21
September , 2018
Friday
În viaţa tuturor popoarelor, în existenţa statelor, au fost momente sau evenimente de însemnătate sau ...
Măsurile de austeritate economică luate şi în Balcani au dus la o efervescenţă politică urmată ...
Summitul UE din iunie, de la Bruxelles, întâlnirea Trump-Putin din iulie, de la Helsinki, și ...
Poveşti de succes [caption id="attachment_3574" align="alignleft" width="300"] Angela Tacea[/caption] Franţa a fost dintotdeauna una dintre ţările principale ...
O fotografie publicată recent în presă ni-l înfăţişează pe Johannes Hahn, comisarul european pentru politici ...
ES Andreas von Mettenheim, Ambasadorul Germaniei la Bucureşti „Românii care trăiesc în Germania nu reprezintă nici ...
Un gând frumos pentru Mona Muscă În urmă cu două decenii, doamna Mona Muscă devenise una ...
Un cetăţean şugubăţ, pesemne neştiind ce-i scorneşte mintea a propus şi el, isteţ nevoie mare, ...
Apropiata aniversare a Centenarului Unirii Transilvaniei cu România – aceasta poate fi denumirea adevărată a ...
Doamne, ce de mai gugumănii se scriu prin presă! Te miri cum de un fost ...
interviu cu profesorul Tănase Bujduveanu, cercetător şi realizator al unor importante studii în acest domeniu Publicistul, ...
Motto: „Statul constituit din oamenii de mijloc va avea cea mai bună organizare“ Aristotel În vremea din ...

Articole din categoria ‘Treptele unei deveniri’

Radioul Public din România

Reporter: editura June - 15 - 2018 Comments Off on Radioul Public din România
„Alo, Alo, aici Radio București!”. Cu aceste cuvinte, rostite în deschiderea primei emisiuni a unui post de Radiodifuziune public în România, la 1 noiembrie 1928, începea un nou capitol în istoria presei, dar şi a dezvoltării moderne a României. Cel ce vorbea în acel moment memorabil era profesorul Dragomir Hurmuzescu, primul președinte al Consiliului de Administrație al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, proeminentă personalitate a vieții științifice şi universitare din țara noastră. 

Dragomir Hurmuzescu

Dragomir Hurmuzescu, părintele radiofoniei în România, a fost fizician și inventator, profesor la Universităţile din Iaşi și Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române, fondatorul învățământului electrotehnic din România și colaborator al soților Marie și Pierre Curie. Între multiplele sale activităţi ştiinţifice şi obşteşti, radioul şi radiodifuziunea au deţinut întotdeauna un rol aparte. La sfârșitul anului 1924, profesorul Hurmuzescu a înființat Asociația Prietenii Radiofonieiîn cadrul Institutului Electrotehnic (înființat tot de el), iar în 1925 a reunit un grup de radioamatori care au acţionat pentru înființarea unui radio național. În acelaşi an, la 19 noiembrie, a avut loc și prima emisiune în limba română cu un post de tip Levy, de 50 de wați. Peste alţi doi ani, Dragomir Hurmuzescu emitea pe lungimea de undă de 350 de metri, emisiuni pentru 2.000 de abonați, de două ori pe săptămână.


În 1927 se constituie Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România, care, din 4 aprilie 1936, devine Societatea Română de Radiodifuziune.

Dragomir M. Hurmuzescu
(13 martie186531 mai1954) provine dintr-o familie obișnuită, fiind fiul cel mare a lui Martin Hurmuzescu, funcționar al Poștei, și al Profirei, casnică. La terminarea Colegiului Sfântul Sava urmează cursurile Facultății de Științe a Universității din București, până în 1887. Prin concurs obține o bursă la Universitatea Sorbona, din Paris, unde devine licențiat în Fizică, după ce încheie studiile ca șef de promoție în laborator alături de Maria Sklodowska-Curie și Pierre Curie. Este ales membru al Societății Franceze de Fizică, al Comitetului Savanților Străini din Franța și al Societății Fizicienilor Germani, iar la 28 aprilie 1896 obţine titlul de Doctor în fizică. Reîntors în ţară în acelaşi an, este numit conferențiar de Matematici generale la Facultatea de Științe a Universității din Iași și profesor de Fizică, apoi director, la Liceul Internat. În paralel, îşi continuă activitatea ştiinţifică de cercetare şi aplicaţii. În 1894 inventează un izolator alcătuit pe baza unui amestec de sulf și parafină, folosit în construcția electroscoapelor, numit dielectrină, și electroscopul numit electroscopul Hurmuzescu. În 1901 realizează experimentele de comunicație prin radio ale lui Guglielmo Marconi şi Alexandr Popov. Între 1904-1907 este secretar general al Ministerului Instrucțiunii Publice, unde proiectează o reorganizare a învățământului științific liceal. În 1910 inițiază înființarea unei școli de electricitate, demers care stă la baza fondării, în 1913, a Institutului Electrotehnic din Iași.

În 1913 devine, la București, director al Institutului Electrotehnic, profesor la Facultatea de Științe și decan al acestei facultăți. În 1916 este membru corespondent al Academiei Române și membru fondator al Academiei de Științe din Romania. În august 1917, Hurmuzescu şi familia sa, alături de alţi câţiva cunoscuţi profesori care s-au educat la Paris, au fost îndrumaţi spre Franţa, pentru a promova interesele naţionale. La Paris, profesorul se ocupă de stabilirea principiilor pe baza cărora ar trebui să se dezvolte învăţământul de specialitate din ţară. În anul 1925, la Institutul Electrotehnic al Universităţii Bucureşti, condus de profesorul Dragomir Hurmuzescu, este construit şi dat în folosinţă primul receptor radiofonic care face posibile cele dintâi audiţii publice, de două ori pe săptămână. Referitor la acest moment, profesorul Hurmuzescu afirma, în anul 1938: „La noi, primele recepţiuni au fost realizate cu mijloace experimentale şi prin personalul secţiunilor de radiotelegrafie ale Institutului Electrotechnic Universitar”. În anexele laboratorului său (foste grajduri), din Strada Victor Emanuel, s-au făcut primele demonstraţii de ascultare a unor posturi străine, cel din Viena fiind cel mai bine auzit la Bucureşti în acea epocă.

În 1926, Dragomir Hurmuzescu a creat la Bucureşti prima staţie de radiodifuziune din ţară. În aceeaşi perioadă, el a făcut şi primele încercări de transmisie prin telegrafie fără fir. La 1 noiembrie 1928 a  fost realizată cea dintâi transmisiune radiofonică a postului Radio Bucureşti, la ora 17:00. 

Biografia sa sbuciumată consemnează că la 16 martie 1937, la vârsta de 72 de ani, Hurmuzescu părăsea viaţa politică, în toamna lui 1937 se pensiona, iar în 1948, regimul decidea eliminarea sa din rândul membrilor Academiei. Aproape uitat şi desconsiderat de autorităţile vremii, s-a stins din viaţă la masa de lucru, în timp ce îşi redacta memoriile, la 31 mai 1954, la Bucureşti. Ca reparaţie postumă, în 1965, la împlinirea a 100 de ani de la naştere, UNESCO l-a omagiat pe marele savant român printr-o sesiune ştiinţifică mondială, iar în 1990 a fost reprimit, post-mortem, în rândul membrilor Academiei Române. Pentru a-i onora memoria, unul din premiile Academiei Române – cel în domeniul ştiinţelor fizice – îi poartă astăzi numele.
 
 

Cum a luat fiinţă Crucea Roşie

Reporter: editura June - 15 - 2018 Comments Off on Cum a luat fiinţă Crucea Roşie

În zorii zilei de 24 iunie 1859, la Solferino, în nordul Italiei, 320.000 de oameni aşteptau semnalul începerii luptei. De o parte erau francezii şi italienii, iar de cealaltă – austriecii. În mijlocul acestor soldaţi înarmaţi se afla un om care nu avea absolut nicio legătură cu măcelul la care urma să asiste. Se numea Henry Dunant şi era un elveţian, om de afaceri, de 31 de ani, căruia acea zi cumplită avea să-i schimbe destinul. Şocul sângelui, al suferinţei combatanţilor avea să-l prefacă în câteva ore pe tânărul afacerist într-un apostol al compasiunii universale.

Solverino 1859

A început lupta. Soldaţii se sfârtecau cu baionetele, cu puştile şi cu tunurile. Rezultatul: 40.000 de morţi şi mii de răniţi. Nu exista vreun spital, nu erau nici infirmiere, medici, pansamente sau medicamente. Răniţii, lăsaţi în voia soartei, agonizau în chinuri. Şi, ca o culme a grozăviei, toţi acei nefericiţi nu erau egali nici măcar în faţa morţii: au fost triaţi, francezii şi italienii având prioritate, în timp ce austriecii, învinşi, au fost aruncaţi în şanţuri.

Jean-Henri Dunant (1828-1910)

În faţa acestui spectacol macabru, Henry Dunant a improvizat un spital într-o biserică. Investindu-şi toată averea pentru a ajuta victimele, a cumpărat pansamente şi medicamente. A convins femeile din sat să devină infirmiere şi să-i îngrijească pe toţi răniţii, fără deosebire. A obţinut eliberarea medicilor austrieci care stăteau neputincioşi sub paza santinelelor franceze. De atunci, acest om de afaceri metamorfozat a pornit să creeze societăţi de ajutorare organizate. În 1862 a publicat cartea „O amintire de la Solferino”, care a cunoscut un succes imens. Şi-a pus în joc toată energia – şi toate relaţiile – pentru a sluji oamenii afectaţi de război. Ca urmare, filantropul a beneficiat de o primire solemnă la Napoleon al III-lea, apoi la alţi suverani ai Europei.

La Geneva Dunant a mobilizat toţi decidenţii şi, în octombrie 1863, pentru prima oară în istorie, 14 naţiuni s-au reunit şi au adoptat zece rezoluţii de natură să reglementeze conflictele din perspectiva ajutorării răniţilor şi prizonierilor, oferind toate garanţiile pentru ca aceştia să fie trataţi cu cât mai multă omenie posibil. După alţi zece ani, 19 naţiuni au semnat celebra Convenţie de la Geneva, în vigoare şi astăzi. Dunant a organizat astfel societatea denumită Crucea Roşie, care va avea sarcina, în toată Europa şi apoi în lumea întreagă, să îndeplinească această uriaşă atribuţie. 

Crucea Rosie – 8 Mai

În România, Societatea Naţională de Cruce Roşie, înfiinţată în 1876, este o organizaţie umanitară membră a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, abilitată prin lege să asigure asistenţă umanitară în caz de dezastre şi să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparţial şi neutru. Semnatarii actului de înfiinţare al Crucii Roşii Române au fost Dimitrie Ghica, Nicolae Creţulescu, George Gr. Cantacuzino, Gr. C. Cantacuzino, C.A. Rosetti, Ioan Ghica, Dimitrie Sturza, Carol Davila. Crucea Roşie Română are astăzi 47 de filiale, 1.996 subfiliale şi 1.307 comisii, iar 5.500 de voluntari se implică în activităţile organizaţiei. Principiile fundamentale ale Crucii Roşii Române, care stau la baza tuturor acţiunilor sale, sunt:  Umanitate, Imparţialitate, Neutralitate, Independenţă, Voluntariat, Unitate şi Universalitate.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult