cu menţinera sancţiunilor? Iar divorţul de Marea Britanie cum se va consuma, în mod concret? Între partenerul strategic SUA şi partenerii din UE ce vom alege când va trebui să facem o alegere de tipul „una din două”? Vom cumpăra armament şi tehnică militară din spaţiul european sau din America? Luăm de la americanul Bell Helicopter sau de la francezul Airbus? Cum ne vom conecta, în sfârşit, la infrastructura de transport europeană şi transcontinentală? Cum facem să nu ne mai „ocolească” toate proiectele de transport şi toate magistralele energetice? Dar oare „ne ocolesc” ori „ne ferim” noi de ele? 

La aceste întrebări şi la multe altele, România ar trebui, logic, să-şi dea răspuns cel tărziu până în 2019, cand va prelua, pentru o jumatate de an, preşedinţia în exerciţiu a Uniunii Europene. Deocamdată, preşedintele României a promis întâlniri şi consultări „în multiple formate” pe plan intern pentru a lămuri locul şi rostul nostruî Europa şi pe lume. 

 

Corneliu Vlad 

 

SPRE O MOLDOVĂ EUROPEANĂ

Reporter: editura February - 15 - 2013 Comments Off on SPRE O MOLDOVĂ EUROPEANĂ

Două veşti importante ne parveneau la finele anului trecut din Chişinău pentru anul 2013: (1) perspectiva dobândirii de către Republica Moldova a unui nou statut în raporturile cu Uniunea Europeană, prin semnarea Acordului de asociere cu această organizaţie; (2) intrarea într-o etapă decisivă a procesului de reglementare a chestiunii transnistrene. Ambele ştiri anticipau, în esenţă, noi paşi spre o Moldovă europeană.

Baroso, Lavrov-1Mai aproape de Europa”. Este unul din titlurile, cu evidente nuanţe optimiste, întâlnit frecvent în fruntea comentariilor difuzate de cele mai cunoscute agenţii de ştiri şi posturi de radio sau TV de la Chişinău, după aprecierile încurajatoare ale preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Baroso, prezent în capitala basarabeană în ultima parte a anului 2012. Vizita înaltului demnitar european în Republica Moldova încheia practic un ciclu de contacte la vârf derulate de oficialii moldoveni cu lideri occidentali de primă mărime, dintre care se detaşează, desigur, întâlnirile cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, în 2011, şi cu cancelarul Germaniei, doamna Angela Merkel, în 2012, prezentate la timpul respectiv şi de revista Balcanii şi Europa. Nu este lipsit de interes de amintit şi faptul că, în ultimii ani, ajutorul financiar furnizat Republicii Moldova sub diverse forme de către UE s-a ridicat la aproape un miliard şi jumătate de euro (circa 41 de euro pe locuitor), sumă impresionantă pentru un stat de dimensiuni mici. În acelaşi timp, este de menţionat şi sprijinul constant acordat de România, atât prin credite şi expertiză tehnică, cât şi prin demersuri susţinute pe lângă partenerii din UE în favoarea integrării europene a Republicii Moldova.

Mesajele transmise de liderii occidentali nu au rămas fără ecou. Dimpotrivă, acestea au constituit un argument solid la Bruxelles, unul din rezultatele mult aşteptate fiind decizia recentă a Consiliului pentru Afaceri externe al UE privind includerea Republicii Moldova în faza a doua a Planului de acţiune referitor la liberalizarea vizelor. În acest fel, graţie progreselor incontestabile în promovarea reformelor democratice, Republica Moldova devine primul stat care accede la un asemenea statut în cadrul Parteneriatului Estic (formulă lansată în urmă cu trei ani, menită să stimuleze extinderea colaborării UE cu şase republici ex-sovietice – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina, n.n.).

De fapt, aşa cum menţiona şeful delegaţiei UE în Republica Moldova, domnul Dirk Schuebel, într-un interviu acordat de curând postului de radio Europa Liberă, este vorba de trei acorduri care ar putea fi semnate cu ocazia Summitu-lui Parteneriatului Estic, programat la Vilnius (Lituania) în toamna acestui an: de asociere, de creare a Zonei de Comerţ Liber, Schimb Aprofundat şi Cuprinzător şi de liberalizare a regimului de vize. „Şansele sunt reale – sublinia reprezentantul UE -, dar nu aş dori să dau o dată exactă pentru finalizarea fazei a doua a regimului de vize, deoarece acesta va depinde de multe componente”.

2013 va fi „un an de răscruce pentru cursul european al Republicii Moldova”, sublinia la rândul său premierul Vlad Filat cu ocazia unei întâlniri avute recent cu studenţii şi cadrele didactice de la Academia de Studii Economice din Chişinău. Evocând o serie e rezultate obţinute de când la conducerea Republicii Moldova se află Alianţa pentru Integrare Europeană, Vlad Filat reafirma opţiunea strategică pentru tânărul stat moldovean: „Vrem să ne integrăm în UE pentru că vrem să avem o ţară europeană”. Pentru aceasta este nevoie, desigur, de voinţă politică, dar şi de continuarea reformelor începute şi asigurarea unor ritmuri înalte de dezvoltare. Pentru ca voinţa politică să fie puternică este nevoie în primul rând de consesns. În 2013, arăta primul ministru moldovean, „toţi vor trebui să renunţe la egoismul politic şi la interesele înguste de partid, pentru a lucra cu toţii împreună pentru viitorul acestei ţări”. Nu în ultimul rând este vorba de pregătirea unor cetăţeni cu mentalitate europenă. În acest sens, un obiectiv important îl reprezintă trecerea, în 2013, la implementarea unei ambiţioase Strategii de dezvoltare a educaţiei până în anul 2020, care va clarifica traseul de dezvoltare în acest domeniu în următorii opt ani, inclusiv reabilitarea unui mare număr de şcoli din mediul rural.

Kojar-LavrovPrioritatea reglementării transnistrene. Fără îndoială, orice proiect de dezvoltare şi modernizare a Republicii Moldova aduce în discuţie, volens-nolens, chestiunea diferendului transnistrean şi a perspectivelor enclavei din stânga Nistrului. Nu rareori s-au evocat dificultăţile pe care le implică acest conflict îngheţat din spaţiul ex-sovietic pentru traseul european al Republicii Moldova. Anul 2012 a consemnat o serie de progrese în restabilirea încrederii între cele două maluri ale Nistrului, inclusiv ca rezultat al reluării, după o întrerupere de cinci ani, a negocierilor pentru găsirea unei soluţii durabile diferendului. După lungi încrâncenări politice, care s-au dovedit neproductive timp de două decenii, s-a trecut şi la schimbarea manierei de abordare, fiind adoptată aşa-numita tactică a paşilor mici, menită să confere mai mult pragmatism găsirii de soluţii punctuale diverselor probleme economice şi sociale ce preocupă populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului, înainte de a se trece la chestiunea mai dificilă a stabilirii statutului de autonomie al regiunii transnistrene.

O tactică promovată şi lăudată de negociatorul Federaţiei Ruse pentru reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev, care sublinia că singura soluţie rezonabilă poate fi „doar compromisul”, acceptabil atât la Chişinău, cât şi la Tiraspol. Pentru un „compromis rezonabil” se pronunţa la începutul acestui an şi premierul Vlad Filat, ca unică soluţie pentru o rezolvare definitivă a diferendului transnistrean. Despre nevoia de a veni cu „idei noi” pentru accelerarea negocierilor moldo-transnistrene a vorbit şi ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, în cadrul întâlnirii de la Cernăuţi, de la jumătatea lunii ianuarie a.c., cu omologul său ucrainean Leonid Kojara. Acesta din urmă, în calitate de reprezentant al ţării care exercită în 2013 preşedinţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, a ţinut să menţioneze că, în exercitarea mandatului său, „Kievul va acorda o atenţie deosebită conflictelor îngheţate”, cu accent pe diferendul transnistrean. De altfel, prima rundă de negocieri pe anul în curs asupra dosarului transnistrean, în format „5 plus doi” (OSCE, Rusia, Ucraina, SUA, UE, precum şi reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului) a fost programată la Lvov, la jumătatea lunii februarie.

Câteva semne de întrebare.Aşadar, contextul intern, ca şi cel extern par propice accelerării negocierilor. Anumite luări de poziţii ne avertizează însă că lucrurile nu sunt deloc simple, iar moderaţia şi chiar scepticismul prevalează adesea asupra abordărilor care consideră că s-a ajuns la acel punct din care compromisul rezonabil, evocat mai înainte, ar fi devenit nu doar de dorit, dar şi posibil. Una din declaraţiile care au stârnit numeroase comentarii a fost lansată chiar de negociatorul Federaţiei Ruse, Serghei Gubarev. Într-un amplu interviu acordat postului de radio Europa Liberă, acesta argumenta că viitorul Republicii Moldova nu poate fi decât unul împreună cu Transnistria, iar aceasta din urmă „va putea trăi separat numai zburând pe lună”. În acelaşi timp, însă, diplomatul rus lansa un avertisment şocant pentru mulţi: „Noi am declarat în repetate rânduri că, în cazul în care Moldova îşi pierde suveranitatea sau neutralitatea, Federaţia Rusă va reveni la chestiunea realizării de către Transnistria a dreptului la autodeterminare”. În mod implicit, se sugerează din nou condiţionări pentru opţiunile strategice ale Republicii Moldova. Asemenea declaraţii nu fac decât să complice dialogul şi ridică în mod firesc semne de întrebare cu privire la corectitudinea şi obiectivitatea mediatorilor, a puterilor care şi-au asumat rolul de garant al negocierilor şi al menţinerii păcii în zona Nistrului (Rusia şi Ucraina), ţările care afirmă de fiecare dată, inclusiv la recenta întâlnire de la Cernăuţi, că „trebuie să joace rolul cheie în soluţionarea conflictului transnistrean”.

Un vechi proverb spune că nu aduce anul, ce aduce ceasul. În acest caz, însă, sunt posibile puţine surprize, fiind vorba de un conflict provocat metodic, timp îndelungat.În pofida unor semne de întrebare apărute, anul 2013 se arată în multe privinţe promiţător.

Ioan C. Popa

Strategia Dunării

Reporter: editura September - 10 - 2011 Comments Off on Strategia Dunării

Perspective

Proiect gigant de cooperare teritorială europeană

Neîndoielnic, vara anului 2011 poate fi considerată punctul de pornire a marelui proiect intitulat „Strategia Dunării”. Odată cu adoptarea de către Consiliul European a Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, în luna iunie, a început etapa decisivă, de punere în practică a tuturor ideilor, proiectelor şi iniţiativelor care au angajat, politic şi tehnic, ţările dunărene. Urmare a unui amplu proces de consultări politice şi dezbateri publice, „Strategia Dunării” inaugurează un proces de încadrare în reperele viitorului a bazinului marelui fluviu, cu urmări directe asupra prosperităţii cetăţenilor europeni. În cadrul acestui mare proiect, ţării noastre îi revine coordonarea domeniilor prioritare „Transport – navigabilitate” (împreună cu Austria), „Cultură, Turism şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre persoane” (împreună cu Bulgaria) şi „Protecţia faţă de riscurile de mediu” (împreună cu Ungaria).

 

Strategia Dunării”, iniţiativă româno-austriacă lansată în 2008, reprezintă un model inovativ de cooperare la nivel macro-regional şi implementează noul concept de coeziune teritorială inclus în Tratatul de la Lisabona. Este menită a fi o strategie durabilă, verde, bazată pe noi tehnologii, pe inovare şi care să ducă la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor europeni.

Primii paşi concreţi în aplicarea Strategiei Dunării de către autorităţile române sunt lucrările de îmbunătăţire a condiţiilor de navigaţie şi de dezvoltare a porturilor cu potenţial turistic. Este o revitalizare care se poate dovedi crucială pentru multe din porturile româneşti, care din centre economice viguroase au ajuns simple puncte pe hartă. Sunt vizate modernizarea porturilor cu potenţial turistic (Giurgiu, Corabia, Olteniţa şi Calafat), dezvoltarea capacităţii feroviare în zona fluvio-maritimă a Portului Constanţa, modernizarea sistemului de semnalizări de navigaţie pe Canalul Dunăre – Marea Neagră şi pe Canalul Poarta Albă – Midia – Năvodari, dar şi construcţia Canalului Dunăre-Bucureşti. Importante proiecte pe care le derulăm sunt şi modernizarea Canalului Dunăre-Marea Neagră, modernizarea Canalului Poarta Albă – Midia – Năvodari, îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre pe sectorul Călăraşi-Brăila şi pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării, introducerea Sistemelor Inteligente de Transport Naval RO-RIS, execuţia Podului rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea Neagră şi lucrări aferente infrastructurii rutiere şi de acces în portul Constanţa sau de reabilitare şi modernizare a infrastructurii portuare în Portul Brăila. În prezent, se află în diverse stadii de execuţie proiecte precum podul rutier peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (în valoare de 35 de milioane de euro), drenarea Canalului Dunăre – Marea Neagră (100 de milioane de euro) şi lucrările de îmbunătăţire a căilor navigabile de pe sectoarele comune cu Bulgaria (25 de milioane de euro).

Pe segmentul Mediu, Ministerul de resort a anunţat realizarea, până la sfârşitul anului 2013, a hărţilor de risc care să arate unde există pericol de inundaţii, ca şi un sistem de prognoză şi alarmare în zonele inundabile. Sunt, toate acestea, iniţiative prin care România îşi demonstrează determinarea de a implementa cu succes şi cu efecte benefice „Strategia Dunării”.

Cooperare în numele progresului

Strategia Dunării” devine o mare şansă de dezvoltare pentru toată Europa. Nu întâmplător Napoleon a numit Dunărea „regele fluviilor europene”, şi din cauza mărimii, dar şi pentru importanţa conexiunii vest-est. Chiar dacă ideea unui plan pentru toată Dunărea nu este nouă, eforturile de a crea o cooperare eficientă, afiliată unui ţel major, între atâtea state diverse, are o proiecţie concretă din vara acestui an. Prin intermediul Strategiei, 14 state trebuie să demonstreze capacitate de cooperare. Este vorba despre România, Germania, Austria, Ungaria, Republica Cehă, Republica Slovacă, Slovenia, Bulgaria (membre ale UE) şi Croaţia, Serbia, Bosnia, Muntenegru, Ucraina şi Republica Moldova din afara Uniunii. Strategia devine astfel, prin diversitatea teritoriilor pe care şi-a propus să le includă într-un proces comun, un exerciţiu de colaborare teritorială. Statele urmează să utilizeze resurse pe care le au în programe naţionale, în programe europene, dar mai ales în programe de cooperare transfrontalieră. „Dunărea Superioară, cu prosperitate, cu vinuri, dansuri, cu vals, cu Insbruck, cu Viena – e foarte diferită de Deltă, Teleorman sau Plevna”, argumentează Iuliu Bara, director general al Direcţiei Generale de Cooperare Teritorială Europeană din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului ideea de a apropia nivelul diferitelor regiuni pe care le străbate marele fluviu. Spre exemplu, coordonând împreună axa prioritară 3 a Strategiei, cultură, turism şi relaţii intercomunitare”, România şi Bulgaria conduc în aceste domenii toate statele implicate în Strategie. În acest context, se va ieşi din cadrul cooperării bilaterale şi se va trece la cea multilaterală, cu toţi „actorii” implicaţi. România împreună cu Austria coordonează navigabilitatea pe Dunăre, iar aceasta include ce se va transporta pe fluviu, în ce capacităţi şi în ce volum. Împreună cu Ungaria coordonăm riscurile de mediu, aspect de maxim interes pentru comunităţile dunărene, pentru viaţa şi siguranţa cetăţenilor din aceste zone. Astfel, prin faptul că asociază pentru un scop comun state membre ale UE, state candidate şi state din vecinătatea Uniunii care-şi propun obiective de importanţă transnaţională (conectivitatea, managementul mediului şi apelor, managementul riscurilor, dezvoltarea socio-economică şi îmbunătăţirea sistemelor de guvernare), „Strategia Dunării” se constituie într-un proiect gigant. Succesul Strategiei va însemna, sub aceste auspicii, un moment de cotitură pentru viitoarea prosperitate a europenilor în general şi a locuitorilor din bazinul marelui fluviu în special.


 

Paşi importanţi în procesul consolidării relaţiilor bilaterale la nivel economic

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on Paşi importanţi în procesul consolidării relaţiilor bilaterale la nivel economic
  • interviu special acordat de Însărcinatul cu Afaceri al Republicii Albania la Bucureşti, dl. Luan Topciu

  • Am dori să cunoaştem care este stadiul implementării în Albania a reformelor economice şi instituţionale absolut necesare şi care asigură drumul către Uniunea Europeană.

– Albania, ca o ţară europeană, rămâne pe deplin angajată şi hotărâtă să întreprindă orice reformă care se va considera indispensabilă pentru a deveni stat membru în Uniunea Europeană. Acest obiectiv este o prioritate a Guvernului Albaniei, dar şi o aspiraţie a poporului albanez. Aproximativ 94% dintre albanezi sprijină procesul de aderare a Albaniei la UE,  fapt ce încurajează angajamentul Guvernului albanez pentru a accelera acest proces. În această toamnă, se aşteaptă decizii pozitive din partea Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene şi a Comisiei Europene, pentru statutul de candidat. Primul ministru al Albaniei, Sali Berisha, a remis răspunsurile la chestionarul lung al Comisiei Europene cu privire la integrarea europeană, pe 14 aprilie 2010. Aproximativ 1.200 de experţi au lucrat la acest chestionar pentru a da cele 2284 de răspunsuri, aşteptându-se o evaluare pozitivă.

În data de 7 octombrie 2010, Parlamentul European a votat în favoarea eliminării obligativităţii vizelor pentru cetăţenii Albaniei şi ai Bosniei-Hertegovina înainte de sfârşitul anului 2010, considerând că cele două state îndeplinesc condiţiile necesare din punct de vedere al securităţii documentelor, al luptei împotriva imigraţiei clandestine şi criminalităţii. Propunerea de eliminare a obligativităţii vizelor urmează a fi aprobată în luna noiembrie şi de Consiliu, aplicându-se regula majorităţii calificate. Liberalizarea vizelor pentru cetăţenii Albaniei va consolida încrederea cetăţenilor ţării noastre în caracterul tangibil al perspectivei europene.

  • Cum se resimte criza economică în Albania şi ce măsuri au fost luate pentru depăşirea acestui impact?

– Spre deosebire de multe ţări, economia albaneză nu a fost afectată de recesiune economică. După ultimele date, prezentate de Institutul Naţional de Statistică, a avut loc chiar o creştere economică. În al doilea trimestru al anului 2010, economia a crescut cu 3,3 la sută, comparativ cu cel de-al doilea trimestru al anului 2009, pe când, comparativ cu primul trimestru al anului 2010, a crescut cu 2,4 la sută. În acest trimestru, ramurile economiei care au cunoscut cele mai mari creşteri sunt  industria, comerţul şi transportul, respectiv cu 31,8 la sută, 12,7 la sută şi 8 la sută, comparativ cu trimestrul al doilea al anului 2009. Economia albaneză este o economie de dimensiuni reduse, dar dinamică. Datorită reformelor profunde şi de ansamblu, am reuşit ca Albania să se situeze pe lista ţărilor cu o creştere economică rapidă şi una din ţările cele mai atractive pentru investiţiile străine. Economia albaneză, în ciuda crizei profunde mondiale, păstrează în acest an creştere economică susţinută. Energia şi turismul vor fi pilonii principali ai dezvoltării economice. În luna iulie a.c. au avut loc creşteri salariale şi de pensii, cu până la 10%.

Revoluţia fiscală şi reformele finanţelor publice sunt un proces continuu. Reducerea în continuare a poverii fiscale, cum ar fi eliminarea TVA pentru bunuri şi servicii în domeniul educaţiei şi sănătăţii, reducerea taxelor pe dividende, reformarea completă a sistemului de pensii şi de asigurare socială sunt unele dintre reformele principale intreprinse de Guvernul Albaniei.

Obiectivul nostru major pentru următorii patru ani este construirea parcurilor energetice, parcurilor industriale, porturilor, autostrăzilor, aeroporturilor, hidrocentralelor şi altor lucrărilor, investiţii ce vor ajunge la aproximativ 12 miliarde de euro. O investiţie consistentă va merge spre construirea a circa 150 de hidrocentrale.

  • Ce ne puteţi spune despre relaţiile politico-economice dintre ţările noastre, la ora actuală?

Relaţiile între cele două popoare se dezvoltă în modul cel mai firesc în toate domeniile – economic, social, politic. Guvernele ţărilor noastre au bunăvoinţa de a dezvolta şi instituţionaliza aceste relaţii, creând mai multe spaţii prielnice şi un mediu favorabil colaborării între cetăţenii ambelor ţări. În cursul acestui an am avut schimburi intense de vizite reciproce, la toate nivelurile, între cele două ţări, fie bilaterale, fie cu ocazia întălnirilor multilaterale regionale.

În luna iunie a acestui an a avut loc o vizită oficială a  preşedintelui României, Traian Băsescu, în Albania, la invitaţia preşedintelui Albaniei, Bamir Topi. Cu acest prilej, preşedintele Trian Basescu s-a întâlnit cu cele mai înalte oficialităţi albaneze – preşedintele Bamir Topi, premierul Sali Berisha şi preşedinta Parlamentului Albaniei, Jozefina Topalli. Preşedintele României a reiterat sprijinul ţării sale faţă de perspectivele europene ale Republicii Albania. În cadrul acestei vizite oficiale s-au semnat documente în domeniul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, precum şi în domeniul maritim, ceea ce  reprezintă un prim pas în procesul consolidării relaţiilor bilaterale la nivel economic. În vederea îmbunătăţirii schimburilor comerciale, s-a  stabilit organizarea unui Forum de afaceri, în toamna acestui an.

Trebuie menţionat faptul că în relaţiile între cele două ţări, un loc important îl ocupă acţiunile în domeniul apărării şi siguranţei. În cadrul NATO, armatele noastre participă la mai multe operaţiuni comune, nu numai la cele de antrenare, ci şi la cele de menţinere a păcii în regiunile de criză. De asemenea, în cadrul luptei împotriva terorismului, traficului clandestin şi corupţiei, guvernele noastre, prin organe specializate, fac parte în aceeaşi coaliţie, cu programe şi acţiuni coordonate. Volumul total al schimburilor comerciale dintre România şi Albania se situează încă la un nivel destul de scăzut şi sub aşteptări. La  data de 31 iulie a.c.,  volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Albania a fost de 38,68 milioane de dolari,  din care la import 37,88 milioane dolari, iar exportul 0,80 milioane dolari, soldul fiind  de 37,08 milioane dolari în favoarea României. Produsele principale din exportul albanez sunt minereurile, detergenţii, metalele, cărbunele, cimentul, ghipsul etc. Din România se importă produse minereuri, produse metalice, textile, mobilă, sticlă etc. Ridicarea barierelor vamale şi crearea unei infrastructuri corespunzătoare în domeniul energiei şi telecomunicaţiilor vor face că regiunea noastră să devină atractivă pentru produsele sale, dar şi pentru ofertele turistice. Sperăm că ridicarea vizelor pentru cetăţenii albanezi va creşte numărul vizitatorilor, oamenilor de afaceri şi turiştilor albanezi în România. Circulaţia liberă a persoanelor va aduce un nou impuls în dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două ţări.

Republica Macedonia, pe drum euroatlantic

Reporter: editura October - 16 - 2010 Comments Off on Republica Macedonia, pe drum euroatlantic

interviu special acordat de ES dl. Ljupco Arsovski, ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Macedonia în România

Cum va rămâne în istorie alegerea zilei de 8 septembrie 1991 drept zi a independenţei?

-În această zi de 8 septembrie, Republica Macedonia şi-a declarat independenţa ca stat unitar şi suveran. În acel an, 1991, pe teritoriul fostei Iugoslavii au început acţiuni militare sângeroase, în care sute de mii de persoane din rândul populaţiei civile şi al celei dezrădăcinate au fost victime, plătind cel mai greu tribut într-un război civil fără sens. La Referendumul general, peste 95 % din populatia Republicii Socialiste Macedonia care a ieşit la vot a decis întemeierea statului independent şi suveran, prin ieşirea paşnică din deja destrămata federaţie.

Din titulatură a ieşit un cuvânt…

-Da. Titulatura “Socialistă” a fost exclusă în mod natural, rămânând doar Republica Macedonia ca nume constituţional al nou înfiinţatului stat. În Constituţia Republicii Macedonia, publicată două luni mai târziu, au fost stipulate principiile de bază ale drepurilor omului şi condiţia cetăţeanului, cu toate drepturile dar şi toate obligaţiile sale într-o comunitate democratică. Cetăţenii Republicii Macedonia au decis construirea unei comunităţi economice stabile, având drept scop prioritar intrarea în asociaţiile euroatlantice, dorind în primul rând să dezvolte o strânsă cooperare cu toate statele, în special cu cele din vecinătatea imediată.

În calendarul naţional există şi alte zile aniversare…

-Într-adevăr, ideea ca Macedonia să fie un stat independent şi de sine stătător este visul a mii şi mii de macedoneni, care de-a lungul veacurilor au luptat pentru această idee şi pentru acest vis, dându-şi viaţa pentru libertate şi democraţie în ţara lor natală. Cu sângele lor au scris trei date importante în istorie: Ziua Independenţei, 8 septembrie 1991, împreună cu 2 august 1903, Ziua Răscoalei Populare de la Ilinden împotriva robiei otomane, care dura de 5 secole. De asemenea, marcăm Ziua Sesiunii Adunării Antifasciste a poporului Macedoniei eliberat de sub forţele ocupaţioniste după cel de-al doilea război mondial. Acestea sunt momente care vor rămâne marcate pentru totdeauna în istoria ţării mele, pentru că în ele ne sunt întipărite lupta, năzuinţa, idealul, visul, dorinţa, bucuria, neliniştea.

La 8 septembrie, la Referendumul privind declararea Republicii Macedonia ca stat independent şi de sine stătător, cetăţenii şi-au exprimat fără nicio rezervă dorinţa: ţara lor să fie liberă şi democratică şi să aibă un ţel clar: îndeplinirea, după primirea în Organizaţia Naţiunilor Unite, a tuturor criteriilor pentru intrarea ţării ca membru cu drepuri depline în Uniunea Europeană şi în NATO, ca un interes vital pentru stabilitate şi bunăstare, continue şi trainice.

Aţi putea expune câteva dintre direcţiile principale ale politicii externe a ţării dvs.?

-Nou formata şi tânăra ţară suverană Republica Macedonia încă din 1991 a început să ducă o politică externă principială, promovând toate valorile sale naţionale şi interesele proprii, atât pe plan bilateral, cât şi multilateral. Relaţiile de bună vecinătate şi cooperare reprezintă o preocupare permanentă. O atenţie deosebită a Guvernului este îndeplinirea criteriilor precise ce se referă la obţinerea unei date pentru negocierea privind calitatea de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene şi al NATO. Republica Macedonia a finalizat activităţile referitoare la reformele legate de calitatea de membru al NATO, îndeplinind toate criteriile şi fiind un partener activ în toate acţiunile organizaţiei nord-atlantice care au ca scop maxima securitate, lupta împotriva terorismului, instaurarea democraţiei şi protejarea drepturilor omului.

De aceea, pe drept cuvânt, cetăţenii macedoneni aşteaptă separarea de chestiunea intrării ca membru cu drepturi depline în NATO şi începerea negocierilor cu Uniunea Europeană, chestiunea bilaterală pe care, unilateral, vecinul nostru de la Sud o impune în continuare cu încăpăţânare şi fără nici o bază, împotrivindu-se încă din prima zi a independenţei noastre şi prezentând o cerere nerealistă, anume schimbarea numelui constituţional al ţării noastre. Negocierile privind această chestiune bilaterală se duc prin medierea ONU.

Astăzi, când Republica Macedonia marchează aproape două decenii de maturitate, este şi mai clar că indentitatea naţională, limba şi cultura macedoneană sunt dobândite, recunoscute de întreaga lume ca fiind poziţii larg acceptate, pentru care nu există alternativă.

În plan economic, şi în timpul actualei crize economico-financiare mondiale, Guvernul Republicii Macedonia a amplificat programul privind promovarea potenţialului economic şi a posibilităţilor de investiţii în toate domeniile de care sunt interesaţi investitorii străini. Pe plan internaţional, se confirmă faptul că Macedonia e ţara cu cele mai moderne şi cele mai liberale reglementări legislative pentru investitorii străini, dezvoltând zonele vamale libere şi păstrând permanent stabilă valuta internă. Toate acestea continuă politica economică externă şi constituie o excelentă bază pentru intensificarea şi creşterea calităţii relaţiilor bilaterale cu statele din regiune, din Europa dar şi cu celelalte ţări.

Acum, la ceas aniversar, am dori o apreciere asupra relaţiilor existente între România şi Republica Macedonia.

-Republica Macedonia şi România au avut dintotdeauna relaţii de prietenie şi colaborare în plan cultural, educaţional şi spiritual. Pentru cooperarea economică se manifestă un interes deosebit de ambele părţi, existând un spaţiu mare pentru lărgirea şi intensificarea sa. În acest an, s-au realizat importante contacte la cel mai înalt nivel, ca şi alte activităţi în plan politic şi economic. Vizita oficială a preşedintelui României, dl. Traian Băsescu, şi discuţiile pe care acesta le-a purtat cu preşedintele Macedoniei, dr. Gjorgje Ivanov, au confirmat prietenia dintre cele două ţări şi popoare, între care nu există chestiuni problematice. Participarea celor doi preşedinţi la Forumul de Afaceri de la Skopje, din 27 mai 2010, a dat un puternic impuls nenumăraţilor oameni de afaceri din cele două ţări, consolidând cooperarea în plan economic, ca unică formulă pentru depăşirea crizei economice mondiale existente. Vizitele reciproce ale delegaţiilor parlamentare sunt dovada că cei mai înalţi reprezentanţi ai poporului sunt, de asemenea, pregătiţi să coopereze la toate nivelurile. Susţinerea pe care România o oferă Republicii Macedonia în drumul său euroatlantic va face ca integrarea să devină, în viitorul foarte apropiat, realitate. De asemenea, cooperarea culturală macedoneano-română are continuitate în domeniul literaturii, filmului şi muzicii.

În pragul anului care marchează jubileul zilei de 8 septembrie, ieşim mulţumiţi şi cu convingerea fermă că justa dezvoltare de până acum ne va orienta şi în continuare.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult