5
November , 2017
Sunday
declară domnul Iulian Fota, consilier prezidenţial - Se împlinesc zece ani de când România face parte ...
Continuitate şi consecvenţă „Forţele americane au găsit în România aliaţi de nădejde. România a fost un ...
-ne declară renumitul filosof şi scriitor francez André Glucksmann Proeminentul filosof şi scriitor francez André ...
Aflate în febra „alegerilor prezidenţiale”, principalele partide existente ori re-formate încearcă să-şi impună candidaţi din ...
Mă adresez revistei “Balcanii şi Europa”, pe al cărei frontispiciu atârnă cuvintele “publicaţie de consemnări ...
Reputata savantă Ştefania Mărăcineanu, nedreptăţită în propria ţară Cum a ajuns un timbru dedicat unei fiziciene ...
Cea mai importantă piatră de hotar a blamării „balcanicului” o constituie primii ani ai secolului ...
Angajatorii, încântaţi de români [caption id="attachment_5820" align="alignleft" width="300"] Prezenţă masivă la târgurile de joburi[/caption] În ciuda tonului ...
Doi ani i-au trebuit lui Apolodor din Damasc să ridice celebrul pod peste Dunăre care ...
Ne-a trecut pragul casei o mamă grijulie pentru propriii copii. Pentru că nu este de ...

Articole din categoria ‘Punctul pe i’

O dreaptă cumpănire

Reporter: editura November - 2 - 2017 Comments Off on O dreaptă cumpănire
Sunt grele timpurile în care justiţia este târâtă în stradă. Timpurile în care magistraţii, persoane în genere solemne prin înfăţişare şi exerciţiu al funcţiei publice deţinute, sunt chemaţi în agora sub pretextul „dezbaterilor” şi păcăliţi să polemizeze în spaţiu deschis. 

Avramescu Arin Alexandru

 „Legile justiţiei”, parcă aceasta este sintagma, au inflamat iaraşi spiritele, aşa cum au făcut-o în primăvară, „Ordonanţele graţierii”. Înţeleg preocupările generale vis-à-vis de mersul justiţiei, empatizez cu grija cetăţeanului de a fi judecat corect, în instanţe bine organizate, după legi bune şi clare, de magistraţi bine pregătiţi, evaluaţi periodic, sancţionaţi atunci când greşesc, supravegheaţi de CSM, într-un sistem judiciar corect şi suficient finanţat… pentru că despre toate acestea sunt „Legile Justiţiei”. Despre aceste aspecte, unele deosebit de tehnice. Despre modificări la legile 303/2004, 304/2004, 317/2004, privitoare la statutul judecătorilor şi procurorilor, la organizarea judiciară şi la Consiliul Superior al Magistraturii.


Expunerea de motive a iniţiatorului acestor modificări, Ministerul Justiţiei, vorbeşte despre o reformă profundă a legislaţiei care constituie principalul instrument de lucru al sistemului judiciar realizată prin adoptarea celor patru coduri în materie civilă şi penală care au modificat competenţele instanţelor şi parchetelor, au reorganizat căile de atac, au generat tipuri noi de cauze şi proceduri, au determinat ample reorganizări ale secţiilor şi completelor instanţelor. Deşi unele modificări ale legilor justiţiei au fost promovate cu ocazia legilor de punere în aplicare a noilor coduri, totuşi există şi alte aspecte de ordin legislativ în acest domeniu ce se impune a fi supuse analizei şi dezbaterii publice. 

Astfel, „actualul sistem de evaluare a activităţii judecătorilor şi procurorilor şi-a dovedit ineficienţa, nereuşind să evidenţieze diferenţele care trebuie să existe în mod inerent între judecători şi respectiv între procurori. Gradul de ocupare a posturilor din sistem şi media vechimii magistraţilor s-a modificat, iar corpul magistraţilor a ajuns la un moment de maturitate sub aspect profesional, situaţie ce impune o intervenţie legislativă în vederea schimbării condiţiilor de acces şi promovare. 

De asemenea, s-a constatat necesitatea asigurării unui management coerent, eficient şi responsabil de către conducerile instanţelor şi parchetelor, prin intermediul unor instrumente specifice, în vederea îmbunătăţirii performanţelor sistemului judiciar. 

Consiliul Superior al Magistraturii
, în colaborare cu Ministerul Public, cu Institutul Naţional al Magistraturii sau cu Ministerul Justiţiei, are principalele atribuţii în aplicarea dispoziţiilor legale privind organizarea instanţelor şi a parchetelor, astfel încât o parte a propunerilor vizează îmbunătăţirea legislaţiei în acest domeniu.” 

Reacţiile magistraţilor au existat. Din păcate, nu doar în forurile interne. Aceştia reclamă punerea Inspecţiei Judiciare sub controlul Ministerului Justiţiei, deşi garantarea independenţei inspectorilor judiciari este esenţială, înlăturarea promovării meritocratice la instanţe şi parchete prin înlocuirea concursului dificil de promovare cu o procedură extrem de netransparentă şi subiectivă de evaluare, revenirea în magistratură, fără examen, a persoanelor care au ocupat minim 10 ani funcţia de judecător sau procuror, inclusiv în perioada comunistă, crearea unei direcţii specializate în cadrul PICCJ având ca obiect de activitate cercetarea penală a magistraţilor, măsură ce se poate dovedi un instrument de presiune asupra magistraţilor, excluderea preşedintelui României din procedura de numire a procurorilor în principalele funcţii de conducere din parchete

Sunt fireşti, în lumina acestor teme, explicaţii, patimile străzii, patimile politicienilor, patimile presei faţă de „Legile justiţiei”? Vorbesc de patimi, pentru că doar aşa poţi descrie avalanşa de păreri, puncte de vedere, lozinci, clamate, strigăte, vociferate, aruncate în eter pe toate canalele. Este firesc acest interes? Este firesc acest interes faţă de legile care privesc organizarea sistemului judiciar? Câţi dintre cei care se arată îngrijoraţi, marcaţi, deranjaţi sau încântaţi de aceste modificări legislative le-au citit? Câţi dintre cei care le-au citit, le-au înţeles cu adevărat, le-au identificat resorturile intrinseci, au reuşit să colaţioneze prevederile de lege ferenda cu cele de lege lata? Câţi cunosc cu adevărat sistemul judiciar din interior în aşa fel încât să-i înţelegă prefacerile, lacunele, defectele, gripările mecanismelor, părţile bune şi pe cele nocive de-a dreptul?

Nu este însă acesta păcatul cel mai mare… Nu vorbitul în public despre lucruri pe care nu le stăpâneşti, şi nici dezbaterea deschisă, amplă, voioasă sau încrâncenată, oricum dinamică, a tuturor despre toate, nu sunt adevărata nenorocire…

Aşa cum văd eu lucrurile, problema cea mare este că am scos magistraţii în stradă. Nu la televizor, nu în conferinţe, ci în stradă! Nu mă feresc de termen, pentru că îmbracă cel mai bine realitatea. I-am făcut subiect de bârfă şi de cancan. I-am scos noi sau s-au lăsat domniile lor atrase în afara spaţiului solemn în care judecă. Reformarea unor mecanisme de organizare a sistemului judiciar tratată în stradă, a fost nada prin care magistraţii s-au lăsat prinşi într-o dezbatere informală care nu le este specifică. O dezbatere aprigă, pătimaşă, de cele mai multe ori fără legătură cu tărâmul argumentaţiei şi la care participă stângaci, rigizi, fără abilităţi ale comunicării, ca nişte entităţi greoaie scoase din atmosfera naturală şi zvârlite cu cinism într-una care le sufocă. 

Daca „justiţia” în sensul ei de înfăptuire a dreptăţii în temeiul legii şi al bunului simţ, alunecă de ceva vreme în percepţia publică, ultimele luni i-au dat un brânci serios pe topoganul încrederii generale. Nu ştiu cine a greşit mai mult. Dar procesul este continuu şi pare ireversibil.

Avocat Arin Alexandru Avramescu

 
 

Dilemele clişeului „penal”

Reporter: editura February - 10 - 2017 Comments Off on Dilemele clişeului „penal”

Încerc la stăruinţa scriitorului Carol Roman, acum la început de an 2017, în atmosfera pâcloasă creată în preajma sărbătorilor de facerile şi prefacerile unui nou guvern (şi sărbătorile sunt amestecate de politicieni în ceaţa numită „viaţă publică”), să inventariez sensurile şi înţelesurile – nedorite de cele mai multe ori – date cuvântului „penal”. Sau, aşa cum cred eu că i-am receptat dorinţa, să dezleg motivul pentru care oamenii au devenit în ultimul timp, mulţi dintrei ei, „penali” şi felul în care cuvântul în sine a ajuns din termen juridic… adjectiv, din adjectiv… epitet şi din epitet emblemă nefastă şi ştampilă publică aşezată pe fruntea diverselor personalităţi ale zilei. 

Nu mi-am imaginat, acum douăzeci de ani, când am intrat în avocatură şi când maeştri ai barei ca Paula Iacob, Niculae Cerveni dominau tărâmul proceselor penale, în mare legate de infracţiuni cu violenţă (domeniul avea o atracţie aparte pentru un tânăr avocat), că dosarele penale de azi şi de câţiva ani încoace vor fi dominate de infracţiuni de corupţie, iar termenul „penal” va ajunge adjectiv pentru oamenii politici contemporani. Mai pe scurt, nu se auzise pe vremea aceea aşa mult de corupţie, corupţi şi corupători, iar dreptul penal pentru practicieni era acel domeniu al luptei la bară pentru a-i asigura celui inculpat un proces drept şi o apărare echitabilă. Ce departe am ajuns… 

Acum, constat dintr-un sondaj al Transparency International Romania furnizat cu generozitate de un confrate, 8 din 10 români vor aplicarea aceloraşi pedepse (mari) atât pentru corupţia din sistemul public, cât şi din cel privat, iar 7 din 10 români vor ca cel care dă mită sa fie pedepsit asemenea, celui care primeşte, adica sever. Iată, deci, că noţiunea, termenul, conceptul de drept penal şi-a făcut loc în dezbaterea publică şi nu ca un subiect secundar (dedicat eventual celor avizaţi), ci ca o temă de interes foarte larg. Este cred, motivul pentru care specialiştii iau drept barometru în evaluarea fenomenului corupţiei percepţia socială şi reacţia opiniei publice faţă de definirea actelor de corupţie şi a mecanismelor lor de producere şi manifestare. În mod evident, corupţia afectează atât interese particulare cât şi generale. Însuşirea şi folosirea resuselor statului în interes personal, darea, luarea de mită şi traficul de influenţă exercitate de persoane cu funcţii publice sau politice, derularea unor tranzacţii ilegale, ca şi ocuparea unor funcţii prin relaţii preferenţiale sunt constante ale vieţii noastre de zi cu zi. Din păcate…  

Aici pare a fi cheia apetenţei cu care termenul „penal” este folosit în spaţiul public…sună pe gustul majorităţii! Termenul „penal”, în înţelesul său actual, să fim înţeleşi, de „individ penal”, ca descriere a unei persoane corupte. Din păcate pentru utilizatorii săi publici, „adjectivul” penal nu se poate alătura niciodată substantivului om, dreptul poate fi penal, urmărirea ca şi acţiunea pot fi penale, procesul poate fi penal, Codul este la rândul său penal, procedura după caz, penală, omul nu poate fi insă niciodată „penal” nu există „individ penal”. Un individ se poate găsi în situaţia de a fi suspect într-un dosar penal, inculpat sau condamnat penal, dar niciodată nu va fi el însuşi penal.  

Puţine sunt subiectele care pot trezi sau menţine interesul public şi care nu trec prin lupa atentă a sondajelor de opinie, pentru ca mai apoi să poposească în discursul politicienilor. Domeniul juridic, cu precădere în faţeta sa judiciară, mai spectaculoasă şi mai aproape de cetăţean, întrepătrunsă cu viaţa acestuia de zi cu zi, nu a scăpat nici el interesului politic. Trist şi frustrant pentru cei care îl slujim, în haina de avocat sau în cea de judecător…  

 

Arin Alexandru Avramescu 

avocat

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult