NUMARUL
195-196
Odată cu înscăunarea României în fruntea Consiliului Uniunii Europene, pentru o perioadă limitată, pe drept ...
Participanți: cunoscuți jurnaliști, personalități ale presei din România, care onorează publicația de numeroși ani: Eugen ...
În ultimii ani, turismul în zona balcanică a evoluat spectaculos. De la stațiunea Belek, din ...
- România reîntregită, stat unitar pe harta lumii La 18 ianuarie 1919 au început lucrările Conferinţei ...
O informație de presă ne lămurește despre adevărata stare de lucruri care domnește în rândul ...
- Putere, avere, ereditate - Numeroase state socotite a fi modele de democrație, și nu numai ...
Serbia este un spațiu creștin încă din secolul al IX-lea d.Hr. Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul ...
Considerate un tezaur al neamului, mănăstirile din nordul Moldovei sunt adevărate opere de artă, unice ...
Triunghiul planetar al momentului: America-China-Rusia  Relațiile dintre Rusia și Statele Unite, care au monopolizat decenii de-a ...
Cei cunoscuți sub numele de „whistleblowers” sunt acele persoane care lasă să se scurgă spre ...
Oligarhii ruși, îmbogățiți cu resursele patriei-mamă Deținătorii de averi însemnate din Rusia ultimelor decenii reprezintă un ...
Cândva am găsit o cărticică despre Teatrul „Cărăbuş” al celebrului actor Constantin Tănase, care „propune” ...

Articole din categoria ‘Proiecţii şi evoluţii’

Viziunea europeană a unor lideri: Winston Churchill

Reporter: editura December - 3 - 2016 Comments Off on Viziunea europeană a unor lideri: Winston Churchill

Cunoscut în istorie pentru statura sa impresionantă de om politic, Winston Churchill este totodată şi unul dintre marii vizionari ai unităţii europene. Promotor al „Statelor Unite ale Europei”, este considerat unul dintre părinţii fondatori ai UE. Pe de altă parte, însă, s-a dovedit şi un bun cunoscător al Marii Britanii şi al rolului ei în constructul european, previzionând că Regatul Unit „este alături de Europa unită, dar nu parte din ea”. După şapte decenii, rezultatul referendumului britanic din această vară i-a dat dreptate…

Consiliul Europei (1949)

Consiliul Europei (1949)

Încă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, premierul britanic îşi mărturisea viziunea asupra unităţii europene: „Sunt nerăbdător să văd crearea Statelor Unite ale Europei, în care barierele dintre ţări să fie limitate la maximum şi circulaţia fără restricţii să fie posibilă”, îi scria ministrului de Externe Anthony Eden. Era o proiecţie mai veche a politicianului, care creiona conceptul încă din anul 1931. Este cu atât mai semjificativ cu cât multe dintre reperele proiectului său au devenit certitudini ale Europei unite de astăzi. De pildă, egalitatea dintre ţările membre, în aşa fel încât forţa unui singur stat să nu mai poată deveni prevalentă”. Apoi, procesul de extindere, în termeni pe care istoria post-război i-a confirmat pe deplin: „Dacă la început nu toate statele vor dori sau vor putea să se alăture Uniunii, trebuie să continuăm să le aducem laolaltă pe cele care vor şi pot”, afirma Churchill în 1947. În ce priveşte conceptul de „cetăţenie europeană”, se poate observa din nou că demnitarul britanic a previzionat cu exactitate, încă din anii 1940, faptul că unitatea Europei nu poate fi decât una „a popoarelor”, propunând şi aici o entitate de cea mai mare importanţă, nucleu al libertăţilor comunitare, care este Curtea Drepturilor Omului. Un alt exemplu de componentă majoră a ceea ce avea să devină blocul comunitar era nucleul de înalte principii umane pe care se bazează UE dintotdeauna: „Să construim o Europă al cărei fundament moral să fie respectul şi recunoaşterea acordate întregii umanităţi. Sperăm să se formeze un Consiliu al Europei care să reunească guvernele şi popoarele cât mai multora dintre ţările europene care acceptă libertăţile democratice şi voinţa liberă a popoarelor”, îndemna demnitarul britanic. Nu în ultimul rând, în momentul apariţiei Comunităţii Economice Europene şi al pieţei comune, Churchill, salutând evenimentul, avertiza că „limitarea acesteia la cele câteva ţări fondatoare ar face mai mult rău” şi că „toată Europa liberă trebuie să ajungă să aibă acces”. După cum se cunoaşte, lucrurile au evoluat exact pe acest traseu, dacă ar fi să menţionăm doar apariţia Spaţiului Schengen.

Alături de un alt artizan al Europei unite, Charles de Gaulle

Alături de un alt artizan al Europei unite, Charles de Gaulle

Winston Churchill vedea Europa unită într-un fel care la vremea aceea părea îndrăzneţ, dar pe care evoluţiile ulterioare l-au confirmat până la detaliu. „Nu putem aspira la mai puţin decât la o Europă unită acţionând ca un tot unitar”, afirma în 1948, la Congresul Europei din Olanda. Şi în ceea ce priveşte rolul Uniunii Europene de mare actor global premierul britanic s-a dovedit un mare vizionar. În cadrul primului Consiliu European de la Strasbourg, din 1949, Churchill afirma că „suntem reuniţi aici nu ca reprezentanţi ai câtorva state sau ai unor partide politice diferite, ci ca europeni care construiesc pentru viitor, mână în mână, umăr la umăr dacă este nevoie, pentru a restaura gloria Europei”. În acest context, propunea chiar crearea unei Armate a Europei unite – şi o dată mai mult se poate constata câtă dreptate avea marele om de stat chiar în această perioadă, în care crearea unei asemenea structuri este tot mai mult la ordinea zilei pe agenda decidenţilor europeni.

Împreună cu fondatorii UE (premierul Belgiei, H. Spaak, al Franţei, P. Reynaud şi R. Schuman)

Împreună cu fondatorii UE (premierul Belgiei, H. Spaak, al Franţei, P. Reynaud şi R. Schuman)

În acelaşi timp, însă, Churchill făcea mai multe distincţii clare în legătură cu locul şi rolul ţării sale în viitoarea construcţie europeană. Considerând că Regatul Unit este în epicentrul a trei „cercuri majestuoase” – Commonwealth, lumea limbii engleze şi Europa unită – demnitarul arăta că „Guvernul britanic nu se poate angaja în intrarea în Uniunea Europeană fără acordul membrilor Commonwealth”. Era prima linie de demarcaţie pe care viziunea lui Churchill o proiecta în relaţia Marea Britanie-UE. Au urmat şi altele, argumentate cu „asocierea noastră frăţească cu Statele Unite ale Americii” sau cu dificultăţile cedării de suveranitate.

Sunt, toate acestea, dovezile faptului că primul ministru al Marii Britanii era mult mai mult decât un politician de calibru; a fost „proiectantul” până la detaliu al evoluţiei unei entităţi unice în istoria lumii, Uniunea Europeană, pisc al democraţiei şi libertăţilor, care continuă să progreseze, în pofida tuturor provocărilor, în liniile generale trasate de câţiva vizionari, printre care şi Winston Churchill.

  • Avem (Marea Britanie, n. red.) propriul drum şi propria sarcină. Suntem alături de Europa, dar nu în componenţa ei. Suntem legaţi, dar nu amestecaţi. Suntem interesaţi şi asociaţi, dar nu absorbiţi

Viziunea unor mari lideri – Charles de Gaulle

Reporter: editura October - 21 - 2016 Comments Off on Viziunea unor mari lideri – Charles de Gaulle

Uniunea Europeană a avut mai multe personalităţi care au prevăzut şi întemeiat ceea ce cunoaştem astăzi drept Europa unită. Conceptul, drumul până la faptă şi nenumăratele implicaţii – de la unitatea economică la interese de securitate şi tabloul general al culturii şi civilizaţiei europene – au avut în Charles de Gaulle un mare promotor. Cum vedea veteranul celui de-Al Doilea Război Mondial, ulterior şef al statului francez, viitorul bloc comunitar şi în ce măsură viziunea sa a evoluat ca atare …

Preşedintele Franţei, Ch. de Gaulle, şi cancelarul german K. Adenauer, semnând Tratatul de prietenie franco-german (1963)

Preşedintele Franţei, Ch. de Gaulle, şi cancelarul german K. Adenauer, semnând Tratatul de prietenie franco-german (1963)

Politicienii europeni nu obişnuiesc să-i amintească frecvent în discursuri pe „părinţii fondatori”, aşa cum fac cei americani. Totuşi, unul dintre cei mai influenţi şi relevanţi vizionari ai proiectului european este, fără îndoială, Charles de Gaulle, preşedinte al Franţei între 1959-1969. Imaginea sa de ansamblu asupra Europei unite începea cu un pas de o covârşitoare importanţă, ale cărui consecinţe se văd şi astăzi: reconcilierea dintre Franţa şi Germania. În condiţiile în care Germania atacase Franţa de trei ori într-un secol, o îngenunchease şi o îndoliase, era uluitoare această percepţie că o alianţă franco-germană ar putea fi nucleul unei Europe unite. Astăzi, întreaga lume constată că era pe deplin edificabilă o astfel de năzuinţă, la care de Gaulle a pus umărul efectiv, întărind încontinuu relaţia cu cancelarul Konrad Adenauer.

O altă componentă a viziunii liderului francez era la fel de îndrăzneaţă: „Europa extinsă de la Atlantic la Urali”. Nu i-a fost uşor să susţină un astfel de deziderat în plin „război rece”, când occidentul lupta pe toate fronturile cu pericolul avansului blocului comunist şi când URSS părea indestructibilă. Totuşi, de Gaulle i-a prevăzut prăbuşirea cu decenii înainte ca aceasta să se întâmple, a intuit că într-o zi naţiunile care alcătuiau „închisoarea popoarelor” aveau să-şi ceară cu vehemenţă drepturile şi că Moscova va fi nevoită să-şi flexibilizeze politica rigidă. Ulterior, aşa cum s-a şi întâmplat de altfel, occidentul urma să-şi extindă influenţa politică, ideologică şi economică spre est, cultura încheind cercul integrării întregii Europe. Fără să nominalizeze Balcanii în mod explicit, discursurile lui de Gaulle lăsau să se înţeleagă cu claritate faptul că această zonă urma să fie parte a tabloului general al unificării.* Foarte interesant este faptul că de Gaulle nu doar includea Rusia printre ţările europene, dar credea cu tărie că multe state asiatice fac parte din înţelesul lărgit de Europa. Îl confirmă politica de astăzi a Uniunii Europene care poartă numele de „Parteneriatul estic”. Este cu adevărat remarcabil că acest conducător, născut în secolul al XIX-lea, crescut într-un catolicism conservator şi cu o educaţie militară, avea o proiecţie asupra Rusiei care o întrecea în liberalism pe cea a multor politicieni occidentali contemporani.

Împiedicarea intrării Marii Britanii în Comunitatea Economică Europeană (1963)

Împiedicarea intrării Marii Britanii în Comunitatea Economică Europeană (1963)

În acelaşi timp, evoluţiile prezentului atestă o altă trăsătură a imaginii lui de Gaulle asupra Europei: naţionalismul. Viziunea liderului francez includea, pe de o parte, rolul Franţei în noul construct continental şi, în linii generale, acesta s-a păstrat: Franţa a reuşit să rămână o mare putere şi o democraţie stabilă, un lider al promovării libertăţilor, culturii şi civilizaţiei europene. Pe de altă parte, viitorul bloc comunitar urma să aibă la temelie statele naţionale, aşadar să fie o „Europă a naţiunilor”. Acesta a fost argumentul în numele căruia de Gaulle a retras Franţa din comanda integrată a NATO, considerând că Alianţa dominată de Statele Unite diminuează rolul ţării sale. Era un puternic semnal naţional, motiv pentru care liderul de la Elysée a şi fost contestat de mulţi politicieni vestici, care îl considerau „întâi francez, apoi european”.

Rolul lui de Gaulle a fost major şi în creionarea economică a Uniunii Europene aşa cum o cunoaştem astăzi. În 1958, când devenea şef al statului, Tratatul de la Roma, de constituire a blocului comunitar în prima sa formă, Comunitatea Economică Europeană, era deja semnat. Liderul de la Paris şi-a asumat implementarea acestui proiect cu toate forţele, întrucât considera piaţa comună un mare câştig pentru Franţa. Evoluţiile i-au dat dreptate: modernizarea în special a agriculturii franceze până la nivelul actual se datorează susţinerii Politicii Agricole Comune de către de Gaulle. Dar entuziasmul lui pentru Europa unită se oprea la segmentul economic. Spre deosebire de tendinţele actuale, era ferm împotriva oricărei federalizări sau centralizări.

Conferinţă a Pieţei Unice Europene (Roma, 1960)

Conferinţă a Pieţei Unice Europene (Roma, 1960)

Respingerea de către Franţa a Constituţiei europene prin referendum atestă faptul că de Gaulle era în asentimentul poporului, care gândeşte şi în prezent că apartenenţa la blocul comunitar trebuie să se traducă prin beneficii pentru naţiunea franceză. Preşedintele a militat de asemeni pentru negocieri în cadrul UE, dar fără ca statele să poată, totuşi, să fie forţate să facă într-un fel sau altul, dictat de la Bruxelles. A mers până acolo încât a refuzat să asiste la întâlnirile Uniunii timp de şase luni, zguduind sistemul votului majoritar, pentru a demonstra că este un opozant al federalismului european. În prezent, mulţi analişti afirmă că refuzul acestui sistem stă la baza problemelor curente ale blocului comunitar, dintre care cele mai grave sunt „guvernarea nedemocratică şi criza de încredere în instituţiile europene”, notează „My Europe”.

Se poate remarca faptul că imaginea publică şi personalitatea lui Charles de Gaulle au avut un impact major în realizarea unora dintre punctele viziunii sale asupra Europei unite, în timp ce altele au parcurs un drum diferit. „În zorii Uniunii Europene, de Gaulle a vădit un ferm angajament pentru strângerea legăturilor Comunităţii Europene. În acelaşi timp, însă, promova restrângerea acesteia la ceea ce îi plăcea să numească «mica Europă de şase», bazată pe nucleul franco-german, respingând, totodată, orice formă de supranaţionalism”, sintetizează „EU Politics”.


*„Viziunea lui de Gaulle asupra Europei şi problemele contemporane din Balcani” („Global research”)