23
October , 2017
Monday
Această adevărată coloană vertebrală a Europei, se află în centrul eforturilor comunitare de a se ...
Profesioniştii, la mare căutare [caption id="attachment_3590" align="alignleft" width="300"] Domeniul bancar, deschis românilor[/caption] Franţa a deschis larg porţile ...
Alexandra Talapan (Spania) - Premiul de Popularitate O nouă ediţie „Miss Diaspora” s-a desfăşurat pe scena ...
Unul dintre evenimentele notabile ale începutului de an 2016 a fost evocarea memoriei Holocaustului, organizată ...
Personalitate multiplă, ziarist, om de televiziune, caricaturist şi, înainte de toate, om de spirit, Octavian ...
Cele şapte decenii trecute de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste a readus în memoria întregii ...
Klaus Iohannis, preşedinte al României, la întâlnirea cu diaspora română din Franţa „Românii dau valoare Europei ...
Politică La începutul lunii octombrie, alegerile din Portugalia s-au încheiat cu un rezultat care reflectă în ...
În primăvara lui 1997 mă întorceam de la un simpozion de la Paris şi am ...
Evenimentele grave intervenite în ultima vreme în relaţiile ruso-ucrainene au readus în actualitate şi aşa-numita ...
[caption id="attachment_3996" align="alignleft" width="300"] Conferinţa internaţională cu tema „Întărind excepţia culturală în Europa de mâine”, ...
[caption id="attachment_1980" align="alignleft" width="300" caption="Doi din liderii românilor/vlahilor din Timoc, Pedrag Balasevic şi Drăgan Demic"][/caption] O ...

Articole din categoria ‘Strategii’

Reaşezări în echilibrele jocului global

Reporter: editura July - 7 - 2017 Comments Off on Reaşezări în echilibrele jocului global

Marea surpriză a politicii mondiale din ultima vreme este că alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite nu a adus, nici după primele 100 de zile ale noii Administraţii, considerate drept edificatoare, vreo surpriză de proporţii. Sau, poate mai corect spus, nimeni nu şi-a făcut încă o idee despre cum va fi condusă America – şi cum va merge lumea – în următorii patru ani. În momentul în care candidatul Trump a devenit preşedintele Trump, intenţiile primului din campania electorală nu s-au convertit automat în program de guvernare. O surpriză pare a fi, totuşi: noul şef al Executivului american pare să-şi fi găsit cât se poate de firesc locul în uriaşul şi complexul angrenaj al puterii de la Washington. Ceea ce nu înseamnă însă că nu trebuie să ne aşteptam în continuare la evoluţii palpitante şi în Statele Unite, şi în lume. „Sunt imprevizibil”, obişnuieşte să se mărturisească, dezarmant în sinceritatea sa, fostul om de afaceri şi teleast – de mare succes în ambele ipostaze – devenit, prin vot naţional, americanul nr. 1.

Trump: surprize fireşti

Donald Trump

Dincolo, însă, de traiectoria preşedintelui Trump, fie ea cât de spectaculoasă, interesul general şi în lume, şi în România, se concentrează în primul rând pe felul în care vor merge înainte şi America, şi relaţiile internaţionale, şi planeta – din ce în ce mai globalizată, dar şi din ce în ce mai complexă, mai complicată, mai dificil de înţeles în analize şi de gestionat în practică.

Cea mai pragmatică, dar şi mai simplistă imagine a vieţii internaţionale de astăzi se structurează pe trei centri de putere, de al căror echilibru de forţe va depinde starea generală a lumii. Şi cea mai simplă (de asemenea) descriere în materie o aduce la zi editorialistul ziarului francez „Les Echos”, Jacques-Hubert Rodier: „Xi, Trump, Putin. Un triunghi ale cărui rivalităţi – sau apropieri – vor modela primele decenii ale secolului XXI. Cei trei conducători au în comun naţionalismul lor hotărât. Visul chinez al preşedintelui Xi Jinping este un amestec de reforme şi naţionalism energic. Patriotismul lui Vladimir Putin vizează restaurarea unei puteri forţe la Kremlin şi întărirea influenţei Rusiei în lume. În ce-l priveşte, Donald Trump şi-a făcut slogan din America First”.

Vladimir Putin

Cu asemenea crezuri politice ferme, devenite politici de stat naţionaliste/populiste în primele trei mari puteri ale lumii s-ar părea că lumea este la un pas de a sări în aer. Numai că, vorba proverbului oriental, mâncarea nu se serveşte la temperatura la care a fost pregătită. Principalii lideri mondiali dispun de mecanisme ale puterii cu frâne puternice şi, nu mai puţin important, aceste mecanisme, asemenea marilor nave maritime, nu pot efectua devieri bruşte şi spectaculoase de direcţie fără a-şi asuma riscuri de proporţii planetare. Oricum, partida „în trei” a Washingtonului, Beijingului şi Moscovei se anunţă a fi una deosebit de strânsă, mai ales că fiecare dintre cei trei lideri ambiţionează să-şi conducă superputerea într-un stil total diferit de cel al propriilor lor predecesori, de care se disociază net, inclusiv în public: Xi de Jiang Zemin, Putin de Elţin şi Trump de Obama.

Deocamdată, fiecare dintre cei trei protagonişti îşi stabilesc locul pe eşichier şi etapa tatonărilor încă nu s-a încheiat. Încă înainte de a şti că va fi preşedinte, Donald Trump anunţa o deschidere spectaculoasă spre Rusia, iar anunţata apropiere ruso-americană începuse să dea frisoane nu numai în ţările est-europene trecute din Tratatul de la Varşovia în NATO (începând cu Polonia şi statele baltice), dar şi în capitalele vest-europene. În acelasi timp, Trump dezvolta o retorică anti-Beijing cu posibile efecte dezastruoase nu doar pentru relaţiile americano-chineze, ci pentru pacea şi stabilitatea globală. Dar aceste proiecţii de traiectorie au sărit în aer la prime contacte cu realitatea: noua echipă de la Casa Albă a trebuit să facă faţă campaniei de acuze şi suspiciuni privind posibilele sale contacte cu Moscova, precum şi gesticulaţiilor racheto-nucleare ale Coreei de Nord, ceea ce l-au determinat pe noul preşedinte american să se distanţeze de Moscova şi să-şi mlădieze atitudinea faţă de Beijing. În mod concret, summitul (dat aproape ca sigur) ruso-american a fost amânat pentru această vară, iar cel chino-american s-a produs pe neaşteptate şi a pus bazele unui dialog bilateral promiţător. Surpriză? Da şi nu. Jocul în trei e întotdeauna derutant.

Jiang Zemin

Surpriză şi nu prea a fost şi atacul aerian american asupra unei baze militare din Siria, după ce actualul lider de la Casa Albă anunţase că ţara sa va trece la o politică mai reţinută de implicare militară în lume (dar acelaşi declara explicit că Statele Unite nu au nici cea mai mică intenţie de a renunţa la proeminenţa mondială pe care o deţin). Abia din clipa când a ordonat acele bombardamente a devenit Trump, într-adevăr, preşedinte, comentau ziariştii de la Washington.

Surprinzător a putut fi şi calificativul de „anacronic” aplicat de preşedintele Trump Alianţei nord-atlantice, dar precizarea sa ulterioară, că NATO nu este o alianţă „anacronică” nu a mai surprins.

Comentatorii de la marile publicaţii americane, care sunt, în marea lor majoritate, (încă?) ostili actualei Administraţii se grăbesc să lămurească publicul că noul preşedinte începe „să înveţe” îndeletnicirea de şef al statului, dar afirmaţiile de acest tip sunt superficiale şi grăbite. Probele focului pentru noul preşedinte vor fi, mai degrabă, participarea şi activităţile sale la reuniuni internaţionale de vârf ca, de pildă, în perioada următoare, întâlnirile la vârf ale NATO, G-7, G-20 etc. Şi, să nu uităm, întâlnirea previzibilă cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, cu ocazia unuia din turneele preşedintelui american în Europa.

Realinieri strategice în Extremul Orient

Dacă prestaţia internaţională a preşedintelui Trump a deţinut capul de afiş în ultimele câteva luni, nici celelalte două laturi ale triunghiului celor mari nu au cunoscut stagnare. Comentatorii occidentali par să ignore, ori să minimalizeze, relaţiile ruso-chineze, cu toate că, în ultimii câţiva ani se produce „o nouă realiniere strategică”, atât între Rusia şi China, cât şi între Rusia şi Japonia. Astăzi China este primul partener economic al Rusiei, ceea ce dă relaţiilor lor o soliditate incomparabil mai temeinică decât aceea care ţinea, în trecut, mai ales de numitorul comun – tot mai precar – al ideologiei comuniste. De aceea, remarca sinologul David Gosset, directorul Academiei Sinica Europaea, speculaţiile potrivit cărora Trump s-ar putea folosi de o apropiere de Rusia pentru a contracara China nu au temei (s-au dus vremurile când Nixon şi Kisinger se apropiau de China pentru a se contrapune împreună URSS). „Este o mare diferenţă, explica specialistul menţionat, căci în timpul războiului rece Uniunea Sovietică şi China nu erau interdependente economic, schimburile lor comerciale erau foarte reduse”. Ori astăzi, cele două ţări dezvoltă relaţii economice vitale pentru fiecare dintre ele şi este greu de conceput că ele ar mai putea fi instrumentate una împotriva celeilalte.

Pe plan diplomatic, întărirea relaţiilor ruso-chineze poate fi exemplificată prin suita, proiectată pentru acest an, de contacte bilaterale la nivelurile cele mai ridicate: participarea preşedintelui Putin, în luna mai, la summitul Noului Drum al Mătăsii de la Beijing, vizita de răspuns, la Moscova, a preşedintelui Xi, în această vară şi, în sfârşit, întâlnirea între şefii guvernelor celor două ţări, către finele anului. Iar în materie de politică internaţională, testul relaţiilor ruso-chineze este poziţia Moscovei faţă de situaţia tensionată din zona Mării Chinei de Sud, pe care ambasadorul rus la Beijing a precizat-o clar: „Orice interferenţă străină ar avea un efect negativ, căci ar ameninţa neutralitatea strâmtorilor şi nu ar face decât să complice identificarea de soluţii între ţările direct interesate” (iar între aceste ţări Beijingul nu include şi Statele Unite).

Din acelaşi spaţiu extrem-oriental nu trebuie omis nici faptul că vizita premierului Japoniei Shinzo Abe la Washington s-a soldat cu punerea în lucru a unor proiecte economice consistente, dar faptul a avut loc după „apropierea spectaculoasă” ruso-niponă, realizată la întâlnirile recente Putin-Abe, încheiate, şi ele, cu importante acorduri de cooperare economică, care se speră că pot facilita şi dezamorsarea vechii dispute teritoriale privind insulele Kurile.

Un top şi o enumerare

La începutul anului, politologii americani Walter Russel Mead şi Sean Keeley publicau în „The National Interest” un clasament, intrat în tradiţie, al primelor opt mari puteri mondiale în 2017. Un top, desigur, discutabil şi amendabil, dar care ţine totuşi seama de o serie de criterii importante precum puterea militară, economia, tehnologia, high-tech, diplomaţia, inovaţia, materiile prime energetice, educaţia etc. Lista cuprinde, în ordine descrescătoare, Statele Unite, China, Japonia, Rusia, Germania, India, Iranul şi, pentru prima oară, Israelul. A fost omis oare cineva din listă? Cumva Uniunea Europeană? Politologii americani o echivalează oricum, chiar dacă în mod tacit, în analiza însoţitoare topului cu Germania (care, de altfel, a şi pierdut un loc în top anul acesta tocmai din cauza involuţiilor sumbre din Europa Unită).

Cât priveşte perenitatea supremaţiei mondiale a SUA, clasicul în viaţă al politologiei, Joseph S. Nye mărturisea într-un articol: „Ce le spun prietenilor mei americani” despre epoca deschisă de noul lor preşedinte. Din 1945, aminteşte el, America conduce ordinea internaţională liberală. Vreme îndelungată, SUA „au furnizat importante bunuri publice mondiale: securitatea, o monedă de rezervă internaţională stabilă, pieţe relativ deschise şi gestiunea resurselor comune ale planetei. (…) Dar nimeni nu poate afirma cu certitudine că aceasta va continua. SUA vor trebui să coopereze cu China, Europa, Japonia şi alte ţări pentru a gestiona problemele transnaţionale”. Iar, ca exerciţiu, dacă vom compara marile puteri din topul de mai sus cu lista ţărilor enumerate de Nye, vom ajunge, fiecare, la concluzii interesante.

Corneliu Vlad

Rivalii geopolitici şi interesele lor… convergente

Reporter: editura February - 10 - 2017 Comments Off on Rivalii geopolitici şi interesele lor… convergente

Competiţia între state și grupări este o certitudine, dar evoluțiile recente arată clar că există limite în această realitate. Atunci când intervine interesul, în special cel economic, țări antagonice în discursul politic știu să se așeze la masa negocierilor și să stabilească acorduri reciproc avantajoase.  

Cea de-a 14-a sesiune a Consiliului Italia-Rusia pentru Cooperare Economică, Industrială și Financiară (2016)

Poate unele dintre cele mai grăitoare exemple din perspectiva nuanțării unor poziții inițial rigide vin din state ale Uniunii Europene. La aproape trei ani de la impunerea sancțiunilor împotriva Federației Ruse pentru anexarea Crimeei, moment în care UE reacționa ferm și unitar, timpul s-a scurs în favoarea Moscovei, iar astăzi în mare parte tot blocul comunitar și-a schimbat mult poziția. La insistențele statelor membre care au avut de pierdut din cauza sancțiunilor amintite, liderii statelor Uniunii Europene au în vedere posibilitatea de a îmbunătăți relațiile cu Federația Rusă. În condițiile în care Italia, Grecia, Slovacia, Ungaria sau, mai nou, după alegerile din luna noiembrie 2016, și Bulgaria înclină spre o ameliorare a dialogului cu Moscova, se poate estima că acest lucru se va și întâmpla. Motivele sunt evidente: ministrul Economiei din Italia, Carlo Calenda, anunța, la mijlocul anului precedent, că țara sa va extinde relațiile comerciale cu Rusia chiar începând din 2017, dată fiind existența a sute de firme italiene care fac afaceri în Rusia; Slovacia exporta în Federația Rusă, la nivelul anului 2014, mărfuri în valoare de aproape șase miliarde de dolari; pentru Ungaria, Rusia este cel mai mare partener comercial din afara UE; Polonia, unul dintre cele mai vocale state în ce privește pericolul agresiunii ruse, depinde într-o proporție covârșitoare de petrolul și gazul din Rusia, la fel ca Lituania; Slovenia exportă spre Federația Rusă mărfuri care cumulează aproape cinci procente din totalul comerțului exterior al țării. Exemplele ar putea continua cu Bulgaria, pentru care Rusia a fost în ultimii ani principala sursă de importuri sau Cehia, care exportă pe relația bilaterală în valoare de circa șase miliarde de dolari, notează „Reuters”. În tot acest tablou est-european, doar România face o figură aparte, cu sub două miliarde de dolari exporturi la nivelul anului 2013. În cazurile amintite, politica Uniunii Europene a afectat interesele punctuale ale statelor, ceea ce a generat, în timp, o serie de încercări ale acestora de a ocoli vocea unitară a blocului comunitar și de a stabili relații separate, bilaterale, pe anumite teme, cu Moscova. Acest aspect este, de altfel, valabil și pentru țări din Occident: în cazul Germaniei, de pildă, Rusia este cel de-al 16-lea partener comercial, exporturile țării europene spre Federația Rusă atingând un maxim istoric în 2015, arată „tradingeconomics.com”. Așadar, la un an după invadarea Crimeei și impunerea sancțiunilor economice de către UE… 

Miniștrii Energiei din Turcia, Berat Albayrak, respectiv Rusia, Alexander Novak , la semnarea acordului „Turkish Stream” (2016)

Nu în ultimul rând, țara de hotar între Asia și Europa, Turcia, al doilea cel mai important membru NATO, a făcut pași energici spre est. Gazoductul „Turkish Stream” şi centrala atomică de la Akkuyu reprezintă două proiecte economice extreme de importante pentru Rusia. Ambele au fost învăluite de incertitudine, dar în anul 2016, după o întâlnire la cel mai înalt nivel, centrala nucleară de la Akuyu a primit statutul de „proiect de investiţie strategică”, iar două luni mai târziu era semnat acordul pentru „Turkish Stream”. 

Deschiderea canalelor de comunicare” 

Nu doar Europa pare pregătită să schimbe tonul în relația cu Moscova. În ciuda tensiunilor, Rusia și Occidentul au menținut strânsa cooperare în ceea ce privește planurile pentru zona Arctică. De exemplu, premierul Canadei, Justin Trudeau, care a urmat consecvent linia NATO pe de o parte, a relaxat, pe de altă parte, politicile precedentei administrații suficient încât să facă posibile negocieri cu Rusia pe subiecte alternative, în special pe cele vizând Nordul extrem. Ca urmare, a fost anunțată o conferință comună a Canadei și Rusiei, state care dețin împreună controlul a trei sferturi din Regiunea Arctică. De altfel, potrivit „EurActiv”, și UE este la rândul ei dornică să coopereze cu Rusia în chestiunile legate de viitorul regiunii, cu atât mai mult cu cât state europene ca Danemarca, Suedia sau Finlanda fac parte din Consiliul Arctic. „Să împiedicăm oamenii de știință din aceste țări să discute este profund irațional. Guvernul meu vrea să dea dovadă de rațiune și să deschidem, precaut, canale de comunicare cu Rusia. Considerăm că astfel servim și interesele canadienilor, și interesele rușilor”, explică Pamela Goldsmith-Jones, secretar parlamentar al ministrului canadian de Externe. La rândul său, ambasadorul UE Marie-Anne Coninsx specifică faptul că, în ciuda tensiunilor geopolitice, „cooperarea în interiorul acestui organism continuă, inclusiv cu Rusia, chiar dacă anumite poziții adoptate de această țară nu le agreem sau nu le acceptăm”

Reuniune a Consiliului Arctic (2016)

Cât despre est, China a ajuns la concluzia că este mai bine să discute cu Rusia decât să-i fie rivală. Așa se explică negocierile dintre cele două părți, din anul 2016, asupra extinderii proiectului de cooperare Eurasia, care vizează crearea unui „coridor comercial de la Beijing la Berlin” și la care deja s-au declarat dornice să participle și India, Pakistanul și Iranul.  

Nu putem încheia fără o privire asupra atitudinii SUA față de cel mai mare rival geopolitic. În ciuda competiției acerbe dintre cele două puteri, exporturile americane spre Rusia totalizau circa 11 miliarde de dolari în 2014. Era și anul în care cele două state își impuneau reciproc sancțiuni valabile și în prezent… 

Prioritatea mea: să deblochez procesul de absorbţie a fondurilor europene pentru infrastructura de transport

Reporter: editura September - 10 - 2011 Comments Off on Prioritatea mea: să deblochez procesul de absorbţie a fondurilor europene pentru infrastructura de transport

-ne declară d-na Anca Boagiu, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii

-Suneţi un ministru exigent şi vă bateţi pentru fiecare bănuţ investit în autostrăzi… Ce aţi putut realiza?

-Prioritatea mea în acest mandat de ministru a fost de la bun început să deblochez procesul de absorbţie a fondurilor europene pentru infrastructura de transport pentru că este inadmisibil ca o ţară cu o infrastructură ca România să nu profite de resurse de 5,7 miliarde euro alocate prin Programul Operaţional Sectorial Transport în perioada 2007-2013. Aceste fonduri sunt cu atât mai importante cu cât bugetul naţional a fost drastic afectat de criza economică, iar investiţiile în infrastructură pot şi trebuie să contribuie la revigorarea economiei. În acest context, lucrurile la Ministerul Transporturilor şi în companiile din subordine nu au putut fi mişcate din loc decât prin exgienţă sporită şi prin impunerea ordinii în sistem. Această exigenţă am manifestat-o şi faţă de responsabilii cu implementarea proiectelor din companii, dar şi faţă de constructorii care nu înţelegeau că România nu este locul unde să facă profit fără a-şi respecta termenele de execuţie din contract, fără a realiza lucrări de calitate, dar cerând în schimb plăţi suplimentare. Pe acest fond am reuşit din septembrie 2010 să semnăm contracte din fonduri europene de peste 2 miliarde de euro, făcând economii de 600 milioane de euro, dar şi să renegociem contracte păguboase cu statul român, aşa cum era cel pentru Autostrada Transilvania. Tot în această perioadă am reziliat contracte care aduceau deservicii statului român, aşa cum era cel pentru autostrada Cernavodă-Medgidia, şi am aplicat penalităţi de peste 40 de milioane de euro constructorilor care şi-au încălcat angajamentele contractuale.

-Ce situaţii aţi găsit în momentul în care v-aţi ocupat postul de ministru al Transporturilor şi Infrastructurii şi ce măsuri aţi luat pentru a reglementa eventualele neîmpliniri?

Atunci când am ajuns în minister, în septembrie anul trecut, unul din primele lucruri a fost să cer o situaţie cu problemele care au cauzat întârzieri şi soluţiile necesare. Aşa am reuşit să venim cu o nouă lege privind exproprierile care reduce termenele, dar instituie şi un termen de referinţă la calcularea valorilor de expropriere, adică cel înscris în Codul Fiscal. Tot pentru exproprieri am semnat protocoale cu autorităţile locale, iar prefecţii sunt actori determinanţi în acest proces. În ceea ce priveşte legislaţia pe achiziţii publice şi aici am venit cu modificări astfel încât să nu mai avem cazuri care trenează ani de zile în instanţă, ci prima instanţă să fie Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care dacă nu găseşte neregularităţi poate da drumul la semnarea contractului. În plus pentru condiţiile de contractare avem regulile FIDIC, care conferă protecţie şi beneficiarului, nu doar constructorului, ca până acum. În cadrul acestui tip de contract beneficiarul poate interveni pentru stabilirea unor clauze care să îl protejeze în cazul în care antreprenorul nu îşi respectă obligaţiile contractuale în privinţa termenelor de execuţie: cheltuieli neprevăzute (contingency) de 10%, prin care o lucrare nu poate costa cu mai mult de 10% faţă de valoarea cu care s-a licitat, introducerea graficelor de eşalonare a lucrărilor, constructorul este obligat să îşi refacă programul de execuţie a lucrărilor în funcţie de fronturile de lucru disponibile, plăţile vor fi făcute pe măsură ce se finalizează o lucrare, garanţia de bună execuţie este de 15% (10% garanţia iniţială şi încă 5% reţineri din contract). Cât de curând vom rezolva şi problema terenurilor pe care trec trasee de autostrăzi şi unde nu este făcută descărcarea arheologică pentru că nu este normal ca astfel de contracte să mai fie câştigate la preţuri exorbitante de orice firmă de apartament care mai apoi subcontractează la Muzeul de Istorie. Vom preveni situaţii ca cele de pe tronsonul Cernavodă-Medgidia unde am fost nevoiţi să modificăm traseul pentru a debloca construcţia autostrăzii în urma descoperirii ulterioare întocmirii proiectului tehnic a unor situri arheologice. Am găsit în minister o rată de absorbţie de 1,76% pentru fondurile post-aderare şi riscul unor corecţii financiare pentru programele ISPA de pre-aderare de 300 milioane de euro, dar care puteau ajunge până la 1 miliard de euro, pentru că orice obiectiv neîndeplinit duce la anularea întregii măsuri. Pentru fondurile post-aderare explicaţia e una destul de simplă de ce avem această rată ruşinoasă de absorbţie: nu am avut proiectele pregătite deja în 2007. Dacă pentru Programul Operaţional Regional în 2006 deja aveam proiectele pregătite, când eram la Ministerul Integrării, şi programul a fost aprobat la jumătatea lui 2007, la POST procedurile de aprobare şi acreditare s-au finalizat în 2008, iar proiectele au început să fie depuse spre aprobare la Comisie în 2009, majoritatea însă în 2010. Deci o întârziere de 3 ani practic. Ce am făcut în ultimele luni este să arătăm că în sfârşit putem avea la MTI un program clar multi-anual de investiţii în infrastructură, unde prioritatea zero este absorbţia fondurilor europene şi nu risipirea banilor de la bugetul naţional pentru lucrări care nu aduc valoare adăugată în economie. Rata din bugetul MTI alocat investiţiilor este în 2011 de 72% şi va creşte în anii următori.

-La ce lucrează în prezent constructorii?

Am semnat în mai şi iunie 2011 8 contracte din fonduri europene pentru coridorul IV, cel care ne leagă de Uniunea Europeană. Au o valoare de 1,12 miliarde de euro pentru 158,17 km, care urmează să intre în execuţie până la sfârşitul acestui an şi să fie finalizaţi în 2013. După semnarea şi a ultimului contract (Timişoara – Lugoj lot 2 – 25,6 km) vor intra în licitaţie alţi 72,1 km, pe tronsonul Dumbrava-Deva, cu o valoare estimată de 945 milioane euro. Am scos la licitaţie şi tronsonul Cernavodă – Medgidia, cel unde am reziliat contractul cu francezii de la Colas. Ei aveau o soluţie tehnică nouă, cu 5 milioane de euro mai ieftină, dar veneau să ne ceară 16 milioane de euro în plus. În septembrie sper să avem contractul semnat, vor avea 3 luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie, iar vara viitoare vom avea cel puţin o variantă provizorie, cu o bandă pe sens, funcţională. În ceea ce priveşte cealaltă secţiune, Medgidia – Constanţa, la sfârşitul lunii iulie am deschis traficului, pe câte o bandă pe sens, între Basarabi şi Constanţa şi pe ocolitoarea Constanţa spre Agigea, astfel încât traficul spre staţiuni să evite oraşul. Despre finalizare vorbim pentru 2012 din păcate. În 9 luni nu am putut suplini întârzierile din ultimii 2 ani (ordine de începere a lucrărilor din martie 2009). Mai avem în execuţie şi autostrada Arad-Timişoara şi varianta de ocolire Arad. Aici pentru autostradă vom avea deschiderea traficului la sfârşitul acestui an, iar pentru ocolitoare 10 km anul acesta şi restul până la mijlocul anului viitor. În ceea ce priveşte secţiunea Moara Vlăsiei-Ploieşti, CNADNR a trimis notificarea de reziliere în 29 aprilie şi ei aveau 30 de zile la dispoziţie să ne demonstreze că nu este nevoie să reziliem pentru că se pot mobiliza. Ceea ce într-adevăr au făcut şi, mai mult, au semnat un act prin care se angajează să termine la termen, adică la sfârşitul acestui an, şi fără a cere acea suplimentare a contractului de 47%. Îi monitorizăm atent în continuare pentru ca lucrările să fie finalizate aşa cum s-au angajat. Nu îmi place să fac afirmaţii superficiale cu câţi kilometri inaugurăm anul acesta pentru că un proiect de autostradă nu se poate termina în câteva luni sau 1 an.

Pentru modernizările de drumuri naţionale am declanşat un program amplu, cu finanţare BEI care vizează reabilitarea a peste 1000 km în valoare de aproximativ 900 milioane de euro. Anul acest vom avea finalizaţi aproximativ 500 km de drumuri naţionale reabilitate de pe DN 66 Petroşani-Baru-Haţeg-Simeria, DN 19 Oradea – Satu Mare, DN 12 Chichis – Topliţa, DN 15 Reghin – Topliţa, DN 79 Arad-Oradea, DN 2 D Focşani – Ojdula, DN 6 Drobeta Turnu Severin.

În ceea ce priveşte lucrările la calea ferată, prioritatea este modernizarea Coridorului pan-european nr. IV care face legătura Europei Centrale cu ţara noastră până la Constanţa, cel mai mare port la Marea Neagră. Finalizarea lucrărilor de modernizare a liniei de cale ferată Bucureşti – Constanţa este foarte apropiată după ani buni de greutăţi privind transportul feroviar de marfă şi călători pe această relaţie foarte importantă din România, generate în principal de mărirea timpilor de parcurs datorită lucrărilor de modernizare. Aceasta va permite circulaţia trenurilor pe această relaţie cu viteze de până la 160 km/h pentru traficul de călători şi de până la 120 km/h pentru traficul de marfă în concordanţă cu standardele europene AGC şi AGTC. Lucrările sunt avansate şi pe secţiunea Câmpina – Predeal şi urmează să se finalizeze până la sfârşitul acestui an, reuşind astfel să salvăm astfel finanţarea ISPA pe care în septembrie 2010 am găsit-o aproape pierdută. Pentru secţiunea Frontieră – Radna, cererea de finanţare prin Programul POS-T, fonduri de coeziune a fost depusă la Comisia Europeană, iar licitaţia a fost lansată. Până la sfârşitul anului vor fi semnate contractele şi pentru secţiunile Simeria – Coşlariu şi Coşlariu – Sighişoara, urmând a începe lucrările anul acesta. Simeria-Coşlariu este estimat la 613 milioane euro, iar Coşlariu-Sighişoara la 868 milioane euro.

În ceea ce priveşte reţeaua de metrou din Bucureşti, pentru Magistrala 5 , Drumul Taberei – Pantelimon, secţiunea Drumul Taberei – Eroilor, a început execuţia de sondaje geotehnice pe toată lungimea traseului ca parte a execuţiei proiectului. Se lucrează la proiectele de detaliu privind devierea circulaţiei în zonele de lucru şi a puţurilor de lansare a scuturilor. Proiectul are o valoare totală de 1,7 miliarde euro, din care 50% BEI. În octombrie vom scoate la licitaţie şi tronsonul până la Pantelimon.

 

 

-Ce programe în derulare aveţi pentru următorii ani?

-Toate proiectele mai sus menţionate trebuie continuate indiferent de cine va ocupa scaunul de ministru la Transporturi. Odată cu finalizarea lor se pot demara şi alte proiecte de amploare, finanţate din fonduri europene sau prin parteneriate public-privat, şi mă refer la autostrăzile Sibiu-Piteşti, Comarnic-Braşov, ocolitoarea în regim de autostradă a Bucureştiului, finalizarea tronsonului Suplacu de Barcău-Borş de pe Autostrada Transilvania, începerea lucrărilor la Canalul Dunăre-Bucureşti, la linia de metrou care va lega aeroportul Otopeni de Gara de Nord, la magistrala 7 de metrou Bragadiru-Voluntari, continuarea lucrărilor de modernizare la aeroporturile Henri Coandă şi Aurel Vlaicu, pentru a da doar câteva exemple. Din păcate, s-a făcut foarte puţin pentru infrastructură în ultimii 20 de ani şi decalajele pe care trebuie să le recuperăm pentru a fi mai competitivi în Uniunea Europeană sunt uriaşe. De aceea focusarea pe absorbţia fondurilor europene alocate pentru infrastructura de transport este esenţială până la finalizarea exerciţiului financiar 2007-2013, dar şi pentru programarea 2014-2020. Pregătim deja proiectele pe care le vom include în noul Program Operaţional astfel încât în 2014 să putem deja contracta fără a mai pierde ani buni ca în actualul exerciţiu financiar.

(sublinierile aparţin redacţiei)

 

 

Conceptul american asupra Moldovei

Reporter: editura June - 16 - 2011 Comments Off on Conceptul american asupra Moldovei

Sunteţi o ţară mică, dar abordaţi probleme de o importanţă majoră!” O asemenea declaraţie, alături de alte sublinieri memorabile făcute de vicepreşedintele SUA, Joe Biden, în faţa miilor de moldoveni adunaţi să-l salute în scuarul Teatrului de Operă şi Balet din Chişinău, la 11 martie 2011, au creionat limpede reperele unui veritabil concept american asupra tânărului stat moldovean, ce invită la o anumită conduită şi din partea altor ţări, în primul rând a României.

Încă înainte de a porni în turneul său european, care a mai cuprins Finlanda şi Rusia, Casa Albă a anunţat că vicepreşedintele Joe Biden va transmite la Chişinău un semnal foarte clar de susţinere a guvernului şi a Republicii Moldova pentru progresele făcute în ultimii doi ani. Pe parcursul celor şase ore cât a durat prezenţa sa pe pământ moldav, vicepreşedintele Biden, personalitatea de la Washington cu rangul cel mai înalt care a vizitat până acum Chişinăul, a transmis câteva mesaje de maximă importanţă pentru cursul viitor al Republicii Moldova, cu relevanţă şi pentru configuraţia raporturilor geopolitice în sud-estul Europei.

În primul rând, să notăm semnificaţia conferită vizitei: Casa Albă a ţinut să sublinieze de la bun început că acţiunea se înscrie în contextul special determinat de celebrarea de către Republica Moldova, în 2011, a 20 de ani de independenţă.

În al doilea rând, Administraţia americană a dorit să reafirme suportul politic şi economic al Statelor Unite faţă de eforturile actualului guvern de la Chişinău pentru progresele înregistrate până acum şi pentru continuarea reformelor democratice. „Preşedintele Obama şi eu – a precizat Biden – credem că Moldova oferă un exemplu bun de tranziţie la democraţie”.

În al treilea rând, America a urmărit să-şi declare sprijinul necondiţionat pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, încorporând şi Transnistria. În acest sens, sublinierile vicepreşedintelui Biden nu au lăsat loc nici unui echivoc: „America susţine o soluţionare a conflictului transnistrean, dar nu oricum, ci una care recunoaşte integritatea Republicii Moldova. Transnistria aparţine Republicii Moldova. Viitorul Transnistriei este în cadrul Republicii Moldova, iar viitorul Republicii Moldova în Europa”.

Imaginea Moldovei în conştiinţa publică americană. Mereu prevăzătoare şi cu simţul perspectivei, America şi-a focalizat atenţia asupra evoluţiilor din spaţiul fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti încă din timpul mişcărilor profunde de renaştere naţională care animau populaţia din acest teritoriu la începutul anilor `90, pentru afirmarea independenţei şi căutarea drumului de desprindere din imperiul sovietic în curs de destrămare.

Imediat după proclamarea independenţei, SUA şi-au trimis la Chişinău, în cadrul Amabasadei şi, din 1993, şi al Misiunii OSCE, unii dintre cei mai performanţi ambasadori şi reprezentanţi ai corpului diplomatic american. În toamna anului 1994, doamna Madeleine Albright, viitor secretar de stat, pe atunci ambasador permanent al SUA la ONU, poposea pentru prima oară în Republica Moldova, inclusă într-un turneu caucazian, alături de Georgia, Armenia şi Azerbaidjan. Câteva luni mai târziu, la 30 ianuarie 1995, primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, era primit la Casa Albă, cu toate onorurile cuvenite unui şef de stat, de preşedintele SUA Bill Clinton. Peste numai doi ani, Republica Moldova era inclusă în „Planul de Acţiune” al SUA pentru Europa de sud-est… Între timp, numeroase fundaţii şi ONG-uri americane au iniţiat ample programe în spaţiul basarabean, iar o serie de specialişti renumiţi din SUA au efectuat şi publicat studii şi lucrări devenite de referinţă pentru înţelegerea evoluţiilor complexe din micul şi tânărul stat independent Republica Moldova.

Iată de ce, în contextul vizitei vicepreşedintelui Biden la Chişinău, prestigioase publicaţii americane s-au aplecat cu simpatie nedisimulată şi înţelegere a greutăţilor cu care se confruntă moldovenii din stânga Prutului şi a Nistrului. „The Wall Street Journal”, de pildă, consemna: „Premierul moldovean are o sarcină grea. Acesta conduce cel mai sărac stat din Europa, care suferă de un conflict cu separatiştii şi exodul masiv al tinerilor în străinătate”. Acelaşi ziar semnala starea de tensiune din relaţiile Chişinăului cu Moscova, datorită vitezei excesive cu care Republica Moldova se desprinde de influenţa rusă şi îşi consolidează relaţiile cu Uniunea Europeană. Din această perspectivă, vizita lui Biden a fost percepută şi ca o ripostă la adresa Rusiei, care, potrivit unor oficiali occidentali evocaţi de publicaţia americană, intervine în mod abuziv în politica Republicii Moldova. Reluând afirmaţiile făcute de premierul moldovean Vlad Filat într-un interviu („Suntem cetăţeni europeni cu valori şi principii democratice, obiectivele noastre sunt libertatea de circulaţie şi libertatea comerţului”), acelaşi ziar concluziona: „Astfel de declaraţii fac din Republica Moldova un favorit al SUA şi Uniunii Europene”. La rândul său, ziarul „The New York Times” scria că „vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a îndemnat Republica Moldova să lupte împotriva corupţiei şi să pună în aplicare reformele democratice pro-occidentale, declarând că Washingtonul va oferi un suport pentru apropierea sa de UE”.

În jocul intereselor geopolitice ruso-americane? Nu rareori au apărut speculaţii despre o posibilă înţelegere la nivel global între Moscova şi Washington, peste capul şi pe seama unor state mai mici, aşa cum ar fi Republica Moldova. În replică, un fost ambasador american la Chişinău, distinsa doamnă Pamela Hyde Smith, le spunea studenţilor de la Universitatea de Stat a Moldovei: „Unii consideră că Statele Unite şi Rusia au împărţit cu cinism sferele de influenţă în defavoarea Moldovei… Aceste acuzaţii se autoelimină pur şi simplu la prima examinare. Statele Unite sunt cea mai mare ţară-donator pentru Moldova. Oare ar cheltui SUA aici milioane de dolari pentru ajutoare dacă ar planifica să întoarcă spatele Moldovei?”. Vicepreşedintele Joe Biden a reiterat în mai multe rânduri, ca un leitmotiv, angajamentul SUA de a susţine economic şi financiar evoluţia democratică a Republicii Moldova: „SUA şi Moldova sunt parteneri – asta trebuie să fie clar… Pe parcursul următorilor cinci ani, Statele Unite vor oferi Republicii Moldova 262 milioane dolari, pentru a susţine dezvoltarea agriculturii”.

Aşadar, angajamente de sprijin ferme, dătătoare de speranţă. Nu este de mirare, deci, că în cvasimajoritatea lor, exceptându-i pe comuniştii ortodocşi, moldovenii au salutat cu căldură noile semnale de sprijin venite din partea celui mai puternic stat al lumii. Nici în Rusia nu s-au înregistrat reacţii negative pe faţă, o serie de publicaţii consemnând mai degrabă pierderea de teren tot mai evidentă a Moscovei în faţa SUA în privinţa influenţei asupra Republicii Moldova. Relevant este comentariul publicat de „Nezavisimaia Gazeta”, intitulat sugestiv „Moldova urmează Washingtonul, nu Moscova”, care consemnează, nu fără o evidentă undă de regret, faptul că, în prezent, „americanii şi europenii sunt mult mai activi pe culoarele puterii de la Chişinău decât ruşii”. O recunoaştere care spune, desigur, destul de mult pentru poziţia unei mari puteri care nu a renunţat niciodată la pretenţia de a face jocurile în spaţiul pruto-nistrean.

Moldovenilor le-a rămas însă în memorie ecoul mesajului final transmis de vicepreşedintele american: „Un viitor mai bun vă este la îndemână. Uitaţi-vă în jur, gândiţi-vă la familiile dumneavoastră, la copiii dumneavoastră, la ceea ce va însemna pentru ei libertatea, democraţia, prosperitatea. Gândiţi-vă la ce aţi lăsat în urmă. Dacă faceţi acest lucru, vă asigur că, indiferent cât de grea este această cale, ea nu va fi niciodată prea grea”.

IOAN C. POPA

 

*O Moldovă de succes va aduce beneficii întregii regiuni, Europei şi Statelor Unite(vicepreşedintele american Joe Biden, la Chişinău)

 

Relaţiile dintre România şi Letonia au temelii trainice

Reporter: editura May - 3 - 2011 Comments Off on Relaţiile dintre România şi Letonia au temelii trainice

declară ES Valdis Zatlers, preşedintele Letoniei, în cadrul interviului acordat
în exclusivitate revistei noastre

Cu ocazia recentei vizite efectuate în România, prima prezenţă a unui preşedinte leton în ţara noastră, ES Valdis Zatlers, preşedintele Letoniei, a inaugurat Consulatul onorific al ţării sale la Bucureşti. Deschiderea oficială a Consulatului, „o mică ambasadă”, cum l-a denumit ES Valdis Zatlers, a constituit şi un bun prilej pentru realizarea unui interviu în exclusivitate, acordat revistei „Balcanii şi Europa” de către preşedintele leton, care a punctat reperele majore ale evoluţiei relaţiilor dintre cele două ţări.

Cu ce gânduri aţi venit în România?

Tocmai am semnat în Cartea de Onoare a Consulatului şi vă pot spune că sunt convins că orice început are un viitor favorabil dacă există încredere şi colaborare deschisă. Am venit în România cu gânduri bune, cu atât mai mult cu cât există câteva semne simbolice, care alcătuiesc un context cu o semnificaţie deosebită: 90 de ani de când România a recunoscut independenţa Letoniei, 20 de ani de la reluarea relaţiilor bilaterale şi 10 ani de la vizita unui preşedinte al României în Letonia. Îmi amintesc cu plăcere că Letonia a fost una dintre primele ţări care au ratificat, în ianuarie 2006, Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană. Consider că sunt semne cu o încărcătură deosebită. Iar discuţiile cu preşedintele Traian Băsescu şi primul ministru Emil Boc, care s-au dovedit pragmatice şi constructive, mi-au întărit convingerea că viitorul relaţiilor bilaterale va avea o cale ascendentă.

România şi Letonia manifestă poziţii apropiate în ce priveşte problematica zonală, europeană şi internaţională?

Poziţiile noastre sunt complementare, unele chiar similare în foarte multe domenii, în special în ce priveşte problemele europene, dar şi în aspectele vastei agende politice internaţionale a momentului. Am ajuns împreună la concluzia că relaţiile dintre România şi Letonia au temelii trainice şi se pot dezvolta excelent în viitor.

Ne puteţi oferi detalii referitoare la domeniile vizate de o viitoare colaborare între România şi Letonia, date fiind auspiciile favorabile pe care le-aţi menţionat?

Există deja propuneri concrete pentru o colaborare pe multiple planuri între ţările noastre. România şi Letonia au puncte de vedere apropiate în foarte multe domenii. Cele convenite pe parcursul vizitei, printre care dezvoltarea relaţiilor de afaceri, impulsionarea schimburilor comerciale, convenţia încheiată cu Ministerul Apărării în domenii specifice, pot fi considerate elemente ale unei vizite de succes.

Ce ne puteţi spune despre componenta culturală a relaţiilor bilaterale?

În zilele noastre, oamenii călătoresc foarte mult. Cred că acest segment poate fi dezvoltat şi, în context, am avut discuţii constructive cu ministrul român al Culturii, dl. Kelemen Hunor. Sunt bucuros să constat că multe oraşe din România sunt înfrăţite cu oraşe din Letonia. Dezvoltarea, între ţările noastre, a unor domenii ca turismul sau tehnologia infoemaţiei va aduce, neîndoielnic, o evoluţie generală a relaţiilor dintre popoarele noastre şi, implicit, pe componenta spirituală, culturală.

Aţi fost primit în România cu respect faţă de istoria poporului leton şi, totodată, cu multă simpatie. De la oficialităţi, diplomaţi, ziarişti, până la oamenii obişnuiţi, cu toţii privim Letonia ca un stat partener şi prieten. Cu ce impresii rămâneţi după vizita în ţara noastră?

Într-adevăr, cea mai mare valoare o reprezintă oamenii, iar pentru progresul relaţiilor dintre cele două ţări, elementul uman este esenţial. Pornind de la acest considerent, pot afirma că deschiderea Consulatului onorific al Letoniei în centrul Bucureştiului, „o mică ambasadă”, aş putea spune, într-un sediu elegant şi adecvat pus la dispoziţie de o mare companie din România, NIRO Investment Group, numirea unui diplomat de carieră în funcţia de consul, în persoana d-lui ambasador Ioan Donca, convorbirile pe care le-am avut, toate acestea mă îndemnă să concluzionez că vizita în România a fost un real câştig pentru ambele părţi şi un succes deplin al acestui demers. Sunt pe deplin convins că relaţiile bilaterale au un viitor trainic şi pozitiv, deschis pentru toate planurile care pot asigura propăşirea popoarelor noastre şi progresul celor două ţări.

 

„Realizarea Codului patrimoniului cultural naţional, o prioritate a mandatului meu”

Reporter: editura October - 16 - 2010 Comments Off on „Realizarea Codului patrimoniului cultural naţional, o prioritate a mandatului meu”

ne declară dl. Kelemen Hunor, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în cadrul interviului special acordat revistei noastre –

Care sunt priorităţile dvs. în funcţia de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional?

– În plan legislativ, una dintre priorităţile mandatului meu este realizarea Codului patrimoniului cultural naţional, care va intra în dezbatere parlamentară până la sfârşitul anului. Este o muncă grea, fiindcă trebuie să găsim capacitatea de a include într-un singur corp tot ce înseamnă patrimoniu naţional: de la muzee până la arheologie, monumente istorice şi monumente de for public. Dorim o reglementare unitară şi, sperăm, exhaustivă a problemelor pe care le implică patrimoniul cultural. Din păcate, înaintăm în această muncă mai greu decât ne-am aşteptat. Sunt necesare avize, interpretări, puncte de vedere de la diverşi specialişti (arheologi, muzeografi, critici) şi, pe de altă parte, jurisdicţia este spinoasă, pentru că acest Cod trebuie corelat cu celelalte legi ale ţării. Tot în domeniul legislativ, în această toamnă vrem să înaintăm Parlamentului şi modificările la Legea dreptului de autor, Legea monumentelor de for public şi la Legea timbrului cultural. În fine, un lucru mai puţin spectaculos, dar foarte important, este realizarea Normelor de funcţionare a instituţiilor culturale. Este vorba de despre norme care asigură proceduri de management, iar rezultatul punerii în practică a acestor norme va consta într-o administraţie coerentă, transparentă şi eficientă a instituţiilor culturale.

În ceea ce priveşte activitatea „curentă”, Ministerul Culturii gestionează două direcţii: patrimoniu şi creaţie contemporană. Dacă ne referim la patrimoniu, din circa 30.000 de poziţii ale Listei Monumentelor Istorice, cel puţin o treime necesită intervenţii mai mult sau mai puţin urgente. Din păcate, bugetul este total insuficient: în acest an, din 307 de obiective aflate în lucru, vor fi finalizate 36. Am încercat, însă, să dirijăm banii în aşa fel încât să finalizăm obiectivele aflate în faze avansate sau cele de o importanţă excepţională, sperând ca în anii care vin să atragem mai multe fonduri.

În direcţia creaţiei contemporane, am reuşit, în 2010, repornirea ciclului cultural. În cinematografie, CNC a organizat concursul de proiecte pentru finanţare şi, după ce se vor rezolva contestaţiile, vom intra în normalitate. Administraţia Fondului Cultural Naţional a început să funcţioneze, am reuşit să susţinem câteva proiecte importante ale Ministerului Culturii – Festivalul de la Sibiu şi Festivalul de la Craiova, dedicat marelui Shakespeare, un unicat nu numai în România, dar şi în această parte a Europei. Desigur că au fost şi alte proiecte importante, dar cel mai bun lucru a fost că am reuşit să repornim cu foarte puţini bani acest ciclu cultural. Şi o menţiune: prezenţa noastră în spaţiul cultural european a fost foarte importantă – amintesc activitatea Institutului Cultural Român sau pavilionul României la Bienala de Arhitectură de la Veneţia.

Am dori să cunoaştem câteva din realizările pe care le consideraţi a fi mai importante în mandatul ministerial primit.

– În afară de festivalurile amintite deja, în ceea ce priveşte investiţiile, s-au finalizat lucrările la Muzeul Colecţiilor de Artă, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală « Grigore Antipa », în octombrie se va finaliza şi restaurarea Palatului lui Alexandru Ioan Cuza, de la Ruginoasa. Şi la Palatul Culturii de la Iaşi, în continuare, lucrările de restaurare merg bine. Nu în ultimul rând, lucrările la noul sediu al Bibliotecii Naţionale sunt în grafic şi sper ca la anul să inaugurăm acest obiectiv, care are o importanţă majoră nu doar pentru Minister, ci şi pentru România, ca naţiune europeană.

Amintesc, apoi, acceptarea Mănăstirii Suceviţa pe lista monumentelor UNESCO, ca o extensie a mănăstirilor din nordul Moldovei, realizare foarte importantă.

În fine, deşi nu se încadrează în ceea ce ar trebui să fie o acţiune normală, consider că o reuşită a fost, după apariţia Ordonanţei 63, intervenţia pentru salvarea unor instituţii de cultură, instituţii de spectacole şi concerte şi a unor muzee aflate în subordinea unor autorităţi locale care, poate, nu au înţeles exact ce înseamnă reducerea personalului.

Veţi reuşi să duceţi la bun sfârşit proiectele Ministerului cu actualul buget?

– De la începutul anului am spus că am pornit la drum cu un buget insuficient. În ceea ce priveşte cheltuielile de personal, sper că ne vom încadra în această restructurare, care afectează şi instituţiile de cultură. Urmează să continuăm licitaţiile la Opera Naţională, la Muzeul Ţăranului Român şi la Muzeul “George Enescu”, în aşa fel încât anul viitor să începem lucrările şi acolo. Deci, în ceea ce priveşte investiţiile, încercăm să ne descurcăm, chiar cu acest buget mic.

Nu am putut, din păcate, susţine toate proiectele consistente tradiţionale sau unele noi, care ar merita sprijinul Ministerului Culturii. Eu aş dori să avem toate monumentele restaurate, dar într-un singur an nu se poate. În 2010 reuşim să mai încheiem câteva şantiere şi atunci vom putea deschide altele. Important, aici, ar fi să avem posibilitatea de a pune în valoare acele monumente care sunt deja (sau care vor fi) restaurate, în aşa fel încât întreţinerea lor să fie asigurată.

Din cauza bugetului mic, facem o echilibristică dificilă şi, de aceea, apar şi multe contestaţii. Când ai foarte puţini bani, trebuie să iei o decizie: ori dai foarte puţin la fiecare şi atunci nimeni nu poate să-şi ducă până la capăt proiectul, ori dai la câteva proiecte importante o sumă mai consistentă şi atunci apar tot felul de nemulţumiri.

Ceea ce este clar este că pentru bugetul de anul viitor mă voi bate pentru o sumă mai mare decât anul acesta. E neplăcut, dar trebuie să se ştie că, dintre ţările UE, România cheltuie cel mai mic procent din PIB pentru cultură : 0,14% ! Prin comparaţie, Bulgaria cheltuie 0,72%, Ungaria cheltuie 0,53%, Polonia – 0,58%, iar Austria – 1,17%. Cred că a venit timpul să reconsiderăm atitudinea noastră faţă de cultură.

„Vreau să aduc sistemul sanitar într-o normalitate…”

Reporter: editura March - 27 - 2010 Comments Off on „Vreau să aduc sistemul sanitar într-o normalitate…”

ne declară dl. Cseke Attila, ministrul Sănătăţii, în cadrul interviului special acordat revistei noastre.

Sunteţi cunoscut ca un adept al reorganizării modului de finanţare a spitalelor, în funcţie de o nouă clasificare a acestora. Am dori să cunoaştem cum aţi debutat în această direcţie.

–  Încă din primele zile ale mandatului meu am declarat că 2010 va fi un an dificil pentru sistemul de Sănătate, un an în care nu vor exista minuni şi în care va trebui să dăm dovadă de foarte multă responsabilitate. În acest an, este esenţial să fie instituite măsuri prin care cetăţeanul să simtă că acest sistem se apropie mai mult de el, iar pacientul să ştie că este în central acestui sistem.

Anul acesta căutăm, în primul rând, să regândim modul de finanţare a sistemului şi să stopăm pierderile de fonduri.  Este necesară identificarea de noi surse de finanţare, dar şi identificarea unor soluţii de eficientizare a sistemului. În opinia mea, reaşezarea sistemului din punct de vedere financiar va trebui să aibă în vedere corelarea tarifelor decontate pentru intervenţiile efectuate în cadrul spitalelor. Cred că spitalele trebuie să fie clasificate în 3-4 categorii, astfel încât tarifele pentru acelaşi tip de intervenţie să fie la acelaşi nivel în unităţi din aceeaşi categorie, eliminându-se astfel discrepanţele existente în acest moment în finanţarea sistemului. În fiecare săptămână de când sunt ministru am vizitat unităţile sanitare dintr-un judeţ. Am ţinut ca în fiecare spital să mă întâlnesc cu personalul medical şi administrativ pentru a înţelege care sunt problemele reale. Oamenii mi-au spus că este nevoie de o egalizare a tarifelor pe caz ponderat ce sunt decontate pentru intervenţiile efectuate în diferite unităţi spitaliceşti. Nu este corect ca pentru acelaşi tip de intervenţie să decontăm sume diferite pentru spitale de acelaşi tip şi de acelaşi nivel de competenţă. Aceste tarife pe caz ponderat trebuie unificate pentru ca în sistemul de sănătate să ajungem la o anumită normalitate pe care am pierdut-o de ani buni. Medicina de familie este poarta de intrare în sistemul medical românesc şi, practic, primul sector reformat real în sistemul sanitar. Nu mi se pare în regulă ca în România să cheltuim peste 46% din Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate pentru servicii medicale acordate în unităţile spitaliceşti, în timp ce pentru medicina de familie să alocăm doar 5,8%. Aici trebuie reaşezat sistemul.  Este timpul ca medicina de familie să evolueze. Medicul de familie trebuie să devină un real furnizor de servicii medicale care să depindă mai puţin de contractele cu casele de asigurări de sănătate şi să poată veni în relaţie cu mai multe entităţi.

– Legat de prima întrebare s-ar situa şi descentralizarea spitalelor, lucru pe care îl socotiţi a fi absolute necesar.

– Descentralizarea spitalelor reprezintă unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Sănătăţii pentru anul 2010.
În cadrul procesului de descentralizare, vom păstra sistemul de conducere a spitalelor, respectiv funcţia de manager şi consiliul consultativ al spitalelor. Sunt categorii de spitale care vor rămâne sub managementul statului – institutele de cercetare, centrele de transplant, spitalele clinice, unele spitalele judeţene. Cam 330 de unităţi sanitare vor fi descentralizate, restul vor rămâne la Ministerul Sănătăţii, dar nu numărul lor e important, ci ceea ce vrem să dăm autorităţilor locale. Criteriul principal de transfer al spitalelor e acela de a da comunităţii locale posibilitatea să se implice. Acum avem un sistem cu două capete. Majoritatea spitalelor au clădirile şi structura la autoritatea locală, iar mangementul este al statului. Aşa nu se dezvoltă pe termen mediu şi lung niciun spital. Managementul trebuie să implice autoritatea locală. Nu poţi, ca minister, să ai informaţii corecte şi coerente de la atâtea spitale. Majoritatea unităţilor trebuie date autorităţilor locale.  Dacă anul acesta nu facem descentralizarea, nu ştiu când mai facem! De la bun început, vreau să subliniez că nu intenţionez să desfiinţez funcţia de manager şi să o schimb cu o alta, sub acest pretext înlocuind oamenii de la conducerea spitalelor. Nu exclud posibilitatea unor schimbări la conducerea unităţilor sanitare, dar acestea se vor realiza numai pe criterii de competenţă, nu politice sau de alt fel. Modificările au ca scop eficientizarea activităţii şi a reducerii cheltuielilor nejustificate ale spitalelor, în urma implementării procesului de descentralizare. Atât timp cât cerem asiguraţilor să plătească contribuţia la asigurările de sănătate, este de datoria noastră să fim cumpătaţi şi responsabili în cheltuirea banului public. În perioada imediat următoare, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii vor face o evaluare în teritoriu, care să ne arate modul în care putem trece la descentralizarea sistemului sanitar în condiţii de eficienţă.

– Aţi afirmat că ati dori foarte mult să introduceţi cardul naţional de sănătate. Evident că este un proiect ambiţios care solicit un mare volum de muncă. Am dori câteva desluşiri legate de acest subiect.

– Avem în vedere introducerea cardului naţional de sănătate până la data de 1 ianuarie 2012. Implementarea acestui sistem se va face odată cu informatizarea sistemului.Suntem singura ţară din UE care am rămas fără un sistem sanitar informatizat. Este practic inadmisibil. Cardul de sănătate reprezintă un mijloc de debirocratizare a sistemului, pentru că astfel, oamenii nu vor mai avea nevoie de adeverinţe care să ateste că sunt plătitori de asigurări, pe acest document urmând să se găsească toate datele privind dovada calităţii de asigurat, dar şi istoricul bolilor şi al tratamentelor.

– În final, care credeţi că va fi situaţia spitalelor la sfărşitul mandatului dumneavostră, ţinând seama de rigorile crizei?

– În Romania, Sănătatea este scumpă, in primul rând pentru ca sistemul pierde bani prin scurtcircuitarea traseului pacienţilor. Foarte mulţi pacienţi merg direct la urgenţă sau la spital pentru probleme care pot fi rezolvate din timp şi în ambulator, la medicul de familie sau la specialist. În acelaşi timp, şi spitalele acceptă această obişnuinţă, pentru că le permite să raporteze mai mulţi pacienţi, deci să ceară de la Casa de Asigurări de Sănătate mai mulţi bani pentru servicii. Iar asistenţa medicală în urgenţă şi în spital costă sistemul mai mult decât asistenţa medicală primară. Vreau să aduc sistemul sanitar într-o normalitate din acest punct de vedere.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult